”Mănăstirea este tinda raiului, casa lui Dumnezeu, poarta cerului, locul împlinirilor, cerul cel de pe pământ şi locul în care se arată iubirea lui Dumnezeu”. (Teofil Părăian)

Dragi prieteni, la România de Nota 10, de această dată, călătorim în inima Transilvaniei, pe meleaguri despre care mulți spun că sunt aproape nepământene. Tărâm de basm, situat la granița dintre real și ireal, la hotarul dintre magie și spiritualitate, Șinca Veche din județul Brașov este locul în care s-au adunat energiile și spiritele ultimilor 7000 de ani. Este locul în care dorințele prind viață, rugăciunea parcă este mai aproape de cer, iar beteșugurile trupești sunt vindecate ca prin minune cu apă cristalină izvorâtă din stâncă.

Templul Dorințelor din străvechea Țară a Făgărașului a devenit loc de pelerinaj și odihnă sufletească după ce mai multe mărturii ale călătorilor poposiți pe aceste meleaguri au fascinat mințile oamenilor. Glasul corului de îngeri, sferele de lumină apărute în anumite fotografii, lumina cerească îmbietoare care coboară până în interiorul pământului, pacea și liniștea, nefirești, îmbinate cu o energie inexplicabilă pe care le simți încă de la intrare, toate au făcut ca acest lăcaș să devină, pentru unii, locul preferat de rugăciune, iar pentru alții, un portal energetic, situat la 45 de kilometri de Brașov.

În interiorul grotei despre care istoricii spun că este unică în lumea, a fost descoperit un simbol asemănător lui Yin şi Yang, dar şi Steaua lui David, iar călătorii care au intrat în biserica rupestră obosiți au ieșit revigorați și plini de energie. Ba mai mult, se spune că cel care adoarme preț de câteva minute în templu sau în apropierea lui capătă forţe noi şi devine mai puternic.

Nimeni nu cunoaște mâinile măiestre care au săpat în pământ încăperile templului. Unii spun că ar fi de pe vremea dacilor și al lor Zamolxis, alții cred că a apărut chiar și înaintea acestora. S-a presupus chiar că ar aparţine aceleiaşi civilizaţii care a întemeiat Templul Alb din Insula Şerpilor. Totuși, există un an al atestării sale istorice, anul 1742, pe vremea când bisericile ortodoxe erau interzise, iar aceste lăcaşuri reprezentau un refugiu pentru călugării ardeleni hăituiţi pentru a trece la catolicism.

În anul 1789, un pastor reformat din Făgăraș scria despre mănăstire: „Mănăstirea este tăiată în întregime în piatră de carieră și deci nu are acoperiș. Este săpată cu pricepere, cu o muncă uriașă, demnă de mirare. Ferestrele sunt tăiate lateral, atât de înguste încât călugării când slujesc se plimbă cu cărțile după razele soarelui”.

Templul Ursitelor, asa cum mai este cunoscut, este, de fapt, o biserică rupestră, săpată în Dealul Pleșu de la poalele munțior Făgăraș, ce inițial avea 9 încăperi însă, cu timpul, 4 dintre acestea s-au surpat. Ceea ce a dus cu gândul la faptul că locul nu ar fi unul creștin a fost prezența a două altare, dar cercetătorii spun că, de fapt, aici, se aflau două biserici săpate în piatră, iar din cauza eroziunilor și a surpărilor, acestea, practic, s-au unit sub pământ.

Punctul central al atracției celor pasionați de fenomene paranormale este turla înaltă de 10 metri, săpată în gresie moale și care prezintă o spirală ce duce către ceruri și prin care razele de lumină pătrund, ajungând direct în altar și creând o imagine ruptă parcă din paginile biblice cu îngeri. Oamenii locului spun că, de fapt, acesta este vestitul portal energetic despre care se tot vorbește și că, în continuarea sa, astupat de timp și fenomene naturale, s-ar mai afla un tunel care ar merge până la Cetatea Râşnovului. La un altfel de nivel însă, se spune că, în vremurile pierdute în negura timpului, acest templu ar fi fost într-o legătură energetică, prin fire nevăzute, cu alte locuri din țara noastră, considerate de pasionați portaluri energetice așa cum este, spre exemplu, Sfinxul sau Sarmizegetusa.

Şinca Veche este şi locul natal al familiei marelui istoric şi filolog Gheorghe Şincai, reprezentant al Şcolii Ardelene, iar bisericile rupestre se înscriu în lista celor mai vechi monumente feudale românești.

Într-un dialog cu reporterul Radio România Brașov FM, Camelia Vlad, Aurel Csato, ghid al Asociației ”Bun venit, Transilvania!”, a spus: ”Șinca Veche, un loc și cu tradiție și cu mister. De când Sfântul Andrei a încreștinat România, locul funcționează ca o biserică rupestră, așadar, de cel puțin 2000 de ani. Mulți spun că ar fi cea mai veche așezare spirituală din lume”.

Până la începutul anilor 2000, singura legătură dintre templul dorințelor de la Șinca și Templul din Insula Șerpilor erau chiar șerpii care năpădiseră locul odată cu vegetația scăpată de sub control. Un medic epidemiolog brașovean, Maria Bâgiu – Marino, ieșită la pensie în 2004, a fost cea care a înființat Fundația Ortodoxă – Culturală „Maica Sfântă – Bucuria Neașteptată” prin intermediul căreia a făcut toate demersurile de scoatere la lumină a construcției rupestre unică în lume. Astfel, a atras de partea sa autoritățile locale, iar în urma parteneriatului, Primăria Șinca Veche i-a concesionat pământul considerat sacru. De asemenea,  Consiliul Județean Brașov a refăcut drumul din comună până la biserica rupestră. Ulterior, a fost construit un acoperiș tip umbrelă de către Șerban Sturdza, președintele Ordinului Arhitecților din România. Astfel, astăzi, vizitatorii se pot bucura de o experiență unică sub pământul transilvănean.

Însă, minunile și fenomenele paranormale nu se întâmplă doar în interiorul templului. Localnicii spun că până și iarba din jurul bisericii săpate în piatră ar face minuni, iar animalele care o consumă sunt mai sănătoase și mai productive. Un alt loc special din preajma templului este izvorul despre a cărui apă se spune că ar fi vindecătoare. Legendă sau nu, călătorul se bucură din plin de gustul bun al apei cristaline de munte, iar o explicație ce ar putea sprijini teoria vindecării cu această apă ar fi poate faptul că Munţii Perşani din zonă sunt renumiţi pentru izvoarele de apă minerală şi termală.

Plimbările pelerinilor continuă prin pădurea de poveste din preajmă în care până și bolovanii imenși acoperiți cu mușchi și licheni parcă au o energie aparte, pe ei fiind deseori întâlnit simbolul crucii.

Pașii ne poartă apoi pe alei de pământ străjuite de garduri făcute din nuiele, cu câteva popasuri de odihnă și contemplare pe buturgi sau băncuțe din lemn, până la Schitul ”Sfântul Nectarie”, care a fost aprobat, de către Mitropolia Ardealului, pe 10 aprilie 2006. Denumirea sa este data de faptul că paraclisul în care se săvârșesc slujbele păstrează cu cinste și o părticică din moaștele Sfântului Nectarie.

Maica stareță Serafima a povestit: ”Locul în care ne aflăm este unul deosebit, cu o încărcătură spirituală foarte mare. Bisericile rupestre de sub Dealul Pleșu sunt mărturii vii despre monahismul transilvănean și despre lupta pentru ortodoxie pentru că, înainte de toate, mănăstirile de la Șinca Veche sunt două biserici ortodoxe”.

În acest peisaj mirific, slujbele au parcă o altă profunzime spirituală. Drumeților le este permis chiar să stea la un picnic, însă cu două condiții: să păstreze liniștea și curățenia. Locul este într-o simbioză perfectă cu natură și până și cele două magazine cu obiecte bisericești și suveniruri sunt construite sub maluri de pământ acoperite cu vegetație.

Un alt semn că ne aflăm pe tărâmuri sacre este și faptul că la Şinca Veche nu există taxă de intrare, astfel, oricine este binevenit să se roage, să își pună dorințe, să își odihnească sufletul și mintea și să decopere colțuri de lume ce mintea umană le-ar fi considerat imposibil de descoperit.

Redactor: Bianca Bucă

Foto: Bianca Bucă