Pagina 34

Radio Reşiţa: Cornel-Victor Barbu, de pe Valea Cernei la… Academia Navală din Annapolis – SUA

De către Camelia Teodosiu -
0

Unul dintre tinerii cu care orașul Băile Herculane – și chiar țara noastră – se poate mândri este Cornel-Victor Barbu, în vârstă de 21 ani, care în anul 2018 a absolvit Colegiul Național Militar Tudor Vladimirescu din Craiova și a fost admis la Academia Navală din Annapolis – SUA, unde se află de atunci.

Cornel-Victor Barbu face parte dintre cei absolvenți de colegii militare din țară din acest an care au fost admiși pentru a-și continua cursurile la tot atâtea instituții prestigioase de învățământ militar din Statele Unite ale Americii.

“Este ca o moștenire de familie: stră-străbunicul meu a fost erou în primul război mondial, străbunicul meu a fost erou în al doilea război mondial și, după aceea, fratele meu a mers la Liceul Militar din Alba Iulia și mi-am zis că de ce nu pot să încerc și eu. Primii doi ani – clasa a IX-a și a X-a – le-am făcut la Colegiul Național Militar Mihai Viteazu din Alba Iulia, iar după aceea s-a reînființat colegiul militar de la Craiova și m-am mutat aici, fiind mai aproape de casă.”

Tânărul absolvent al Colegiului Național Militar Tudor Vladimirescu din Craiova este primul tânăr militar român care a fost admis, în ultimii zece ani, pentru a urma cursurile Academiei Navale din Annapolis.

“Primii zece la sută (10%) din promoție am putut să optăm pentru o academie din America și, acesta fiind un vis al meu de mic, nici nu am stat pe gânduri și am acceptat. Au fost foarte multe etape de parcurs, dar am avut susținere din partea bunicilor, părinților, a fratelui meu, a prietenilor și am reușit! Sunt foarte fericit și în același timp sunt mândru că am reușit să-i fac pe bunicii mei, pe părinți mândri de mine și de ceea ce am putut să fac”, spune tânărul originar din Băile Herculane.

“Începutul e întotdeauna mai greu, până m-am obişnuit cu limba, cu efortul care se cere, cu cerinţele de acolo, dar mi-am făcut prieteni şi chiar m-au ajutat. Viaţa la Academia Navală este foarte frumoasă, dar trebuie să şi munceşti; este foarte mult efort fizic şi nivelul academic este foarte ridicat, tocmai de aceea învăţăm foarte mult, dar ai resurse şi găseşti ajutor peste tot în caz că nu te descurci. Mergem mai mult pe latură practică, învăţăm diferite tehnici de a conduce o navă, diferite modalităţi pentru ce se întâmplă în caz de urgenţă, ieşim şi pe fluviu ca să fie chiar condiţiile pe apă de pe vapor.”

Cornel Barbu ne-a mărturisit că după ce va absolvi Academia Navală intenționează să se întoarcă în ţară şi să-și  servească patria.

”Mă întorc acasă pentru că, vorba aceea, nicăieri nu e ca acasă”, spune tânărul patriot român, student al Academiei Navale din Annapolis, Maryland (SUA).

Realizator: Paul Sever Smadu

”Oamenii Muntelui Athos” în filmul tânărului regizor Andrei Oprescu

De către Camelia Teodosiu -
0

Dialoguri pentru tihna sufletului

În pregătirea Înălţării Domnului – Sărbătoare creştină prăznuită la 40 de zile după Înviere, vă propun un dialog despre ”Oamenii Muntelui Athos” cărora tânărul cineast Andrei Oprescu le dedică un film documentar cu totul deosebit.

Muntele Athos este, probabil, unul dintre cele mai fascinante locuri de pe Pământ, însă puține  informaţii sunt cu adevărat cunoscute despre viețile călugărilor de acolo din cauza accesului dificil în zonă.

Regizorul Andrei Oprescu a stat în această lume plină de sfințenie mai bine de 6 luni, puse cap la cap, timp în care a filmat sute de ore din viaţa viața de zi cu zi a călugărilor cu care s-a  împrietenit.

Muntele Athos este un loc aparte, un spațiu sacru în care totul este îndumnezeit. Puțini oameni de rând pot păși aici spre vizitare, dar mulți sunt cei care învață să se conecteze cu inima în credință la acest spațiu.

De aceea, vă invit la un nou exercițiu al trăirii în inimă cu bucurie și frumusețe.

Andrei Oprescu este absolvent al Universității Westminster Film School şi locuiește la Londra.  A fost, mereu, pasionat de Athos și pregătește acest proiect încă de la vîrsta de 18 ani.

Muntele Athos este un muzeu viu, plin de edificii medievale și locuit în totalitate de o comunitate alcătuită exclusiv din bărbați care trăiesc după tradiții străvechi. Călugării primesc un număr foarte restrâns de vizitatori, Andrei fiind printre cei care au avut această şansă unică. Acest lucru ajută Muntele Athos să poată conserva o societate tradițională. Puțini sunt cei care au văzut aceste lucruri, până astăzi.

Tânărul regizor Andrei Oprescu a reușit să filmeze trei sferturi din cât și-a propus pentru a pune în valoare credința ortodoxă, iar acum caută sprijin pentru a putea termina filmul. Sunt costuri mari care trebuie acoperite, în special pentru post producție: montaj, subtitrare, coloană sonoră, distribuție și marketing.

De aceea, expoziția cu fotografii din documentarul regizat de Andrei – Oamenii Muntelui Athos desfășurată luna trecută la Muzeul Naţional al Țăranului Român  a avut ca scop promovarea filmului și în speranța străngerii de fonduri pentru finalizarea producției.

Experiența lui Andrei Oprescu pe acest drum sacru al Muntelui Athos este transmisă, dincolo de cuvinte, prin proiectul său cinematografic.

Andrei Oprescu ne povestește cum a apărut ideea acestui proiect, ce l-a impresionat în mod deosebit în perioada în care ai stat printre călugării din Muntele Athos, despre liniștea acelui loc, gustul mâncărurilor simple dar sănătoase, înțelepciunea trăirii acelor oameni… A învățat să se roage, să se organizeze mai bine și să aprecieze ceea ce contează cu adevărat.

Realizator: Camelia Teodosiu

Site-ulproiectului: https://www.andreioprescu.com/mount-athos-documentary

Radio Constanța: Curând, vom avea păstrăv somonat în Marea Neagră

De către Daniel Țăndăreanu -
0

În această săptămână, la ”România de nota 10”, aflăm despre un proiect inedit realizat de cercetătorii Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare “Grigore Antipa”, din Constanța.

Programul specialiștilor de aici demonstrează că mediul acvatic marin potențează dezvoltarea unei specii dulcicole: păstrăvul curcubeu, după cum ne-a declarat Șeful Departamentului Resurse Vii, dr. Victor Niță:

“Înainte de toate aș vrea să punem puțin în context acest experiment, un context cam trist în țara noastră în ceea ce privește cadrul legislativ, care guvernează acvacultura marină, în special. Este, deja, cunoscut faptul că, autoritățile centrale din România nu rezolvă cadrul pentru concesionarea luciului de apă marină necesar pentru orice activitate care implică instalații tehnice și tehnologice în Marea Neagră. În ciuda acestui context, încă, nefavorabil mai mulți operatori economici sunt deja interesați de diverse experimentări, pentru ca o dată soluționată această problematică, să poată desfășura o activitate în ceea ce privește acvacultura marină. Am fost contactați de un operator din acvacultura dulcicolă, o păstrăvărie din zona Prahova, care dorește să crească în apă de mare păstrăvul curcubeu.”

I se mai spune și păstrăv somonat. De ce, aflăm de la Magda Nenciu, asistent cercetare în cadrul Departamentului Resurse Vii al INCDM Grigore Antipa, din Constanța:

“Acest proces de somonare este reprezentat pe de-o parte de creșterea în apă sărată, pe de alta prin aportul de hrană bogată în carotenoizi, care ajută la colorarea cărnii, asemănătoare celei de somon, dar este vorba de specii absolut diferite. Păstrăvul curcubeu se adaptează foarte bine la mediul salin, trecerea de la apa dulce la una cu o salinitate de 14-max.16/1000 s-a realizat gradual și s-au adaptat foarte repede. Rezultatele obținute ne-au surprins extrem de plăcut și pe noi. E adevărat că ne așteptam să crească, dar au crescut de aproximativ 4 ori. Această specie preferă temperaturi mai scăzute ale apei, tocmai de aceea, ideea acestui experiment a fost să testăm ritmul de creștere pe perioada iernii, pentru că în perspectiva fericită în care se va rezolva acest context legislativ și operatorii vor putea să-și amplaseze cuștile în mare, acest lucru se va întâmpla numai pe perioada rece a anului, de la începutul toamnei până în mai, până în momentul în care începe să se încălzească apa, deoarece temperatura va deveni prea ridicată pentru a permite dezvoltarea lor optimă, ei ajungând la niste dimensiuni excelente pentru a fi puși pe piață.”

În tancurile din laborator, exemplarele de păstrăv somonat, aduse în octombrie anul trecut la 300 gr. au ajuns în aproximativ șase luni la două kilograme, ceea ce dovedește că ar fi o afacere extrem de profitabilă pentru operatorii economici.

Redactor – Magda Chirana

Felicia Filip – Rostul dăruirii dincolo de sine

De către Camelia Teodosiu -
0

Dialoguri pentru tihna sufletului

Bucuria acestei ediții a emisiunii noastre este adusă de soprana Felicia Filip – un nume drag publicului, dar mai ales o persoană dăruită cu mult talent, plină de iubire, apreciere și credință.

Felicia Filip a început studiile muzicale ca violonistă, ajungând să interpreteze Concertul pentru vioară de Max Bruch. A devenit studentă de canto la Academia de Muzică din București, unde a avut-o ca profesoară pe soprana Georgeta Stoleriu.

După absolvire a fost solistă la Opera Națională Română. Cariera internațională a început-o în anul 1991. Prima apariție a avut-o la Basel, în Elveția, după care au urmat multe scene din lumea întreagă. Tânăra soprană a fost încoronată ca „Noua regină a Traviatei”, rol pe care l-a cântat cu o muzicalitate ieșită din comun și o emoție aparte.

Felicia Filip a cântat pe scene internaționale de renume, iar în prezent este director general al Operei Comice pentru Copii, dar și conferențiar universitar dr. la Facultatea de Științe și Arte a Universității „Valahia” din Târgoviște.

Chiar și în această perioadă neobișnuită pe care o trăim, Felicia Filip a găsit resursele necesare pentru obiectivele artistice din rolul de soprană, cele educaționale din rolul de conf. univ. dr. și cele manageriale din funcția de director general al Operei Comice pentru Copii la conducerea căreia se află din anul 2014.

Autor: Camelia Teodosiu

Radio România Brașov FM: Povești cu haholi, pirați și Charlie Ottley din Delta Dunării

De către biancabuca -
0

”Amurgu-mbracă Delta toată-n aur
Cu turla unui sat lipovenesc,
Dar umbrele ostroavelor de plaur
Albastrul cenușiu îl împânzesc”.  („Amurg în Deltă”, Ion Pillat)

Bine v-am regăsit, dragi prieteni, la România de Nota 10! Ne lăsăm purtați de valurile Dunării printre ostroave, păpuriș și pelicani, cu zbor suav de pescăruși în vânt, până în locul în care fluviul sărută marea, bucurându-ne de tărâmul de poveste al Deltei Dunării, singura deltă din lume declarată în întregime rezervație a Biosferei și inclusă în Patrimoniului UNESCO în 1991.

Imediat după ce trecem Dunărea cu bacul, la Brăila, parcă pătrundem într-o altă lume, pe meleaguri mistice, cu peisaje selenare, căci astfel ni se înfățișează bătrâna doamnă Dobrogea, cu ai săi Munți Măcin erodați în sute de milioane de ani, având un singur vârf impunător de doar 467 m, Vârful Greci. Șoseaua șerpuiește lin printre aceștia, până la Tulcea, acolo unde deja peisajul devine deltaic.

Popasul de odihnă, noi l-am făcut pe malul Lacului Murighiol, devenit casă pentru coloniile de lebede albe care ne-au îmbiat în diafanul întuneric al nopții și în auriul răsăritului cu zborul lor zgomotos, dar atât de elegant. Murighiloul reprezintă și punctul de plecare al multora dintre călătoriile de vis pe romanticele canale ale Deltei Dunării. Nimic nu se compară cu răsăritul în Deltă, cu ale sale culori tulburătoare, sclipiri orbitoare de raze de soare, cu răvășirea părului cu adieri sălbatice de vânt, pătrunzând într-o lume fantastică în care făloșii pelicani, rafinatele lebede sau gălăgioasele lișițe parcă îți spun: Bună dimineața, Soare!

Odată ajunși în inima Deltei Dunării, puteți spune că vă aflați în cel mai mare muzeu al biodiversității în care veți găsi peste 5000 de specii de plante, păsări, insecte și mamifere, multe dintre acestea declarate specii unice și monumente ale naturii. Tot aici veți găsi singurele păduri de nisip din țară, dar și plante carnivore, aproape 200 de specii de plante medicinale și cel mai lung şarpe din Europa, Șarpele rău, specie protejată în Europa. Tot aici, printre firele de vegetație și-a făcut cuib și cea mai mică pasăre din România, pitulicea care cântărește doar 13 grame și are 10 cm lungime. Pe de altă parte, Delta Dunării, atât de iubită de păsările migratoare, devine acasă și pentru cea mai mare pasăre prădatoare din arealul său, Pelicanul Creț, a cărui anvergura a aripilor atinge 3,2 metri. Dacă alegeți să vizitați Delta în timpul toamnei, ați putea avea parte de un spectacol impresionant, zborul coloniilor cu sute de pelicani care se reunesc în diafane spirale ce se destramă ca spuma mării acoperind seninul cerului. Printre păsările pe care le mai puteți admira în acest paradis se număr: pescărușul albastru, lebăda de vară, barza neagră, egreta mică, pelicanul comun, cormoranul sau lișița.

Delta Dunării este cel mai întins teritoriu mlăștinos din Europa. 82% din aceasta este localizată în România, iar restul în Ucraina. Ceea ce este fascinant este și faptul că acest tărâm se mărește în fiecare an cu aproximativ 40 metri pătrați.

Delta Dunării are ca vecini la sud-vest podișul Dobrogei, la nord pe cel al Basarabiei, iar în est se varsă în Marea Neagră. Ajunsă la Pătlăgeanca, Dunărea se bifurcă în Brațul Chilia la nord și Brațul Tulcea la sud, braț care mai apoi, la Furca Sfântu se desparte în Brațul Sulina și Brațul Sfântu Gheorghe. Deși, în prezent, Delta Dunării se știe că face parte din Dobrogea, în Antichitate și Evul Mediu, litoralul se află mult mai la apus, între Chilia Veche și Murighiol pe vremea lui Strabon, între Periprava și Lacul Dranov, în epoca bizantină, având o structură geologică alcătuită din sediment vechi de peste 400 de milioane de ani.

Tărâm mângâiat de soare timp de aproape 2600 de ore pe an, Delta Dunării cu a sa sălbăticie nu a permis crearea unor comunități umane mari, densitatea medie fiind de 5 locuitori/km2. La recensământul din 2002, erau înregistrați cu puțin peste 14.500 de locuitori dintre care 87% români, 10% lipoveni și 1% ucraineni sau alte naționalități, cu mențiunea că, în trecut, acest teritoriu era preferat de greci.

Una dintre cele mai emoționate incursiuni deltaice este cea în lumea magică a haholilor din satul Letea al căror număr, în prezent, depășește cu puțin 300 de persoane. Acesta face parte din comuna C.A. Rosetti din județul Tulcea, situându-se pe cel mai mare grind deltaic, Letea, care a luat naștere în urmă cu 10.000 de ani.

Haholii sunt, neoficial, refugiați politic din Imperiul Rus, din timpul Împărătesei Ecaterina cea Mare, care s-au stabilit în paradisul Deltei în anul 1709. Dacă vă întâlniți cu ei, să nu cumva să le spuneți din greșală lipoveni căci pentru haholi este o jignire. În Letea, se poate ajunge doar pe apă, iar pe uscat veți fi preluați de singurul transport disponibil în sat – căruța albastră. Încă de la intrare, veți pătrunde într-o poveste cu căsuțe albe cu acoperiș din stuf, garduri și ferestre mici, toate vopsite în albastru de Deltă, iar mușcatele multicolore îți zâmbesc la geamuri. Veți avea senzația că vă aflați pe o plajă imensă, atât ulițele, cât și grădinile cu zarzavaturi sunt acoperite cu nisip fin și scoici. Localnicii au un mod aparte de a crește animalele, lasându-le libere să își caute hrana, iar păsăretul stă la un loc într-o curte mare acoperită cu pene și… zeci de ouă.

După un scurt popas, turiștii urcă în căruța în care îi așteaptă Stelică, un cățel de toată ispravă, și alături de un localnic purced la drum către pădurea ruptă din basm – vestita Pădure Letea cu ai ei cai sălbatici unici în Europa, robuşti, înalţi şi cu o alură zveltă. S-ar părea că în prezent, în magica pădure Letea trăiesc aproximativ 2.000 de cai, istoria lor începând imediat după Revoluția din 1989, când în urma colapsului agriculturii de stat, dobrogenii din Deltă nu au mai folosit caii așa că i-au lăsat liberi, iar aceștia s-au sălbăticit.

„Mica junglă a Deltei Dunării” cum este numită pădurea Letea este cea mai veche rezervație naturală din România, dar și cea mai nordică pădure subtropicală din Europa, având o suprafață de peste 5.200 hectare.

Ghizii turistici spun că Pădurea Letea, împreună cu Pădurea Caraorman și Delta Dunării reprezintă al treilea loc din lume ca număr de specii de plante și animale, după Arhipelagul Galapagos și Marea Barieră de Corali.

În urmă cu 6000 de ani, în acest loc, era mare, iar dovadă stau dunele de nisip, cea mai înaltă având 22 de metri, acoperite cu singura plantă adaptată acestora, ”Cârcelul de nisip” cu rădăcină sub formă de rizomi. Tot aici ați putea da nas în nas cu șacalii de deltă, dar veți putea îmbrățișa și unul dintre martorii tăcuți ai istoriei ultimilor 500 de ani, stejarul secular. Inedite sunt și lianele grecești care au asediat pădurea în mijlocul căreia se găsesc ochiuri de apă de unde superbii cai de Letea se adapă. Aici, la final de iarnă, nu se poate pătrunde pentru că totul este acoperit cu apă, iar peștii își depun icrele printre copaci.

Excursia drumeților prin aceste lumi se termină cu o masă copioasă cu preparate din pește, după rețete cu specific ucrainean, servite chiar la unul dintre localnicii care și-a tranformat curtea și locuința în casă de oaspeți, fiind singura lor sursă de venit, în condițiile în care, în sat, nu există nici canalizare și nici apă potabilă, aceasta fiind adusă săptămânal cu tractoare sau căruțe.

Cel mai greu moment a fost plecare, asta pentru că nu ne-am fi dat desprinși de povestea Letea.

Însă, Delta Dunării nu adăpostește doar peisaje incredibile, vietăți unice, plante protejate sau oameni de poveste, ci și „O mică citadelă universală”, așa cum descria faimosul Jean Bart, Sulina de altădată, pe vremea când orașul la care se poate ajunge doar pe apă avea o populație de peste 20.000 de locuitori, în timp ce astăzi, doar 3.000 de oameni mai trăiesc aici.

Primele denumiri ale acesteia au fost Selina, Solina și Salina, provenite de la apa sărată de mare, Sulina fiind singurul oraș românesc ce are ieșire și la Dunăre și la Marea Neagră. Este situat la cea mai joasă altitudine din România, iar în cel de-al Doilea Război Mondial, orașul a fost bombardat în proporție de peste 80% și parcă de atunci nu a mai avut puterea să revină cu aceeași forță.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, 27 de naționalități conviețuiau aici, dovadă fiind și ”Cimitirul maritim” din oraș devenit un adevărat muzeu. După anul 1856, când în Sulina s-a înființat Comisia Europeană a Dunării, afluxul mare de cetățeni străini a determinat înființarea accestui loc de odihnă veșnică pe lângă cel deja existent. Pe atunci cimitirul era situat pe malul mării, iar groprile erau deseori inundate, astfel că, terenul a fost înălțat prin dragaj, cu aluviunile aduse de Dunăre.

Nici mai mult nici mai puțin de 6 culte religioase au alocate locuri de veci aici, protestanți, creștin-ortodocși de rit vechi, catolici, creștini de rit nou, dar și musulmani și evrei.

Multe sunt legendele sufletelor care se odihnesc aici, de la povestea cu iz shakespiran a celor doi îndrăgostiți, Margaret Ann Pringle şi William Webster, care s-ar fi aruncat în Dunăre pentru că familiile nu erau de acord cu iubirea lor și până la cei doi frați mici care au murit împreună în încercarea de a se saliva unul pe celălalt din valurile fluviului. Tot aici și-a odihnit sufletul, o perioadă lungă de timp, Prințesa Ecaterina Moruzi, nepoata voievodului Moldovei, Ioan Sturza, însă ulterior, familia a exhumat-o și a dus-o la Constantinopol, locul ei de naștere. Mormântul a rămas la Sulina, iar crucea este împodobită cu o coroană regală. De asemenea, aici se află și mormintele celor care au transformat brațul Sulina într-un braț navigabil, dar și multe alte personalități din domeniul martim.

Vestea bună este că, încă de anul trecut, atât capela din cimitir, cât și dricul vechi de peste 100 de ani, au intrat într-un program de restaurare cu fonduri de la Uniunea Europeană.

Însă, punctul de maximă atracție al Cimitirului martim de la Sulina rămâne mormântul ce ascunde istoria zbuciumată și învăluită în mister a piratului grec Ghiorghios Kontoguris din Kefalonia.

Se spune că deși ajunsese pe apă pe aceste meleaguri, el era pirat de uscat. Seară de seară, Ghiorghios agăța de coarnele vitelor felinare și le ducea pe malul apei. Luminile îi atrăgeau pe marinari cu ale lor corăbii către mal unde apa era mică și astfel eșuau, iar el îi jefuia.

Unii spun că din prada sa împărțea săracilor, alții caută și acum marea comoară a piratului pe care ar fi îngropat-o în portul din Sulina. S-ar părea că există și un cod secret ascuns chiar pe piatra funerară a piratului care, dacă este udată la răsăritul soarelui, anumite litere ies în relief, iar ele îi vor conduce pe cutezători către comoară. Și pentru ca misterul să fie complet, piratul din Sulina a murit la vârsta de 33 de ani, chiar de Ziua Națională a Greciei, pe 25 martie 1871. Ei bine, mormântul lui Ghiorghios Kontigurius este singurul mormânt din Europa al unui pirat recunoscut.

În drumul nostru spre legendarul sărut dintre Dunăre și Marea Neagră am putut admira și bătrânul Far din Sulina, vechi de aproape 3 secole, brăzdat altădată de valurile Dunării, ochit de pirați și etern camarad al lupilor de mare. Acum este doar un obiectiv turistic admirat de la distanță. Și dacă această construcție din 1745 vi se pare foarte cunoscută, ei bine, nu e de mirare deloc pentru că farul a fost folosit pentru filmările serialului românesc „Toate pânzele sus!”.

Suflăm praful istoriei de pe hrisoavele zămislite în vremuri pierdute în negura timpului și aflăm că Farul din Sulina a fost construit la inițiativa lui Beshir Agha, personalitate a Imperiului Otoman în 1745. Acesta a funcționat neîncetat până la începutul anilor 1920 când au început ample lucrări de prelungire în mare a digurilor gurii Canalului Sulina astfel că bătrânul far a fost scos la pensie întrucât poziția sa nu mai ajuta la coordonarea vaselor, însă, în tinerețea sa, difuza semnalul optic pe o distanță de 8 mile marine.

În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, farul a fost transformat într-un punct de observație folosit de către Marina Militară Germană. Are 13,7 metri înălțime și este realizat din metal greu.

Chiar din Sulina, jurnalistul britanic Charlie Ottley a transmis un mesaj pentru emisiunea România de Nota 10, el aflându-se acolo tocmai pentru realizarea documentarului ”Wild Danube”:

”Din punct de vedere istoric, Guvernul nu a făcut prea multe pentru Deltă și, totuși, ne aflăm aici, în ceea ce reprezintă Amazonul Europei. (…) Un astfel de loc unic ar putea fi vizitat de oameni din toată lumea. Trebuie doar sa arătăm lumii ca există. Delta este uimitoare în orice anotimp. Noi am început să filmăm în ianuarie și am vrut să prindem schimbările fiecărui anotimp așa că avem un episod de iarnă cu zăpadă și gheață, un alt moment în prima parte a primăverii, iar acum filmăm vara. Planul nostru este să avem filmul gata până la Ziua Națională a României pentru a-l difuza la Digi Wold și, de asemenea, să creăm un film de 1 minut pentru BBC Wold News care este cea mai mare televiziune de știri în limba engleză din lume și este urmărită de peste 400 milioane de oameni din toată lumea. Vrem să arătăm Delta întregii Europe, Americii și Orientului Mijlociu pentru că acest film de 1 minut va rula, în fiecare zi, timp de o lună. Cred că ar însemna mult pentru această zonă, ar ajuta turismul și ar aduce turiști în comunitățile mici. De asemenea, sper să ajute la educarea românilor cu privire la această adevărată bijuterie a coroanei țării. Trebuie să o protejăm! Trebuie să salvăm vechile sate părăsite de tot mai mulți oameni pentru că nu au de lucru, nu au confort. Până și pescuitul a devenit o problemă pentru că multe canale sunt blocate. Sunt foarte multe probleme și sperăm ca astfel să ajutăm și să oferim oamenilor o soluție. Vom avea și o premieră și apoi filmul va fi difuzat la televiziuni și poate, dar doar poate, va ajunge și pe platforma Netflix”.

Nu este greu să ai o experiență magică în Delta Dunării pentru că acolo totul este poveste, totul te îmbie la visare și la dorința de a mai reveni încă o dată și încă o dată… și încă o dată, printre coloniile de nuferi albi și galbeni, mâncând ciulini de baltă și bucrându-te de cele mai frumoase seri și dimineți condimentate cu preparate locale în atmosfera pensiunilor și caselor de vacanță ale localnicilor, unele transformate în locații de lux, dar păstrând tipicul Deltei Dunării cu stuf pe acoperiș și punând la dispoziția turiștilor pontoane pe care pot pescui în voie. Am experimentat și noi, iar când am prins peștișorul auriu, ne-am pus o singură dorință, înainte de a-l elibera:

”Să revenim cât mai repede în Delta Dunării!”

Redactor: Bianca Bucă

Foto&video credit: Bianca Bucă

Editor video&audio: Bianca Bucă

Simion Ștefan – mentalismul pornit din strălucirea bucuriei

De către Camelia Teodosiu -
0

Dialoguri pentru tihna sufletului

Simion Ștefan  – uneori omul, alteori mentalistul

Aceasta a fost scurta prezentare pe care invitatul nostru a făcut-o atunci când l-am rugat să spună câteva cuvinte despre el.

Sunt Camelia Teodosiu și vă întâmpin cu același bun găsit în spațiul dedicat tihnei și bucuriei sufletului la o discuție despre mentalism.

Prezent alături de mine, Simion Ștefan are un aer misterios cu un zâmbet aparte care acoperă tristețea ochilor. Poate că este doar iluzia asumată prin rolul ales.

Simion Ștefan este psiholog, face parte din Asociația Europeană de hipnoză, dar consideră că tehnicile speciale de psihoterapie cu care lucrează produc o schimbare majoră, pe care nu mulți o pot gestiona.

În timpul emisiunii Simion Ștefan ne-a făcut chiar și o demonstrație practică, arătând că pentru un mentalist nu contează apropierea fizică și nu e neapărat necesar să privească omul în ochi.

După ce ne-a explicat ce este un mentalist, cum a apărut acest interes și cum poți deveni ancorat în acest rol vrăjind audiența, Simion Ștefan ne-a declarat: ”Eu nu sunt aici pentru a arăta ce pot eu , eu sunt aici pentru a arăta ceea ce poți tu. Și dacă putem să le facem împreună, atunci DA, MAGIA există.”

Autor : Camelia Teodosiu

 

Radio București FM: Generatorul de tehnologie civică – concept inovativ propus de Code for Romania

De către Camelia Teodosiu -
0

Bun găsit vă spune Camelia Teodosiu din spațiul creat pentru cei care îndrăznesc să viseze și să proiecteze o Românie de nota 10.

Tema acestei ediții aduce în atenția noastră conceptul Generatorului de tehnologie civică. Este o idee inovativă a echipei Code for Romania care are convingerea că ”Putem să construim o Românie mai bună împreună”. Și pentru acest scop măreț au propus o serie de obiective strategice ca parte a unor programe și proiecte derulate în parteneriat cu instituții publice, ONG-uri, administrația locală și cu toți cei care susțin modernizarea României în valorile statului de drept.

O mai bună relație cetățean stat se conturează a fi un bun început pentru recâștigarea încrederii în structurile înființate pentru a fi în serviciul public; un obiectiv pe care organizația Code for Romania și-a propus să îl atingă fără costuri exorbitante și vorbe mari, ci cu etape concrete de implementare a unor soluții open-source, pornind de la firul ierbii, dar cu viziunea de ansamblu a problemei.

Invitata eimisunii Olivia Vereha – cofondator Code for Romania ne prezintă atât organizația care într-un timp relativ scurt a devenit una dintre cele mai apreciate pentru profesionalism, seriozitate, metodologiile de lucru și calitatea soluțiilor informatice implementate, cât și modul de implementare al proiectelor dezvoltate de ei.

Descrierea obiectivului O mai bună relație cetățean stat propus de Code for Romania îl întâmpină pe cel interesat cu mesajul ”Bine ai venit în Civic Labs, locul în care tratăm România cu inovaţie.”

Acest program abordează practic nevoile reale ale societății și propune un mod mai bun de a pune tehnologia la dispoziția omului de rând și a instituțiilor publice dar și o creșterea gradului de implicare socială.

Olivia Vereha ne vorbește despre aspecte esențiale de care echipa Code for Romania a ținut cont în relația cetățeanului cu statul:

”Doar ca să dau cateva exemple, există școli, parcări, drumuri publice, spații comune, un grad mai mic sau mai mare de poluare și nu în ultimul rând autorități publice. Cetățenii au nevoie de servicii publice adaptate epocii în care trăim oriunde ar fi pe teritoriul României sau in diaspora. Interacțiunea dintre ei și fiecare dintre elementele de mai sus se petrece identic în fiecare dintre unitățile administrativ teritoriale ale țării și cu toate acestea în unele orașe nu avem deloc servicii digitale pentru a deservi aceste interacțiuni, iar în multe orașe ele există parțial, dar sunt incredibil de greu de utilizat. Să luăm un exemplu: O mare parte a interacțiunii cetățeni-autorități o constituie depunerea de sesizări și raportarea problemelor. Pentru a raporta, ei sunt nevoiți să caute unde și cum pot sesiza nereguli și, ca urmare a dificultății procesului, cel mai des abandonează. Problemele rămân nerezolvate și neraportate. De aceea, utilizatorul are nevoie de o soluție unică prin care să poată scrie o sesizare și să aibă certitudinea că mesajul său ajunge la instituția potrivită, fie că vorbim despre o autoritate locală (ex: Primăria) sau una centrală (ex: Garda de Mediu, ANPC). Există multiple soluții de sesizări la nivel local, dar ele nu ușurează munca cetățeanului și, deși identice, fiecare oraș cheltuiește bani pentru a dezvolta câte o soluție proprie. Avem nevoie de o soluție unică pentru cetățean, iar banii cheltuiți de fiecare primărie in parte pot fi economisiti si directionati spre investiții mai complexe. Acceași problemă o întâlnim și la nivelul website-urilor primăriilor. Situația la nivel local în ceea ce privește prezența online a instituțiilor publice este dezarmantă. Website-ul primăriei este principalul punct de comunicare între administrație și cetățean, iar în majoritatea covârșitoare a situațiilor aceste website-uri sunt neactualizate, inaccesibile pe dispozitive mobile, prezintă probleme majore de securitate și nu oferă informație la zi pentru oameni. Deși nevoile de comunicare și de publicare de informații de interes public, precum și serviciile oferite cetățeanului sunt identice, fiecare primărie își construiește propriul site, ceea ce se traduce în faptul că se consumă sume uriașe pentru website-uri, iar aceasta pune o presiune foarte mare pe bugetele locale, adesea limitate în special în administrațiile locale din urbanul mic și rural. Putem folosi o solutie unica pe care o poate instala fiecare primărie în parte și o poate folosi individual. Exemplele pot continua inclusiv în zona da creștere a gradului de transparență al instituțiilor sau a gradului de engagement (n.r. angajament) în randul populației. Soluțiile pentru transmiterea de sugestii catre primărie sau cele care ajută la bugetarea participativă, toate sunt identice din punct de vedere al comportamentului tehnic; atunci de ce nu folosim soluții naționale, customizate la nivel local?”

Interesați să aflăm cum au fost gândite aceste soluții pentru ca noi, în calitate de cetățeni să avem o mai bună relație cu statul, Olivia Vereha ne-a explicat că cel mai important punct din tot procesul de digitalizare este proiectarea, adică tot ce are loc înainte de scrierea propriu-zisă a codului:

”Aici este cea mai mare parte a muncii Code for Romania, chiar daca mulți ne percep ca fiind o comunitate de development tehnic cu precădere. Este esențial ca proiectarea soluțiilor să fie făcută cu specialiștii potriviți și ca urmare a unei analize de nevoi profunde. Ne bucurăm că putem începe acest demers cu primăriile din Sinaia și Brașov pentru a înțelege cum putem eficientiza autoritățile locale și ne bucurăm că din ce în ce mai multe primării și-au anunțat disponibilitatea de a utiliza soluțiile pe care le dezvoltăm, pe care le-am proiectat sau urmează să le proiectăm”.

Autor: Camelia Teodosiu

Dumitru Dorin Prunariu: Cu gândul şi inima printre stele, după 40 de ani

De către Camelia Teodosiu -
0

Biblioteca de Bucurii – Dialoguri pentru tihna sufletului

Se împlinesc 40 de ani de la primul zbor al unui român în spațiul cosmic

Cosmonautul Dumitru-Dorin Prunariu a realizat, în perioada 14-22 mai 1981, primul zbor în spaţiul cosmic al unui român. Misiunea spaţială s-a desfăşurat la bordul navei cosmice sovietice Soiuz 40 şi al complexului orbital de cercetare ştiinţifică Soiuz-Saliut 6. Alături de colegul său de echipaj, cosmonautul Leonid Popov, a efectuat o serie de cercetări ştiinţifice, tehnologice, biomedicale, astrofizice şi psihologice.

Bun găsit, vă spune  Camelia Teodosiu, la o nouă întâlnire, aici, în spațiul Bibliotecii de Bucurii! Mă îndrept spre rafturile pe care încep să se adune din ce în ce mai multe idei care ne inspiră liniștea și frumusețea sufletului. Mă opresc în dreptul unui nume care a făcut istorie. Îndrăznesc să sun și iată, alături de noi, se află primul și, de altfel, singurul cosmonaut român  – Dumitru Dorin Prunariu.

Visul unui copil care își dorea să zboare devine realitate la începutul anilor ‘80, când în România părea imposibil și să îți imaginezi așa ceva. La 14 mai 1981, Dumitru Dorin Prunariu  a devenit primul român care a zburat vreodată în spațiul cosmic. A participat la misiunea Soiuz 40 din cadrul programului spațial „Intercosmos” și a petrecut în spațiu 7 zile, 20 de ore și 42 de minute.

Dumitru Prunariu ne spune fascinanta lui poveste care este ca un film pe care nu te saturi să îl revezi, redescoperind de fiecare dată nunațe și detalii inedite.

Invitatul nostru ne împărtășește cele mai semnificative momente din experiența de astronaut – despre zborul în spațiu, cum se vede Pământul când simți că ești mai aproape de Dumnezeu, despre Univers și constelații…

De asemenea, am fost interesați să aflăm punctul de vedere al domnului Prunariu față de situația creată de pandemia actuală – această perioadă pe care o traversăm și care pare un film SF care însă, din păcate, este o realitate greu de gestionat la nivel mondial.

Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în spaţiul cosmic este de profesie inginer aeronautic fiind reprezentat al României în diferite structuri – președinte al Agenției Spațiale Române, ambasador al României în Federația Rusă, președinte al Comitetului ONU pentru Explorarea Pașnică a Spațiului Extra-atmosferic (UN COPUOS), vice-președinte al Comitetului de Relații Internaționale al Agenției Spatiale Europene (ESA),  președinte al Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic (ASE).

Realizator: Camelia Teodosiu

Radio Iași: Arheologia – o continuă și fascinantă căutare

De către Camelia Teodosiu -
0

Invitatul ediției din această săptămână a emisiunii „România de nota 10” este Vasile Diaconu, cercetător științific, arheolog și muzeograf la Muzeul de Istorie și Etnografie din Tg.Neamț.

Studiile academice le-a facut la Iași, la Universitatea „Al. I.Cuza”, Facultatea de Istorie, continuând cu modulul  masteral „Societate și putere în antichitate și evul mediu”, după care a susținut un doctorat la Institutul de Arheologie din cadrul Academiei Române, filiala Iași.

În cei aproape 15 de activitate profesională, Vasile Diaconu a fost implicat în mai multe proiecte de cercetare arheologică desfășurate în județul Neamț, iar descoperirile realizate au scos la iveală noi file de istorie.

„Specializarea mea fiind cea de arheolog preistorician, bineînțeles că am încercat să abordez situri arheolgice specifice acestei perioade. În ultimii șase-șapte ani, am desfășurat săpături în special în situri ale Culturii Cucuteni, celebra Cultură Cucuteni care este reprezentativă pentru spațiul nostru, pentru zona de la răsărit de Carpați și nu numai. Știe foarte multă lume că această civilizație a fost una reprezentativă pentru intreaga preistorie a Sud- Estului european. Și din acest considerent și eu mi-am îndreptat atenția către astfel de situri arheologice pentru că ele oferă foarte multe materiale, foarte multe vestigii, multe dintre acestea fiind de o valoare muzeală importantă…”

 „Am făcut cercetări în așezări ale Culturii Cucuteni în vecinătatea orașului Tg.Neamt și acolo am avut prilejul să descopăr lucruri de-a dreptul spectaculoase, în special  reprezentări umane modelate în lut, așa numitele statuete antropomorfe cu o vechime de aproape 6000-6500 de ani în anumite cazuri, obiecte care se remarcă printr-o eleganță aparte, prin decorațiuni spectaculoase și care, bineințeles, ne transmit câte ceva despre simțul artistic pe care îl aveau artizanii preistoriei în această zonă.”

Artheologul Vasile Diaconu consideră că orice  descoperire este la fel de importantă și valoroasă pentru că reprezintă o mărturie a trecutului și  contribuie la îmbogățirea patrimoniului instituției muzeale. Cele mai importante artefacte au fost prezentate publicului în expoziții temporare organizate la Muzeul de Istorie și Etnografie din Tg.Neamt.

„Unul dintre principalele obiective ale cercetărilor arheologice este tocmai acela de a recupera patrimoniul și de a ne îmbogăți instituția cu vestigii ale trecutului,  vestigii care  reprezintă elemente identitare extrem de importante. Un obiect foarte drag mie este o decoperire recentă pe care am făcut-o la Mânăstirea Văratec și anume un recipient de sticlă – o sticluță de mici dimensiuni pe care am găsit-o la fundațiile bisericii și în interiorul căreia se afla un document, sticla fiind bineînteles, sigilată. Ea se află momentan la Laboratorul de Restaurare din cadrul Complexului  Muzeal Național Moldova Iași și aștept cu maxim interes să vedem dacă poate fi recuperat acel document din interiorul recipientului de sticlă și ce informații vom găsi scrise pe el.”

În palmaresul său, Vasile Daiconu are numeroase participări la  manifestări științifice organizate în diverse orașe din țară – Cluj, Bacău,Suceava, Iași, dar și peste hotare, în țări precum Belgia, Spania,  Ucraina sau Republica Moldova.

Este autor al unor studii și  articole  publicate în reviste de specialitate, dar și al unor volume printre care „Hănești-Botoșani. Mărturii arheologice și istorice”, „Depresiunea Neamț. Contribuții arheologice”, „Repertoriul descoperirilor atribuite epocii bronzului din județul Neamț”, „Izvoarele sărate din microzona Agapia-Bălțătești-Ghindăoani” (coordonator).

De asemenea, a  editat „Un secol de arheologie în spațiul est-carpatic. Concepte, metode, tendințe”, volum realizat în colaborare cu dr. Ludmila Pârnău  de la Institutul de Arheologie din Iași. Lucrările  apărute în 2013, 2017 și respectiv 2020 au fost premiate de  Societatea de Științe Istorice din  România.

Din  anul 2016 , Vasile Diaconu organizează  Ateliere de arheologie experimentală destinate elevilor din zona  Tg Neamț și celor din școlile din apropierea orașului.

Scopul acestor activități interactive este acela de a-i iniția pe copii și  pe tineri în tainele arheologiei, de a-i familiariza cu aspecte ale trecutului și, mai ales, cu ceea ce înseamnă tehnologiile preistorice.

„Pentru a deveni arheolog trebuie să fii în primul rând pasionat de acest domeniu, pentru că dacă nu există pasiune este mai greu. Ai nevoie și de intuiție, ai nevoie și de determinare, de  un foarte bun spirit de observație, dar mai ai nevoie și de un bagaj de cunoștințe, trebuie să te adaptezi și diferitelor condiții de lucru. Într-adevăr arheologia nu este o profesie foarte la îndemână și poate și din acest motiv se vede că nu există neapărat un interes aparte pentru această profesie. Dincolo de aspecte de ordin financiar, profesia aceasta implică destul de multe sacrificii și chiar nu exagerez când spun asta.  Activitatea de arheolog  nu se încheie odată cu plecarea din instituție la sfârșitul programului, adică arheologul lucrează și la birou și acasă, lucrează și pe teren. E o activitate aproape continuă, asta în condițiile în care chiar îți dorești  să aduci niște contribuții în domeniul istoriei și în domeniul investigației  arheologice.”

Redactor: Natalia Maxim

Pictorul Constantin Pacea – Tabloul familiei în culorile amintirii

De către Camelia Teodosiu -
0
Constantin Pacea în atelier

Pictorul Constantin Pacea este prezent în emisiunea noastră pentru a ne descrie tabloul familiei  pictat într-un dialog la ceas de seară.

S-a născut într-o familie de artiști – tatăl, pictorul Ion Pacea, unul dintre cei mai mari coloriști ai picturii române moderne, membru de onoare al Academiei Române, mama – Lucreția Pacea, artist plastic profesionist, specializată în tapiserie.

Constantin Pacea își amintește cu drag de copilăria fericită când era fascinat de atmosfera atelierelor de creație ale marilor artiști ai vremii, admirând în primul rând personalitatea și talentul tatălui său.

”Asta a fost șansa mea personală. M-am născut într-o familie de artiști(…). Am cunoscut toată lumea artistică din perioada aceea, de la mari maeștri – Corneliu Baba, Henri Catargi, Ciucurencu, Musceleanu, Jalea, Irimescu…oameni de mare calitate și care, sigur, m-au marcat.(…) E o mare bogăție asta.(…) Fiecare din personajele pe care le-am cunoscut m-au influențat, fiecare în felul lui – prin modul de abordare, prin felul în care își aranjau spațiul de lucru, atelierul, atmosfera respectivă, obiectele pe care un pictor le strânge în atelier, tot felul de obiecte foarte interesante, ciudate sau speciale și care fac parte din lumea lui. De la fiecare am luat câte puțin, ceva…, dar tot tatăl meu a rămas ca un reper pentru mine, în pictură și în viață, el nedându-mi lecții niciodată; a  evitat lucrul acesta ca să nu mă influențeze. Și bine a făcut. ”

Între 1972 și 1976, Constantin Pacea este elev al Liceului Nicolae Tonitza din București.  A pictat în atelierul familiei, în special naturi moarte, ieșind însă foarte mult să studieze după natură, așa cum l-a sfătuit maestrul Ion Pacea – tatăl său.

De asemenea, Constantin Pacea studiază după maeștri, face copii în creion și ulei după El Greco, Vermeer, Degas, Velasquez, Tizian, Giotto, Fra Angelico, …, studiază sculptura antică egipteană și greacă, pictura etruscă, pictorii moderni, dar înțelege că ”dacă studiezi natura foarte mult și ea este reperul principal, nu trebuie să depui mari eforturi ca să fii personal. Influențele sunt nefaste dacă nu treci prin acest studiu al naturii și te duci direct la probleme deja rezolvate ale unor mari artiști.”

Pictorul Constantin Pacea a absolvit Institutul de Artă „Nicolae Grigorescu” din București, secția de artă monumentală. Sfătuit de tatăl său, învață diverse tehnici de lucru. Împreună cu soția sa Florica, în 1981, execută lucrarea de diplomă, ulei pe pânză de 3 x 6 metri, „Omul și Universul” care a fost expusă la Muzeul de Arheologie din Constanța.

În 1983, Constantin Pacea este invitat sa expună la Galeria Raphael din Franckfurt și pleacă împreună cu soția, în Germania unde are o serie de expoziții.

În 1985, Constantin și Florica Pacea se instalează la Paris unde trăiesc și în prezent.

”Credința în artă, credința pură, mai ales în zilele noastre, e foarte importantă. Credința în Dumnezeu, vreau să spun. Ea îți dă reperul și forța să crezi în ce faci”, ne spune Constantin Pacea în firescul acestui dialog pentru tihna sufletului.

Autor: Camelia Teodosiu

1...333435...72Pagina 34 din 72

Urmărește-ne pe

4,400AbonațiAbonați-vă
Romania de nota 10

ȘI MAI MULTE ȘTIRI

CATEGORIE POPULARĂ

© Radio Romania Regional & JA Romania