Radio Oltenia: Craiovenii de la Jet Black, învingători în „bătălia rock” de la Posada

0

Andrei Ciurez, Cezar Popescu și Iosif El-Naqib sunt trei tineri talentați din Craiova pentru care muzica bună reprezintă nu doar o pasiune, ci și un deziderat, un mod de viață, o profesiune de credință. Ei sunt componenți ai trupei rock Jet Black, fondată de Andrei în 2019, o formație care adaptează și revigorează acorduri de rock clasic, produsul finit fiind unul pe cât de actual, pe atât de nostalgic. Cu riff-uri à la Jimmy Page, voce stil Ian Gillan, linie de bass gen Roger Waters și zvâcniri de tobe ca la Keith Moon, grupul craiovean nu putea să rămână neremarcat. Iar în luna septembrie, Jet Black a impresionat juriul și publicul la ediția 2024 a celui mai longeviv festival de muzică rock din România – Posada Rock Festival. Cu o prestație de excepție, Andrei, Cezar și Iosif s-au impus în fața unei concurențe remarcabile și au plecat acasă cu marele trofeu al evenimentului a cărui primă ediție a avut loc în anul 1986. Andrei Ciurez, Cezar Popescu și Iosif El-Naqib i-au vorbit lui Davian Vlad, de la Radio România Oltenia-Craiova, despre marea lor pasiune, muzica, și despre sentimentele resimțite cu ocazia succesului repurtat la festivalul de la Câmpulung Muscel.

Povestea trupei Jet Black a început la sfârșitul anului 2019, în Craiova, la inițiativa lui Andrei Ciurez. Cunoscându-se prin intermediul unui prieten comun cu Radu Căroi, primul baterist al trupei, cei doi au trecut printr-un proces de recrutare a unui basist. L-au găsit pe Mihnea Obrocea și, la începutul anului 2020, până la momentul izbucnirii pandemiei de coronavirus, au avut mai multe concerte în cluburile locale, toate cu un feedback extraordinar din partea adolescenților și a publicului în general. În aceeași perioadă, la 7 martie 2020, cei trei au realizat și un live session de colecție la Radio România Oltenia-Craiova.

După încheierea primului lockdown, Andrei a venit la o repetiție cu o proto-variantă a piesei Turning Black, iar primul single al trupei craiovene urma să fie lansat în vara aceluiași an, cu o recepție unanim pozitivă. Odată cu venirea toamnei, Cezar Popescu este recrutat ca nou basist și vine cu un suflu muzical încadrat perfect în sound-ul formației. Urmează apoi o serie de concerte pe plan local, în perioada post-carantină, dar cu multe restricții încă în vigoare.

Repetiție cu repetiție, în timpul zilelor de carantină, trupa intră într-o perioadă frenetică de creație, iar în primăvara lui 2021, Jet Black înregistrează la Timișoara cele zece piese pentru albumul de debut. Urmează o perioadă de un an și jumătate destul de săracă în prestații live, dar bogată în munca de studio dedicată rafinării pieselor de pe primul material discografic al formației. Direcția creativă de a conferi un sunet pseudo-live albumului a prezentat o adevărată provocare în studio. La finalul următorului an, 2022, LP-ul Volume I se lansează pe toate platformele de streaming, Youtube și rețelele de socializare. Primul album de studio al trupei craiovene se compune din intro, zece piese și outro, compuse și orchestrate către o direcție de interpretare live, pe scenă. În anul 2023, Radu Căroi părăsește formația, așa că Andrei și Cezar încep să caute un baterist, iar în Craiova reputația pozitivă a lui Iosif El-Naqib era greu de ignorat, astfel că, după câteva scurte întâlniri și un jam session, Iosif devine noul toboșar al trupei. Cei trei simt o chimie ireversibilă și o forță de creație imensă. Urmează o serie de concerte pe plan local, iar în studio formația trece printr-o perioadă de experiment cu sunetul și își ia anumite libertăți privind stilul muzical și tehnicile de înregistrare. Așa apare single-ul intitulat HARD., un hard rock infuzat de dance-pop, iar apoi piesa Mad Respect, un hard rock clasic, însă în parametri moderni. În anul 2024, Jet Black se remarcă și în afara Craiovei. Formația câștigă locul II la concursul Constelații Rock, împreună cu premiile pentru cel mai bun baterist și cel mai bun solist vocal. Urmează prezențe live la mai multe festivaluri din țară, culminând cu câștigarea trofeului festivalului-concurs Posada Rock 2024. Dupa aceste reușite, trupa capătă un sunet live mult mai rafinat și mai ancorat în rădăcini „retro”, apoi lansează single-ul Paint My Life, o piesă classic rock în care reverberează pozitivitatea și exuberanța anilor ’60. Povestea Jet Black este însă abia la început și formația craioveană promite să devină un nume mare al rockului românesc.

Andrei, Cezar și Iosif ne numim, suntem trei băieți de 21 de ani chiar de aici, din Craiova, și formăm Jet Black. Vrem să derulăm o campanie continuă de muzică bună, de desființat monotonia muzicală din România. Suntem diferiți unul față de celălalt, avem idei uneori opuse, alteori sinergice, dar care se contopesc mereu în ceva unic și interesant. Fie pe scenă, fie în studio, vrem să producem o cu totul altă experiență, fără stereotipuri, bogată în variație și condimentată cu momente 100% originale. – Jet Black

Galerie foto:

Realizator: Davian Vlad (Radio România Oltenia-Craiova)

Imagine și editare video: Alin Cîrțînă (Radio România Oltenia-Craiova)

Credit foto: Jet Black/Radio România Oltenia-Craiova

Alina Craiu, psihologul constănțean care de mai bine de 18 ani face tot ce îi stă în putință pentru recuperarea copiilor și adolescenților diagnosticați cu tulburări de spectru autist

0

De mai bine de 18 ani, psihologul constănțean Alina Craiu este sprijin pentru copiii diagnosticați cu tulburări de spectru autist, dar și de părinții lor, eroii care plâng în tăcere, care își veghează zi și noapte copilul și care fac tot posibilul ca el să se recupereze, pas cu pas, etapă cu etapă.

După primirea diagnosticului de autism, părinții copiilor speciali trec printr-o durere atât de mare, încât ea poate fi comparată cu cea provocată de doliu, ne spune Alina Craiu. Dar imediat după ce lacrimile se opresc, părinții încep lupta pentru puiul lor, transformându-și suferința într-o forță uriașă, nebănuită până atunci.

În urmă cu 3 ani, psihologul Alina Craiu a creat Clubul Fluturilor, un spațiu în care atât cei mici, cât și cei mari, nu se mai simt judecați, ci înțeleși, unde copiii cu tulburări de spectru autist învață, alături de specialiști, să își folosească propriile forțe, pentru că ele există cu adevărat.

Ce întâmplare din facultate a determinat-o pe Alina Craiu să urmeze profesia de psiholog și să lucreze cu micuții pacienți neurodivergenți și ce presupune această misiune, aflăm în noua ediție a emisiunii România de nota 10, realizată de Silvia Pascale, redactor Radio Constanța.

Pe Alina Craiu am cunoscut-o în urmă cu mai bine de 10 ani, la un coafor. Venise atunci nu pentru a-și face neapărat o schimbare de look, ci pentru a-și dona părul în scopuri caritabile. O femeie bolnavă de cancer avea nevoie de o perucă frumoasă, confecționată tocmai din părul ei. A fost momentul în care am înțeles că tânăra Alina Craiu este o persoană foarte sensibilă, empatică, dar și puternică în același timp, calități ce i-au fost sprijin în profesia sa de psiholog. Nu s-a temut de greu, deși, nu de puține ori a ieșit plângând din cabinet, după ședințele dedicate copiilor cu autism, după cum ne-a mărturisit. Ar fi putut să aleagă o variantă mai simplă, dar a știut că aceasta este misiunea ei și că trebuie să meargă până la capăt. Astăzi, după 18 ani puși în slujba acestei cauze, știe că este la locul potrivit, pentru copiii speciali, ce au nevoie de ajutorul ei. Și nu numai de copii, ci și de adolescenții cu autism. Pentru ei și pentru părinții acestora a creat Clubul Fluturilor, locul în care aripile speranței se înalță tot mai mult.

Astăzi, Clubul Fluturilor are o echipă formată din 14 specialiști (plus 2 non-specialiști) care se ocupă de intervenția specializată pentru un număr de aproximativ 50 de copii și adolescenți și familii ale acestora. Un Club care a reușit, de asemenea, să aducă specialiști din țară care să se alăture proiectului, un câștig pentru comunitatea constănțeană.

Potrivit Alinei Craiu, părinții sunt deja epuizați (fizic, psihic, emoțional, financiar) când copiii cu autism ajung în pubertate și practic nu mai au resurse pentru a continua intervenția.

De multe ori, în pubertate apar schimbări majore în comportamentul copiilor și pentru părinți devine foarte greu de gestionat. Una din ariile problematice este dată de comportamentul sexual care iese la suprafață în această perioadă și devine greu de gestionat (și pentru că noi în România nu avem o cultură a educației sexuale și privim totul ca fiind rușinos fără să căutăm să înțelegem comportamentul și nevoia din spate).

În acest sens, Alina Craiu și colegii săi a dezvoltat programe de pregătire pentru pubertate și de educație sexuală care sunt adresate părinților și specialiștilor. Sunt programe de intervenție gândite cu scopul de a crește gradul de independență și gradul de incluziune socială. Iar asta pentru că viața copilului este dincolo de acești pereți ai cabinetului. Cei mai mulți specialiști lucrează cu copii până în 7-8 ani, iar acest lucru devine o problemă pentru că toți copiii cresc și ajung adolescenți și adulți. Rămași fără variante de intervenție și de programe educaționale, practic șansele de recuperare scad extrem de mult. Serviciile de terapie sunt în general contracost în România. Avem de 2 ani o lege care oferă servicii decontate prin Casa de Asigurări. Însă, sunt puțini furnizori care au reușit să între în decontare și să ofere servicii gratuite, ne-a spus Alina Craiu. Este un proces care presupune parcurgerea anumitor pași. În plus, bugetul depinde foarte mult și de bugetul general al țării și de contextul economic pe care îl traversăm. Părinții au posibilitatea de a strânge donații și sponsorizări prin intermediul ONG-urilor din domeniu și acesta este un ajutor, cei mai mulți dintre ei plătind terapiile din aceste fonduri.

Care sunt problemele actuale în domeniu identificate de Alina Craiu?

– Presiunea financiară mare pe părinți (datorită costurilor terapiilor)

– Lipsa (sau numărul foarte redus) al serviciilor pentru puberi și adolescenți

– Implicarea foarte redusă a părinților în terapia copiilor (părinții nu sunt învățați cum să intervină)

– Lipsa (sau servicii foarte reduse) programelor de consiliere psihologică pentru părinți

– Colaborarea deficitară la nivel de echipă multidisciplinară

-Numărul scăzut al analiștilor comportamentali în România

-Standarde scăzute sau neclare în ce privește modul de implementare al terapiilor și lipsa unui organism care să monitorizeze respectarea acestor standarde de către furnizorii de servicii.

– Lipsa unui orizont la împlinirea vârstei de 18 ani (șansa integrării în câmpul muncii este extrem de scăzută).


Redactor – Silvia Pascale

București FM: Program național pentru adolescenți „Gustă cu atenție. Bucură-te de moment”

0

59% dintre români sunt supraponderali sau obezi; un sfert dintre tinerii între 18 și 24 de ani au probleme cu greutatea, procent care ajunge la 43% pentru cei cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani.
Dacă nu se intervine la momentul critic al adolescenței, pentru a schimba ceva din stilul de viață, la 35 de ani vom avea adulți cu multe probleme de sănătate.

De ce adolescenții ar trebui să fie în centrul atenției?
Ei, se știe, nu dorm suficient, mănâncă pe fugă, înlocuiesc mesele cu gustări, sunt fanii băuturilor energizante, sunt într-o continuă stare de agitație.
Dar cu informații corecte, cu răbdare, cu pași mici, fără interdicții și diete restrictive, există șansa de a transforma obiceiurile lor de viață.
Asta propune programul național de pionierat în România „Gustă cu atenție. Bucură-te de moment” derulat de Asociația „Sută la sută românesc”- o nouă abordare în alimentație.

Până acum, în șase ani, programul a ajuns în școli din toată județele țării, la 110.000 elevi, și 500 de cadre didactice, care au aflat ce înseamnă să mănânci cu atenție și intenție, să înveți să ai o relație bună cu mâncarea, să știi ce, cum, cât și când să mănânci, astfel încât nevoile tale nutritive și de răsfăț să fie acoperite fără să te simți vinovat.

Delia Mihai, elevă participantă în program, spune: „Nu schimbi totul o dată. Schimbarea imensă este intimidantă. Mulți fac sală dar dacă nu au nutriția potrivită, e degeaba! Iar trendurile de pe internet nu sunt bune întotdeauna.”

Liceenii sunt interesați de subiect și de informații din surse corecte; ceea ce programul îi învață nu se rezumă strict la nutriție ci află și „cum funcționează creierul, cum facem alegerile” (Dana Dobrescu, mentor de mindfulness în program).

Organizarea, structurarea, alegerile inteligente vor putea fi translatate și folosite în toate domeniile vieții lor, astfel încât „să fie atenți la ce consumă online și offline, să nu facă ceva doar pentru că „așa se face”, să își urmărească obiectivele și nu trendurile.”
Discuțiile ca de la prieteni la prieteni din cadrul programului despre echilibru, despre obiectivele pe termen lung, despre mâncatul conștient și despre legătura între ceea ce simțim și cum mâncăm ar putea deveni o materie opțională în curricula de liceu – asta își doresc organizatorii.

Radio Reşiţa: „Mireasa pentru Autism”, proiectul care transformă empatia în acțiune

0

Ediția din această săptămână a emisiunii „România de nota 10” aduce în prim-plan o poveste despre curaj, maternitate și puterea de a construi soluții acolo unde sistemul lasă goluri. Invitata, Tabita Istrate, mama lui Alexandru, un copil diagnosticat cu autism, vorbește deschis despre drumul dificil, dar și despre proiectul „Mireasa pentru Autism”, devenit un exemplu de solidaritate concretă.

De la diagnostic la acțiune

Pentru Tabita, momentul diagnosticului a fost unul definitoriu:
„În momentul în care afli diagnosticul copilului tău, afli că ai de învățat foarte multe. Înveți exact cu copilul cum să mergi și cum să-l gestionezi.”

Lipsa informațiilor și a sprijinului inițial a transformat incertitudinea într-o luptă zilnică:
„Nu știam încotro să mergem, pe cine să întrebăm, unde găsim terapeuți sau evaluări bune.”

Viața cu autism: între epuizare și determinare

Invitata descrie fără menajamente cele mai grele momente:
„Primii doi ani au fost cei mai grei. Copilul dormea două ore pe noapte și devenisem un zombie.”

În timp, a învățat o lecție esențială despre sine:
„Am învățat că trebuie să învăț să mă iubesc. După ce mi-am uscat lacrimile, am spus: mă asamblez și merg mai departe.”

Costul real al recuperării

Recuperarea unui copil cu autism presupune eforturi financiare uriașe. Tabita explică:
„Dau între 4.000 și 5.200 de lei pe lună pentru terapii. Formularul 230 ne acoperă doar câteva luni pe an.”

Deși există măsuri de sprijin, acestea sunt insuficiente:
„Teoria spune două ore de terapie gratuite, dar în practică am beneficiat de o oră pe săptămână și nici aceea constant.”

„Mireasa pentru Autism” – când o idee devine mișcare

Din nevoia de a susține terapiile fiului său s-a născut proiectul „Mireasa pentru Autism”, o inițiativă originală și emoționantă:
„Rochia de mireasă a fost începutul. Am realizat că pot transforma acest gest într-un sprijin real pentru copilul meu.”

Conceptul este simplu, dar puternic: rochii de mireasă donate sunt recondiționate și vândute, iar banii merg către terapii.
„Rochia este donată, iar banii sunt donați mai departe. Cumpărătoarea își stabilește singură prețul.”

Astăzi, proiectul a crescut organic și a devenit o comunitate:
„Am ajuns la zeci de rochițe și la femei care nu doar cumpără, ci susțin o cauză.”

Solidaritate și comunitate

Un alt element esențial în parcursul Tabitei a fost sprijinul altor părinți:
„Mamele speciale m-au ghidat. Este o comunitate foarte puternică și vitală.”

Ea atrage atenția și asupra marginalizării:
„Părinții copiilor cu autism ajung uneori izolați. Avem nevoie de sprijin, nu de judecată.”

Mesaj pentru autorități și societate

Tabita cere măsuri concrete, nu doar empatie:
„Ajutați-ne să nu ne mai milogim pentru terapii. Copiii noștri trebuie tratați cu egalitate.”

În același timp, subliniază că lupta este una colectivă:
„Este un efort de lanț. De la cel mai mic funcționar până la cel mai mare decident.”

Un mesaj pentru părinți

Finalul emisiunii este un apel direct către cei aflați la început de drum:
„Nu renunțați. Durerea nu va salva copilul. În momentul în care vă activați puterea interioară, apare și evoluția.”

Povestea Tabitei Istrate nu este singulară, ci reflectă realitatea a mii de familii din România. Proiectul „Mireasa pentru Autism” demonstrează că schimbarea poate începe de la nivel individual, dar are nevoie de sprijin colectiv pentru a deveni sistemică.

Într-o societate în care autismul rămâne o provocare majoră, astfel de inițiative arată că soluțiile nu vin doar din politici publice, ci și din curajul unor oameni care aleg să acționeze.

Realizator: Cristina Corocan

 

Radio România Brașov: Azota Popescu, ”Mama orfanilor din România”, Cetățean de onoare al Brașovului

0

”Copiii sunt cea mai valoroasă moștenire a unui popor. În ei trebuie să investim pentru că ei sunt viitorul țării”, ne-a spus invitata acestei ediții a emisiunii România de Nota 10.

 

 

Bine v-am regăsit! De această dată, vom vorbi despre omul care dă aripi destinelor frânte. Peste 800 de destine schimbate, 30 de ani de activitate umanitară și alți 35 de ani petrecuți la catedră, invitata acestei ediții a fost supranumită „Mama orfanilor din România”. În 1996, Azota Popescu a înființat Asociația CATHARSIS, iar 30 de ani mai târziu primește titlul de „Cetățean de onoare al Municipiului Brașov”.

Azota Popescu este originară dintr-un sat oltenesc de pe Valea Amaradiei și încă din copilărie îi plăcea să stea în mijlocul copiilor, visând să devină învățătoare. Anii studenției i-a petrecut la Cluj, iar de acolo, împreună cu soțul său, a venit la Brașov, oraș care i-a devenit, până în zilele noastre, ”acasă”. Aici și-a început activitatea de cadru didactic, activând la catedră timp de 35 de ani. A lucrat și în cadrul Comisiei Județene a Pionierilor și la Comitetul Județean de Cultură, având ca atribuții activități de îndrumare și control în grădinițe și unități de învățământ. În acest context, o vizită efectuată în orașul Victoria din  județul Brașov avea să-i schimbe propriul destin.

Era înainte de ’89 când a pătruns, pentru prima dată, într-o lume despre care nu se știa și nu se vorbea în acele vremuri, dar care a lăsat-o fără cuvinte, Casa de copii Victoria.

”Nu am să uit niciodată! Când am intrat acolo au venit în jurul meu mulți copii. Unii trăgeau de mine, alții mă întrebau dacă sunt mama lor și dacă am venit să-i iau acasă. Eu eram siderată! Nici nu știam că există case de copii. Când l-am întrebat pe director ce este cu acești copii și de ce nu sunt la școală, la grădiniță, a spus că nu au cum să meargă pentru că nu au certificate de naștere. Ființe umane fragile inexistente deși ei în realitate existau, însă nu aveau nume, nu aveau vârstă, nu aveau identitate. Atunci am înțeles cele două fenomene grave care existau: abandonul și analfabetismul, iar la vremea aceea… nu existau soluții”, ne-a povestit Azota Popescu.

Deși lunile și chiar anii treceau, imaginea copiilor bolnăviori, îmbrăcați sumar și zdrențuros, îi rămăsese întipărită în minte fără a putea face ceva concret la acel moment. După Revoluție, libertatea presei naționale și internaționale avea să scoată la iveală adevărul dur al copiilor fără nume din România, iar ideea adopțiilor naționale și internaționale prindea contur.

Atunci erau 120.000 de copiii instituționalizați. Aceea a fost perioada în care o fostă colegă fugită în Statele Unite ale Americii și implicată în acțiuni umanitare printr-un ONG din Dallas avea să îi propună înființarea unei asociații și în România. Atfel a luat naștere Asociația Catharsis, în urmă cu 30 de ani.

 

Primul caz soluționat până la capăt are un nume – Vlăduț. Azotei Popescu și acum îi este greu să vorbească despre acesta. Era în anul 1993 când s-a dus la Leagănul de copii de pe strada Apullum din Brașov. Acolo, directorul instituției a dus-o într-un salon cu 6 copii, dintre care 5 erau imobilizați la orizontală. Al șaselea stătea în șezut și o privea.

”M-am izbit de privirea lui pătrunzătoare și ochii triști. Am simțit că eu sunt pentru el ce aștepta el, salvarea”, spune emoționată fondatoarea Asociației Catharsis.

Vlăduț avea atunci 3 ani și jumătate și încă nu atinsese niciodată pământul cu piciorușele. Se născuse cu ele strâmbe, iar mânuțele le avea inerte. La acea vreme, în România, după ce țara noastră semnase în anul respectiv Convenția de la Haga privind protecția copiilor și cooperarea între cele 86 de state semnatare, se puteau face adopții internaționale. În baza acestei înțelegeri, după lungi și anevoioase demersuri, Vlăduț ajungea în Italia, unde în urma intervențiilor chirurgicale, la vârsta de 5, încălța pentru prima dată o pereche de ghetuțe și atingea pământul.

Vlăduț
Vlăduț

Ulterior, a fost adoptat de o familie din Bergamo, iar acum are 30 ani, este absolvent al Facultății de Științe Ecomice din Milano și nu vrea să mai revină niciodată în România, locul în care a suferit cel mai mult, însă i-a solicitat salvatoarei sale, Azota Popescu, să-i trimită un dicționar pentru a învăța limba română.

”Fiecare copil vine cu povestea lui, o dramă, iar dacă te implici trebuie să mergi până la capăt”, ne-a mai menționat invitata.

Vlăduț i-a devenit motivație Azotei Popescu pentru a merge mai departe, iar alături de el, un alt caz a devenit simbol al asociației, cel al Anei, fetița de 2 ani născută cu o cocoașă plus alte trei diagnostice.

”Pe Ana ne-am dorit să o aducem lângă mama ei. I-am spus femeii că îi dăm 500 de mărci pe lună ca să o țină acasă, iar ea ne-a răspuns că ne dă ea nouă 1000 de mărci numai să nu o aducem. Nimeni nu a vrut-o în România așa că singura soluție a fost adopția internațională. Ana a ajuns într-o familie de italieni, iar în acest an termină Facultatea de medicină din Pescara”, povestește cu mândrie și emoție ”Mama orfanilor din România”.

În cele trei decenii de activitate, Asociația Catharsis a pregătit sute de familii pentru a deveni părinți, a schimbat destine inclusiv pentru cei ieșiți din centrele de plasament după împlinirea vârstei de 18 ani, s-a implicat în comunitate și a desfășurat 30 de programe de interes național.

 

 

Din 2010, când în statistici figurau 70.000 de copii abandonați și doar 600 de familii apte să adopte, Azota Popescu a început lupta cu legislația extrem de restrictivă în ceea ce privește adopția internațională, fiind acceptate doar familiile de români stabilite în străinătate sau cele mixte în cadrul cărora unul dintre membri este român. De patru ori a determinat până acum modificarea Legii adopției.

 

”România are cei mai mulți copii abandonați din Europa și este singura țară care nu respectă nici tratatele semnate, nici dreptul internațional al copilului la o familie. Conform ultimelor statistici, în acest moment, există 9000 de copii eligibili pentru adopție din cei 40.000 de mii abandonați, 2500 de familii atestate pe procedura adopției interne, iar acum doi ani, erau 75 de familii atestate pe procedura adopției internaționale și doar 5 copii adoptați, asta și pentru că, România trebuie să știe, 90% dintre copiii adoptabili sunt încadrați într-o categorie de dizabilitate. Da, condițiile s-au schimbat față de ’89, iar casele de copii cu 450 de instituționalizați au devenit căsuțe de tip familial cu condiții optime însă copiii de acolo tot nu au o mama, nu au un tată. Dacă aș putea, aș ridica o statuie fiecărei familii adoptatoare. Adopția este sfântă”, ne-a mărturisit Azota Popescu.

După 30 de ani de activitate, din acest an, Azota Popescu este cetățean de onoare al Brașovului, iar dacă ar trebui să o ia de la capăt ar proceda exact la fel și și-ar dedica viața copiilor abandonați mai ales că, de-a lungul acestor ani, propria familie a fost principala sursă de energie.

”De la părinții mei am învățat umanitatea, să dau, să ascult, omenia, generozitatea și solidaritatea. Soțul meu, ofițer fiind, m-a încurajat în tot ce fac pentru că știe că acești copii pot fi viitorii apărători ai țării. Fiului meu îi plac foarte mult copiii și mi-a fost mereu alături, la fel și cele două nepoate ale mele. Contează enorm sprijinul familiei”, a declarat cu emoție în glas, Azota Popescu, ”Mama orfanilor din România” și fondator al Asociației Catharsis.

 

Redactor / realizator: Bianca Bucă

Foto: Arhiva personală Azota Popescu

Video: Teodor Spiridon

Editare audio: Bianca Bucă & Alina Andor

Radio Cluj – Mihai Aniţan: De șapte ori campion la mountainbike, mentor și antrenor pentru viitorii campioni, dar și student integralist la Medicină; mai multe lumi, aceeași disciplină.

0

 

Să ajungi în vârful clasamentului unui sport spectaculos și riscant precum mountainbikingul de performanță cere disciplină, curaj și sute de ore de antrenament. Să faci asta în timp ce urmezi și una dintre cele mai solicitante facultăți, pare aproape imposibil. Și totuși, tânărul Mihai Anițan reușește să le îmbine pe amândouă. El a acumulat până acum șase titluri naționale la enduro, un titlu la downhill, două participări la Cupa Mondială și un parcurs universitar solid la Facultatea de Medicină din cadrul UMF Cluj-Napoca. Mai mult, Mihai își găsește timp și disponibilitate pentru a transmite cele învățate în mountainbiking celor mai mici practicanți ai acestui sport.

Mihai Anițan este unul dintre sportivii care au contribuit la creșterea vizibilității ciclismului montan gravitațional în România. Pentru cei mai puțin familiarizați cu ramurile mountainbikingului, acesta explică diferențele dintre disciplinele care l-au consacrat. „Downhill-ul presupune o singură probă de coborâre, unde fiecare detaliu contează, iar diferențele dintre concurenți sunt foarte mici. Enduro, în schimb, înseamnă mai multe probe speciale de coborâre, cronometrate, între care sportivii trebuie să urce din nou pe cont propriu, fără ajutor. Tocmai această combinație dintre tehnică, rezistență și strategie face enduro-ul atât de solicitant.”

 

Povestea lui în sport nu a început din copilărie așa cum s-ar putea crede, acesta descoperind abia la 14 ani pasiunea pentru pedalat:

 

„Mulți ar spune că era cam târziu pentru sportul de performanță, eu chiar eram însă un copil foarte retras și nu prea le aveam cu sporturile de mic. Îmi plăcea foarte mult să citesc și să mă uit la documentare, cam asta era ocupația mea”, povesteşte el.

 

Primul contact adevărat cu bicicleta a venit în urma unei ture în jurul Clujului, într-o zi de primăvară, care i-a dat sentimentul acela rar și puternic de libertate. De acolo, lucrurile au început să se lege. Primul său concurs a fost unul de cross-country, la Băișoara, în cadrul evenimentului Clujul Pedalează. Dar acolo a văzut un traseu de endure și și-a droit să încerce această disciplină:

„Ţin minte că în timpul concursului erau organizate şi trasee mai lejere, pe drumuri forestiere. Și am văzut cu coada ochiului un traseu cu niște structuri făcute de mâna omului, care mi se păreau foarte interesante. După ce am terminat concursul, l-am rugat pe tata ca în weekendul următor să mă ducă neapărat din nou să găsesc acel traseu. Și era un traseu de enduro. Acolo, la Băişoara, a fost primul meu contact cu un traseu de enduro și de atunci mi-a plăcut foarte mult”, îşi aminteşte acesta.

 

Drumul spre performanță a fost construit pas cu pas, iar un rol esenţial l-au avut oamenii pe care viaţa i-a scos în cale într-un moment oportun, consideră Mihai:

 

„Elementul-cheie este să cunoști oamenii potriviți, oamenii care fac deja ce vrei să faci și o fac bine, să-i întrebi cum au făcut-o. Așa am făcut și eu. Am intrat în legătură cu Oli, care mi-a fost și antrenor, și mecanic. El a făcut performanță în cross-country mai demult. A zis: „Nu vrei să fii cu mine în echipă?” „Ba da.” Eram în al nouălea cer”, spune Mihai Aniţan.

 

Chiar dacă la început termina concursurile în coada clasamentului, nu a fost descurajat. Îi plăcea atmosfera, îi plăceau oamenii și îi plăcea să facă în realitate ceea ce până atunci văzuse doar pe internet. Această perseverență a început să dea roade. În 2018 a obținut prima victorie, odată cu trecerea la categoria elite, iar de atunci a devenit un competitor de luat în seamă. A participat ulterior și la Cupa Mondială, după ce a acumulat punctajul necesar în competiții de calificare din Europa. La prima participare, la Finale Ligure, în Italia, s-a clasat pe locul 113 din 300, iar la a doua, în Petzen, la granița dintre Slovenia și Austria, a urcat până pe locul 70.

În spatele acestor rezultate se află un regim de antrenament aproape continuu. În perioadele în care se pregătea pentru Cupa Mondială, Mihai avea doar o lună de pauză pe an, iar în rest se antrena aproape zilnic. Programul era construit sezonier și includea trei piloni principali: ciclism de șosea pentru anduranță, antrenamente de forță la sală și pregătire specifică pe bicicleta de concurs. Dincolo de volum, esențială era însă intenția. Mihai consideră că antrenamentul devine mai ușor când știi exact pentru ce îl faci și ce urmărești să obții.

 

„Mi se pare că, dacă faci cu intenție ce faci și te gândești care-i scopul pentru care te antrenezi, îl faci mult mai ușor. E ca un combustibil pentru creier. Este sistemul pe care l-am implementat ulterior şi în viaţă”, spune acesta.

 

Aceeași disciplină a transferat-o și în parcursul academic. Fascinat de felul în care funcționează corpul uman, a decis să dea la medicină, deși mai avea doar șase luni să se pregătească până la admitere. Ambii săi părinți sunt medici, Mihai spune însă că alegerea nu a fost una impusă, ci a fost asumată.

„A fost o situație mai aparte, pentru că, să dau un pic de context, ambii mei părinți sunt doctori. Și nu asta m-a influențat să iau decizia, dar, la un moment dat, într-o iarnă, țin minte că am intrat în bucătărie și le-am spus: „Uite, eu vreau să fac asta, vreau să dau la medicină.” Și era decembrie. Admiterea era în iulie. Bineînțeles că s-au bucurat, dar au spus: „Ok, Mihai, hai să fim realiști, mai ales că și noi am trecut prin asta, ar trebui să așteptăm să dai anul viitor.” Și am zis: „Bine, eu totuși vreau să încerc.” Și exact despre asta am vrut să vorbesc, despre cum te pregătești cu intenție. Am vizualizat cum aș putea eu să fac să învăț toate aceste lucruri (pentru mine era aproape de la zero la chimie și biologie), astfel încât să ajung să trec și să am un rezultat cât mai bun la grile. Și surprinzător de similar a fost sistemul pe care l-am angajat, atât din antrenamente, cât și din pregătire”, dezvăluie Mihai.

 

Astăzi este în anul al treilea având toate mediile peste 9, și spune că, pentru el, sportul și studiul se completează foarte bine: dacă nu face mișcare și nu iese cu bicicleta, simte că nu își poate limpezi mintea la fel de bine după sesiunile de învățat.

 

Chiar și în timpul facultății, nu a abandonat competițiile. În 2025 a obținut cel mai bun timp la Campionatul Național de Enduro. Deși recunoaște că nu se mai poate antrena la același nivel ca în perioada dedicată exclusiv performanței sportive, consideră că a reușit să se mențină în formă datorită oamenilor buni din jurul său.

 

„Vreau să fac mai mult, vreau să descopăr și alte aspecte ale vieții. Îmi place să cred că mă bucur de partea bună din ambele lumi. Adică partea fără antrenamentele dure pe șosea, doar partea de distracție din mountainbiking; şi parcursul academic, care mie îmi place foarte mult”, povesteşte.

Dincolo de sport și studii, Mihai și-a asumat și un rol de mentor pentru copiii care descoperă mountainbikingul. A început ieșind cu copiii prietenilor și a descoperit că, prin ochii lor, priveşte el însuşi altfel frumuseţea sportului. Vorbește cu entuziasm despre noile generații de rideri din Cluj și despre cât de mult a crescut fenomenul în ultimii ani: dacă în 2016 riderii se recunoșteau prin pădure după urmele lăsate de cauciucuri, astăzi traseele din Făget, Hoia sau Feleac sunt pline de copii care pedalează și se bucură de libertatea mișcării.

Privind spre viitor, Mihai spune că se vede într-o specialitate chirurgicală. Îl atrag dinamismul, precizia și posibilitatea de a produce rezultate vizibile, imediate. Dintre toate ramurile pe care le-a observat până acum, chirurgia plastică și reconstructivă i se pare cea mai fascinantă.

Între trasee de munte, concursuri, examene și visul unei cariere medicale, Mihai Anițan pare să demonstreze că performanța nu trebuie să se limiteze la un singur domeniu. În cazul lui, excelența se construiește din pasiune, consecvență și curajul de a merge mai departe pe mai multe drumuri deodată. Și, peste toate, disciplina cu care abordează fiecare domeniu și progresul reușit pas cu pas.

 

Realizator: Andrei Huțanu

Editor video: Sorin Tămaş

 

Radio Iași: Ana Maria Hanganu, profesoara care transformă o școală într-un spațiu al culorilor și emoției

0

Profesoara Ana Maria Hanganu le cultivă elevilor simțul estetic și bunul gust prin arta plastică. De aproape doi ani predă educație plastică la Liceul „Comandor Alexandru Cătuneanu” din Lunca Cetățuii, județul Iași. În această perioadă scurtă a obținut rezultate remarcabile, care au convins juriul să-i acorde distincția „Profesorul debutant al anului din mediul rural” la Gala Teach for Romania 2026. Colegii săi au fost cei care au înscris-o pentru acest premiu, care, spune ea, i-a adus și mai multă responsabilitate și o motivează să continue drumul în profesorat cu și mai multă dăruire și determinare.

 

A început activitatea didactică pictând pereții școlii și i-a atras repede și pe elevi. Au conturat împreună o lume a frumosului, științei, literaturii și tehnologiei, pentru că simbolistica fiecărei materii a fost ilustrată pe holurile unității de învățământ și în clase.

Mărturisește că este nevoie, ca profesor, să ieși din tipar, să te evidențiezi prin metode și mijloace de predare interactive, moderne, pentru a-i face pe elevi să înțeleagă, să învețe cu plăcere și, mai mult decât atât, să se dedice studiului și în timpul liber.

În felul acesta s-a remarcat profesoara Ana Maria Hanganu: făcându-i pe copii să descopere lumea nu doar prin prisma artei plastice, ci creând un liant între aceasta și alte discipline, mergând înspre o dezvoltare atât intelectuală, cât și socială și emoțională, de care au mare nevoie încă din primii ani de școală.

A studiat desenul și pictura din copilărie. Primele ateliere de creație le-a ținut la biserica din satul natal, Podoleni, de lângă Neamț, unde picta alături de copii icoane pe sticlă. Își amintește cu emoție de profesoara de desen din gimnaziu, care a ales un mod inedit de a le stârni elevilor curiozitatea: oferindu-le eșarfe pe care să le picteze. A fost primul model profesional pentru Ana Maria, care s-a inspirat din astfel de exemple de bună practică atunci când a devenit, la rândul său, dascăl.

A urmat Liceul de Artă „Victor Brauner” din Piatra Neamț, iar mai apoi, la Iași, Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu”.

Era convinsă că, după studii, va fi artist plastic. Însă drumul profesional a condus-o ulterior către pedagogie. O perioadă a lucrat în sistemul de învățământ privat, iar de aproximativ doi ani predă educație plastică la Liceul Teoretic „Comandor Alexandru Cătuneanu” din județul Iași. Spune că aici se vede profesând pe mai departe.

Pe lângă orele de curs, organizează, în fiecare sâmbătă, ateliere de pictură cu elevii și participă cu ei la concursuri de profil. Nu lipsesc nici vizitele la muzee și la galeriile de artă, pentru care elevii manifestă întotdeauna interes.

În paralel cu activitatea de la catedră, Ana Maria Hanganu desfășoară o serie de proiecte personale. Din 2022 este membru stagiar al Uniunii Artiștilor Plastici din România – filiala Iași; în ultimii ani a expus constant la galeriile din Iași și are la activ zeci de expoziții de grup și personale, atât în România, cât și în străinătate. „Identitatea” se numește cel mai important proiect al său, început în anii de licență, și pe care îl continuă și în prezent, la master.

Realizator: Letiția Gheorghiu

Video: Bogdan Zlei

Sursă foto: arhivă personală Ana Maria Hanganu

Radio Târgu Mureș: Dani Cek, polițist la mascați, cu aripi de înger

0

Unde-s doi, puterea crește, iar unde sunt sute, parcă totul devine posibil. Este și cazul Asociației Aripi pe Pământ, condusă de polițistul brașovean Dani Cek. În acest episod din România de nota 10, vorbim despre bucuria de a fi alături de cei care simt la fel: să ajute, să fie de folos, să facă bine.

Dani Cek este polițist în forțele de intervenție, un om puternic, dur la nevoie. Dar, dincolo de uniformă, poartă o altă misiune. În timpul liber, alături de echipa sa, se dedică muncii de binefacere și mobilizează oameni pentru copiii grav bolnavi și familiile lor.

Peste 700 de micuți au beneficiat până acum de ajutor pentru operații sau tratamente prin Asociația Aripi pe Pământ, iar în jurul acestei cauze s-a format o comunitate impresionantă de voluntari și donatori. Mulți dintre cei care astăzi ajută sunt chiar părinții copiilor salvați cândva prin această asociație.

Binele se naște din dăruire și din puterea de a fi aproape de semeni atunci când au cea mai mare nevoie. Pentru familiile care trec prin suferință, nu contează doar fondurile strânse, ci și sprijinul omenesc: un mesaj, o vorbă bună, prezența cuiva care nu te lasă singur în cel mai greu moment.

Voluntarii Asociației Aripi pe Pământ asta fac: aduc șanse la tratamente și operații și oferă sprijin emoțional părinților copiilor bolnavi. Într-un calvar greu de imaginat, cei puternici devin lumină.

Când viața altcuiva devine mai importantă decât problemele personale, scara valorilor se schimbă. Ce părea important rămâne în urmă, iar bucuria că ai putut fi de ajutor recompensează tot consumul, toată zbatera și tot efortul din spatele binelui făcut.

În jurul lui Dani Cek s-a format o comunitate de peste 600 de voluntari, oameni care nu doar strâng bani și caută soluții, ci sunt alături zi de zi, cu empatie, încurajare și rugăciune pentru că  în spatele fiecărui caz este foarte multă dăruire, emoție și luptă.

Cu toții am fost impresionați de mobilizările uriașe făcute de Asociația Aripi pe Pământ, inclusiv în cazuri care au emoționat o țară întreagă, precum cel al Andreei. Nu e deloc ușor să convingi mii de oameni să lupte pentru o cauză, să duci, în același timp, povara suferinței și să rămâi puternic.

Dani Cek a fost desemnat Omul Anului 2025, în gala difuzată de TVR 1. Dincolo de cariera sa de polițist, brașoveanul își folosește fiecare clipă de timp liber pentru a mobiliza oameni, a aduna fonduri vitale și a oferi speranță acolo unde, de multe ori, pare că nu mai există.

Nu-ți trebuie prea multe ca să fii fericit, dar sufletul are nevoie de împlinirea care vine din dăruire și din faptul că ai fost de folos cuiva.

Povestea lui Dani Cek și a Asociației Aripi pe Pământ e despre curaj, implicare și puterea de a nu rămâne indiferent. Despre oameni care aleg să ajute și să ducă, împreună, poveri care altfel ar fi imposibil de purtat. Povestea de nota 10 a unor oameni care, pe lângă forță, poartă aripi.

Realizator: Emanuela Aranyos

Radio Oltenia: Pianul ca destin. Robert Bașcoveanu și armoniile succesului

0

Deși are doar 18 ani, invitatul nostru de astăzi a depășit de mult timp stadiul de promisiune a artei interpretative românești. Tânărul pianist craiovean Robert Bașcoveanu este deja o certitudine, un virtuoz incontestabil care face parte din noua generație de muzicieni ce își construiesc drumul cu pasiune, sensibilitate artistică, disciplină și tenacitate. Pentru el, pianul nu este doar un instrument, ci un prieten care îi facilitează exteriorizarea propriilor emoții creative și edificarea unui veritabil dialog artistic cu publicul meloman. Iar în spatele multelor ore lungi de studiu se află curiozitatea, perseverența și dorința de a transforma fiecare apariție pe scenă, în liniștea deplină dinaintea aplauzelor furtunoase, într-o experiență memorabilă. La „România de nota 10”, îl vom descoperi pe Robert Bașcoveanu, în interviul realizat de Davian Vlad, de la Radio România Oltenia-Craiova, nu doar ca artist, ci și ca un tânăr care își urmează visul prin muzică.

Robert Bașcoveanu s-a născut la Craiova, pe 2 iulie 2007, și, din copilărie, a demonstrat surprinzătoare calități muzicale. Robert este elev în clasa a XII-a la Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova, unde studiază pianul la clasa profesorului Liviu Pîrvu. În paralel, și-a desăvârșit pregătirea sub îndrumarea prof. univ. dr. Csíky Boldizsár, la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, precum și a maestrului Mihai Ungureanu.

Robert Bașcoveanu a debutat ca solist la 16 ani cu Concertul nr. 1 pentru pian și orchestră de Piotr Ilici Ceaikovski, alături de orchestra simfonică a Filarmonicii „Oltenia” din Craiova, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin. Tânărul muzician a susținut recitaluri și concerte și alături de orchestrele simfonice din Târgu Mureș, Cluj-Napoca, Satu Mare, Râmnicu Vâlcea, Oradea, Pitești, Ploiești, Brașov, Sibiu și București. El a colaborat cu dirijori de prestigiu precum Gheorghe Costin, Juanping Qian, Radu Postăvaru, Mikica Jevtic, Daniel Manasi, Tiberiu Dragoș Oprea, Cristian Spătaru, Adrian Morar, sau Valentin Doni.

Robert Bașcoveanu a obținut numeroase premii la concursuri naționale și internaționale de pian, precum: Premiul I la WPTA Spain International Piano Competition (2023), Premiul I la Târgu Mureș – Marosvásárhely International Piano Competition (2024), Marele Premiu la Concursul Internațional de Pian „Irina Șațchi” (2024), Premiul pentru „Cel mai bine clasat pianist român” la Concursul Internațional de Pian „Dinu Lipatti” (2024), Premiul I la etapele naționale ale Olimpiadei Naționale de Interpretare Instrumentală în anii 2023, 2024 și 2025, precum și distincții la competiții desfășurate în Ungaria, Spania, Franța, Italia, Polonia și Marea Britanie.

Începând din luna septembrie a acestui an, tânărul pianist craiovean va urma cursurile prestigioasei Academii Regale de Muzică din Londra (Royal Academy of Music), la clasa maestrului Florian Mitrea, fiind admis cu bursă integrală pentru cei patru ani de studiu, în urma unei admiteri la care au concurat peste 300 de pianiști din întreaga lume.

Realizator: Davian Vlad (Radio România Oltenia-Craiova)

Imagine și editare video: Alin Cîrțînă (Radio România Oltenia-Craiova)

Credit foto/video: Robert Bașcoveanu/Radio România Oltenia-Craiova

 

TIMIȘOARA: Voluntari pentru viață – cum este să fii ”Salvator din Pasiune”, în Timiș

0
Salvatori din pasiune ©ISU Timiș

Atunci când suntem în situații periculoase, îi așteptăm cu sufletul la gură. Ei sunt oamenii care scot din ghearele morții oameni, în fiecare zi. Fie că lucrează pe ambulanță sau pe autospecialele SMURD, pompierii voluntari aleg în fiecare zi să își dedice timpul pentru a-și ajuta semenii. Sunt peste 400 de astfel de oameni, care au făcut pasul în față să fie ”Salvatori din Pasiune” doar în județul Timiș.

Ce presupune să fii pompier voluntar și cum arată ”tura” de  salvator, aflăm de la Ioana Sapianu.

Se spune că, atunci când vrei să faci un lucru cu adevărat, vei găsi o cale. Este și cazul a sute de persoane din județul Timiș, care au ales să devină pompieri voluntari. S-au înscris în programul ”Salvatori din Pasiune” iar fiecare participă benevol la misiuni de salvare, fie la incendii sau la accidente, în situații limită, aceștia sunt oamenii care au făcut un pas în față, când au fost întrebați dacă vor să se implice.

Motivația din spate – dorința de a-și ajuta semenii

Întâmplările din viața noastră ne pot duce către direcțiile în care vrem să ne dedicăm timpul. Așa este, de obicei, în cazul celor care aleg să fie salvatori. În cazul de față, Lăcrimioara Grad a trecut printr-un moment traumatic, lucru care a împins-o înspre a deveni voluntar în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Banat” a județului Timiș.

„Eu am avut o experiență neplăcută în 2021, am avut un accident de mașină. Cred că acela a fost primul meu impuls în care mi-am dorit să mă implic și să învăț ce înseamnă să acorzi primul ajutor. Într-adevăr, eu nu știam până în momentul acela. Asta m-a impulsionat pe mine, acesta cred că a fost momentul.”, a mărturisit Lăcrimioara.

În cazul lui Alexandru Râță, voluntariatul nu este o noutate. Acesta are în spate ani buni de binefacere în cadrul altor structuri. Uniforma SMURD însă l-a chemat și pe el, să își folosească și mai mult din timpul liber înspre ajutorarea semenilor.

„Activitatea de voluntariat am descoperit-o mai devreme decât momentul în care am început activitatea de voluntar în cadrul ISU Timiș. Însă mi-am dorit, pentru că și anterior aveam o activitate asemănătoare. Mi-am dorit foarte mult să învăț și să lucrez cu cei mai buni, de-asta am ales să vin alături de pompierii de la ISU Timiș.”, a spus Alexandru Râță.

 

Mai mult decât un simplu act de voluntariat, o chemare

A face voluntariat cu pompierii înseamnă multă dedicare, dar și multă ambiție. Cei mai tineri dintre voluntari au ajuns și la 16 ani în unitățile din județ. Determinarea este aceea de a face loc participării la intervenții în ciuda oboselii și a vieții de zi cu zi. Cei mai mulți dintre voluntari au slujbe în timpul săptămânii, însă orice moment liber este dedicat salvării de vieți. Însuși procesul prin care ajungi salvator este unul la care trebuie să te implici trup și suflet.

„Eu lucrez, ca și Alex. Dar mi-am dorit foarte tare să fac treaba asta. E un întreg proces de pregătire în direcția asta. Prima dată dosarul în sine, mai apoi ai o săptămână de curs introductiv. Apoi vii pe mașinile mari de pompieri, unde trebuie să faci minim 120 de ore, ca să poți să fii încadrat ulterior la cursul de paramedic, de avansat. Aici ține o lună de zile, în fiecare zi, cu examene la final.”, a precizat Lăcrimioara.

Se formează reflexe, se respectă reguli stricte iar cei care îi iau sub aripa protectoare pe voluntari sunt adesea răbdători și dornici să dea o mână de ajutor.

„De la momentul de început, adică acum patru ani, alături de pompierii din județul Timiș, am parcurs mai multe etape de pregătire. Sigur, întreg mecanismul acesta de pregătire presupune, pe lângă disponibilitate și implicare, atenție sporită pentru respectarea procedurilor, înseamnă foarte mult și dedicare, poate dincolo de ceea ce poți prevedea anterior. În plus, față de timpul petrecut în observarea celor care își desfășoară zi de zi activitatea, a contat foarte mult și disponibilitatea lor de a ne primi alături de ei.”, a punctat Alexandru.

 

Momentele limită – cele care fac diferența dintre viață și moarte

Iubirea de semeni vine la pachet cu sânge rece și pragmatism. Emoțiile trebuie lăsare deoparte, atunci când minutele contează. Pentru Lăcrimioara, acest exercițiu de disciplină o ajută să fie omul potrivit în momentul potrivit.

„Pentru mine, cel puțin, e o adrenalină, pe care încerc să mi-o stăpânesc până să ajung la cazul respectiv. Cred că mi-am dorit foarte mult să ajung aici. De obicei, eu tot ce fac, fac cu sufletul și atunci emoțiile încerc să le las deoparte. Nu-mi aduc aminte să fi avut un caz în care să fiu foarte emotivă sau să vin și să am foarte-foarte mari emoții. În plus, am fost primită foarte bine și de colegi, și atunci n-am simțit treaba asta.”, a spus voluntara.

Linia dintre emoțiile personale și integritatea emoțională din teren se îngroașă odată cu deprinderile perfecționate. Nu există însă ”oameni de piatră”, pe care să nu îi miște cazurile cu care se întâlnesc.

„Aptitudinile se dezvoltă în timp, odată cu instruirea. Sigur că e definitoriu caracterul pe care îl ai, felul în care poți să îți gestionezi emoțiile, în primul rând. Nu îmi amintesc prima emoție dar îmi amintesc emoții de parcurs, destul de multe. Personal sunt, poate, mai sensibil atunci când ajungem la cazuri care implică copii.”

Este sau nu complicat să fii salvator voluntar?

Județul Timiș are, după Ilfov, cel mai mare număr de pompieri voluntari din țară. Sunt peste 400 de oameni care își dedică activ timpul către salvarea de vieți. Programul ”Salvator din Pasiune” este la al zecelea an de implementare iar cei care doresc să pună umărul trebuie să se informeze cu privire la ce îi așteaptă.

„Începem cu partea de pregătire, care este cea mai importantă. Noi suntem și structură de pregătire în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Ne ocupăm nu numai de pregătirea voluntarilor, dar și de pregătirea tuturor cadrelor militare, tuturor subofițerilor din județ. Începem cu partea de pregătire: un curs introductiv, în care aceștia află bazele instituției noastre, după care trecem un pic mai avansat, pe partea de prim-ajutor, cu un curs de bază, de cinci zile. După, aceștia încep să desfășoare activități în cadrul subunităților de intervenție.”, a punctat coordonatorul voluntarilor la nivelul ISU Timiș, maior Bogdan Mutu.

 

Salvatori și… educatori!

Pe pompierii voluntari îi putem cunoaște și dincolo de accidente, incendii și intervenții rapide. Îi vedem în cadrul multor adunări publice, sunt acolo să ne arate ce știu, să ne spună poveștile lor de viață și să ne asigure că lucrurile sunt sub control, prin simpla lor prezență.

„Pe lângă partea operativă, care ne ajută foarte mult, voluntarii noștri sunt angrenați în foarte multe activități, de la Maratonul Resuscitării, care s-a aflat la a treia ediție la noi în județ. Cred că am avut cei mai mulți voluntari, aproape 50 de voluntari, pe lângă voluntarii de la UPU – SMURD și UPU din alte județe. Mai avem activități de pregătire a populației.”, subliniază maior Bogdan Mutu.

Pentru prima oară, în cadrul concursului național de descarcerare, o echipă de pompieri voluntari a participat și a făcut o figură bună, alături de pompierii din toată țara, la Timișoara, în cursul anului 2025. Iar misiunile lor în civilie continuă în fiecare an, cu evenimente de informare, în comunitate.

„A fost concursul de descarcerare, faza națională, în care voluntarii noștri au participat într-un mod inedit: am avut o echipă de voluntari pe prim ajutor și o echipă pe partea de descarcerare. A fost pentru prima dată la nivel național când am avut o echipă de voluntari, pe partea de descarcerare.(…) Prin implicarea lor, prin antrenamentele lor zilnice, au reușit să facă un timp care să se ridice la nivelul unor echipe participante din  țară.”, a mai precizat maior Mutu.

Concluzii

Pompierii voluntari sunt oamenii pe care îi vedem și dincolo de intervenții. De cele mai multe ori, trecem pe lângă ei pe stradă, nu îi recunoaștem. Crezul lor, însă, ne țin pe noi, de cele mai multe ori cu sufletul împăcat, pentru că știm că, atunci când lucrurile iau un făgaș rău, acești oameni nu stau pe gânduri și vin în ajutor.

O ediție ”România de nota zece” semnată Ioana Sapianu, de la Radio România Timișoara
Video: Ovidiu Novac
Foto:©ISU Timiș

Emisiunea poate fi ascultată pe frecvențele Radio România Regional, dar și pe spotify!

 

 

Radio Constanța: Refresh de primăvară alături de Constanța Restart

0

În ediția „România de nota 10” din această săptămână cunoaștem una din cele mai active și dedicate organizații neguvernamentale de mediu din Dobrogea. Este vorba de Constanța Restart, cea care a construit, de la zero, alături de numeroși voluntari, cetățeni ai Constanței, primul parc amenajat exclusiv din donații după 1990.

Proiectele nu se opresc aici, pentru că, după Ovidius Park deschis în 2021, va urma University Park, cu o suprafață dublă și cu multe dotări destinate sportului, relaxării și socializării. Acesta va cuprinde, pe lângă spații verzi, numeroase locuri de joacă, terenuri de baschet, piste de alergare și piste de biciclete precum și un amfiteatru.

Constanța Restart militează și pentru educația sportivă a copiilor și tinerilor din Constanța așa încât anul trecut a reabilitat patru terenuri de sport exterioare de la Palatul Copiilor, terenuri abandonate de autorități de mai bine de douăzeci de ani.

Sufletul acestor proiecte este Cătălin Filișan, avocat care este și președintele Baroului din Constanța și care în timpul liber își pune o mare parte din energie în slujba faptelor bune pentru mai mult verde în orașul în care a crescut.

Cătălin Filișan este invitatul ediției „România de nota 10” și cel care demarează în această lună, alături de Asociația Caravana Fericirii, un amplu program de plantare de copaci în curtea Palatului Copiilor din Constanța. Pe 21 martie, voluntarii asociației care formează o adevărată comunitate, împreună cu elevi din întreg orașul vor planta o sută de copaci și vor ajuta la montarea instalației de irigare a acestora.

Cătălin Filișan, reprezentantul Asociației Constanța Restart a mai spus că tot în acest an va începe împreună cu Asociația Caravana Fericirii Constanța și reabilitarea terenului de fotbal din curtea Palatului Copiilor, precum și a pistei de atletism.

Asociația Constanța Restart este o organizație neguvenamentală, nu are salariați și desfășoară acțiuni finanțate exclusiv din sponsorizări, donații și redirecționări ale impozitului pe profit.

 

Redactor: Magda Vâjaică

Sursă foto și video: Constanța Restart