Lotul național de debate al României a obținut un rezultat istoric la Campionatele Eurasiatice de la Istanbul, din luna ianuarie: medaliile de aur, argint și bronz, pe echipe, cărora li s-a adăugat medalia de aur la individual.
De asemenea, titlul de cel mai bun vorbitor al competiției i-a revenit unui membru al lotului României, iar în top 10 vorbitori în concurs s-au clasat 4 români.
“Liceenii din România performează la campionatele internaționale la care merg, dar parcă niciodată ca acum!” a spus președintele ARDOR (Asociația română de dezbateri, oratorie și retorică), Mădălin Guruianu.
Vorbim despre un rezultat excepțional, cel mai bun obținut vreodată la nivel de liceeni, într-o competiție de anvergură.
Și sunt hotărâți să nu se oprească aici, pentru că la vară, urmează Campionatele Mondiale de Debate din Kenya!
Debate-ul -dezbaterea academică- este un sport intelectual, care implică 2 echipe care argumentează și contraargumentează pe un subiect dat; este un meci al ideilor, al inteligenței, cu exemple, cu surse, care se desfășoară logic și civilizat.
Ce are de făcut debater-ul?
Sorin Țiclete, membru al echipei, clasat al 4-lea în topul vorbitorilor, spune: “Să iei idei diferite, să le compilezi într-un anume fel, atfel încât să prezinți un argument ușor de înțeles și clar.”
Și, deoarece CUM spui este la fel de important ca și CE spui, competitorii trebuie să fie atenți la voce, la contactul vizual, la gesturi. Pe lângă organizarea discursului, logica argumentelor folosite și a prezentării.
Debate-ul dezvoltă gândirea critică, construirea dialogului pe baza argumentelor solide și a informațiilor verificate: cei care îl practică trebuie să citească mult, zilnic, să fie la curent cu tot ce se întâmplă în lume.
Este o școală care îi modelează și îi transformă pe tineri, îi ajută să-și gestioneze emoțiile, să scape de timiditate- devin mai siguri pe ei, încrezători în capacitățile lor, le dezvoltă abilități care îi ajută să crească frumos.
Ce spune Sorin Țiclete, licean în clasa a 12-a la Colegiul Național Cantemir Vodă din București?
“Suntem obișnuiți să ne plângem foarte mult de educația din România, dar uite că se poate…dacă poți să îmbini gândirea logică cu vorbitul clar, poți să ai niște rezultate foarte bune!”
Regulile debate-ului ar trebui învățate și de adulții cu responsabilități diverse, pe care îi vedem în spațiul public, sau, așa cum spune Mădălin Guruianu: “Mi-ar plăcea ca debaterii să stea în public la unele emisiuni și la final, să atragă atenția: asta a fost eroare logică de gradul 1, asta a fost atac la persoană, asta nu se folosește…în debate un arbitru ne-ar fi depunctat!”
După recunoașterea și felicitările binemeritate pentru succesul istoric de la Istanbul, începe să se simtă presiunea conștiinței că această performanță trebuie replicată.
Cu siguranță debaterii români, conduși de antrenoarea lotului național, Laura Drăgoi, vor fi valoroși și la Campionatele Mondiale, noi suntem pregătiți să îi aplaudăm din nou!
Într-o societate în care eroii sunt adesea invizibili, povestea lui Sebastian Lungu, paramedic și salvator montan în cadrul Salvamont România, readuce în prim-plan discreția, vocația și curajul celor care aleg, zi de zi, să fie acolo unde alții nu pot ajunge.
Invitat în emisiunea „România de nota 10”, realizată de Cristina Corocan de la Radio Reșița, Sebastian Lungu a vorbit despre drumul său profesional și despre misiunea care i-a definit viața: salvarea de vieți în cele mai dificile condiții.
Un destin început la 14 ani, în Caransebeș
Născut la Caransebeș, în județul Caraș-Severin, Sebastian și-a descoperit vocația în adolescență. La doar 14 ani, a fost martorul unui incident care i-a schimbat direcția vieții: o femeie în vârstă s-a prăbușit în centrul orașului, chiar în fața lui. A sunat imediat la 112 și a rămas lângă victimă până la sosirea ambulanței.
Acel moment i-a confirmat empatia profundă față de cei vulnerabili și dorința de a interveni ori de câte ori cineva are nevoie de ajutor.
Dragostea pentru munte i-a fost insuflată de tatăl său. La 14-15 ani a devenit voluntar în cadrul Salvamont Caraș-Severin. Au urmat 18 ani de voluntariat – „un majorat în voluntariat”, cum a fost descris în emisiune.
De la schi la medicină de urgență
Formarea sa academică a început la Timișoara, la Facultatea de Educație Fizică și Sport, specializarea schi. Însă experiența din teren i-a arătat rapid că intervenția montană nu poate exista fără competență medicală solidă.
În 2011 a absolvit cursul de paramedic, pe care l-a finalizat cu nota 10, iar ulterior a continuat studiile postliceale în asistență medicală.
„Salvarea montană fără medicină nu merge. Trebuie să știi să acorzi primul ajutor și să salvezi viața”, a explicat el în cadrul emisiunii.
Misiunile aeriene: între adrenalină și responsabilitate
Un capitol aparte în cariera sa îl reprezintă intervențiile aeriene și operațiunile de troliere din elicopter.
Inserția de la 40 până la 90 de metri înălțime, în zone greu accesibile, presupune pregătire tehnică impecabilă și stăpânire emoțională. În toamna anului 2025, Sebastian Lungu a participat la o misiune dificilă de extragere a unei victime dintr-un accident forestier. Deși transportul la spital a durat doar câteva minute, pacientul nu a supraviețuit.
„Noi am făcut tot ce a fost posibil pentru a-i salva viața”, a mărturisit el.
Salvarea montană, subliniază Sebastian, diferă radical de intervențiile urbane. Echipa trebuie să anticipeze orice scenariu și să transporte întreg echipamentul necesar, fără a cunoaște întotdeauna situația reală din teren.
Intervenții la limita supraviețuirii
Sebastian Lungu vorbește deschis și despre misiuni care i-au pus propria viață în pericol: coborâri nocturne în abrupt, traversări prin apă la temperaturi de minus 15–17 grade, căutări în zone stâncoase, în condiții extreme.
Într-o operațiune de căutare, echipa a fost nevoită să înainteze pe stâncă în clăpari de schi, după ce stratul de zăpadă dispăruse. Misiunea s-a încheiat cu succes, iar persoana dispărută a fost salvată.
Pentru el, cheia rămâne pregătirea continuă: fizică, psihologică, medicală și tehnică, toate la un nivel ridicat.
Viața dincolo de uniformă
Dincolo de combinezonul de salvator, Sebastian Lungu este soț, fiu, frate și antreprenor agricol. Programul său este imprevizibil: intervențiile pot veni la orice oră din zi sau din noapte.
În ultimii ani, a dezvoltat o cultură ecologică de mure, cătină și zmeură, inspirat de beneficiile nutriționale ale acestor fructe și de dorința de a promova un stil de viață sănătos.
Credință, echipă și discreția eroilor
Sebastian subliniază constant rolul echipei: „Fără echipă nu putem face nimic individual.”
Vorbește și despre credință, pe care o consideră un sprijin esențial în momentele-limită.
Întrebat dacă s-a gândit vreodată să renunțe, răspunsul a fost categoric: „Nu, niciodată.”
Satisfacția muncii sale nu vine din aplauze, ci din împlinirea sufletească a fiecărei vieți salvate.
Salvamont, un pilon esențial pentru siguranța montană în România
În contextul creșterii turismului montan în România și al complexității tot mai mari a intervențiilor, rolul salvatorilor montani și al paramedicilor devine vital pentru siguranța publică.
Povestea lui Sebastian Lungu, adusă în atenția publicului prin emisiunea „România de nota 10” de la Radio Reșița, este un exemplu de profesionalism, umanitate și vocație.
Adevărații eroi nu cer aplauze. Răspund la telefon, indiferent de oră, și pornesc spre locuri unde fiecare pas poate face diferența dintre viață și moarte.
Bine v-am regăsit, dragi prieteni, la o nouă ediție a emisiunii România de Nota 10! De această dată, vorbim despre… Primul 10 olimpic. În Anul Nadia Comăneci, mergem nicăieri în altă parte decât în locul în care a luat naștere legenda. Așadar, facem un popas la Onești, orașul în care venea pe lume, la 12 noiembrie 1961, ”Cea mai influentă gimnastă a secolului XX”, așa cum a declarat-o Federația Internațională de Gimnastică.
”Zeița de la Montreal” era un copil absolut normal, dar energic, provenit dintr-o familie din clasa muncitoare, cu tatăl Gheorghe, mecanic auto, și mama Ștefania, casnică, iar ulterior, fratele mai mic Sorin. Profesorii și colegii povesteau că micuța Nadia făcea tumbe, sărituri și exerciții acrobatice chiar în curtea școlii sau în timpul pauzelor. La vârsta de 6 ani, talentul și agilitatea i-au fost remarcate de antrenorul Béla Károly. Așa a început totul din joacă și pasiune, fără niciun fel de impunere.
Pentru oneșteni, Nadia este ”de-a noastră”. Pentru toți românii, ea rămâne un reper oriunde ar merg în lume. Zici România, zici Nadia Comăneci, primul nume pe care străinii ți-l spun atunci când află că ești român.
Și pentru că spiritul Nadiei este prezent inclusiv în casele oneștenilor, iată o fotografie rară, nepublicată până acum, din arhiva personală a doamnei profesor Silvia Pistol, originară din Onești, care a avut bucuria întâlnirii în adolescență cu cele mai mari gimnaste ale vremii, Nadia Comăneci și Teodora Ungureanu.
În acest an, oriunde ai merge în Onești te întâlnești cu imaginea „Fetei de 10”. Astfel, periplul nostru în lumea Nadiei a început din fața celei mai noi atracții oneștene, o frescă ce acoperă fațada unui bloc întreg, situat la intersecția celor două mari bulevarde Republicii și Oituz. Lucrarea artistică o întruchipează pe marea gimnastă în trei ipostaze de la Montreal. Aceasta este un omagiu adus Nadiei pentru marcarea a 50 de ani de la primul 10 perfect din istoria Jocurilor Olimpice. ”Proiectul 10 pentru Onești” este o inițiativă a Asociației Onestin și este finanțat parțial de Primăria Onești.
Pictură murală – Proiectul ”10 pentru Onești”
Locația aleasă pentru realizarea acetei picturi murale se află la doar câteva minute de mers pe jos de locul în care ea își petrecea cel mai mult timp, Sala de gimnastică Nadia Comăneci. Odată intrați pe holurile sale, veți sta față în față cu istoria, istoria Nadiei și istoria celebrei școli de gimnastică din Onești.
Sala de gimnastică ”Nadia Comăneci” Onești
Deși acum este modernizată la cele mai înalte standarde, sala păstrează în toate colțurile ei spiritul campioanelor. Pe unul dintre pereții sălii, pe o suprafață de 200 de metri pătrați, strălucește, la fel ca în prima zi când a fost finalizat în anul 1989, un imens mozaic format din 500.000 de piese originale și intacte. Lucrarea a fost realizată de Constantin Berdilă, pictor și sculptor originar din Bacău, și îi întruchipează pe Nadia și pe gimnastul Dan Grecu. Nici vremurile și nici măcar familia Ceaușescu nu l-au convins pe artist să-i schimbe aspectul.
Mozaicul Nadia Comăneci & Dan Grecu
Tot în sala de gimnastică o găsim pe Nadia în fotografii, medalii, afișe sau figurine decupate, dar și în păpușa Nadia, creată după momentul Montreal 1976. Aceasta, la fel ca toate păpușile anilor „70, a fost realizată la Fabrica Arădeanca și o întruchipa pe marea gimnastă îmbrăcată într-un trening sau costum de gimnastică alb, uneori cu tricolor sau cu elemente sportive.
Păpușa Nadia
Aici am stat de vorba cu Ingrid Istrate, nu doar unul dintre oamenii apropiați de Nadia, ci și directorul Clubului Municipal Sportiv Onești, fost Secretar general al Federației Române de Gimnastică, inclusă în Top 100 Femei de Succes din România.
”Nadia este președinte de onoare al Clubului Sportiv Municipal Onești. Noi cu toții muncim să o facem mândră pe Nadia și să încercăm să ne apropiem cât mai mult de ce a însemnat și înseamnă Nadia pentru noi. Nu cred că există oneștean care să nu o iubească. Ea avut o stea. Era foarte talentată, dar și foarte muncitoare. Făcea gimnastică din plăcere”, ne-a povestit aceasta.
Împreună cu echipa sa, a pus la cale pentru acest an, la Onești, la finalul lunii mai, o festivitate grandioasă, de talie internațională, la care vor lua parte toate marile campioane de gimnastică ale României, în frunte cu oneșteanca Nadia Comăneci.
”Să nu uităm că Oneștiul este leagănul gimnasticii românești. Regretatei Maria Simionescu îi plăcea să spună că a venit cu pluta pe Trotuș, s-a oprit la Onești și a creat prima școală de gimnastică feminină din lume. Așteptăm pe toată lumea, în perioada 29 – 31 mai 2026, la Onești, când va avea loc competiția internațională «Nadia Comăneci – Perfect 10» și Gala «Parada campioanelor» la care vor fi prezente toate campioanele de gimnastică ale României, doar Oneștiul are 24. De asemenea, se va reuni și delegația țării noastre de la Montreal 1976”, a declarat Ingrid Istrate, director CSM Onești.
Părăsim sala de gimnastică și descoperim în fața clădirii emblematice, unul dintre cele mai frumoase monumente ale orașului, dedicat Nadiei Comăneci, simbolizând-o pe aceasta în zborul său perfect pe bârnă. Privit per ansamblu, sculptura simbolizează o țărăncuță din Moldova îmbrăcată în straie tradiționale.
De acolo, pașii ne poartă pe Bulevardul Oituz, una dintre arterele importante ale vechiului sat Onești înainte ca orașul să se extindă și să devină municipiu industrial începând cu anii 1950. De aici puteți să faceți o plimbare într-unul dintre cele mai frumoase parcuri moldovenești, loc ce a devenit acasă pentru familii de rațe sălbatice, pescăruși și veverițe, numit în trecut Parcul Libertății. Acesta este situat la întâlnirea dintre cele trei mari râuri care înconjoară orașul, Trotuș, Oituz și Cașin.
Istoria sa este una bogată și strâns legată de cea a societății boierești din Moldova secolului XIX. De fapt, parcul făcea parte din moșia conului Alecu Aslan, mare hatman și ctitor al Bisericii Sfântu Nicolae din Onești, tată a 12 copii. Loc de promenadă și în acele veacuri, potecile sale au cunoscut pașii oamenilor de vază ai vremii, precum Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Radu Rosetti sau Alexandru Ioan Cuza. Conu’ Alecu Aslan era mare susținător al României unite, libere și mari.
Sala Polivalentă ”Nadia Comăneci”
Pe lângă spațiile de joacă pentru copii, lacul cu nuferi și rațuște, Sala Polivalentă Nadia Comăneci sau podul de fier de peste râu, în partea de sus a parcului, vizitatorii încă pot vedea cu ochii lor conacul boieresc al lui Alecu Aslan. Acum acesta este un loc al artei și educației, pentru că, în interiorul său, funcționează Clubul Elevilor „Alecu Aslan” Onești.
Conacul lui Alecu Aslan
Coborâm de la conac, pe lângă monumentul eroilor și ajungem la Primăria Onești, loc în care stăm de vorba cu Alexandru Cristea, consilierul personal al primarului din Onești.
”Pe lângă celebrarea anului dedicat Nadiei Comăneci, Oneștiul este declarat, în acest an, și «Oraș european al sportului». În acest context, avem un proiect complex menit să impulsioneze sportul de masă. Vom avea câteva acțiuni sportive și campionate, dar și câteva evenimente care aduc sportul de perfomanță, din nou, în Onești, competiții de gimnastică și Invictus. Toate evenimentele vor fi concentrate în weekend-uri, iar în ultimul weekend din luna mai, Nadia va fi prezentă aici. Cei care vor veni atunci la Onești vor vedea o competiție de gimnastică, o gală a gimnasticii românești, dar se vor bucura mai ales de prezența Nadiei și de un concert al unei alte oneștence celebre, Loredana”, ne-a spus consilierul oneștean.
După ce am aflat lista de evenimente ce se vor desfășura în Onești, în anul dedicat Nadiei Comăneci, mai facem câțiva pași și ajungem în fața celei mai moderne și tehnologizate biblioteci din țară, Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti” Onești.
Încă de intrare, ne intâmpină nimeni alta decât însăși marea gimnastă Nadia Comăneci printr-o holograma audio și video în mărime naturală. În interiorul bibliotecii oneștene te simți ca într-o navă spațială, cu ecrane digitale, săli dotate cu aparatură de ultimă generație, holograme care îți vorbesc sau care, efectiv, citesc dintr-o carte, pereți expoziționali cu istoria orașului și a Nadiei Comăneci. Aici poți chiar asculta vocea marii noastre gimnaste când aceasta era doar un copil.
Holograma Nadia Comăneci
Ne-a purtat în lumea cărților și a inovației directorul bibliotecii, Ionuț Tenie.
Ionuț Tenie – director Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti” Onești
”La Onești, o celebrăm pe Nadia și prin cultură, nu doar prin evenimente sportive. Am creat, cu ajutorul tehnologiei, mai multe expoziții virtuale cu Nadia Comăneci, iar cei care ne trec pragul pot afla istoria celei mai mari gimnaste din lume. Prin intermediul piramidei de 360 de grade, o hologramă, am reconstituit povestea Nadiei și a primului 10 perfect de la Montereal. Pentru că avem o arhivă bogată, vom face, în acest an, mai multe expoziții tematice dedicate ei, dar și sportului oneștean”, ne-a povestit directorul bibliotecii din Onești.
La ieșire din bibliotecă veți putea admira cel mai cunoscut monument dedicat lui Mihai Eminescu, inclus, de mai multe publicații internaționale, în Top 20 cele mai spectaculoase sculpturi din lume. Acesta, dar și monumentul dedicat Nadiei Comăneci au fost realizate de Eremia Costel Grigorescu, artistul plastic stabilit la Onești din 1959 și care a plecat dintre noi în anul 2001.
Ce trebuie să mai știți dacă ajungeți acasă la Nadia Comăneci este faptul că ați ajuns pe meleagurile copilăriei lui Ștefan cel Mare. Prima atestare documentară a localității datează din 1458. De altfel, în cartierul Borzești, veți putea vizita Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, ctitorită de Ștefan cel Mare în anul 1493. Aici veți afla ”Legenda stejarului din Borzești”. Se spune că biserica a fost ridicată pe locul în care a fost ucis de tătari prietenul din copilărie al lui Ștefan cel Mare, Mitruț, care se refugiase într-un stejar pe al cărui loc este acum altarul.
Biserica ”Adormirea Maicii Domnului” Borzești
Printre atracțiile turistice din aproierea Oneștiului se numără una dintre cele mai vechi saline din România, Salina Târgu Ocna, în interiorul careia se află prima biserică ortodoxă din Europa construită aproape în întregime din sare. Pentru relaxare la munte, localnicii aleg stațiunea Slănic Moldova, loc preferat de familiile regale în vremurile de altădată datorită curelor cu apele izvoarelor minerale de acolo, dar și locul în care a fost construit primul cazinou de pe teritoriul actual al României și printre primele din Europa. De altfel, George Enescu a susținut primul său concert public la Slănic Moldova, eveniment considerat debutul său artistic oficial, în vara anului 1889, când avea 8 ani.
Slănic Moldova și Cazinoul din Slănic Moldova
Revenind la Onești, se crede ca denimirea sa vine de la boierul Oană sau Onu care deținea satul Onești ca moșie a sa încă de la primele atestări documentare.
În 1965, după moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, orașul a fost redenumit Gheorghe Gheorghiu-Dej, ca omagiu adus liderului comunist care l-a transformat într-un centru industrial strategic. Denumirea a rămas așa până în 1990, când, după Revoluție, orașul și-a recăpătat numele istoric: Onești.
Printre lucrurile mai puțin cunoscute despre orașul Nadiei Comăneci se numără și faptul că însuși Anghel Saligny a construit și proiectat la Onești primul pod metalic combinat (rutier + feroviar) din România. Localnicii îl cunosc sub denimirea de Podul Alb și a fost realizat în perioada 1881–1882. Acesta reprezintă una dintre construcțiile inginerești istorice importante ale României, iar în prezent partea rutieră este sistată.
Podul Alb, construit de Anghel Saligny
Așadar, Oneștiul cu bogata sa istorie, cu transformările spectaculoase de la sat la municipiu, cu oamenii locului primitori, cu rezevația naturală Dealul Perchiu ce curpinde inversarea etajelor vegetale, dar și sute de plante, unele rare sau termofile, cu personalitățile istorice și persoanele publice ale zilelelor noastre originare de aici, nu e de mirare că a fost și locul perfect în care să răsară în lume steaua gimnasticii mondiale, Nadia Comăneci. Cea care, în 1976, a luat prin surpinde nu doar arbitri, ci chiar și tabelele de notare care nu erau încă pregătite pentru perfecțiunea în gimnastică. În urmă cu 50 de ani, la Jocurile Olimpice de la Montreal, Nadia Comăneci a stabilit un record de neegalat, 7 note de 10 la aceeași ediție.
„Cu ochii închiși mă revăd la Onești: copil fiind, alături de cei dragi sau în sala de sport – Onestiul este copilăria mea. Oneștiul înseamnă primii pași în gimnastică… Poate că n‑aș mai fi avut aceleași performanțe dacă nu m‑aș fi născut acolo”, a declarat într-un interviu a noastră Nadia Comăneci.
Dragi prieteni, aici se încheie această ediție specială a emisiunii România de Nota 10, ediția dedicată ”Primului 10 olimpic” și legendei Nadia Comăneci, un adevărat ambasador al țării noastre pe care am descoperit-o pe mealagurile sale natale, acasă la Onești, într-un material realizat de o oneșteancă, Bianca Bucă, redactor Radio România Brașov FM.
Castelul Bánffy din Bonţida e una dintre acele prezenţe care refuză să dispară. Un corp de piatră trecut prin foc, jaf şi nepăsare, dar care continuă să respire prin munca celor care cred că ruinele pot fi readuse la viaţă. A fost ars, golit de mobilier, ciuntit bucată cu bucată pentru alte construcţii, folosit ca decor de film şi apoi ca depozit de utilaje. Şi totuşi, din acest trecut brutal, astăzi se ridică din nou, piatră peste piatră, cu răbdare şi o rigoare aproape încăpăţânată.
Într-o dimineaţă de iarnă, fără agitaţia festivalului Electric Castle care are loc aici şi fără mulţimea de vizitatori, castelul se lasă privit altfel. Doar zidurile, liniştea şi poveştile arheologului Csók Zsolt, unul dintre cei care îi cunosc istoria strat cu strat.
„Suntem într-un complex arhitectural absolut impresionant, supranumit «Versailles-ul Transilvaniei»”, spune Csók Zsolt. Construcţia castelului începe în secolul al XIV-lea, deşi urmele acestei prime faze sunt astăzi greu de surprins. În secolul al XV-lea se conturează aici o cetate bastionară, recognoscibilă şi acum prin perimetrul închis şi cele patru bastioane de colţ. Peste ele se suprapun etapele Renaşterii şi Barocului, iar istoria arhitecturală se încheie la începutul secolului XX, cu o faţadă romantică, adaptată gustului epocii.
Locul nu a fost ales întâmplător. Domeniul de la Bonţida avea un rol economic important, fiind aproape de zona de extracţie a sării de la Sic şi de drumul principal dintre Cluj şi Dej. În epoca Renaşterii, explică Csók Zsolt, exista şi o motivaţie simbolică: asumarea unui trecut glorios şi dorinţa de a-l continua prin arhitectură.
Finanţarea unui asemenea ansamblu nu era deloc un detaliu minor, nici pentru aristocraţie. Bánffy Miklós, ultimul mare reprezentant al familiei, descrie în „Trilogia Transilvană” cum a învăţat de la bunicul său ce înseamnă, din punct de vedere financiar, construcţia şi întreţinerea unui castel. Domeniul susţinea clădirea, iar sursele istorice arată că relaţia contelui cu oamenii care lucrau pentru el era una bazată pe normalitate şi bun simţ, în ciuda clișeelor legate de nobilimea exploatatoare a vremii.
1 of 2
Foc, jaf şi abandon
Destinul castelului se rupe violent în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La retragerea trupelor germane, edificiul este incendiat, iar mobilierul şi operele de artă sunt furate. Mai târziu, în timpul filmărilor pentru „Pădurea spânzuraţilor”, au loc simulări de explozii chiar în faţa clădirii principale. Regimul comunist îl transformă într-o staţie de utilaje agricole, iar perioada 1990–2000 este, după cum o numeşte Csók Zsolt, cea mai întunecată: atunci se fură materiale de construcţie, iar castelul rămâne fără acoperiş. „Cheia distrugerii unui monument este lăsarea fără acoperiş”, subliniază arheologul.
1 of 2
Drumul lung al restaurării
În anul 2000, Castelul Bánffy intră într-o nouă etapă: este preluat de fundaţia Transylvania Trust, printr-un contract de concesiune pe 49 de ani. De atunci, restaurarea a avansat lent, dar constant, prin muncă susţinută şi fonduri europene. Fiind proprietate privată, statul român nu poate contribui direct la renovare, însă a existat sprijin financiar din partea guvernului maghiar, parteneriate cu AFCN pentru proiecte culturale şi cu Ordinul Arhitecţilor, care susţine aici tabere de vară de restaurare pentru studenţi.
În 2008, Transylvania Trust devine primul ONG din România premiat cu Europa Nostra, pentru activitatea didactică ce îmbină educaţia cu restaurarea propriu-zisă. În aceste tabere, meşterii îi învaţă pe tineri arhitecţi, istorici şi ingineri metode tradiţionale de zidărie, dulgherie şi tâmplărie. Nu întâmplător, primul loc vizitat în România de regele Charles al Marii Britanii a fost Castelul Bánffy de la Bonţida.
Restaurarea se bazează pe fotografii de epocă, dar şi pe cercetare ştiinţifică riguroasă, realizată în colaborare cu specialişti de la Universitatea Babeş-Bolyai şi Universitatea de Artă şi Design. Unde documentele lipsesc, se recurge la analogii cu alte castele baroce din Transilvania. Totul se face într-un echilibru fragil între funcţionalitate şi respectarea strictă a normelor de conservare.
Ce se întâmplă acum
În prezent, lucrările se concentrează asupra clădirii în formă de potcoavă care înconjoară curtea de onoare. Partea de nord, salvată recent de la ruină completă, găzduieşte atelierul de tâmplărie al castelului, unde tinerii sunt instruiţi să confecţioneze şi să restaureze uşi, ferestre şi mobilier. Urmează reabilitarea fostelor grajduri, care ar putea deveni o sală de evenimente menită să asigure sustenabilitatea pe termen lung a ansamblului.
Festival, expoziţii şi viaţă
Electric Castle a adus castelului o vizibilitate fără precedent. Nu atât prin bani, cât prin faptul că aproximativ 45.000 de tineri pe zi ajung să vadă un monument istoric. În Europa Centrală şi de Est, o astfel de situaţie este aproape unică. Festivalul demonstrează că patrimoniul poate genera viaţă, atenţie şi venituri pentru comunitate, fără a-i afecta integritatea: „nici măcar o muchie de cărămidă nu a fost deteriorată în timpul evenimentelor”, spune Csók Zsolt.
Dincolo de festival, castelul găzduieşte expoziţii permanente. La etajul corpului central este prezentată situaţia celor mai importante castele şi cetăţi de pe valea Someşului, iar în aripa de vest, o expoziţie dedicată contelui Bánffy Miklós – politician, scriitor, grafician, spirit avangardist al vremii sale. Prin mijloace de realitate virtuală, vizitatorii pot explora „sferele de forţă” în care a activat această personalitate complexă, a cărei viziune asupra lumii se regăseşte în „Trilogia Transilvană”.
Castelul Bánffy rămâne astfel, mai mult decât o ruină salvată. Este un organism care învaţă din propriul trecut şi încearcă să-şi găsească un viitor. Un loc unde istoria nu este doar contemplată, ci pusă din nou la lucru.
21 de ani, student în Suedia la una dintre cele mai prestigioase universități din lume, adventure cyclist, pasionat de sporturi de ultra-anduranță, bifând deja câteva semi-maratoane și un maraton, cu un portofoliu cuprinzător în activități de voluntariat.
Acesta este, pe scurt, profilul lui Mircea Arămescu, ieșeanul care a ales să studieze în străinătate Afaceri internaționale, să-și cultive la un high level pasiunea pentru cycling și care, în timpul liber, îmbină adrenalina pe care i-o oferă circuitele pe bicicletă cu…lectura. Tolstoi, cu „Război și pace”, este una dintre cărțile care se află acum pe noptiera sa, alături de gândul la circuitele de anduranță pe care are în plan să le facă în perioada următoare.
Vara trecută, Mircea a traversat Europa, de la nord la sud, pe bicicletă. Puțin peste 100 de zile i-a luat să străbată 9 țări, provocare care a venit la pachet cu o vreme capricioasă, oboseală, stres, resurse limitate, dar, mai presus de toate, cu multă satisfacție, spune el, mai ales atunci când a descoperit natura splendidă, peisajele unice și locurile extreme care se regăsesc pe acest traseu.
„Extended European Divide Trail” este o cursă de peste 9.000 de km, ce pornește din nordul Europei, continuă prin țările din vestul continentului și se încheie în sudul Spaniei, la Punta de Tarifa. Dorința de a parcurge această lungă călătorie pe bicicletă l-a motivat îndeajuns încât să ducă la bun sfârșit cursa, în ciuda obstacolelor ivite de-a lungul celor peste trei luni. A avut sprijinul necondiționat al părinților încă de la început, iar asta i-a dat și mai mult curaj. Linia de finish îi părea tot mai aproape la gândul că familia îl așteaptă acolo.
În Norvegia, pe 13 iunie, la scurt timp după ce a început această aventură, a fost ultima dată când s-a cazat. Au urmat nopți la cort sau pe bancă, dar condițiile de odihnă nu au reprezentat un impediment. Și nici măcar hrana – s-a alimentat cu batoane proteice, cu fructe sălbatice culese din păduri sau de pe maginea drumului și cu multă cafea, pregătită în natură, mărturisește el.
Povestește însă că au fost și momente când ar fi preferat să se afle într-o locuință, pentru a fi în siguranță. A decis să meargă singur în expediție, pentru a-și depăși limitele și a căpăta și mai multă încredere în sine, dar și pentru a se bucura de toată experiența în ritmul său.
105 zile a durat pentru Mircea Arămescu „Extended European Divide Trail”, care a fost doar începutul unei călătorii în jurul Europei. Acum, la jumătate de an distanță, se gândește la alte două mari circuite pe bicicletă, care includ o altă parte a lumii – „Snowfall”, în Islanda și „Sakura”, din Japonia.
Până va aduna povești și de acolo, redăm, mai jos, în fotografii, vara lui Mircea Arămescu și vă invităm să-l ascultați povestind despre experiența acestui traseu, dar și despre cum i se pare viața într-o țară nordică 🙂
„Cravata galbenă” este un film biografic, dar și o experiență de conștiință, o invitație la a trăi viața cu intensitate, adevăr și fidelitate față de sine.
Considerată una dintre cele mai ample producții cinematografice românești, pelicula poartă amprenta unei căutări atât artistice, cât și spirituale. Realizat de Serge Ioan Celibidachi, fiul legendarului dirijor Sergiu Celibidache, filmul este rodul unei munci de șapte ani, la care au contribuit peste 300 de specialiști din diverse domenii, uniți de aceeași dorință: aceea de a spune o poveste care transcende biografia și devine revelație.
Viața lui Sergiu Celibidache este prezentată ca un parcurs inițiatic, o necontenită urmărire a perfecțiunii, ca stare de adevăr. Filmul surprinde tensiunea dintre lume și vocație, dintre compromis și verticalitate, dintre zgomotul exterior și liniștea din care se naște muzica. „Cravata galbenă” vorbește despre curajul de a spune „nu” atunci când „da” ar însemna trădare de sine.
Fiecare spectator se regăsește, într-un fel sau altul, în frământările, alegerile și iluminările personajelor. Filmul pune întrebări fundamentale: Ce înseamnă excelența? Care este prețul fidelității față de propriul adevăr? Cum se naște bucuria reală, dincolo de succes, aplauze sau recunoaștere? Răspunsurile sunt revelate treptat.
Muzica, așa cum o înțelegea Sergiu Celibidache, devine personaj central ca stare de prezență. Bucuria pură a sunetului este poate cea mai puternică idee pe care filmul o transmite. Este o bucurie care înalță, care izvorăște dintr-o aliniere profundă între om, artă și sens.
În acest interviu, Serge Ioan Celibidachi ne conduce dincolo de culisele filmului, vorbind despre emoțiile intense pe care „Cravata galbenă” le trezește și despre moștenirea spirituală a tatălui său, o moștenire care aparține unei Românii de nota 10.
Într-o perioadă în care vorbele sunt folosite tot mai des pentru a răni și într-o lume în care mai există locuri unde doar armele vorbesc, a redescoperi puterea izbăvitoare a cuvântului a devenit o urgență planetară. Iar la Craiova, un student din anul II de la Facultatea de Automatică, Robert-Cristian Ivănescu, a avut inspirația de a concepe un adevărat colocviu al cuvintelor potrivite, o dezirabilă inițiativă care a angrenat tineri cu vârste cuprinse între 17 și 21 ani. Așa că primul concursul de oratorie organizat vreodată la Craiova, intitulat „Puterea Cuvântului”, a avut loc sâmbătă, 10 ianuarie 2026, în Aula Magna „Ion Dogaru” a Facultății de Drept din cadrul Universității din Craiova, care a devenit pentru o zi o arenă a elocinței înțesată de tineri pentru care cuvântul are menirea de a inspira și de a deschide noi orizonturi pentru umanitate.
Fondat de Robert-Cristian Ivănescu și organizat de Rotary Club Craiova, proiectul a devenit rapid un fenomen viral, depășind pragul de 40.000 de vizualizări în mediul online chiar înainte de marea deschidere. Concursul a fost structurat în trei etape solicitante din punct de vedere intelectual: un discurs pregătit pe baza unor citate despre curaj și perspectivă, o probă de „Elevator Pitch” cu subiecte extrase aleatoriu și o finală dedicată celor mai buni cinci concurenți, abordând teme universale precum destinul sau speranța.
La nivel instituțional, proiectul a beneficiat de recunoașterea și de sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Dolj, al Consiliului Județean al Elevilor Dolj (CJE) și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) – filiala Dolj, iar reușita acestui demers s-a datorat și sprijinului activ oferit de o coaliție puternică de organizații de voluntariat, printre care Today Social Skills, AIESEC, ASD-UC, Interact și Rotaract.
Cele mai bune prestații au fost recompensate cu premii în bani: 1500 de lei (locul I), 750 de lei (locul II) și 500 de lei (locul III). Premianții primei ediții a concursului de oratorie „Puterea cuvântului” de la Craiova au fost Dragoș Cristian Matei (locul I), Victor Dămureanu (locul II) și Daria Pătrașcu (locul III), iar titlul de favorit al publicului a fost câștigat de Ștefania Negoiasa.
Evenimentul a permis ca un număr impresionant de elevi, studenți, profesori și părinți să asiste la o adevărată demonstrație de curaj și de măiestrie retorică.
Prima ediție a concursului de oratorie „Puterea Cuvântului”, organizat de Robert Ivănescu, a înregistrat un succes răsunător, desfășurându-se în fața a peste 300 de spectatori.
Evenimentul a adus pe scenă 11 concurenți, fiecare cu emoțiile și fricile sale, dar și cu dorința de a transmite un mesaj și de a se face auzit. Temele abordate au variat de la curaj și perseverență la perspective personale asupra lumii, iar fiecare discurs a fost o dovadă a efortului, a sincerității și a curajului de a ieși din zona de confort.
Concurenții au fost evaluați de un juriu format din personalități respectate ale comunității locale și mediului educațional:
Conf. univ. dr. Andreea Mihaela Niță, de la Facultatea de Științe Sociale a Universității din Craiova, Preşedinte ACCES Oltenia și membru Rotary Club.
Andrada Cojocaru – Președintele Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, filiala „Tudor Arghezi” – Dolj, om de radio și de televiziune cu o experiență în presă de 36 de ani și cu peste 20 de ani de voluntariat în domeniul social și în protecția mediului.
Karina Popescu – psiholog clinician și educațional, psihoterapeut specializat în psihoterapia concentrată pe emoții și co-fondatoare a Asociației „Hub-ul de Cărămidă”.
Cristian Nicolae – antreprenor medical, business coach și leadership trainer.
Iohan-Andrei Ghibu – doctor în drept constituțional și asistent asociat la Facultatea de Drept a Universității din Craiova.
Concursul s-a născut din pasiunea și ambiția lui Robert Ivănescu, o fire care refuză să se dea bătut și care și-a urmat visul până la capăt. Observând că mulți tineri au idei puternice, dar puține scene în care să le exprime, el a decis să creeze un cadru în care curajul, vulnerabilitatea, emoția și vocea fiecăruia să fie apreciate și celebrate. Fiecare moment al concursului – frica înainte de a urca pe scenă, regretul pentru fiecare cuvânt rostit sau nespus, emoția sinceră din ochii participanților – a contat și a transformat competiția într-o experiență autentică și de neuitat.
Astfel, scena „Puterea Cuvântului” a devenit un loc în care tinerii au învățat să transforme emoțiile în energie, frica în curaj și cuvântul în instrument de exprimare și inspirație. Robert Ivănescu și-a transformat pasiunea pentru oratorie, speak-out, dezbateri și voluntariat într-un proiect viu, care nu doar că premiază talentul, ci și creează lideri și modele pentru generațiile viitoare.
Robert-Cristian Ivănescu
Robert-Cristian Ivănescu are 19 ani și este student în anul al II-lea la Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică din cadrul Universității din Craiova. Este campion național la oratorie și câștigător al unor competiții de speak-out, având experiență și în domeniul dezbaterilor, în care a activat o perioadă. Este prezentator de evenimente în cadrul Rotary Club Craiova, unde a moderat conferințe, ceremonii și numeroase proiecte comunitare. Fost membru Interact și actual membru Rotaract, Robert Ivănescu activează în sfera voluntariatului de patru ani și a colaborat cu multiple organizații. De asemenea, el este profesor la Logiscool Craiova, unde lucrează cu tineri pe care îi încurajează să-și dezvolte abilitățile.
Robert-Cristian Ivănescu este o fire ambițioasă, uneori chiar prea ambițioasă, după cum chiar el se descrie, care refuză să se dea bătut și care și-a urmat visul până la capăt, chiar și atunci când drumul a fost dificil. Concursul de oratorie „Puterea Cuvântului” s-a născut tocmai din această ambiție și din experiența sa directă în oratorie, speak-out și dezbateri. Observând că mulți tineri au idei puternice, dar prea puține scene pe care să le expună, Robert Ivănescu a decis să creeze un cadru profesionist în care vocea, curajul și autenticitatea să fie încurajate și celebrate. Astfel, pasiunea lui pentru cuvânt, voluntariat și educație s-a transformat într-un proiect dedicat comunității.
Dragoș Cristian Matei
Câștigătorul primei ediții a concursului de oratorie „Puterea cuvântului” de la Craiova este student în anul I la Facultatea de Drept a Universității din București, cu o carieră de 4 ani în dezbateri și oratorie.
Rezultate pe plan internațional:
– cel mai bun vorbitor non-nativ din lume la Campionatul Mondial din Panama 2025 (WSDC)
– dublu vicecampion european
– cel mai bun vorbitor non-nativ în cadrul OXFORD WSDC.
Rezultate pe plan național:
– 4 competiții naționale câștigate
– titlul de cel mai bun vorbitor din țară în 2025
– câștigător al Olimpiadei Naționale de Dezbateri.
Pe plan local, Dragoș Cristian Matei a antrenat tineri oratori de la licee craiovene, fondând în 2024 Craiova Debate Society (CDS), care însumează șase licee și colegii („Elena Cuza”, „Frații Buzesti”, „Carol I”, „Ștefan Velovan”, „Voltaire” și „Tudor Arghezi”). El a organizat și două competiții de dezbateri cu peste 20 de echipe de boboci.
Robert-Cristian Ivănescu și Dragoș Cristian Matei au fost invitații speciali ai lui Davian Vlad la emisiunea „România de nota 10”.
Realizator: Davian Vlad (Radio România Oltenia-Craiova)
Imagine și editare video: Alin Cîrțînă (Radio România Oltenia-Craiova)
Credit foto/video: Robert-Cristian Ivănescu /Radio România Oltenia-Craiova
Pentru Ioana Vârtosu, totul la început acum aproape două decenii, când a dorit, tânără mămică fiind, să ajute și alte femei aflate la începutul de drum. De la cursuri de puericultură, la sesiuni de întrebări și răspunsuri, tehnici de îngrijire a copilului mic, nevoia s-a transformat în oportunitate. Pas cu pas, Ioana, alături de cei cu aceeași viziune, au construit un loc care să ajute nu doar tinerele mămici ci și părinții care se străduie să ofere o viață mai bună copiilor lor cu dizabilități. Așa s-a născut Școala Mamei Junior, un loc de terapie, refugiu și, nu în ultimul rând, un spațiu sigur, în care cei încercați de greutăți pot primi alinare.
Începutul: ideea de Școala Mamei
Să fii părinte este cu adevărat una din cele mai mari provocări ale vieții. Pentru Ioana Vârtosu, mămicia a venit la pachet cu dorința de a face ce e mai bine, atât pentru puiul său cât și pentru alți copii, care au apărut în familiile timișorene, acum două decenii. Așa s-au născut primele întâlniri, care au devenit mai apoi obișnuință.
”Am început când eram proaspătă mămică și am avut o grămadă de prietene în jurul meu care așteptau un copil și aveau tot felul de întrebări. De la cum îi fac baie bebelușului meu. Am constatat că eu știu să răspund la întrebările astea și am spus hai, că vă învăț eu. Așa a început ideea de Școala Mamei, cu lecții de îngrijire a nou-născutului, cu respirații pentru un travaliu cât mai ușor. Încet-încet, lucrurile acestea s-au dezvoltat în cursuri prenatale și de puericultură pentru părinți.”, își amintește Ioana Vârtosu despre primele întâlniri cu viitorii părinți.
Hidroterapia pediatrică
Nu a durat mult până când întâlnirile cu părinții au luat o întorsătură interesantă. La un moment dat, una dintre femeile care participa la acțiunile Ioanei a sugerat să meargă la bazin, pentru a se răcori. De acolo, a pornit o idee și încă o idee. Iar nevoia din comunitate a ieșit la suprafață aproape imediat.
„La un moment dat, tot ținând cursuri de gimnastică, o graviduță îmi zice ”Ioana, dar e cald afară, nu vrei să mergem la un bazin? Așa de fain ar fi.” Și fix în anul respectiv, 2006, se deschisese primul bazin privat în Timișoara. Și am început, am pus anunță că facem gimnastică-aerobică acvatică pentru graviduțe. Au început să vină graviduțele, a fost frumos. După care m-am gândit că am văzut eu niște videoclipuri de pe afară, cu bebeluși în bazin, dar, oare, n-am putea face programul acesta, să aducem în țară și pentru bebeluși? Am tot încercat, să văd ce programe li se potrivesc, internet nu aveam acasă, mergeam la un club de net, am făcut rost de niște scutece speciale de bazin din Ungaria și așa am început Aqua-Bebe. De aici a început provocarea pentru că de la prima oră de Aqua-Bebe a venit o fetiță cu tetrapareză. M-am gândit cum pot transforma ora aceea, să îi fie cât mai utilă. În următorii ani, de la o fetiță am ajuns la 12 copii. La un moment dat am avut o cunoștință care m-a întrebat dacă cumva ar face rost de sponsorizări, să acopere bazinul pentru toți copiii, m-aș putea ocupa în special doar de ei? În mod surprinzător a reușit. Când am postat că lucrăm cu copiii și că mulțumim de sponsorizare, din 12 s-au făcut 34 de copii în 3 săptămâni, iar până la finalul anului au fost 60. În următorii ani am ajuns la 250.”
Și pentru că lucrurile s-au dezvoltat foarte mult, atât Ioana cât și partenerii săi de atunci au dorit să învețe mai multe pe partea de terapii pentru copii cu dizabilități. Au urmat sesiuni de pregătire în străinătate, în Marea Britanie iar o echipă specializată pe hidroterapie pediatrică, din Elveția, a ajuns în România, pentru a-i învăța pe cei de la Școala Mamei Junior cum să aplice aceste terapii.
1 of 3
”Rezultatele au fost super-mișto. Adică nu ai cum să îți explici cum un copil de 7 ani care nu a mers niciodată începe și merge și aleargă, o strigă pe mama ei. Sunt niște emoții greu de exprimat dacă nu le trăiești. Și da, recompensa e absolut pe măsură.”, a mai punctat Ioana.
Terapia cu sunet pentru copii cu probleme de vorbire
Pentru că au dorit să crească și mai mult, au contactat și mai multe clinici din Europa, pentru a descoperi mai multe forme de terapie pentru copiii cu dizabilități. Au vrut să facă ceva diferit, dincolo de clasicele kinetoterapii și psihologie. Așa au descoperit metoda ”TOMATIS”, o terapie care folosește sunetul, pentru a ajuta creierul copilului să integreze informația așa cum i se potrivește creierului său cel mai bine. Din afară, este vorba doar de niște căști, însă tehnologia din spate este una foarte complexă.
„Căștile sunt cu 3 difuzoare, stânga, dreapta și încă unul deasupra capului. Sunetul se transmite diferit în fiecare din cele trei, pe frecvențe diferite, cu timpi de reacție diferiți, astfel încât să creeze noi căi neuronale în creier și să activeze centrul vorbirii. (…) La fiecare copil în parte personalizăm programul, adaptăm fiecare frecvență și toți timpii aceia de reacție. Se folosește și microfon, în sensul în care el emite un sunet, care îi aduce sunetul înapoi în creier, ca el să fie conștient de sunetul pe care l-a emis, lucru care la logopedie nu se prea întâmplă în mod constant. Logopedul poate să îți spună ”ma-ma”, creierul lui percepe ”mo-mo” și reproduce ”mo-mo” pentru că așa l-a perceput. Dar în momentul în care noi facem ”bucla”, aude cuvântul corect. Nu e o laudă, dar peste 90% din copiii cu care am lucrat au început să vorbească, ceea ce e un progres uimitor.”, a explicat Ioana despre metoda TOMATIS.
Le-a mers vestea în toată regiunea iar părinți din alte orașe și județe au dorit să își aducă micuții la terapie. Numărul de beneficiari a tot crescut, tot mai mulți copii au fost aduși de părinți, să aibă o șansă în plus la o viață cât mai aproape de normal.
Nu este mereu ușor, recunoaște Ioana: „Cred că perioada cea mai grea prin care am trecut a fost perioada de pandemie, unde toți sponsorii și donatorii s-au dus către spitale. Nu spun că traversăm o perioadă drăguță acum. Cel puțin în ultimii doi ani, oamenii au devenit puțin mai precauți cu propriile lor finanțe, pentru că, cumva, se simt nesiguri. Dar, de fiecare dată, cumva, că a fost universul, că a fost Dumnezeu, cineva a ținut cu ei și ne-a acoperit costurile în fiecare an, astfel încât o mare parte dintre ei să poată beneficia absolut gratuit. Sunt unii copii la care le decontăm inclusiv transportul, să ajungă până aici.”, a mai punctat fondatoarea Școlii Mamei Junior.
Echipamente pentru neonatologie, laboratoare științifice și secții de spital renovate
Organizația a reușit, în cele două decenii de existență, să finanțeze echipamente pentru secțiile de neonatologie din Timișoara. A sprijinit realizarea de laboratoare științifice, atât în universități cât și în licee din oraș. Ba chiar a coagulat echipe de voluntari pentru a renova secții de spital, cu resurse limitate și cu cunoștințe învățate la fața locului.
„Am avut un tătic care mi-a zis într-o zi că salonul în care e internată fetița lui, la boli infecțioase, la Victor Babeș, arată deplorabil și că el ar fi în stare, împreună cu colegii lui de birou, să meargă să îl renoveze dar au nevoie de bani de materiale. Am zis că ”eu vă dau banii de materiale. Dacă voi sunteți în stare să renovați tot salonul, Doamne-ajută!”. Am postat pozele, ca oamenii să fie fericiți, iar într-o săptămână m-am trezit contactată de niște companii, care ar vrea să sponsorizeze, să renoveze tot spitalul. Și așa a început. (…) Dacă am început cu un spital, nu ne-am oprit la unul. Am continuat cu săli de clasă, cu laboratoare, în special laboratoarele de chimie și de biologie și de informatică în școli.”, a adăugat Ioana.
Master Chef
Poate cel mai important mesaj este acela al perseverenței dar și al vizibilității. Ioana Vârtosu a reușit mereu să atragă oameni de partea sa iar, pentru a-și face cunoscută misiunea în toată țara, a alternat sălile de terapie pentru copii cu…șorțul de la Master Chef.
„A fost pur și simplu o decizie absolut impulsivă și de moment. Pentru că în următoarea zi erau înscrierile la preselecțiile din Timișoara, ce-aș putea face să promovez poveștile copiilor cu nevoi speciale altfel decât am reușit până acum? Și am spus ”Ah, mă înscriu la Master Chef”. Ce poate să fie mai greu decât o chestie pe care o repet acasă de nu-știu-câte ori? Mă duc, o fac acolo, împing gheridonul, o prezint chefilor și plec acasă. Și nu a fost deloc așa. Am constatat că știu să gătesc. E adevărat că îmi plăcea foarte mult să gătesc acasă. Mai mult, faptul că găteam pentru evenimente caritabile, împreună cu colegii mei, nu am făcut-o niciodată la acest nivel.(…)Cred că așa, să zicem, între halatul de medic și șorțul de bucătărie, se întâmplă exact același lucru, Orice mamă care gătește acasă, în momentul în care tu gătești, de fapt îți spui iubirea pentru copil. Când copilul vine acasă și îți soarbe mâncarea, n-ai nevoie de nicio altă recompensă.”, a mai adăugat Ioana Vârtosu.
Puiul cu mazăre și gorgonzola a făcut furori la concurs însă Ioana spune că asociază adesea copilăria cu desertul. Iar dincolo de probele de foc ale concursului de gătit, spectacolul culinar și experiențele de pe scena unuia dintre cele mai urmărite competiții televizate, Ioana Vârtosu revine mereu la mesajul său, la apelul către comunitate să sprijine părinții și copiii cu dizabilități. Putem începe chiar cu cei de lângă noi.
Concluzii
„Cred că mesajul este următorul: dacă aveți în jurul vostru un părinte care are un copil bolnăvior, vă rog fiți aproape de el, pentru că lumea tinde să îl izoleze. Parcă nu știi ce să îi spui sau ce să vorbești cu acea persoană. De fapt, au cea mai mare nevoie de oameni lângă, care să simtă că pot bea măcar o cafea, ca un om normal. Cumva au devenit atât de mult îngrijitorii copilului încât uită să fie adultul de care au nevoie să fie, în fiecare zi.”, a concluzionat Ioana.
1 of 3
Nu în ultimul rând, sprijinul cel mai de preț este continuarea terapiei pentru copiii lor. Cu cât frecventează mai multe terapii, cu toate metodele moderne de sprijin, cu atât cresc șansele ca aceștia să devină adulți independenți și capabili. Cei care vor să citească mai mult despre ce face Ioana Vârtosu, alături de echipa sa, la Timișoara, pot accesa www.mamicafarafrica.ro, acolo unde găsesc și modurile prin care pot contribui la ajutorarea copiilor cu dizabilități de lângă noi.
O ediție ”România de nota zece” semnată Ioana Sapianu, de la Radio România Timișoara
Video: Ovidiu Novac
Foto: arhivă Ioana Vârtosu (facebook)
O adolescentă de numai 15 ani din Constanța, Nicoleta Popa, elevă în clasa a IX-a la Colegiul Național Pedagogic Constantin Brătescu a reușit să îi aducă mai aproape, pe tinerii de vârsta ei, de cărți, de bibliotecă și de versuri. Iar rețeta succesului a scris-o chiar ea!
De câteva luni organizează și susține un cenaclu de poezie care îi poartă numele, Cenaclul Nicoletei, la Biblioteca Județeană Constanța. Împreună cu managerul acestei instituții de cultură, poeta Amelia Stănescu, dar și cu alți membri ai Uniunii Scriitorilor din România, filiala Dobrogea, tânăra Nicoleta Popa demonstrează că pasiunea pentru lectură este o realitate în rândul adolescenților, iar talentul lor pentru poezie, este de multe ori, de nestăvilit, asemenea valurilor mării. La România de nota 10 ascultăm un interviu realizat de Silvia Pascale.
Prima carte pe care Nicoleta Popa a citit-o cu bucurie nu a fost cea primită de ziua ei, un roman clasic de Jules Verne, ci Jurnalul unei puștoaice, de Rachel Renée Russell. Un volum aparent simplu, în care s-a regăsit și care i-a stârnit curiozitatea pentru următoarea lectură. Însă cartea definitorie pentru ea a fost cea pe care a citit-o și a descifrat-o împreună cu tatăl său, este vorba despre romanul 1984, scris de George Orwell. Un volum care i-a deschis universul și care a pregătit-o pentru ceea ce face astăzi și pentru ceea ce va deveni mâine.
Nicoleta Popa a povestit în cadrul interviului realizat de colega noastră, Silvia Pascale cum și-a redescoperit bucuria de a scrie versuri. Ne-a mărturisit că mereu a știut de înclinarea sa pentru poezie, un foc care ardea mocnit în inima sa, dar care s-a reaprins, cu flacără mare, în 2023, când a participat la Festivalul ART.POETICA@OVIDIUS, organizat de scriitorul Angelo Mitchievici la Constanța. Atunci a trăit momentul declanșator pentru compunerea versurilor sale viitoare. “Eu nu știam ce se întâmplă. Am fost de-a dreptul impresionată. Mi s-a părut atât de frumoasă ideea să stai la masă, să ai așa, o discuție liberă cu scriitorii contemporani, cu oamenii care te înțeleg”.
Prin Cenaclul Nicoletei, adolescenta din Constanța își dorește ca tot mai mulți tineri să își găsească vocația pentru literatură și să o exprime liber, fără grija perfecțiunii, căci ea nu există. Tot ea speră ca întâlnirile de la cenaclu, ce au o frecvență lunară, sa fie un minunat creuzet al literaturii constănțene și o rampă de lansare a tinerelor talente.
”Muzica exprimă ceea ce nu poate fi spus și despre ce e imposibil a tăcea”, spunea Victor Hugo.
Bine v-am regăsit, dragi prieteni, la o nouă ediție a emisiunii România de Nota 10! De această dată, vom vorbi despre o competiție muzicală care devine tradiție pentru studioul nostru din Brașov. Pentru al treilea an consecutiv, Radio România Brașov FM a organizat, în perioada 11 – 12 decembrie, a treia ediție „Battle of the Bands”, concursul muzical dedicat trupelor din România.
După o preselecție, în finală au intrat 7 trupe și un grup vocal, din 3 județe ale țării. Acestea s-au ”luptat” pentru Marele Trofeu care oferă oportunitatea trupei câștigătoarea de a avea difuzată propria piesă. în heavy rotation, la Radio România Brașov.
Încă de la prima ediție, ne-am propus ca „bătălia” trupelor să colinde țară. Astfel, după o primă ediție organizată în județul Brașov, chiar la poalele Tâmpei, și o a doua desfășurată în județul Prahova, la Bușteni, iată că a venit rândul județului Sibiu să găzduiască ”Battle of the Bands”. Așadar, cea de-a III-a ediție a avut loc la Cisnădie, în parteneriat cu Asociația Domy Music Star, și cofinanțată de Primăria Cisnădie și Consilul Județean Sibiu.
Atât echipa Radio România Brașov, cât și trupele au fost întâmpinate de partenerii sibieni cu un spectacol desfășurat pe 11 Decembrie la Casa de Cultură din localitate. Acesta a fost dedicat artiștilor sibieni mici și mari, seara fiind încheiat cu un recital extraordinar al cunoscutului naist Radu Nechifor.
Pe 12 Decembrie, emoțiile au fost în rândul trupelor. În total, aproape 50 de artiști au urcat pe scena de la ”Battle of the Bands”.
Secțiunea rock, pop, dance, jazz i-a avut în prim plan pe cei de la Neon Haze (Covasna), Crocodille Paradox (Sibiu), Cimera (Brașov), Iron Veil (Brașov), Infusion (Sibiu), InkOmpetent (Brașov), Spektrum (Brașov).
Secțiunea specială dedicată grupurilor vocale a fost reprezentată de Fresh Elite de la Brașov.
Juriul Battle of the Bands 2025
Juriul Battle of the Bands 2025
Juriul, format din specialiști în domeniul muzical și radio, a avut în vedere mai multe aspecte, precum: interpretarea vocală, interpretarea instrumentală, armonizarea vocal-instrumentală, comunicarea între membrii trupei, dar și show-ul pe care trupele l-au făcut, fiecare band având la dispoziție 20 minute pentru a convinge juriul ca este cel bun.
Din juriu au făcut parte:
Anca Mărginean
ANCA MĂRGINEAN, solistă a trupei DreamCatchers Band, a cărei prezență în juriu a adus exact ingredientul care a completat spectacolul: pasiune scenică, experiență directă în lumea band-urilor și o viziune artistică formată atât pe scenă, cât și în culisele organizării de evenimente culturale. Dincolo de lumina reflectoarelor, Anca își pune amprenta și într-un alt mod, contribuind la comunitate prin rolul de referent cultural la Casa de Cultură Cisnădie.
Dominique Simionescu
DOMINIQUE SIMIONESCU, director al renumitului Festival Internațional de Muzică Hermannstadtfest de la Sibiu. „Fata cu florile pe cap” este o apariție unică în peisajul muzicii românești, având deja peste un deceniu de activitate artistică, timp în care a susținut recitaluri alături de cele mai importante nume din industria muzicală. Este și profesor de canto la Palatul Copiilor din Sibiu și la Studio Domy Music Star.
Ruxandra Stoica
RUXANDRA STOICA este cunoscută ca fiind una dintre vocile inconfundabile de la Radio România Brașov, un jurnalist cu peste un deceniu de experiență. Însă, de aproape 10 ani este și una dintre vocile Karma Band, una dintre cele mai solicitate și apreciate trupe de cover-uri din Brașov. Este absolventă de studii muzicale în cadrul Școlii de Arte Brașov.
Radu Nechifor
Într-o competiție dominată de energie și riff-uri puternice, prezența lui RADU NECHIFOR în juriul Battle of the Bands 2025 aduce un contrapunct neașteptat: rigoare artistică, rafinament și o perspectivă unică asupra sunetului. Pentru publicul larg, numele lui e asociat cel mai adesea cu naiul – însă pentru lumea muzicii, Radu este mult mai mult: profesor, constructor de naiuri, promotor al tradiției și inovator în același timp. O prezență constantă pe scene internaționale încă din 2001, Radu Nechifor a concertat în SUA, Canada, Elveția, Franța, Italia, Germania, Cehia sau Grecia, ducând naiul, instrument tradițional românesc, într-un context global.
Bogdan Dragomir
BOGDAN DRAGOMIR, absolvent al Conservatorului “Ciprian Porumbescu” din București, fost director de programe muzicale de radio și de televiziune, fost artist liric și solist al Corului Național de Cameră MADRIGAL, în prezent, realizator de emisiuni și coordonator de programe pentru Radio România Regional. Este una dintre vocile inconfundabile de la Radio România, iar ca artist liric, solist vocal şi instrumentist, în perioada 1977 – 2000, a parcurs, împreună cu formaţiile din care a făcut parte, un repertoriu deosebit de vast și a susținut peste 1.500 de concerte în toată lumea. A fost director artistic al Casei de discuri “Intercont Music”, dar și Tour manager pentru artiști renumiți. Bogdan Dragomir este membru al Uniunii Artiștilor din România și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Adrian Ordean
În acest an, avem deosebita bucurie de a-l avea, în premieră, în juriul Battle of the Bands, în calitate de președinte de juriu, pe maestrul ADRIAN ORDEAN. De la primele note la vioară, pe care le-a cântat la doar șase ani, până la acordurile autodidacte de chitară ce i-au deschis drumul în lumea muzicii, Adrian Ordean a fost dintotdeauna un suflet legat profund de sunet și creație. Născut în inima Sibiului, a început să scrie prima pagină a poveștii sale muzicale încă din copilărie, iar de atunci nu s-a oprit niciodată. Creativitatea și talentul său nu se măsoară doar în note și versuri, ci și în cele peste 3000 de piese compuse stau mărturie unui artist prolific și dedicat. Adrian Ordean este mai mult decât un compozitor: este un adevărat arhitect al muzicii, care a construit, pas cu pas, fundamentele industriei muzicale românești moderne.
Marele Trofeu al celei de-a III-a ediții a rămas la Sibiu, fiind cucerit de trupa Crocodile Paradox. Aceștia au fost răsplătiți atât cu distincții, cât și cu suma de 2000 lei.
Crocodile Paradox – Câștigătorii Marelui Trofeu Battle of the Bands 2025
Finaliștii Battle of the Bands s-au luptat și pentru un alt premiu important: Trofeul Publicului. Până pe 12 Decembrie, chiar la începutul competiției LIVE, videoclipurile pieselor cu care aceștia au intrat în concurs au putut fi votate pe paginile de socializare Radio România Brașov. Rezultatul voturilor declarate valide a fost anunțat în Gala de premiere, iar Trofeul Publicului a fost cucerit de brașovenii de la Cimera. Aceștia au obținut și Premiul II în clasamentul general, dar și Premiul „TINERE TALENTE” acordat de Radio România Regional. Pe lângă distincții și premii oferite de sponsori, tinerii muzicieni au fost răsplatiți și cu suma de 500 lei.
Trupa Cimera
Evenimentul a avut intrarea liberă, iar atmosfera a fost, ca de obicei, senzațională. „Battle of the Bands” a fost transmis LIVE video pe pagina de Facebook Radio România Brașov. Fiecare trupă a beneficiat de probe de sunet, promovare la Radio și în online, dar și interviuri luat la cald, imediat după finalizarea actului artistic.
În acest an, în clasamentul general, Premiul I a fost obținut de trupa Neon Haze. Povestea trupei a început cu șase tineri pasionați de muzică, uniți de același obiectiv: să creeze, să interpreteze și, cel mai important, să aducă bucurie atât lor înșiși, cât și celor care îi ascultă. Scopul lor este să lase o amprentă prin muzica lor. la ediția din 2024, Neon Haze a câștigat și Trofeul Publicului.
Trupa Neon Haze
Premiul III a fost câștigat de trupa InkOmpetent, o altă revenire în cadrul ”Battle of the Bands”. Trupa a luat naștere din inițiativa lui Matei (toboșarul) care i-a adunat pe toți cu un simplu mesaj: „Vrei sa formăm o trupă?”. A fost nevoie de multă ambiție și dorință de a duce un vis la capăt.
Trupa InkOmpetent
Trupa Spektrum din Brașov a obținut Mențiune. Trupa s-a format la începutul anului 2024 când toboșarul, chitaristul și basista, elevi în cadrul Palatului Copiilor Brașov, au întemeiat, alături de doamna profesor Silvia Tohănean, un grup instrumental. Ulterior, după câteva repetiții, li s-au alăturat și două soliste. Recent trupei i s-a alăturat încă o voce care îi ajută să extindă repertoriul.
Trupa Spektrum
Două insituții sibiene importante au acordat și 2 premii speciale. Astfel, Palatul Copiilor Sibiu a acordat Premiul Special trupei sibiene Infusion. Povestea acesteia a început cu Școala de muzică Vibe Tribe Music Academy, unde s-au cunoscut mebrii săi. Aceștia s-au decis să meargă împreună mai departe.
Trupa Infusion
Case de Cultură a Studenților Sibiu a acordat Premiul Special trupei brașovene Iron Veil. Trupa a luat naștere în 2024 printr-un proiect al Academiei Soundbox, sub îndrumarea profesoarei Andreea Lungu. Inițial au cântat în mici proiecte, la recitalurile organizate de Academia de muzică. Ulterior au fost selectați pentru o trupă care își scrie propria poveste.
Trupa Iron Veil
La Secțiunea Grupuri vocale, conform baremului, Fresh Elite s-a clasat pe Locul III. Trupa, în actuala formulă, s-a format anul acesta în urma unor selecții realizate de antrenoarea lor Lorena Lalu. Toate coechipierele din prezent se cunoșteau deja de mai mult timp din alte grupuri ale Centrului de dezvoltare artistică din care faceau parte, iar faptul că erau apropiate le-a ajutat să devină rapid o echipă unită.
Trupa Fresh Elite
Dragi prieteni, aceasta a fost cea mai nouă ediție a emisiunii România de Nota 10, o Românie a oamenilor talentați care promovează frumosul. Să ne reauzim cu bine în anul 2026 cu noi povești din România noastră de nota 10.
argumentelor solide și a informațiilor verificate: cei care îl practică trebuie să citească mult, zilnic, să fie la curent cu tot ce se întâmplă în lume.
