”Copiii sunt cea mai valoroasă moștenire a unui popor. În ei trebuie să investim pentru că ei sunt viitorul țării”, ne-a spus invitata acestei ediții a emisiunii România de Nota 10.
Bine v-am regăsit! De această dată, vom vorbi despre omul care dă aripi destinelor frânte. Peste 800 de destine schimbate, 30 de ani de activitate umanitară și alți 35 de ani petrecuți la catedră, invitata acestei ediții a fost supranumită „Mama orfanilor din România”. În 1996, Azota Popescu a înființat Asociația CATHARSIS, iar 30 de ani mai târziu primește titlul de „Cetățean de onoare al Municipiului Brașov”.
Azota Popescu este originară dintr-un sat oltenesc de pe Valea Amaradiei și încă din copilărie îi plăcea să stea în mijlocul copiilor, visând să devină învățătoare. Anii studenției i-a petrecut la Cluj, iar de acolo, împreună cu soțul său, a venit la Brașov, oraș care i-a devenit, până în zilele noastre, ”acasă”. Aici și-a început activitatea de cadru didactic, activând la catedră timp de 35 de ani. A lucrat și în cadrul Comisiei Județene a Pionierilor și la Comitetul Județean de Cultură, având ca atribuții activități de îndrumare și control în grădinițe și unități de învățământ. În acest context, o vizită efectuată în orașul Victoria din județul Brașov avea să-i schimbe propriul destin.
Era înainte de ’89 când a pătruns, pentru prima dată, într-o lume despre care nu se știa și nu se vorbea în acele vremuri, dar care a lăsat-o fără cuvinte, Casa de copii Victoria.
”Nu am să uit niciodată! Când am intrat acolo au venit în jurul meu mulți copii. Unii trăgeau de mine, alții mă întrebau dacă sunt mama lor și dacă am venit să-i iau acasă. Eu eram siderată! Nici nu știam că există case de copii. Când l-am întrebat pe director ce este cu acești copii și de ce nu sunt la școală, la grădiniță, a spus că nu au cum să meargă pentru că nu au certificate de naștere. Ființe umane fragile inexistente deși ei în realitate existau, însă nu aveau nume, nu aveau vârstă, nu aveau identitate. Atunci am înțeles cele două fenomene grave care existau: abandonul și analfabetismul, iar la vremea aceea… nu existau soluții”, ne-a povestit Azota Popescu.
Deși lunile și chiar anii treceau, imaginea copiilor bolnăviori, îmbrăcați sumar și zdrențuros, îi rămăsese întipărită în minte fără a putea face ceva concret la acel moment. După Revoluție, libertatea presei naționale și internaționale avea să scoată la iveală adevărul dur al copiilor fără nume din România, iar ideea adopțiilor naționale și internaționale prindea contur.
Atunci erau 120.000 de copiii instituționalizați. Aceea a fost perioada în care o fostă colegă fugită în Statele Unite ale Americii și implicată în acțiuni umanitare printr-un ONG din Dallas avea să îi propună înființarea unei asociații și în România. Atfel a luat naștere Asociația Catharsis, în urmă cu 30 de ani.
Primul caz soluționat până la capăt are un nume – Vlăduț. Azotei Popescu și acum îi este greu să vorbească despre acesta. Era în anul 1993 când s-a dus la Leagănul de copii de pe strada Apullum din Brașov. Acolo, directorul instituției a dus-o într-un salon cu 6 copii, dintre care 5 erau imobilizați la orizontală. Al șaselea stătea în șezut și o privea.
”M-am izbit de privirea lui pătrunzătoare și ochii triști. Am simțit că eu sunt pentru el ce aștepta el, salvarea”, spune emoționată fondatoarea Asociației Catharsis.
Vlăduț avea atunci 3 ani și jumătate și încă nu atinsese niciodată pământul cu piciorușele. Se născuse cu ele strâmbe, iar mânuțele le avea inerte. La acea vreme, în România, după ce țara noastră semnase în anul respectiv Convenția de la Haga privind protecția copiilor și cooperarea între cele 86 de state semnatare, se puteau face adopții internaționale. În baza acestei înțelegeri, după lungi și anevoioase demersuri, Vlăduț ajungea în Italia, unde în urma intervențiilor chirurgicale, la vârsta de 5, încălța pentru prima dată o pereche de ghetuțe și atingea pământul.
Ulterior, a fost adoptat de o familie din Bergamo, iar acum are 30 ani, este absolvent al Facultății de Științe Ecomice din Milano și nu vrea să mai revină niciodată în România, locul în care a suferit cel mai mult, însă i-a solicitat salvatoarei sale, Azota Popescu, să-i trimită un dicționar pentru a învăța limba română.
”Fiecare copil vine cu povestea lui, o dramă, iar dacă te implici trebuie să mergi până la capăt”, ne-a mai menționat invitata.
Vlăduț i-a devenit motivație Azotei Popescu pentru a merge mai departe, iar alături de el, un alt caz a devenit simbol al asociației, cel al Anei, fetița de 2 ani născută cu o cocoașă plus alte trei diagnostice.
”Pe Ana ne-am dorit să o aducem lângă mama ei. I-am spus femeii că îi dăm 500 de mărci pe lună ca să o țină acasă, iar ea ne-a răspuns că ne dă ea nouă 1000 de mărci numai să nu o aducem. Nimeni nu a vrut-o în România așa că singura soluție a fost adopția internațională. Ana a ajuns într-o familie de italieni, iar în acest an termină Facultatea de medicină din Pescara”, povestește cu mândrie și emoție ”Mama orfanilor din România”.
În cele trei decenii de activitate, Asociația Catharsis a pregătit sute de familii pentru a deveni părinți, a schimbat destine inclusiv pentru cei ieșiți din centrele de plasament după împlinirea vârstei de 18 ani, s-a implicat în comunitate și a desfășurat 30 de programe de interes național.
Din 2010, când în statistici figurau 70.000 de copii abandonați și doar 600 de familii apte să adopte, Azota Popescu a început lupta cu legislația extrem de restrictivă în ceea ce privește adopția internațională, fiind acceptate doar familiile de români stabilite în străinătate sau cele mixte în cadrul cărora unul dintre membri este român. De patru ori a determinat până acum modificarea Legii adopției.
”România are cei mai mulți copii abandonați din Europa și este singura țară care nu respectă nici tratatele semnate, nici dreptul internațional al copilului la o familie. Conform ultimelor statistici, în acest moment, există 9000 de copii eligibili pentru adopție din cei 40.000 de mii abandonați, 2500 de familii atestate pe procedura adopției interne, iar acum doi ani, erau 75 de familii atestate pe procedura adopției internaționale și doar 5 copii adoptați, asta și pentru că, România trebuie să știe, 90% dintre copiii adoptabili sunt încadrați într-o categorie de dizabilitate. Da, condițiile s-au schimbat față de ’89, iar casele de copii cu 450 de instituționalizați au devenit căsuțe de tip familial cu condiții optime însă copiii de acolo tot nu au o mama, nu au un tată. Dacă aș putea, aș ridica o statuie fiecărei familii adoptatoare. Adopția este sfântă”, ne-a mărturisit Azota Popescu.
După 30 de ani de activitate, din acest an, Azota Popescu este cetățean de onoare al Brașovului, iar dacă ar trebui să o ia de la capăt ar proceda exact la fel și și-ar dedica viața copiilor abandonați mai ales că, de-a lungul acestor ani, propria familie a fost principala sursă de energie.
”De la părinții mei am învățat umanitatea, să dau, să ascult, omenia, generozitatea și solidaritatea. Soțul meu, ofițer fiind, m-a încurajat în tot ce fac pentru că știe că acești copii pot fi viitorii apărători ai țării. Fiului meu îi plac foarte mult copiii și mi-a fost mereu alături, la fel și cele două nepoate ale mele. Contează enorm sprijinul familiei”, a declarat cu emoție în glas, Azota Popescu, ”Mama orfanilor din România” și fondator al Asociației Catharsis.
Redactor / realizator: Bianca Bucă
Foto: Arhiva personală Azota Popescu
Video: Teodor Spiridon
Editare audio: Bianca Bucă & Alina Andor
