Să ajungi în vârful clasamentului unui sport spectaculos și riscant precum mountainbikingul de performanță cere disciplină, curaj și sute de ore de antrenament. Să faci asta în timp ce urmezi și una dintre cele mai solicitante facultăți, pare aproape imposibil. Și totuși, tânărul Mihai Anițan reușește să le îmbine pe amândouă. El a acumulat până acum șase titluri naționale la enduro, un titlu la downhill, două participări la Cupa Mondială și un parcurs universitar solid la Facultatea de Medicină din cadrul UMF Cluj-Napoca. Mai mult, Mihai își găsește timp și disponibilitate pentru a transmite cele învățate în mountainbiking celor mai mici practicanți ai acestui sport.
Mihai Anițan este unul dintre sportivii care au contribuit la creșterea vizibilității ciclismului montan gravitațional în România. Pentru cei mai puțin familiarizați cu ramurile mountainbikingului, acesta explică diferențele dintre disciplinele care l-au consacrat. „Downhill-ul presupune o singură probă de coborâre, unde fiecare detaliu contează, iar diferențele dintre concurenți sunt foarte mici. Enduro, în schimb, înseamnă mai multe probe speciale de coborâre, cronometrate, între care sportivii trebuie să urce din nou pe cont propriu, fără ajutor. Tocmai această combinație dintre tehnică, rezistență și strategie face enduro-ul atât de solicitant.”
Povestea lui în sport nu a început din copilărie așa cum s-ar putea crede, acesta descoperind abia la 14 ani pasiunea pentru pedalat:
„Mulți ar spune că era cam târziu pentru sportul de performanță, eu chiar eram însă un copil foarte retras și nu prea le aveam cu sporturile de mic. Îmi plăcea foarte mult să citesc și să mă uit la documentare, cam asta era ocupația mea”, povesteşte el.
Primul contact adevărat cu bicicleta a venit în urma unei ture în jurul Clujului, într-o zi de primăvară, care i-a dat sentimentul acela rar și puternic de libertate. De acolo, lucrurile au început să se lege. Primul său concurs a fost unul de cross-country, la Băișoara, în cadrul evenimentului Clujul Pedalează. Dar acolo a văzut un traseu de endure și și-a droit să încerce această disciplină:
„Ţin minte că în timpul concursului erau organizate şi trasee mai lejere, pe drumuri forestiere. Și am văzut cu coada ochiului un traseu cu niște structuri făcute de mâna omului, care mi se păreau foarte interesante. După ce am terminat concursul, l-am rugat pe tata ca în weekendul următor să mă ducă neapărat din nou să găsesc acel traseu. Și era un traseu de enduro. Acolo, la Băişoara, a fost primul meu contact cu un traseu de enduro și de atunci mi-a plăcut foarte mult”, îşi aminteşte acesta.
Drumul spre performanță a fost construit pas cu pas, iar un rol esenţial l-au avut oamenii pe care viaţa i-a scos în cale într-un moment oportun, consideră Mihai:
„Elementul-cheie este să cunoști oamenii potriviți, oamenii care fac deja ce vrei să faci și o fac bine, să-i întrebi cum au făcut-o. Așa am făcut și eu. Am intrat în legătură cu Oli, care mi-a fost și antrenor, și mecanic. El a făcut performanță în cross-country mai demult. A zis: „Nu vrei să fii cu mine în echipă?” „Ba da.” Eram în al nouălea cer”, spune Mihai Aniţan.
Chiar dacă la început termina concursurile în coada clasamentului, nu a fost descurajat. Îi plăcea atmosfera, îi plăceau oamenii și îi plăcea să facă în realitate ceea ce până atunci văzuse doar pe internet. Această perseverență a început să dea roade. În 2018 a obținut prima victorie, odată cu trecerea la categoria elite, iar de atunci a devenit un competitor de luat în seamă. A participat ulterior și la Cupa Mondială, după ce a acumulat punctajul necesar în competiții de calificare din Europa. La prima participare, la Finale Ligure, în Italia, s-a clasat pe locul 113 din 300, iar la a doua, în Petzen, la granița dintre Slovenia și Austria, a urcat până pe locul 70.
În spatele acestor rezultate se află un regim de antrenament aproape continuu. În perioadele în care se pregătea pentru Cupa Mondială, Mihai avea doar o lună de pauză pe an, iar în rest se antrena aproape zilnic. Programul era construit sezonier și includea trei piloni principali: ciclism de șosea pentru anduranță, antrenamente de forță la sală și pregătire specifică pe bicicleta de concurs. Dincolo de volum, esențială era însă intenția. Mihai consideră că antrenamentul devine mai ușor când știi exact pentru ce îl faci și ce urmărești să obții.
„Mi se pare că, dacă faci cu intenție ce faci și te gândești care-i scopul pentru care te antrenezi, îl faci mult mai ușor. E ca un combustibil pentru creier. Este sistemul pe care l-am implementat ulterior şi în viaţă”, spune acesta.
Aceeași disciplină a transferat-o și în parcursul academic. Fascinat de felul în care funcționează corpul uman, a decis să dea la medicină, deși mai avea doar șase luni să se pregătească până la admitere. Ambii săi părinți sunt medici, Mihai spune însă că alegerea nu a fost una impusă, ci a fost asumată.
„A fost o situație mai aparte, pentru că, să dau un pic de context, ambii mei părinți sunt doctori. Și nu asta m-a influențat să iau decizia, dar, la un moment dat, într-o iarnă, țin minte că am intrat în bucătărie și le-am spus: „Uite, eu vreau să fac asta, vreau să dau la medicină.” Și era decembrie. Admiterea era în iulie. Bineînțeles că s-au bucurat, dar au spus: „Ok, Mihai, hai să fim realiști, mai ales că și noi am trecut prin asta, ar trebui să așteptăm să dai anul viitor.” Și am zis: „Bine, eu totuși vreau să încerc.” Și exact despre asta am vrut să vorbesc, despre cum te pregătești cu intenție. Am vizualizat cum aș putea eu să fac să învăț toate aceste lucruri (pentru mine era aproape de la zero la chimie și biologie), astfel încât să ajung să trec și să am un rezultat cât mai bun la grile. Și surprinzător de similar a fost sistemul pe care l-am angajat, atât din antrenamente, cât și din pregătire”, dezvăluie Mihai.
Astăzi este în anul al treilea având toate mediile peste 9, și spune că, pentru el, sportul și studiul se completează foarte bine: dacă nu face mișcare și nu iese cu bicicleta, simte că nu își poate limpezi mintea la fel de bine după sesiunile de învățat.
Chiar și în timpul facultății, nu a abandonat competițiile. În 2025 a obținut cel mai bun timp la Campionatul Național de Enduro. Deși recunoaște că nu se mai poate antrena la același nivel ca în perioada dedicată exclusiv performanței sportive, consideră că a reușit să se mențină în formă datorită oamenilor buni din jurul său.
„Vreau să fac mai mult, vreau să descopăr și alte aspecte ale vieții. Îmi place să cred că mă bucur de partea bună din ambele lumi. Adică partea fără antrenamentele dure pe șosea, doar partea de distracție din mountainbiking; şi parcursul academic, care mie îmi place foarte mult”, povesteşte.
Dincolo de sport și studii, Mihai și-a asumat și un rol de mentor pentru copiii care descoperă mountainbikingul. A început ieșind cu copiii prietenilor și a descoperit că, prin ochii lor, priveşte el însuşi altfel frumuseţea sportului. Vorbește cu entuziasm despre noile generații de rideri din Cluj și despre cât de mult a crescut fenomenul în ultimii ani: dacă în 2016 riderii se recunoșteau prin pădure după urmele lăsate de cauciucuri, astăzi traseele din Făget, Hoia sau Feleac sunt pline de copii care pedalează și se bucură de libertatea mișcării.
Privind spre viitor, Mihai spune că se vede într-o specialitate chirurgicală. Îl atrag dinamismul, precizia și posibilitatea de a produce rezultate vizibile, imediate. Dintre toate ramurile pe care le-a observat până acum, chirurgia plastică și reconstructivă i se pare cea mai fascinantă.
Între trasee de munte, concursuri, examene și visul unei cariere medicale, Mihai Anițan pare să demonstreze că performanța nu trebuie să se limiteze la un singur domeniu. În cazul lui, excelența se construiește din pasiune, consecvență și curajul de a merge mai departe pe mai multe drumuri deodată. Și, peste toate, disciplina cu care abordează fiecare domeniu și progresul reușit pas cu pas.
Realizator: Andrei Huțanu
Editor video: Sorin Tămaş
