Radio România Oltenia-Craiova: Lucian Popa sau cum să devii Iron Man fără CGI

31 decembrie 2024

Proiectul “România de nota 10” începe anul 2025 la Craiova, locul unde l-am descoperit pe Iron Man adevărat, fără efecte speciale, fără CGI. De profesie antrenor de trasee aplicative și sportiv de anduranță, triatlonist, mai exact, Lucian Popa are o poveste care ne poate inspira pe fiecare dintre noi. Deși practică sportul încă din copilărie, tatăl său punându-i în mână o rachetă de tenis la vârsta de șase ani, alergarea nu era punctul său forte, nu cu mult timp în urmă el abia reușind să parcurgă câțiva kilometri. La înot stătea chiar și mai rău, singurul stil pe care îl stăpânea la început fiind brasul. Dacă adăugăm și faptul că în Craiova, orașul său natal, nici măcar nu exista un club de triatlon, ne dăm seama cât de complicată devenea misiunea unui om care începuse să viseze deja că poate duce la bun sfârșit una dintre cele mai brutale curse de triatlon din lume, Iron Man.

În urmă cu patru ani, Lucian Popa citea cu interes, dar și cu o oarecare rezervă, un articol prezentat de soția sa despre un sportiv care reușise să termine cursa Iron Man, una dintre cele mai dificile competiții de anduranță din lume. Ideea de a parcurge într-o singură zi cei 226 de kilometri, împărțiți între înot, ciclism și alergare, părea de domeniul fanteziei la început. Și nici prin gând nu-i trecea atunci lui Lucian că, într-o zi, va ajunge să treacă linia de finiș într-o cursă la care doar câțiva dintre noi pot visa măcar că pot găsi resursele de putere fizică, de forță interioară și de voință pentru a o duce până la capăt. Cu toate aceste îndoieli care îl încercau la început, Lucian a perseverat. S-a antrenat din greu, a început să participe și la competiții de anduranță, iar alergarea lui s-a îmbunătățit treptat, lucru dovedit și la curse montane de genul Spartan Race, o competiție de 25 de kilometri pe teren accidentat, cu obstacole solicitante, inclusiv căratul de saci cu bolovani în spate.

A survenit însă o accidentare la genunchi care părea inițial că îi va refuza visul lui Lucian Popa, dar care s-a transformat, în final, într-un catalizator, într-un imbold pentru a-și depăși propriile limite. Tot răul spre bine, cum spune românul, pentru că nefericitul eveniment l-a făcut pe temerarul craiovean să descopere pasiunea pentru ciclism, pedalarea fiind parte din programul său de recuperare după accidentarea gravă suferită. Și astfel, gândul participării la un triatlon extrem nu i-a mai părut imposibil. Așa că, după recuperarea completă, Lucian s-a dedicat unei pregătiri intense pentru a face față solicitantelor probe de triatlon. Și-a concentrat eforturile pe îmbunătățirea disciplinei sale deficitare, înotul, luând cursuri speciale, iar antrenamentele zilnice cu bicicleta ajungeau la sesiuni de până la șase ore, timp în care parcurgea aproximativ 170 de kilometri, demonstrând o forță remarcabilă și o tenacitate ieșită din comun. În tot acest timp, Lucian Popa a fost nevoit să-și acopere singur cheltuielile pentru antrenamente și pentru participările la competiții, reușind să depășească multiple încercări, atât fizice, cât și financiare. Însă, hotărârea sa fermă a triumfat, în cele din urmă.

Astfel, după ce a dus la bun sfârșit o cursă “half” Iron Man de 113 kilometri, organizată în țară, la Călărași, Lucian Popa și-a văzut visul cu ochii în septembrie 2024, când a trecut linia de sosire a primului său triatlon Iron Man “full”, de 226 de kilometri, parcurși în 12 ore și 31 de minute. În competiția desfășurată în Italia, Lucian a primit numărul de concurs 482, lucru văzut de sportivul din Craiova ca pe un semn de bun augur, de vreme ce el s-a născut în aprilie, luna a patra a anului, în 1982. Și data sa de naștere chiar i-a purtat noroc. La acest aspect premonitoriu se adaugă, bineînțeles, spiritul de sacrificiu care pulsează în venele celor dedicați autodepășirii, pasiunea neobosită pentru competiție și eforturile supraomenești fără de care nu poți spera că poți primi, într-o bună zi, supranumele de Iron Man. Așa cum este cazul lui Lucian Popa, invitatul special la “România de nota 10” al lui Davian Vlad, de la Radio România Oltenia-Craiova.

Realizator: Davian Vlad (Radio România Oltenia-Craiova)

Imagine și editare video: Alin Cîrțînă (Radio România Oltenia-Craiova)

Etichete: Lucian Popa, Iron Man, triatlon, anduranță, Craiova

Credit foto: Lucian Popa

Timișoara: Vlad Cojocaru și chimia succesului

De către Liviu Dumitru -

26 decembrie 2024

0

“Eu consider că România are un foarte mare potențial în cercetare, în general, și văd că lucrurile se dezvoltă într-o direcție foarte bună, după părerea mea, din punct de vedere al mindsetului, mai ales la universitățile importante din România”. Sunt cuvintele lui Vlad Cojocaru, un tânăr cercetător care a ales să revină și să muncească în România.

A plecat din România la 24 de ani și a revenit acasă în 2024

Vlad Cojocaru se autodefinește ca un cercetător entuziast, cu expertiză în biochimie moleculară computațională.

A absolvit Facultatea de Fizică a Universității de Vest din Timișoara, după care și-a continuat studiile în Biologie moleculară, obținând doctoratul la Universitatea din Göttingen, Germania. Cariera de cercetător l-a purtat de la Göttingen, la Heidelberg și apoi la Universitatea Utrecht din Olanda, unde a devenit cercetător principal.

De curând a revenit în România, la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, colaborând și cu Universitatea de Vest din Timișoara, ale cărei cursuri le-a absolvit în urmă cu 25 de ani.

“Am început colaborarea cu România în momentul când activam ca lider de grup în Olanda. La Universitatea de Vest, care este alma mater, am absolvit Fizică-Chimie. Practic, am luat legătura cu Departamentul de Informatică unde am stabilit un curs în domeniul nostru, masterul de Bioinformatică, încercând să fac un curs altfel, să zicem așa, decât se obișnuiește în universitățile din România”, spune Vlad Cojocaru.

Pasiune și flexibilitate

Se recomandă ca o un om ambițios, căruia îi plac provocările, însă este conștient că munca de cercetător presupune pasiune și flexibilitate.

„În primul rând, înseamnă să te mulțumești cu mai puțin. În general, cred că acesta este un lucru evident. Niciunde în lume, din cercetare, nu vei ajunge să fii bogat. Înseamnă să-ți placă ceea ce faci. Este esențial. Dacă nu-ți place cercetarea, dacă nu ești curios din fire, dacă nu ești interesat de aspecte nu neapărat ale științelor reale, poate să fie cercetare în alte domenii, dar dacă nu ești interesat și dacă nu te mulțumești cu normalitatea, să zicem așa, atunci nu prea ai ce să cauți în cercetare. Al doilea lucru esențial este să fii deschis la flexibilitate, la faptul că se întâmplă să ai deadline-uri, se întâmplă să ai proiecte care merg foarte bine, rezultate interesante pe care vrei să le analizezi seara târziu”, mărturisește Vlad Cojocaru.

Stabilitate și implicare

Cu o carieră prestigioasă în Europa, Vlad Cojocaru a ales să revină în țară, unde a găsit deschidere față de inovație la universitățile din Timișoara și Cluj-Napoca. A regăsit birocrația românească, însă apreciază stabilitatea sistemului universitar românesc.

“Am ales stabilitatea. Acesta este un aspect foarte important, pentru că aici poate România să fie atractivă din celălalt punct de vedere, pentru că, de multe ori, sistemele occidentale sunt foarte competitive, numărul de poziții permanente sunt foarte mici și este foarte greu, chiar pentru oameni foarte competenți. Și nu mă pun în această categorie. Cred că sunt undeva bine, dar nu sunt în categoria de top 5%. Și pentru cei din acel top 1- 5% uneori e greu să își găsească o poziție permanent”, spune Vlad Cojocaru.

Vlad Cojocaru consideră că, în România, se impune dinamizarea cercetării prin schimburi de experiență și relaționarea diferitelor facultăți.

Aș vrea să pot să mă implic în anumiți factori de decizie în ceea ce privește direcțiile pe care le ia cercetarea în România. Cred că aici este ceva ce noi, cei care am plecat, putem să contribuim decisiv în sensul să schimbăm. Ceea ce nu-mi place, de exemplu, în România este faptul că cercetarea aici nu are dinamică, nu există acea dinamică a întâlnirilor[…] Dinamica aceasta lipsește, lipsesc întâlnirile între diverse facultăți. Există o segregare completă a facultăților. Chimia nu prea are contact cu Fizica. Nu este normal. Dinamica aceasta trebuie susținută neapărat, începând de la nivel de masterat cel puțin, dar chiar și la nivel de studenți de licență să intre în dinamica cercetării, care dincolo este foarte dezvoltată”, spune Vlad Cojocaru.

Sfat pentru tinerii cercetători

Cercetătorul român revenit în țară îi sfătuiește pe tineri să nu renunțe la bucuria de a face ceea ce le place. În plus, își dorește ca guvernanții să conceapă programe prin care tinerii care studiază în străinătate să fie încurajați să se întoarcă acasă.

“În primul rând, cred că cel mai important, după părerea mea, ar fi să nu cedeze, să nu renunțe la ceea ce le place. Aceasta este chestiune foarte importantă în viață, în general, pentru că dacă ajungi să faci ceea ce nu-ți place, n-o să fii fericit niciodată. De aceea, de multe ori, dacă ești curios, de exemplu, dacă ai această curiozitate din fire și te interesează natura, te interesează știința, atunci merită să faci anumite sacrificii. Sfatul meu principal, să încerce să facă totdeauna ceea ce le place, să încerce să plece pentru o perioadă în străinătate. Poate că nu place la foarte multă lume ce spun, dar este un câștig enorm să îți faci un doctorat, un postdoctoral, sau să faci un schimb de experiență pentru câțiva ani este extraordinar de important, un an, trei ani, sau cinci ani și să fie deschiși, bineînțeles, la întoarcere. Aici mesajul va fi și pentru Guvernul României, să încerce să avem aceste programe care să atragă oamenii înapoi”, spune Vlad Cojocaru.

Realizator: Adriana Dolcianu Mărăscu
Foto: Adriana Dolcianu Mărăscu
Video: Ovidiu Novac

CONSTANȚA: ”Dăruiește Aripi”- asociația care deschide porți și suflete pentru copiii bolnavi de cancer

De către Daniel Țăndăreanu -

19 decembrie 2024

0

În ediția din această săptămână a emisiunii ”România de nota 10”, transmisă pe frecvențele Radio România Regional, cunoaștem activitatea intensă pe care o susține, de peste 11 ani, Asociația ”Dăruiește Aripi” din Constanța pentru copiii cu cancer nu doar din Dobrogea, ci din întreaga țară.

Misiunea acestei organizații non profit este aceea de a îmbunătăți calitatea vieții dar și accesul la serviciile medicale destinate copiilor cu afecțiuni oncologice.

Rezultatele echipei de la ”Dăruiește Aripi”, din ultimii ani, vorbesc de la sine pentru că ele au schimbat substanțial modul în care acești copii își desfășoară tratamentul, au pus în legătură medicii specialiști care îi îngrijesc și au oferit suport familiilor care se confruntă cu un astfel de diagnostic crunt. Despre toate acestea ne vorbește invitata ediției, Ana Maria Toma, manager de proiecte în cadrul asociației și unul dintre membrii care s-au aflat încă de la început pe baricadele luptei cu cancerul în cazurile pe care le-a gestionat.

Unul din cele mai importante programe ale Asociației ”Dăruiește Aripi”, început în 2018, este acela de tratamente la domiciliu, în situațiile în care acest lucru este posibil. Până în prezent, echipele de medici și asistente s-au deplasat acasă la peste 2500 de copii bolnavi, parcurgând un total de peste 150 de mii de kilometri, scutindu-i pe cei mici de stresul de pe drum iar pe părinți ajutându-i astfel și din punct de vedere material. Anul acesta, programul a fost extins și în județele limitrofe ale capitalei, la Spitalul Marie Curie și se dorește a fi aplicat și în alte județe, devenind chiar un model de bune practici în gestionarea tratamentului copiilor oncologici.

Asociația ”Dăruiește Aripi” se concentrează nu doar pe managementul tratamentului ci și pe interconectarea tuturor specialiștilor din domeniul medical care se ocupă de copiii cu cancer. Este asociația care a dezvoltat pentru prima oară în România DARA- o platformă digitală integrată care revoluționează tratamentul în astfel de cazuri complexe. 189 de copii cu cancer au deja dosare medicale digitalizate în acest sistem care conectează toți specialiștii din echipele multidisciplinare, în timp real, inclusiv experți internaționali. Pentru că a dezvoltat acest program, Asociația ”Dăruiește Aripi ” a primit, în acest an, la Gala Societății Civile, premiul întâi la secțiunea ”Programe”.

Tot această asociație a realizat, în colaborare cu Societatea Română de Onco-Hematologie Pediatrică un studiu din care reiese că rata de supraviețuire a copiilor cu cancer a crescut în România. Media supraviețuirii la 5 ani, în cancerele la copiii cu vârsta de până la 14 ani, a crescut de la 69% la 74%.

Echipa de la ”Dăruiește Aripi” Constanța, asociație înfrățită cu ”Dăruiește Viață”, cea care a construit primul spital din România exclusiv din donații, va continua și în 2025 să ofere sprijin copiilor cu cancer, familiilor acestora militând în permanență pentru responsabilitatea socială a comunității.
Sursa foto: Facebook Asociația Dăruiește Aripi, Radio România Constanța / redactor Magda Vâjaică

București FM: „Anul în care nu am murit” – o confesiune-suport pentru momentele de cumpănă

De către Vicentiu Andrei -

12 decembrie 2024

0

O cunoaște o țară întreagă pe Carmen Uscatu, ca militantă neobosită pentru binele pacienților români; președinte și confondator „Dăruiește viață”, împreună cu Oana Gheorghiu au reușit ceea ce în ultimii zeci de ani n-a reușit nimeni în România, nici măcar statul român: să construiască de la zero, din donațiile oamenilor și companiilor, un spital ultramodern pentru copiii bolnavi de cancer. Spitalul cel nou a fost inaugurat în curtea Spitalului Marie Curie din București.

Ceea ce au știut foarte puțini despre Carmen Uscatu este că o experiență teribilă, un accident groaznic petrecut cu mai bine de 25 de ani în urmă, i-a schimbat viața și poate fără să știe, a făcut să se nască în interiorul ei această Carmen de astăzi, care îi ajută pe atâția alții.

„Am fost în neacceptare foarte mulți ani, în revoltă… fiecare om se întreabă când ajunge să sufere: de ce mi se întâmplă mie? și i se pare nedrept.”

Nu trebuie să fugim de suferința celorlalți, chiar dacă nu știm exact ce cu ce cuvinte magice să îi alinăm.

Cel aflat în suferință trebuie să îi simtă aproape pe cei din jur: o vorbă, un gest câteodată, sunt de ajuns.

„Anul în care nu am murit” este o carte-confesiune născută printr-o muncă disciplinată și continuă, de luni de zile – a fost scrisă între 4:00 și 7:00 dimineața – și a apărut în lume pentru că, după cum spune autoarea: „Simt o mare recunoștință că sunt în viață, că sunt sănătoasă; am o mare recunoștință pentru oamenii din viața mea și pentru cărțile din viața mea, pentru că pe mine, oamenii și cărțile m-au salvat în momentele grele. Eu, la momentul acesta, simt că nu mă pot opri; dincolo de piedicile zilnice văd foarte clar lucrul spre care mă îndrept, ceea ce îmi propun eu la modul ideal este că atunci când un om ajunge în spital, fie copil sau adult, să aibă speranță, să nu fie singur. Fiecare piedică încerc să o transform într o oportunitate!”

Cartea apărută la aniversarea a 50 de ani de viață ai autoarei, ca un cadou făcut sieși, i-a pus în ordine existența de până acum și i-a dat energie să continue.

Volumul „Anul în care nu am murit” încearcă să răspundă unor întrebări esențiale și anume: cum gestionează pierderea controlului asupra vieții sale cineva care trece printr-o experiență traumatizantă și ce nu se întâmplă în sistemul românesc de sănătate, iar pacienții ar avea mare nevoie să se întâmple?

Un dialog sensibil și pragmatic totodată, despre viață și pentru viață.

Muzică pentru Viață: O campanie de speranță și solidaritate lansată de Radio România Reșița

De către valentinaadam -

4 decembrie 2024

0

Campania Muzică pentru Viață, organizată anual de Radio România Reșița, este o inițiativă umanitară impresionantă, care își propune să aducă speranță și ajutor celor aflați în suferință. Lansată în 2016 sub coordonarea Laurei Sgaverdea, managerul Radio Reșița, această campanie a devenit un simbol al solidarității și implicării comunității. Inspirată de o inițiativă similară din Olanda, căsuța de sticlă Radio Reșița reunește artiști, voluntari și donatori pentru a strânge fonduri dedicate unor cauze umanitare vitale.

O poveste care inspiră: de la idee la realitate

Conceptul campaniei a fost adus în România de Laura Sgaverdea după o experiență la un eveniment dedicat radioului în Olanda. Deși proiectul olandez reușea să strângă zeci de milioane de euro într-o săptămână, echipa Radio Reșița a adaptat formatul la posibilitățile locale, punând bazele unei tradiții care a rezistat și s-a extins de-a lungul anilor. Prima ediție, desfășurată în 2016, a fost dedicată sprijinirii unui centru oncologic, iar de atunci fiecare an a adus o nouă cauză importantă în prim-plan.

Cauzele susținute de Muzică pentru Viață

Campania a vizat de-a lungul timpului probleme sociale și medicale stringente:

2016: Sprijinirea centrului oncologic de la Slatina Nera.
2017: Ajutor pentru Centrul pentru copii bolnavi de diabet și hemofilie din Buziaș.
2018-2023: Implicarea în sprijinirea bolnavilor oncologici prin colaborări cu OncoHelp, clinici de tratament și centre pentru copii afectați de cancer, precum cel de la spitalul Luis Țurcanu.
2023-2024: Construirea unei clinici moderne în Reșița pentru bolnavii de cancer, în parteneriat cu OncoHelp, o inițiativă vitală pentru Banatul de Munte.

Mobilizarea comunității: un exemplu de solidaritate

Campania Muzica pentru Viață este un exemplu de mobilizare comunitară. În fiecare an, căsuța de sticlă amplasată în centrul Reșiței devine un punct de întâlnire al generozității. Donațiile provin în mare parte de la oameni simpli: pensionari, copii care își donează economiile, dar și școli care organizează evenimente caritabile.

Suma de aproximativ 35.000 de euro strânsă în 2023 reprezintă o contribuție semnificativă la demersurile de construire a noii clinici.

Parteneri și ambasadori ai speranței

De-a lungul timpului, campania a fost susținută de personalități marcante din domeniul artistic și muzical, printre care:

Actrițe și actori precum Maia Morgenstern, Oana Pellea și Vlad Rădescu.
Muzicieni și trupe renumite, precum Smiley, Direcția 5, și formații locale care au oferit concerte caritabile.

Aceste implicări au contribuit la creșterea vizibilității campaniei și la atragerea unui număr impresionant de donatori din țară și străinătate.

Viitorul clinicii OncoHelp în Reșița

Una dintre cele mai mari reușite ale campaniei este achiziția unui spațiu generos în fosta clădire a Institutului de Proiectări din Reșița, unde urmează să fie construită o clinică modernă pentru bolnavii de cancer.

Cine salvează o viață, salvează lumea

Mesajul central al campaniei Muzica pentru Viață este unul puternic: „Cine salvează o viață, salvează lumea.” Sub această deviză, Radio Reșița își invită ascultătorii și întreaga comunitate să se alăture eforturilor pentru a construi un viitor mai bun. Cu fiecare donație și fiecare gest de solidaritate, această inițiativă demonstrează că împreună putem face diferența.

Campania Muzica pentru Viață este mai mult decât un eveniment caritabil – este o expresie a umanității și a dorinței de a ajuta. Începând cu 15 decembrie 2024, căsuța de sticlă va fi din nou în centrul Reșiței, așteptându-i pe cei care cred în puterea solidarității.

Realizator: Cristina Corocan

Foto: Radio România Reșița

Radio România Brașov: Actrița Nora Vald, un destin ca în filme, de la Brașov în fața Reginei Olandei

De către biancabuca -

27 noiembrie 2024

0

”Cei mai mulți trăiesc zile, puțini trăiesc viața”, spunea Nicolae Iorga.

Bine v-am regăsit, dragi prieteni, la o nouă ediție a emisiunii ”România de Nota 10”! De această dată, vorbim despre un destin ca în filme, un om care a știut să-și trăiască din plin, nu zilele, ci viața așa cum și-a proiectat-o încă de la cea mai fragedă vârstă. A iubit scena, oamenii și clipa, iar după o carieră impresionantă de jumătate de secol, în acest an (2024), a devenit cetățean de onoare al Brașovului.

A avut o copilărie grea, fiind al doilea copil al familiei sale cu trei fete, din mamă rusoaică și tată român. Însă pe ea au numit-o după nașa franțuzoiacă, Eleonore, care a vrut să facă un bine unei familii mai puțin înstărite și i-a dat numele de… Nora. Nora Vlad este actrița noastră de astăzi, actriță pe scena vieții, dar actriță și de meserie.

Încă din copilărie, mama, neșcolită, dar cu un talent înnăscut, cu o voce incredibilă cu care își încânta mereu prietenii oaspeți și cu un haz aparte la spus snoave și glume, a îndrumat-o către artă. Astfel Norica împreună cu celelalte două surori fugeau de la un curs artistic la altul. Când au crescut mari, toate trei au devnit angajate ale Teatrului Muzical din Brașov.

”Mama era… generalul. Numai dacă se uita un pic la noi și înghețam. A fost și o parte din ani singură. A trebuit să ne crească. A fost greu, dar frumos”, își amintește cu emoție Nora Vlad.

Norei îi plăcea tare mult arta scrisului și a început să compună poezii, să ia premii, astfel încât, la maturitate, reușise să adune vreo 900 de gânduri și trăiri exprimate în versuri.

Tot mama era cea care îi cosea de mână rochițele pentru balet și poantele, iar universul copilăriei și adolescenței Norei a fost cartierul brașovean în care avea totul aproape, grădinița, școala în care a excelat prin rezultate foarte bune la învățătură și, ulterior, liceul. Așadar nu prea era ieșită în lume, asta până la 21 de ani neîmpliniți când porțile scenei i s-au deschis larg și a plecat cu trenul, ca balerină de trupă, alături de una dintre surori, în primul său turneu internațional, colindând 17 țări. Era doar primul pas și a fost suficient să prindă gustul publicului, al scenei și al aplauzelor.

Au urmat zeci de ani de turnee și spectacole în toată lumea. În tot acest timp a făcut trecerea către actorie și și-a făcut ucenicie la Teatrul Bulandra. A jucat în sute de spectacole de revistă.

A urcat pe scenă alături de cei mai mari artiști ai vremurilor de atunci și de acum, a fost colegă de camera cu Mirabela Dauer, dar și colegă de turneu cu cei de la Ricchi e Poveri care o răsfățau cu paste italienești.

A avut spectacole pe toate felurile de scene, de la cele din satele românești până la cele mai mari.

A fost felicitată personal de Regina Beatrix a Olandei la a cărei academie a studiat, dar a trăit și emoția spectacolului oferit în fața familiei Ceaușescu. Își amintește și acum protocolul pe care trebuia să îl respecte. Toți artiștii, înainte de a urca pe scenă, erau verificați medical pentru a nu pune în pericol sănătatea conducătorului țării și plecau din locație imediat ce executau numărul artistic.

A prins vremea turneelor grele, cu diurna de 18 lei pe zi, cu cartoane prin geamurile trenurilor ca să nu înghețe și mâncare gătită la marginea șinelor de cale ferată în așteptarea cu orele a trenului de legătută.

Nu a ratat nici cinematografia, jucând cu succes în filmul ”Tezaurul”, dar nici televiziunea în cadrul căreia a realizat, ani de zile, albumele duminicale, până prin ’88 – ’89 când a fost interzisă pentru că îi fugise soțul din țară.

Alături de soțul său a trăit aproape 3 decenii de viață. S-au îndrăgostit când ea avea 19 ani și s-au și căsătorit, dar nu au avut copii. Jean era directorul unei tabere internaționale de pe Valea Prahovei, tabără în care s-a filmat și o parte din filmul Veronica. În ’87 a fugit din țară, în Olanda, iar în ’89 a revenit cu ajutoare pentru românii aflați în plină Revoluție. A luat-o și pe Nora acolo, iar aceasta a făcut naveta în țară, pentru a juca în spectacolele în care era distribuită.

Revoluția a prins-o chiar pe picior de plecare, primise acordul pentru întregirea familiei peste hotare. Își amintește cu intensitatea noaptea declanșării acesteia, când pe deasupra geamurilor locuinței din Brașov șuierau gloanțele, însă a reușit să plece. Nu a stat mai mult de 6, 7 ani, iar în 1996 s-a întors în țară, după moartea soțului.

Nimeni și nimic nu au putut-o ține departe de scenă și de îndeplinirea datoriei de artist în fața publicului, nici măcar o telegram sosită de la Paris în care era invitată la Gala Filmului, dar nu s-a dus. De ce? Simplu! Avea spectacol la Racoș, un sat din județul Brașov, și nu putea să lipsească.

A fost și a rămas una dintre personalitățile cele mai cunoscute ale orașului de la poalele Tâmpei, o prezență des întâlnit chiar și acum, prezentând cu măiestrie momente artistice ale Operei Brașov, instituție care ne-a fost gazdă și pentru realizarea acestui interviu și care i-au organizat Norei Vlad o aniversare impresionantă pentru cei 50 de ani de carieră.

”Știam că au pus două spectacole de My Fair Lady. Au muncit cei doi directori foarte mult! Când am venit la matineu, m-am dus direct la cabină și m-a întrebat un băiat dacă am văzut ce e în hol. I-am spus că nu pentru că am venit direct la cabină. După spectacol, după ce a plecat publicul, am mers acolo și am văzut panoruile imense cu mine. M-am așezat jos, pe marmură. Și am început să plâng. Eram cu un buchet de flori în mână, primit de la cineva din public. Nu m-am așteptat!”, ne-a mărturist Nora Vlad, retrăind momentul cu emoție.

Cu o frumusețe răvășitoare, care i-a adus în 1974, titlul de Miss Brașov, cu peste 7 limbi străine vorbite, Nora Vlad privește cu împlinire, dar și nostalgie la impresionanata sa experiență de viață și de scenă și se întreabă:

”De ce-ai venit, la mine, Toamnă?

Adresa mea, de unde-o ai?

A fost foarte frumos…”

În preajma Zilei României, România de Nota 10 a adus în prim-plan un om și un profesionst de o valoare incontestabilă, un artist complet și complex, actrița Nora Vlad.

Aceasta a fost ediția dedicate României de Nota 10, o Românie creată de oameni care-și trăiesc experințele vieții la intensitate maximă, o Românie cu oameni care își pun sufletul pe tavă în fața semenilor.

La final, actrița Nora Vlad ne-a mai oferit încă o fărâmă din sufletul ei de româncă:

”De 1 Decembrie, vrem să ne trăiești!

Locul nostru este unde și tu ești.

Suntem unde-s munții, Dunărea albastră,

Suntem unde-s tata și cu mama noastră.

Liniște și pace, multă armonie,

Noi dorim să fie, dragă Românie!”

La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români de pretutindeni!

Realizator: Bianca Bucă

Foto: Arhiva personală Nora Vlad

Video: Bianca Bucă

Editare audio: Bianca Bucă / Florentina Aron

ROMANIA DE NOTA 10. Actrița Nora Vlad, un destin ca în filme, de la Brațov în fața Reginei Olandei

Meseria, din nou brăţară de aur? Asociaţia Beard Brothers construieşte o şcoală de meserii

De către Hutanu Andi -

20 noiembrie 2024

0

Clujul este, să fim cinstiţi, un oraş plin de oameni cu munci de birou. Avem aici experţi în orice: experţi în introducerea de date; experţi în diversitatea la locul de muncă; experţi în comunicarea corporatistă. Ce este tot mai greu e să găsim un meseriaş care să regleze frumos o uşă, să pună şurubul potrivit sau să schimbe o priză. Asociaţia Beard Brothers a reuşit să strângă banii necesari pentru a construi o şcoală de meserii, la care 50% din locurile disponibile vor fi rezervate tinerilor din medii defavorizate sau din centre de plasament.

Dacă vedeţi un grup de oameni din care mulţi au bărbi impunătoare, vă gândiţi probabil că sunt fanii vreunui artist rock care a sosit în oraş. Nu şi în Cluj însă, unde sunt şanse mari să fi dat peste o activitate Beard Brothers. Este una din cele mai cunoscute organizaţii din judeţ, care a atras atenţia prin campaniile uneori neconvenţionale, cum a fost o cursă de alergare pe treptele Cetăţuii pentru a finanţa un serviciu de taxi gratis pentru persoanele cu dizabilităţi.

„A fost primul nostru proiect major, care cumva a lansat bulgărele care a devenit Beard Brothers. Am făcut o campanie aşa, mai din topor: ne-am uitat pe site-uri de maşini second hand din Germania şi am văzut cât costă o maşină la un preţ pe care putem să-l ducem. Am făcut evenimente la care am strâns banii (târguri de Crăciun, concerte, cross-ul pe trepte), iar campania a avut un impact foarte bun. Pentru că noi am rezolvat o problemă: vă daţi seama, erau oameni care de 4-5 ani nu au mai ieşit din casă. Oamenii au văzut atunci cât de multe poţi să faci în stilul nostru, fără să trebuiască să te bazezi pe stat sau să aduni zeci şi sute de mii de euro”, povesteşte Lucian Şteţ, preşedintele asociaţiei Beard Brothers.

Tot lor le aparţine şi ambulanţa socială, care duce în fiecare an servicii medicale în comunităţile izolate, unde acestea nu sunt disponibile:

„Acesta va fi cel de-al patrulea an în care ieşim cu ambulanţa socială. În fiecare sezon mergem cu ea în cele mai defavorizate zone şi oferim servicii medicale, la care urmează să adăugăm şi servicii sociale. Până acum ne-am dus cu caravane de pediatrie şi cardiologie, de care chiar e nevoie, mai ales în zona rurală unde nu există acces. Când ajungem într-un loc, încercăm să ne facem conexiuni: vorbim cu primarul, cu preotul, cu toată lumea. Pentru că asta e realitatea: dacă tu vrei să mergi într-un sat şi să faci un bine, sunt şanse să nu fii primit. Cineva se va întreba ţie ce-ţi iese, de ce faci asta, de ce te bagi peste medicul de familie (care probabil nici nu există în zonă). Asta e reticenţa cu care trebuie să te lupţi, dar dacă vrei să faci un bine, trebuie să rezolvi”, spune Lucian Şteţ.

Construirea unei şcoli de meserii este cel mai ambiţios proiect Beard Brothers, început în urmă cu 3 ani. Odată ce va fi gata, asociaţia îşi propune ca 50% din locurile disponibile să fie rezervate pentru tinerii care provin din medii defavorizate sau din centre de plasament:

„Noi când ne gândim la un meseriaş, ne gândim la un Dorel: care nu-ţi dă factură, care dacă ţi-a lucrat prost nu mai e de găsit, care te întreabă cine ţi-a lucrat aici. E clar că ai nevoie de meseriaşi,, ai nevoie de oameni bine instruiţi, care să lucreze din pasiune, dar generaţia tânără nu se mai gândeşte la meserie ca la o opţiune. Aşa a pornit ideea aceasta. Între timp am reuşit să strângem 300 de mii de euro, adică bugetul pe care l-am stabilit iniţial pentru şcoală; avem terenul în concesiune şi acum urmează să ni se elibereze autorizaţia de construire, deci suntem cumva pe linia dreaptă. Noi vrem să construim ceva unde să-ţi doreşti să mergi, unde să te simţi în largul tău. Dacă vii la noi, vrem să te ajutăm să creşti ca om: deci nu doar să înveţi o meserie, ci cum să vorbeşti cu clienţii, cum să-ţi faci un mic brand, cum să-ţi faci o pagină de Insta, cum să pui un anunţ, cum să-ţi faci o firmă, cum să-ţi tai o factură; cum să faci un pic de grafică să te promovezi, tocmai ca să-ţi lărgeşti orizonturile”, expune planul Lucian Şteţ.

Până să fie gata şcoala de meserii, nu ar strica să învăţăm să ne descurcăm pe cont propriu, cel puţin în privinţa reparaţiilor de bază. Am trecut pe la cursul ţinut de Kovács Barna, membru al asociaţiei Beard Brothers, care-i învaţă pe clujeni cum să-şi rezolve ei înşişi problemele minore care se ivesc prin casă:

„Am creat acest curs cu scopul de a-i ajuta pe oameni să se descurce mai bine la ei în casă, pentru că sunt foarte multe lucruri pentru care nu e nevoie să apelăm la specialişti. De exemplu dacă avem nevoie să ajustăm uşile de la mobilă, este ceva ce putem foarte uşor să facem şi noi; pe partea de instalaţii, dacă avem nevoie să schimbăm o baterie la chiuvetă; pe partea electrică, dacă avem o priză care se mişcă în perete pentru că nu mai e prinsă cum ar trebui să fie, este iarăşi ceva ce putem să facem şi noi. Putem economisi atât timp, cât şi bani dacă ajungem să înţelegem cum funcţionează anumite lucruri din jurul nostru, plus că asta ne dă un sentiment de libertate şi de siguranţă”, afirmă Kovács Barna.

Beard Brothers are în momentul de faţă 400 de membri, atât din Cluj cât şi în alte câteva judeţe. Să sperăm că şcoala pe care o construiesc va reuşi, măcar în parte, să readucă meseria la ce era cândva: o brăţară de aur.

Radio Iași: Casa Share, zece ani de fapte bune

De către Letiția Gheorghiu -

13 noiembrie 2024

0

„Casa Share este un mod de viață pentru mine.”

De zece ani, Bogdan Tănasă construiește case pentru familii defavorizate din județul Iași. A ajuns la locuința cu numărul 35, pe care o ridică în această perioadă.

Casa Share a pornit natural, dintr-o puternică dorință de a ajuta. S-a dezvoltat organic și iată că voința de neclintit a lui Bogdan a făcut ca acest proiect să împlinească, luna viitoare, un deceniu de fapte bune.

Prima casă a construit-o cu bani proprii, iar donațiile care au venit ulterior, tot mai multe de la an la an, au făcut posibile toate acțiunile caritabile ale Casei Share.

Familiile foarte sărmane, care pare că nu mai au nicio șansă, dar care încearcă, își doresc să aibă un trai mai bun, sunt prioritare pentru Bogdan. Înainte de a selecta unul dintre sutele de cazuri care vin constant către Asociație, Bogdan, împreună cu soția lui, realizează o serie de anchete sociale, în satul din care provin aceștia. Odată ce le construiește o nouă casă, el continuă să îi monitorizeze, asigurându-le un loc de muncă părinților și o educație copiilor. „Numai așa vor ajunge adulți responsabili. Educația este cheia”.

Sunt, așadar, două condiții esențiale pentru a intra în grija Casei Share: părinții să muncească și să aibă grijă de copiii lor și copiii să învețe, să vrea să-și depășească condiția.

„Am doi copii ai mei și celelalte sute de la Casa Share”, spune, mândru.

„Suntem antrenori de meserii”

În urmă cu trei ani, a construit, cu multe eforturi, un centru educațional, în comuna Popricani, din județul Iași. Acolo, acești copii cu potențial, dar fără o situație materială, învață o meserie tehnică – croitorie, frizerie, dulgherie, electricitate. În acest fel, ei reușesc, mai târziu, să aibă un serviciu și să devină independenți financiar. „Și statul are de câștigat din asta”, subliniază fondatorul Casa Share. „Este important ca autoritățile să înțeleagă că acești oameni trebuie să muncească, au nevoie de asta, și nicidecum să crească numărul asistaților social. Pentru că ei pot, sunt capabili.”

„Mereu cel ajutat va ajuta la rândul său” este motto-ul după care Bogdan Tănasă își ghidează viața. S-a născut în Popricani, într-o casă care se afla vizavi de un orfelinat. A văzut, de mic, copii sărmani, au copilărit împreună, iar toate momentele triste și de singurătate ale micuților l-au marcat. De aceea, peste ani a înființat acolo un centru educațional, unde, în fiecare zi, peste 100 de copii, ghidați de nouă profesori, vin și se pregătesc pentru un viitor mai sigur.

„Cu puțină mâncare caldă și cu ajutorul unor mentori dedicați, toți acești copii din centru și-au îmbunătățit considerabil mediile la școală, cu peste 40%.”

Grija lui Bogdan Tănasă pentru viitorii tineri ai României, mai puțin norocoși, merge chiar și mai departe. Dacă încheie anul școlar cu medii mari, Casa Share le ofere tabere, la munte sau la mare. „Este o modalitate prin care îi și motivăm, le trezim sentimentul de competiție, ca să dea tot ce au ei mai bun, să învețe și să merite, în final, să meargă într-o vacanță”.

Tânărul antreprenor ieșean a venit și în ajutorul mamelor singure, șomere, cărora le-a dat posibilitatea să lucreze în serele pe care le-a deschis, la începutul acestui an, lângă Iași. Este vorba despre o hală frigorifică, în jurul căreia a înființat mai multe sere. Bogdan are în plan să extindă suprafața de cultivare, pentru a beneficia și mai multe femei de un loc de muncă, care să le ofere un venit și încredere în forțele proprii.

Realizator: Letiția Gheorghiu

Montaj: Elvis-Gabriel Mihălăchioaie

Sursă foto: Casa Share

Radio Târgu Mureș: Cheia fericirii, simplitatea și credința

De către Rotar Mirela -

6 noiembrie 2024

0

COPERTA DANIEL LES — Daniel Leș Foto: Emanuela Aranyos

„În mâinile Marelui Olar nu-ți poate fi decât bine. Indiferent cât de frământat, modelat și ars vei fi, contează că ieși vas de cinste. Și nu întotdeauna sărind și țopăind ești plin de viață, cât trăind cu adevărat fiecare clipă. Călcând roua de sub tălpi și bucurându-te că dimineața îți zâmbește soarele. Dacă poți să citești codurile astea, e semn bun. Dacă nu, vei rămâne un biet muritor tânjind după un gram de fericire.” Acestea sunt cuvintele ceramistului Daniel Leș, care ne împărtășește din secretele bucuriei sale de a fi.

Daniel Leș este unul dintre cei mai îndrăgiți, cunoscuți și apreciați ceramiști români contemporani, pentru măiestria aparte cu care reinterpretează meșteșugul tradițional al olăritului, inspirat din tehnicile și motivele maramureșene. Născut în Maramureș, o regiune cu o bogată tradiție artizanală, Daniel Leș și-a transformat pasiunea pentru ceramică într-o artă în sine, creând piese unice care îmbină trecutul și prezentul, tradiția și modernitatea.

Stilul și tehnica

Leș este renumit pentru modul său autentic de a lucra lutul, păstrând tehnici vechi de olărit, dar adăugând o sensibilitate modernă și o estetică inconfundabilă. Piesele sale au forme simple și rustice, inspirate de viața rurală, însă sunt executate cu o măiestrie aparte. Una dintre tehnicile sale distinctive este arderea în cuptorul de lemne, o metodă tradițională prin care vasele capătă o patină specifică, cu nuanțe profunde de brun și negru, care reflectă o estetică naturală, aproape primitivă.

Daniel Leș preferă să își lase amprenta personală asupra fiecărei piese. Vasele, oalele, farfuriile și cănile sale au o frumusețe simplă, cu mici imperfecțiuni care le dau autenticitate și un caracter profund. Pentru Leș, aceste imperfecțiuni sunt ceea ce face ca fiecare piesă să fie unică, să spună o poveste. El consideră că lutul are viață proprie și că trebuie respectat și ascultat pentru a prinde formă.

Viziunea și filozofia lui Daniel Leș

Leș crede că secretul fericirii se află într-o viață simplă, conectată la natură și la valorile autentice, și consideră olăritul o formă de terapie și meditație. Atelierul său din Baia Sprie, Maramureș, nu este doar un loc de creație, ci un spațiu deschis, unde vizitatorii pot participa la ateliere și pot învăța despre olărit și importanța menținerii tradițiilor.

Filozofia sa de viață se regăsește în modul în care lucrează lutul: lent, cu atenție, respectând procesul și onorând materialul. El vede olăritul ca pe un act de conectare cu trecutul și cu rădăcinile noastre culturale. Într-o lume a vitezei și a producției în masă, Daniel Leș propune o alternativă: o întoarcere la simplitate, la lucrurile făcute cu migală și dragoste, care transmit emoție și valoare spirituală.

Faima ceramistului maramureșean

Munca lui Daniel Leș a atras atenția atât în România, cât și în străinătate. A participat la expoziții și târguri de artizanat în Europa și America, unde a reușit să stârnească interesul pentru ceramica românească tradițională. În plus, piesele sale sunt foarte apreciate de colecționari și de pasionații de obiecte autentice și artizanale, fiind considerate opere de artă în miniatură.

Daniel Leș a influențat o nouă generație de meșteșugari, devenind un exemplu pentru cei care vor să păstreze tradițiile românești și să le ofere o relevanță modernă. În atelierele sale, învățăceii și vizitatorii descoperă o filozofie a olăritului care transcende creația fizică, devenind un mod de viață.

Moștenirea lui Daniel Leș

Daniel Leș este mai mult decât un olar; el este un promotor al unui stil de viață și al unei filozofii care revalorizează tradițiile într-un mod contemporan. Prin intermediul artei sale, Leș ne invită să regăsim valoarea lucrurilor create cu mâinile, cu pasiune și răbdare, să apreciem frumusețea detaliilor și să învățăm că imperfecțiunea este ceea ce dă farmec fiecărui lucru.

Prin tot ceea ce face, Daniel Leș transmite un mesaj simplu, dar profund: că arta populară românească are încă multe de oferit și că, prin respectarea și promovarea acesteia, putem contribui la menținerea unei identități culturale autentice.

Realizator: Emanuela Aranyos (Radio România Tg.Mureș)
Foto: Emanuela Aranyos

Radio Oltenia: Craiovenii de la Jet Black, învingători în „bătălia rock” de la Posada

De către alincirtina -

31 octombrie 2024

0

Andrei Ciurez, Cezar Popescu și Iosif El-Naqib sunt trei tineri talentați din Craiova pentru care muzica bună reprezintă nu doar o pasiune, ci și un deziderat, un mod de viață, o profesiune de credință. Ei sunt componenți ai trupei rock Jet Black, fondată de Andrei în 2019, o formație care adaptează și revigorează acorduri de rock clasic, produsul finit fiind unul pe cât de actual, pe atât de nostalgic. Cu riff-uri à la Jimmy Page, voce stil Ian Gillan, linie de bass gen Roger Waters și zvâcniri de tobe ca la Keith Moon, grupul craiovean nu putea să rămână neremarcat. Iar în luna septembrie, Jet Black a impresionat juriul și publicul la ediția 2024 a celui mai longeviv festival de muzică rock din România – Posada Rock Festival. Cu o prestație de excepție, Andrei, Cezar și Iosif s-au impus în fața unei concurențe remarcabile și au plecat acasă cu marele trofeu al evenimentului a cărui primă ediție a avut loc în anul 1986. Andrei Ciurez, Cezar Popescu și Iosif El-Naqib i-au vorbit lui Davian Vlad, de la Radio România Oltenia-Craiova, despre marea lor pasiune, muzica, și despre sentimentele resimțite cu ocazia succesului repurtat la festivalul de la Câmpulung Muscel.

Povestea trupei Jet Black a început la sfârșitul anului 2019, în Craiova, la inițiativa lui Andrei Ciurez. Cunoscându-se prin intermediul unui prieten comun cu Radu Căroi, primul baterist al trupei, cei doi au trecut printr-un proces de recrutare a unui basist. L-au găsit pe Mihnea Obrocea și, la începutul anului 2020, până la momentul izbucnirii pandemiei de coronavirus, au avut mai multe concerte în cluburile locale, toate cu un feedback extraordinar din partea adolescenților și a publicului în general. În aceeași perioadă, la 7 martie 2020, cei trei au realizat și un live session de colecție la Radio România Oltenia-Craiova.

După încheierea primului lockdown, Andrei a venit la o repetiție cu o proto-variantă a piesei Turning Black, iar primul single al trupei craiovene urma să fie lansat în vara aceluiași an, cu o recepție unanim pozitivă. Odată cu venirea toamnei, Cezar Popescu este recrutat ca nou basist și vine cu un suflu muzical încadrat perfect în sound-ul formației. Urmează apoi o serie de concerte pe plan local, în perioada post-carantină, dar cu multe restricții încă în vigoare.

Repetiție cu repetiție, în timpul zilelor de carantină, trupa intră într-o perioadă frenetică de creație, iar în primăvara lui 2021, Jet Black înregistrează la Timișoara cele zece piese pentru albumul de debut. Urmează o perioadă de un an și jumătate destul de săracă în prestații live, dar bogată în munca de studio dedicată rafinării pieselor de pe primul material discografic al formației. Direcția creativă de a conferi un sunet pseudo-live albumului a prezentat o adevărată provocare în studio. La finalul următorului an, 2022, LP-ul Volume I se lansează pe toate platformele de streaming, Youtube și rețelele de socializare. Primul album de studio al trupei craiovene se compune din intro, zece piese și outro, compuse și orchestrate către o direcție de interpretare live, pe scenă. În anul 2023, Radu Căroi părăsește formația, așa că Andrei și Cezar încep să caute un baterist, iar în Craiova reputația pozitivă a lui Iosif El-Naqib era greu de ignorat, astfel că, după câteva scurte întâlniri și un jam session, Iosif devine noul toboșar al trupei. Cei trei simt o chimie ireversibilă și o forță de creație imensă. Urmează o serie de concerte pe plan local, iar în studio formația trece printr-o perioadă de experiment cu sunetul și își ia anumite libertăți privind stilul muzical și tehnicile de înregistrare. Așa apare single-ul intitulat HARD., un hard rock infuzat de dance-pop, iar apoi piesa Mad Respect, un hard rock clasic, însă în parametri moderni. În anul 2024, Jet Black se remarcă și în afara Craiovei. Formația câștigă locul II la concursul Constelații Rock, împreună cu premiile pentru cel mai bun baterist și cel mai bun solist vocal. Urmează prezențe live la mai multe festivaluri din țară, culminând cu câștigarea trofeului festivalului-concurs Posada Rock 2024. Dupa aceste reușite, trupa capătă un sunet live mult mai rafinat și mai ancorat în rădăcini „retro”, apoi lansează single-ul Paint My Life, o piesă classic rock în care reverberează pozitivitatea și exuberanța anilor ’60. Povestea Jet Black este însă abia la început și formația craioveană promite să devină un nume mare al rockului românesc.

Andrei, Cezar și Iosif ne numim, suntem trei băieți de 21 de ani chiar de aici, din Craiova, și formăm Jet Black. Vrem să derulăm o campanie continuă de muzică bună, de desființat monotonia muzicală din România. Suntem diferiți unul față de celălalt, avem idei uneori opuse, alteori sinergice, dar care se contopesc mereu în ceva unic și interesant. Fie pe scenă, fie în studio, vrem să producem o cu totul altă experiență, fără stereotipuri, bogată în variație și condimentată cu momente 100% originale. – Jet Black