Pagina 33

Radio Târgu Mureș: Iscreen – idee inovatoare în prevenția medicală

De către Camelia Teodosiu -
0

Iscreen – o echipă de studenți mureșeni câștigă Best Tech Idea cu o idee inovatoare în prevenția medicală

În finala naţională a programului internaţional de antreprenoriat Compania Anului, ediția 2021 s-au calificat 14 echipe de studenţi din 8 universităţi din România. Echipele au prezentat idei de afaceri-pilot în diverse domenii, precum: tehnologie, afaceri sociale, industrii creative, educaţie sau agricultură.

Premiul Best Tech Idea, sponsorizat de HP, a fost acordat echipei de studenţi ai UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureş și le-a oferit tinerilor mureșeni înceredere și susținere pentru consolidarea ideii de afaceri Iscreen, precum și șansa de a participa la cel mai mare festival european de antreprenoriat organizat de Junior Achievement, Gen-E, ediția 2021.

Povestea echipei Iscreen s-a născut în urma câștigării unui hackathon organizat de Universitatea mureșeană „George Emil Palade”. Acest maraton de explorare a ideilor i-a adus împreună pe câțiva studenți, manageri din domeniul afacerilor și programatori pentru a colabora la dezvoltarea unui proiect, având ca scop identificarea unei probleme în comunitate și soluționarea acesteia.

Motivația de a da viață unei noi idei de afaceri a sudat și mai mult echipa formată din studenți mureșeni, care au pus știința în acțiune pentru succes, sub îndrumarea profesorului Liviu Ciucan-Rusu, director al Societății antreprenoriale studențești, din cadrul UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureş. Au avut șansa de a participa la Incubatorul educaţional JA BizzFactory, unde au dezvoltat ideea câștigătoare și au pus bazele unei platforme online care te învață cum să ai grijă de sănătatea ta.

În urma unui studiu de piață realizat de studenții mureșeni, peste 60 % din persoanele intervievate acuzau o lipsă de informare cu privire la testele de rutină și de screening medicale, recomandate anual. Soluționarea acestei probleme ar putea fi adusă de Iscreen, prima platformă din România care oferă sugestii în mod personalizat utilizatorilor, în urma completării unui chestionar și propune sugestii cu privire la prevenția medicală și responsabilizare privind starea de sănătate.

Platforma este concepută ca o aplicație web și generează, în mod gratuit, utilizatorului o listă personalizată de sugestii privind testele de rutină recomandate, oferind voluntar un istoric medical de familie cu informaţii legate de posibile boli cronice.

Toate aceste informații sunt cuprinse într-un dosar al utilizatorului, oferind profesioniştilor din domeniul medical o perspectivă mai bună asupra stării de sănătate a pacienţilor, ne spune Rafael Chiș – manager al proiectului Iscreen.

Problema lipsei de informare și numărul insuficient de medici, raportat la populație au făcut ca principala misiune a platformei Iscreen să fie aceea de facilita comunicarea cadrelor medicale cu pacienții din comunitatea de care aceștia răspund. Iscreen vine în sprijinul utilizatorilor, astfel că parteneriatele cu clinicile private vor include beneficii cu scop de fidelizare și discounturi pentru pacienți.

Societatea antreprenorială studențeasă este o structură funcțională în cadrul UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureş, profesorii având în derulare numeroase proiecte din zona antreprenorială. La nivel material, pe baza unor proiecte de dezvoltare instituțională câștigate, universitatea mureșeană a dotat câteva „incubatoare de idei”, în care studenții pot dezvolta proiecte împreună.

„În noua lume educațională, profesorul nu mai este doar un furnizor, ci un sintetizator de informații, un ghid, un trainer și un partener al studenților.”

Visul profesorilor universitari mureșeni este de a genera un hub de inovare și antreprenoriat, având convingerea că universitățile pot schimba comunitățile.

Cu mici sacrificii în viața studențească, membrii echipei Iscreen au reușit să își creeze o trambulină către viața profesională. Pornind de la ideea de a ajuta oamenii, tinerii scriu o poveste de succes și se remarcă pe piața produselor de sănătate digitală de care are nevoie România, dezvoltând un serviciu inovator în domeniul medical.

Membrii echipei Iscreen:
Liviu Ciucan-Rusu – profesor coordonator, director al Societății antreprenoriale studențești, din cadrul UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureş.
Rafael Chiș – manager al proiectului Iscreen și student la Facultatea de Medicină din cadrul UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureş.
Smaranda Codreanu – consilier științific
Paula Ferenczi – lider tehnic
Flavia Andron – consilier IT
Adrian Dălălău – consultant financiar

Realizator: Veronica Ilie

Sava Negrean Brudașcu – (în)cântarea populară a harului

De către Camelia Teodosiu -
0

Dialoguri pentru tihna sufletului

Bun găsit vă spune Camelia Teodosiu împreună cu îndrăgita interpretă de muzică populară ardelenească Sava Negrean Brudașcu care este prezentă alături de noi într-un dialog pentru tihna sufletului despre valorile dobândite în familie și cum ne ajută aceste repere morale, tradiționale, educaționale…să devenim oameni frumoși și luminoși.

Încep prin vă mărturisi că bucuria prezenței doamnei Sava Negrean Brudașcu, în emisiune,  este dată nu numai de recunoașterea performanței artistice prin cântecul popular pe care îl interpretează cu atâta har, ci și de tot ceea ce face cu dăruire și ajunge la sufletul oamenilor – promovarea obiceiurilor și tradițiilor românești, pământul pe care îl lucrează, grădina pe care o îngrijește, bucatele pe care le gătește, vorbele bune spuse cu îndumnezeire…Pentru că are sufletul plin de drag și bucurie.

Vă invit să ascultați această ediție a emisiunii în care Sava Negrean Brudașcu  ne emoționează cu tot ce ne transmite – amintirile dragi ale copilăriei, experiențele inedite care i-au dat siguranță și curaj, reperele pe care suntem datori să le transmitem copiilor noștri ca să se simtă în echilibru, bucurie și plini de încredere.

Realizator: Camelia Teodosiu

Radio București FM: Democrația în cadrul tuturor politicilor

De către Camelia Teodosiu -
0

Bun găsit, vă spune  Camelia Teodosiu la o nouă ediție a emisiunii noastre în care vom vorbi despre democrație – o noțiune abstractă pentru mulți și de aceea ne propunem să o înțelegem prin diferiți indicatori – libertatea de exprimare, egalitatea politică, libertatea de asociere, surse alternative de informații, alegeri libere, libertăți civile… sunt sute de indicatori  prin care se poate măsura democrația.

În România există un proiect care își prupune prin bibliotecile publice să formeze și să crească ecosisteme sănătoase bazate pe democrație.

Despre ce este vorba aflăm de la invitatul nostru Mihai Lupu – Fondator EduCaB International.

Oamenii simt nevoia de exemple pe care să le urmeze. Lideri formali și informali – cineva de încredere care să fie apreciat, respectat, cu inițiativă…ceea ce e destul de greu de găsit în prezent. Mulți se feresc să iasă în față, pe principul că cine stă în banca lui are de câștigat și sunt multe exemple din care reiese că șefii zilelor noastre nu suportă oamenii cu inițiativă. Procesul democratic, în societate, la locul de muncă, se face treptat prin schimbarea mentalităților și a comportamentelor.

Invitatul emisiuni, Mihai Lupu – Fondator EduCaB International, ne explică cum poate fi implementat un proiect care pornește de la noțiuni teoretice sau studii prin care se măsoară democrația unei națiuni, despre perspectiva acestui proiect la nivel internațional, dar și despre bucuria și entuziasmul implicării în acest proiect bazat pe voluntariat.

Mihai Lupu – Fondator EduCaB International ne face o scurtă prezentare a proiectului.

Democrația în cadrul tuturor politicilor – Cultivarea unor ecosisteme democratice prin bibliotecile publice

Proiectul este un concept și program al EduCaB, parte dintr-un studiu mai mare ‘Fighting Back with Democracy’, dezvoltat în parteneriat cu Periphery Inc., Academics Stand Against Poverty și Institutul de cercetare Charles F. Kettering.

Demersul are ca scop construirea unei matrice de intervenții comunitare plecând de la trecerea în revistă a câteva sute de indicatori folosiți pentru măsurarea democrației de către V-Dem Institute cu sediul central la Universitatea din Gothenburg, în Suedia, concentrarea pe 67 indicatori și contribuirea la un ecosistem democratic prin dezvoltarea de activități prin care acei indicatori pot fi decriptați în ceva ușor recognoscibil și abordabil pe termen mediu și lung de/prin infrastructura socială a unui teritoriu / țări (e.g. biblioteci, muzee, școli, spații de cultură, spații publice etc.), prin autorități publice, societate civilă și companii private.

Rezultatul pe care îl urmărim este de a ajunge la o abordare de tip democracy within all policies (democrația în toate politicile), prin a scoate democrația dintr-o abordare fie eminamente de analiză politică, academică, fie cea legată de ciclurile de vot (democrație = vot = politicieni), fie cea în care este o simpla materie de studiu în curricula școlară (i.e. educație civică) și apropierea de rutinele zilnice ale oamenilor din comunități.

Exercițiul este început în timpul a șapte luni de cercetare la Charles F. Kettering Foundation, în Statele Unite ale Americii, un institut de cercetare al democrației și practicilor democratice cu sediul în Dayton, Ohio și cu un prim focus pe potențialul bibliotecilor în acest model. Este vorba de a construi o listă de acțiuni, proiecte și programe pe care o biblioteca le poate găzdui, organiza sau/și facilita pentru cetățenii pe care îi servește într-o comunitate. Pe langa discuții cu bibliotecari, echipe de suport pentru biblioteci, sociologi, analiști politici, profesori de științe economice, primari de comune, orașe mici, orașe mari, am discutat conceptul, metodologia și întregul demers și cu profesionisti pe mobilizare și dezvoltare comunitară, activiști pe zona civică și democratică, educatori civici și persoane active din societatea civilă.

Suntem bucuroși că am început implementarea acestui concept internațional în cinci comunități pilot din România, via Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj și că povestim despre Bărbătești, Crușeț, Țânțăreni, Țicleni, Vladimir și Târgu Jiu în astfel de contexte de normalitate bună, la Radio România.

EduCaB este o platformă inter-instituțională, inter-disciplinară, program și metodologie de creștere a capacității educaționale și organizaționale la nivelul comunităților locale. Ne propunem să contribuim la acest proces prin întărirea rolului bibliotecilor publice de a servi toată comunitatea prin servicii care au legătură cu expunerea cetățenilor la un flux continuu de informații și cunoaștere de calitate.

Realizator emisiune: Camelia Teodosiu

”Carol al II-lea, un rege controversat”

De către Camelia Teodosiu -
0

”Carol al II-lea, un rege controversat” – cea mai vastă monografie scrisă cu bucuria înțelegerii istoriei
Autor: Narcis-Dorin Ion

De pe rafturile bibliotecii noastre metaforice, aleg un moment petrecut acum 91 de ani, la începutul verii, când reintră în scena politică controversatul Carol al II-lea.

Sunt Camelia Teodosiu și vă întâmpin cu același ”bun găsit” încărcat de această dată de bucuria istoriei scrisă cu înțelegere, profesionalism și recunoaștere obiectivă atât a celor bune cât și a celor rele. Pentru că din toate avem de ținut minte și de învățat.

Invitatul acestei ediții este istoricul – Narcis Dorin Ion, manager al Muzeului Național Peleș din Sinaia, care de curând a lansat o nouă lucrare istorică impresionantă. Este vorba despre cartea în 5 volume ”Carol al II-lea, un rege controversat” – cea mai vastă monografie realizată până acum consacrată celui care a domnit în România în perioada ei de cea mai mare prosperitate.

Poate fi derutant că am ales un subiect  cu un personaj atât de controversat precum Carol al II-lea la Biblioteca de Bucurii. M-am gândit că, totuși, un istoric abordează cu detașare și rigoare ștințifică subiectul ales, iar reușita unui proiect de asemenea amploare, aduce claritate pentru înțelepciunea de a judeca nu vorbe sau oameni, ci fapte petrecute la timpul lor.

Narcis Dorin Ion a absolvit, în 1997, ca șef de promoție, Facultatea de Istorie a Universității din București, iar un an mai târziu obține masteratul. Din 2006 este doctor în istorie, lucrarea sa cu tema Elitele și arhitectura rezidențială în Țările Române (secolele. XIX-XX), fiind distinsă cu Premiul „George Oprescu” al Academiei Române (2013).

Pentru lucrările sale istorice a fost distins cu Premiile „I.C. Filitti” și „Nicolae Iorga” ale Fundației Culturale Magazin Istoric (2018, 2019) și cu Premiul „Constantin Brâncoveanu” al Fundației Alexandrion (2018).

Publicații semnate de Narcis-Dorin Ion :

  • Castele, palate și conace din România, vol. I, București, Editura Fundației Culturale Române, 2001 (reeditări în 2002 și 2003).
  • București. În căutarea Micului Paris, București, Editura Tritonic, 2002 .
  • Mogoșoaia. Trei secole de istorie (1702-2002), București, Editura Tritonic, 2002.
  • Castelul Bran. Reședință a reginei Maria și a prințesei Ileana, București, Editura Tritonic, 2003 (ediție apărută și în limba engleză).
  • Regimul comunist din România. O cronologie politică (1945-1989), București, Editura Tritonic, 2003 (în colaborare cu Mihai Retegan și Cristina Păiușan).
  • Gheorghe Tătărescu și Partidul Național Liberal (1944-1948), București, Editura Tritonic, 2003.
  • Reședințe și familii aristocrate din România, București, Institutul Cultural Român, 2007 (ediție apărută și în limba engleză; reeditări în 2008 și 2009).
  • Elitele și arhitectura rezidențială în Țările Române (sec. XIX-XX), București, Editura Oscar Print, 2011.
  • Monumente din București, Editura Noi Media Print, București, 2012 [1].
  • București. Memoria unui oraș / Bucharest. Memory of a City, Institutul Cultural Român, 2012, ediție bilingvă (română-engleză). Traducere în limba engleză: Samuel Onn.
  • Palate din București, București, Editura Noi Media Print, 2013.
  • Carol al II-lea. Portretul unui rege, București, Editura Oscar Print, 2013.
  • Karel Zdenek Liman. Arhitectul ceh al Casei Regale a României, București, Editura Igloo, 2013 (în colaborare cu Ruxanda Beldiman, Mircea Hortopan și Sorin Vasilescu).
  • Palatul Sturdza de la Miclăușeni. File dintr-un album risipit, Iași, Editura Doxologia, 2015 (în colaborare cu Sorin Iftimi).
  • Portretul unui aristocrat al spiritului. Convorbiri cu academicianul Dan Berindei, București, Editura Oscar Print, 2016.
  • Despre cultura de ieri și românii de azi. Convorbiri cu academicianul Răzvan Theodorescu, București, Editura RAO, 2017.
  • Mărturia unui istoric singuratic. Convorbiri cu academicianul Dinu C. Giurescu, București, Editura RAO, 2018.
  • Maria a României. Portretul unei mari regine, vol. I-II, Sinaia, Muzeul Național Peleș, 2018 (în colaborare cu Ion Bulei).
  • Regele Carol I. Ctitorul României Moderne, vol. I-II, Sinaia, Muzeul Național Peleș, 2019 (în colaborare cu Ion Bulei, Nicolae Șt. Noica și Doina Păuleanu).
  • Vatra Brătienilor, Ștefănești, Muzeul Național Brătianu, 2020.
  • Carol al II-lea al României. Un rege controversat, vol. I, II, III, IV, V, Onești, Editura Magic Print, 2020-2021.

Pentru pagina emisiunii, istoricul Narcis-Dorin Ion ne-a pus la dispoziție textul care prefațează  această monografie în cinci volume.

Carol al II-lea al României. Un rege controversat

Itinerariile unei vieți. Fresca unei epoci

La 8 iunie 2020 s-au împlinit 90 de ani de la un eveniment care a marcat epoca: revenirea în țară și proclamarea ca rege al României a lui Carol al II-lea. Începea, atunci, o domnie primită cu mari speranțe de clasa politică și elita societății românești, care și-a pus la fel de mari speranțe în tânărul rege ce revenea în țară după trei ani de exil. Personaj controversat, Carol al II-lea al României a marcat epoca, și nu numai în spațiul românesc. Tocmai de aceea am intitulat expoziția și proiectul editorial conex, pe care le realizăm în cadrul Muzeului Național Peleș: Carol al II-lea al României. Un rege controversat.

Oricât de controversat a fost principele Carol, încă din adolescență, prin gesturile repetate de a renunța – de dragul unor pasiuni ce l-au făcut celebru în epocă – la dreptul său de succesiune la Tronul României, totuși nu poate fi ignorat sau șters din istoria țării, pe care a marcat-o cel puțin prin faptele sale culturale. Din acest motiv, am considerat că personalitatea sa nu poate să lipsească din galeria de expoziții și albume monografice pe care le-am inițiat la Muzeul Național Peleș: Regina Elisabeta a României. Un secol de eternitate (2016), Ferdinand I. Regele întregitor de țară (2017), Maria a României. Portretul unei mari regine (2018) și Regele Carol I. Citorul României moderne (2019). Au fost, toate acestea, proiecte expoziționale și editoriale (cele din ultimii ani având, fiecare, câte două volume) care s-au bucurat de un mare succes de public, atât în rândul specialiștilor, cât și al sutelor de mii de turiști ce au trecut anul pragul Castelului Peleș.

Regele Carol al II-lea este foarte legat de Sinaia și de domeniul rezidențial clădit aici de înaintașul său, regele Carol I, pe care l-a îmbogățit, în anii 1932-1933, prin construirea nu doar a noului castel Foișor, pe locul celui distrus de un incendiu, dar și a unei serii întregi de dependințe (casa de la intrarea în parc, ferma de vulpi). Mare pasionat de vânătoare și de arhitecturi rezidențiale (îi datorăm noul Palat regal din București și castelul de vânătoare de la Scroviștea, în județul Ilfov), Carol al II-lea și-a pus amprenta – pe parcursul celor zece ani de domnie, încheiați în condițiile dramatice ale cedărilor teritoriale din vara anului 1940 – pe dezvoltarea culturală, edilitară și urbanistică a României interbelice, prin implicarea directă în fapte de mecenat spritual și de zidire a unor impozante monumente civile sau religioase în întreaga Românie.

După Carol I, nepotul său care „înjura și făcea datorii” – cum îi plăcea lui „der Onkel” să spună despre viitorul Carol al II-lea – poate fi socotit, fără greșeală, al doilea ctitor important al Bucureștiului, pe care l-a înzestrat, în timpul deceniului său de domnie, cu edificii publice, bulevarde, esplanade și parcuri ce nu erau cu nimic mai prejos decât moderna arhitectură din Occidentul interbelic. Nu degeaba regele Carol al II-lea a declarat, chiar de la întoarcerea în țară, că dorește să fie un „Brâncoveanu al culturii românești” și nici în zadar nu a fost supranumit, de către contemporani, „Voievodul culturii”, cele două Fundații Culturale pe care le-a înființat, patronat și finanțat aducând cea mai de seamă contribuție în domeniul culturii scrise din prima jumătate a veacului al XX-lea, după cum vom vedea și în volumul al II-lea al lucrării de față.

Din cauza temperamnetului său dominator, a unui anturaj care i-a făcut infinit mai mult rău decât bine și a acțiunilor sale politice, deliberate, care au dus la instaurarea, în februarie 1938, a primei dictaturi din România, Carol al II-lea nu a fost un personaj iubit în anii finali ai domniei sale, ajungând repede la prăbușirea regimului de autoritate monarhică prin care el era convins că putea aduce izbăvirea țării sale. Nu a fost așa, dimpotrivă! Dar nu trebuie uitat faptul că acest regim atât de mult hulit (care nici astăzi nu pare a fi cunoscut, așa cum trebuie, decât de foarte puțini și serioși istorici) nu a fost instaurat de un singur om, fie el chiar și regele țării, ci de un grup înreg de oameni politici care, extrași de lângă suveranul lor, reprezintă și azi repere importante ale politicii interbelice: de la Nicolae Iorga, Alexandru Vaida Voevod, Gheorghe Tătărescu sau Armand Călinescu până la Petre Andrei, Mihail Ralea, Constantin C. Giurescu sau Mihail Manoilescu. Am căutat să înfățișăm, în al treilea tom dedicat lui Carol al II-lea, natura acestui regim politic, făcut de români într-o epocă a totalitarismelor, din al cărei tipar nu am putut ieși nici noi, oricât de democrați ar fi fost mulți dintre liderii politici ai vremii.

În puținele monografii serioase care i-au fost închinate până acum, multe dintre faptele concrete ale vieții și domniei lui Carol al II-lea sunt pur și simplu evitate, în favoarea unor aspecte socotite, probabil, mai atractive pentru cititori: renunțările la Tron, criza dinastică, exilul, anturajul, camarila, pasiunile… feminine ale vieții sale, lupta partidelor politice, latura autoritară a ultimilor ani etc. Nimeni însă nu a încercat să vadă, să cerceteze și să înfățișeze obiectiv și aspectele pozitive ale activității lui Carol al II-lea, implicarea lui concretă în actul de guvernare, modul în care lucra cu miniștrii, pregătirea sa culturală, dorința lui sinceră de a moderniza țara pe care o conducea, reușitele certe din acest domeniu, gândurile și sentimentele care l-au ghidat în acțiunile sale. Pentru mulți, istorici și cititori cu pretenții, a fost mai facilă și mai comodă perpetuarea unor clișee din repertoriul: „afemeiat, playboy, morfinoman, dictator”. Neîncercând o reabilitare a nefericitului rege Carol al II-lea (de care nici nu are nevoie!), am dorit doar să expunem faptele epocii 1930-1940, cu extensii biografice înainte și după aceste repere cronologice, prin recursul la prezentarea și analiza documentelor de arhivă, a nenumăratelor acte și scrisori, edite și inedite, a unor admirabile pagini din memorialistica eroilor principali ai epocii și prin ilustrarea acestor volume cu un bogat material iconografic, din arhive și colecții românești și străine, care ne ajută să înțelegem mult mai bine epoca.

Încă din anii studenției, în 1995, am fost luat părtaș – de profesorul meu, Marcel-Dumitru Ciucă, eminentul medievist, arhivist și editor de documente – la întocmirea și editarea științifică a primei și singurei ediții complete (în șase volume) a Însemnărilor zilnice ale regelui Carol al II-lea, pe care am intitulat-o Între datorie și pasiune și în care am cuprins toate jurnalele cunoscute (din 1904 și până în 1951) ale fostului suveran român. Întocmind mii de note explicative și transcriind acest vast material, mi-a răsărit atunci în minte, în urmă cu un sfert de veac, ideea de a realiza cândva o mare monografie despre viața absolut fascinantă a acestui personaj rocambolesc, ignorat pe nedrept și nepus la locul cuvenit în agitata istorie a României interbelice. Cred că acum i-a venit ceasul și ce am încercat în aceste patru volume, după o muncă de rob, în vreme de pandemie, poate consitui o biografie din care să reiasă, sine ira et studio, și figura personajului cheie, cu luminile și umbrele ei. Rupt de contextul istoric, Carol al II-lea nu poate fi înțeles și am considerat că regele iubitor de cultură merită o abordare ceva mai detaliată, în toate aspectele vieții sale tumultuoase, decât încercările onorabile de până acum sau biografiile romanțate, atât de gustate de publicul amator de povești cu regi și favorite pentru care au renunțat la Tron.

După cum spune și titlul acestei lucrări – Carol al II-lea al României. Un rege controversat –, evident că nu am ocultat niciunul dintre aspectele controversate ale vieții și activității lui Carol al II-lea, dar am căutat să le prezint integrate în cadrul mai larg, românesc și european, în care acestea s-au petrecut. După ani de acumulări și de cercetări, a rezultat, astfel, un vast material (peste 2 300 de pagini), din care sper să reiasă nu numai itinerariile unei vieți princiare și regale, dar și fresca unei epoci, a României interbelice, socotită și astăzi un reper în domeniul cultural, civilizațional și politic, chiar dacă, după cum vom vedea, lucrurile nu au fost întotdeauna imaculate. Și nici nu puteau fi, într-o epocă în care democrațiile europene se prăbușeau una după alta, în fața agresiunii dictaturilor de dreapta sau de stânga, la fel de nocive și distructive. De aceea, prăbușirea democrației interbelice și a granițelor României Mari nu cred că ni se datorează exclusiv, iar influența factorului extern este pe larg explicată în volumele 3 și 4 ale acestei cărți.

Vom observa, din lectura atentă a acestei monografii a regelui și a epocii sale, foarte multe similitudini cu epocile mai recente ale istoriei noastre, de la cultul personalității, imitat de Nicolae Ceaușescu după cel al lui Carol al II-lea, până la exercițiile politice mai puțin democratice din ultimele decenii. Nimic nou sub soarele politicii românești, din acest punct de vedere, și Carol al II-lea a fost, în multe domenii, un „pionier” admirat de unii conducători ce i-au succedat, în timp, la cârma țării.  Cu toate aspectele, pozitive sau negative, ale vieții și activității sale, socotesc și acum că ultimul rege al României Mari și-a iubit țara, a încercat să o dezvolte pe multiple planuri și merită, la nouă decenii de la urcarea sa pe Tron, o evocare în cadrul acestei expoziții temporare – Carol al II-lea al României. Un rege controversat – și al unei monografii cuprinzătoare.

Un gând special, de mulțumire și recunoștință, aduc domnului academician Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române, care a avut gentilețea de a prefața această lucrare cu un admirabil portret sintetic al „Hohenzollern-ului cu specific național”, cum inspirat l-a numit pe Carol al II-lea, personaj istoric de care domnia sa este foarte atașat.

Pentru realizarea acestui amplu proiect editorial – conexat expoziției Carol al II-lea la României. Un rege controversat – am colaborat cu instituții culturale și muzeale de prestigiu, care au oferit Muzeului Național Peleș imagini și fotografii de epocă ce sporesc valoarea volumelor dedicate regelui Carol al II-lea al României. Arhivele Naționale ale României – păstrătoare ale mărturiilor documentare și iconografice privind istoria Familiei regale – s-au asociat cu entuziasm demersului nostru, punându-ne la dispoziție documenteși fotografii relevante legate de viața și activitatea celui de-al treilea suveran român. Muțumirile noastre speciale se îndreaptă către domnul dr. Cristian Anița – director al Arhivelor Naționale ale României, dr. Alina Pavelescu – director adjunct, dr. Liviu-Daniel Grigorescu – șef Serviciu Arhive Naționale Istorice Centrale, dr. Mirela Comănescu – șef Birou Arhive Administrative și Culturale, dr. Mirela-Daniela Târnă – consilier superior, Ștefania Grigorie – șef Birou Arhive Tehnice și de Înregistrare, Viorica Nicolae și Rodica Cosmescu. Fără ajutorul domniilor lor, un aș fi putut cerceta, în ultimii doi ani, documentele relevante pentru viața și activitatea regelui Carol al II-lea al României. Arhiva Ministerului Afacerilor Externe al României și Arhivele Naționale Digitale ale Poloniei (Narodowe Archywum Cyfrowe) dețin valoroase surse documentare și iconografice, din care am ales unele ilustrații ale acestei lucrări.

Albumele monografice editate de Muzeul Național Peleș ar fi fost mai sărace fără colaborarea cu prestigioase instituții culturale și muzeale din București, care ne-au împrumutat tablouri, fotografii, planuri arhitecturaleși imagini ale unor piese de patrimoniu reprezentative pentru ilustrarea vieții regelui Carol al II-lea al României. Mulțumirile noastre se îndreaptă către instituțiile care au colaborat la reușita acestui proiect editorial ce însoțește expoziția Carol al II-lea al României. Un rege controversat: Biblioteca Academiei Române (prof. univ. ing. Nicolae Șt. Noica, membru de onoare al Academiei Române – director general, dr. Cătălina Macovei – Cabinetul de Stampe, Muzică, Hărți, Monica Alina Popescu), Muzeul Național de Artă al României (Cristina Verona-Tobi– director general interimar, arhitect Liviu Constantinescu – director tehnic, Octavian Boicescu –director adjunct, Cosmin Ungureanu – șef al Departamentului de Artă Europeană), Muzeul Național de Istorie a României (dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu– director general,  dr. Cornel-Constantin Ilie – director adjunct, dr. Oana Ilie– șef Secție Istorie), Muzeul Municipiului București (dr. Adrian Majuru – manager, dr. Elena Olariu – director adjunct Secția Artă, Ana  Iacob – custodele Colecției de Fotografie), Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” (dr. Luis Popa – manager, Oana Paula Popa – șef secție), Muzeul Național al Țăranului Român (dr. Virgil Ștefan Nițulescu– manager), Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” (conf. Univ. Dr. Paulina Popoiu – manager, Aurelia Tudor), Muzeul Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida” (Laura Albani – manager, Mioara Zamfir).

Ca și în cazul celorlalte albume monografice realizate de Muzeul Național Peleș în anii 2016 – 2019 – dedicate reginei Elisabeta, regelui Ferdinand I, reginei Maria sau regelui Carol I – am asociat demersului nostru pe distinșii colecționari arhitect Mădălin Ghigeanu, Daniel-Cosmin Obreja, Daniel Mladin și dr. Nicolae Pepene, directorul Muzeului Județean de Istorie Brașov, carene-au oferit valoroase fotografii de epocă reproduse în monografia închinată ultimului rege al României Mari.

Mulțumesc în mod cu totul particular doamnei dr. Georgeta Filitti, distins istoric, traducător și editor al unor lucrări memorialistice de mare interes pentru istoria noastră contemporană, care mi-a oferit, cu generozitatea-i binecunoscută, înainte de a vedea lumina tiparului, manuscrisul Jurnalului Simonei Lahovary și al Însemnărilor zilnice din anul 1929 ale reginei Maria a României, pentru a le putea utiliza în redactarea biografiei lui Carol al II-lea.

Și de data aceasta, viziunea grafică a celor patru volume dedicate regelui Carol al II-lea al României o datorăm domnului dr. Cornel-Constantin Ilie, director adjunct al Muzeului Național de Istorie a României, grafician inspirat și prieten de nădejde, căruia îi exprim și aici recunoștința mea.

Reproducerile color ale pieselor de patrimoniu – aparținând Muzeului Național Peleș– prezentate în aceste volume au fost realizate de către domnul Árpád Udvárdi, căruia îi mulțumim în mod special și pe această cale. Imaginile de epocă din fototeca Muzeului Național Peleș au fost scanate cu migală de către doamna conservator Aurelia Borugă, către care se îndreaptă mulțumirile noastre. Mulțumiri adresăm și domnului Marius Amarie, care a realizat fotografiile color ale unor piese provenite din colecțiile Muzeului Național de Istorie a României.

Mulțumirile noastre se îndreaptă către colegii muzeografi și conservatori din Muzeul Național Peleș, care au făcut posibilă realizarea proiectului expozițional și editorial Regele Carol I. Ctitorul României moderne: dr. Mircea-Alexandru Hortopan – director de patrimoniu, Anca-Mariana Hogea – director general adjunct, drd. Macrina-Emilia Oproiu – șef Secție Evidență, Cercetare și Documentare a Patrimoniului,  Corina Dumitrache, Adriana Duță, Mariana Răileanu, Gabriela Tudor, Aurelia Borugă și Cătălina-Mariana Păstrămoiu.

Cu ochi de istoric, Mircea-Alexandru Hortopan a asigurat prima lectură a manuscrisului, aducând prețioase sugestii de redactare, pentru care îi exprim și aici gratitudinea mea. Colegele Raluca Romok, Alexandra Ghioarcă, Gabriela Dascălu și Oana Ilie au citit și corectat textul acestei ample lucrări, gest pentru care le sunt recunoscător.

Rezumatul biografiei lui Carol al II-lea a fost tradus în limba engleză de către domnul Samuel W.F. Onn, vechi și distins colaborator al nostru, căruia îi mulțumim și pe această cale. Pentru traducerea unor scrisori și documente de arhivă (Însemnările zilnice din 1930, ale reginei Maria, încă inedite), scrise în engleză și franceză, le mulțumesc colegelor Gabriela Dascălu și Mihaela Dan.

Editura Magic Print din Onești a asigurat tipărirea, în condiții grafice deosebite, a tuturor albumelor editate de Muzeul Național Peleș în ultimii doi ani. Și de această dată, cu același profesionalism, echipa condusă de doamna dr. Maria Dohotaru, director general al Editurii și Tipografiei Magic Print, a reușit să ne înfățișeze elegantele volume dedicate lui Carol al II-lea. Pentru efortul și grija cu care au tipărit aceste lucrări, le mulțumim încă o dată aici.

Last but not least, un gând de recunoștință Ioanei și lui Ioan-Sebastian, pentru ajutorul acordat pe parcursul lung al elaborării acestei lucrări.

UN HOHENZOLLERN CU SPECIFIC NAȚIONAL

Acad. Răzvan THEODORESCU

Când mi s-a întâmplat să citesc mai demult, în colecția ziarului „Universul”, sub data de 28 august 1931, știrea potrivit căreia toți jandarmii români trebuiau să aibă brodat pe batista de mătase a uniformei chipul regelui Carol al II-lea, această imagine maoistă „avant la lettre” m-a împăcat, o dată mai mult, cu propria noastră istorie. Trăind din plin în mentalitatea tranzacțională despre care am mai scris câte ceva – și care va fi reprezentat virtutea salvatoare a unui neam latin, oriental și balcanic –, generația care a precedat-o pe a mea (m-am născut în penultimul an de domnie a „Craiului Nou”, cum îl numeau encomiastic mulți dintre cei care l-au înjurat apoi copios) a sacrificat din plin, chiar dacă pe alocuri cu eleganță, pe altarul unui adevărat cult al personalității. Un cult fără de care, poate, Codreanu și Antonescu, Dej și Ceaușescu nu și-ar fi cunoscut turiferarii, la nivelul cvasidemențial pe care în Europa nu l-au știut decât dictaturile „clasice” ale veacului, pe meridianele stalinist, nazist și fascist.

Românul „fin” și, mai ales, țoapa de vagă extracție burgheză – și cu la fel de vagi pretenții intelectuale – l-au decretat pe Carol al II-lea un „personaj detestabil”. Pe de altă parte, nu este greu să constați că, în ultimii ani, foștii supuși tăcuți și cuminți ai regimului comunist – dar în care s-au aprins, brusc, prin 1990, durabile sentimente monarhiste și cărora le-a înflorit, peste noapte, convingerea că democrația românească dinainte de 1938, departe de păruieli și potlogării, va fi fost comparabilă întru distincție celei britanice – se feresc ca dracul de tămâie să facă cea mai nevinovată aluzie la cel care a fost, cu siguranță, cel mai cultivat, mai inteligent și mai harismatic suveran al dinastiei românești a Hohenzollernilor; dar, care, nu mai puțin, e drept, a instituit dictatura sa personală, nici mai bună și nici mai rea decât aceea a unui alt monarh foarte interesant din Balcani, anume Boris al III-lea de Saxa-Coburg în Bulgaria anului 1934 sau decât, din 1929 începând, cea a propriului cumnat al regelui din București, care era Alexandru Karadjordjević, suveranul atunci ivitei „Iugoslavii” (aceasta pentru a nu mai face trimiteri la regimurile de fier contemporane cu Carol al II-lea, cele ale amiralului Horthy în Ungaria, mareșalului Pilsudski în Polonia, generalului Metaxas în Grecia).

După deloc comodul Carol Întemeietorul, de o germanică inflexibilitate până la sfârșit, după timidul Ferdinand cel Loial, amândoi născuți pe alte meleaguri și într-o altă confesiune decât cea a supușilor, „Cărluță” avea imensul avantaj, în ochii poporului său, de a fi primul rege care văzuse lumina zilei în România, primul Hohenzollern botezat ortodox și vorbitor de limbă neaoșă, cu nuanțe și chiar în argou (nu spunea oare Carol I despre flușturatecul său strănepot omonim că este român „fiindcă înjură și face datorii”?).

Indiscret și ipocrit, histrion și, mai ales, imprevizibil – de la căsătoria cu Ioana Lambrino, stârnitoare de nu puține complicații dinastice, până la renunțarea din 1925 la moștenirea regală din dragostea pentru „Duduia” Lupescu a celui care devenea simplul „Carol Caraiman” și până la triumfalul zbor München-Băneasa din iunie 1930, conducându-l direct pe treptele Tronului –, cel de-al treilea rege al românilor, despre care s-au scris atâtea lucruri abjecte („morfinoman” și „alcoolic” erau printre epitetele blânde) a fost un erou de roman greu de egalat în epocă. Mai mult și mai profund, el a fost tipul de cârmuitor de care au avut, au și vor mai avea nevoie românii, cel al conducătorului paternalist evoluând, de la epocă la epocă, între hotarele unei „dictaturi luminate” sau între cele ale unei democrații liberale foarte mușchiuloase, cu lideri autoritari al căror model neîntrecut rămâne, fără doar și poate, „Vizirul” Ion C. Brătianu, cel care a stăpânit fără crâcnire România între 1876 și 1888, în cea mai lungă guvernare de partid din timpurile precomuniste.

De altminteri, conștient de această nevoie românească de conducători de mână forte, Carol al II-lea avea să mărturisească la un moment dat unui ziarist englez: „Democrația nu poate avea în România aceleași conotații ca în Anglia. În celelalte țări, regele trebuie să se închine în fața directivelor miniștrilor săi. Aici miniștrii fac numai ce le spun eu”. Pentru cel care crea în 1938 și, mai apoi, în 1940 formațiuni poltice unice cum era „Frontul Renașterii Naționale” și „Partidul Națiunii”, noutatea constituțională din februarie 1938 – „Toate puterile emană de la rege” – era congruentă nu doar cu o atmosferă europeană, ci, mai ales, cu o realitate românească pe care el, cel dintâi probabil, a intuit-o din plin la palierul suprem al puterii.

Vital („Carol e un păcătos, dar e bărbat”, spunea despre el propria-i mamă, regina Maria), voluntar printr-o moștenire sigură a descendeței sale victoriene, instruit – nu prin școli, ci prin lecturi și meritând din plin titlul de „Rege al Culturii” – Carol a fost iubit mai ales de tineretul timpului și nu a lăsat indiferent pe nimeni. Într-o epocă deschisă aventurii, îndrăznelii, tinereții, răsturnărilor de tot felul, de la politică la arte – erau faimoșii „the roaring twenties” –, prințul Carol a reușit să împartă, la un moment dat, propria-i țară în două tabere, peformanță detestată de unii, dar care rămâne, în fond, un unicat, mărturisind o prezență individuală covârșitoare a celui ce avea să fie curând aclamat drept regele Carol al II-lea. Rege care, detronându-și fiul nevârstnic, nutrea convingerea că salvează astfel o „țară … pe marginea prăpastiei” – erau cuvintele unui partizan al său, reluate integral de un adversar, Ion Antonescu, după rebeliunea din 1941 –, o „țară (care) n-are căpetenie” – spusa aparține patriarhului-regent Miron Cristea –, o țară în plin haos accentuat de criza economică din 1929, o țară, în fine, plină de corupție și care risca să piardă toate creditele din Occident (diagnosticul aparține iarăși unor oameni ai timpului și sună nespus de actual urechilor noastre).

Urcat pe Tron cu sprijinul armatei spre a stăvili „anarhia” partidistă, vădind un gust hipertrofiat pentru fast, uniforme și titluri (de la cel, „de operetă” – s-a spus – al „marelui voievod de Alba-Iulia”, până la cele ale „rezidenților regali”), Carol al II-lea avea în stăpânire o „țară domnită”, în sfârșit. Sintagma este a lui Nicolae Iorga, unul dintre apropiații monarhului, căruia îi dăduse lecții despre istoria românească, care l-a sprijinit și slujit alături de personalități atât de diferite precum Gheorghe Tătărescu, Constantin Argetoianu, Nae Ionescu, Mihai Ralea sau Mihail Manoilescu, cel ale cărui cuvinte despre „spiritul, inteligența și puterea lui de pătrundere în probleme de stat … informația lui bogată în toate domeniile”, merită a fi citate în legătură cu mult hulitul fiu al lui Ferdinand.

Cu o economie prosperă, cu o Capitală care înflorea urbanistic și devenea cel mai internațional oraș modern al Europei răsăritene – prin demersul unei echipe de arhitecți de primă mână, de la G.M. Cantacuzino și Duiliu Marcu, la Horia Creangă și Octav Doicescu –, cu o „Fundație pentru Literatură și Artă” care a marcat o vârstă fastă a literelor române sub oblăduirea rafinată a lui Alexandru Rosetti, deceniul domniei carliste a însemnat, între 1930-1940, momentul de zenit al vechii Românii. Cu toate acestea, posteritatea nu a fost deloc clementă cu suveranul care i-a combătut pe legionarii care i-au asasinat doi prim-miniștri și care s-a temut, lucid, atât de Germania, cât și de Rusia sovietică (față de care propunea relații „corecte, chiar politicoase, dar nu amicale”), cu regele care a asistat neputincios la dezmembrarea propriei sale țări, dar care a știut să descifreze Europa de după Versailles cu limpezimea dezvăluită de Orbita Satanei, însemnările sale braziliene din 1945.

Pentru mulți, în atmosfera de oralitate bârfitoare și nivelatoare a clasei politice românești, Carol al II-lea a reprezentat o paranteză dăunătoare în curgerea Dinastiei. Mărturisesc că pentru mine, dimpotrivă, acest rege inteligent și amoral pare a fi răspuns aproape integral unei lumi doritoare de liniște, bunăstare și siguranță, o lume care a făcut din suveranul său, pentru un timp prosper, modelul cârmuitorului autentic. De la generali la coafeze, de la familiarii grădinilor de mahala la cei ai barurilor cosmopolite, de la bancheri și industriași cu opulente vile „florentine” la intelectuali subțiri prizând gestul de autoritate și mecenat, de la tinerii malagambiști la micii burghezi cu cheag din „locuințele ieftine”, Carol al II-lea a fost – într-o vreme a naționalismului ascendent – un rege național. Cronologic, de altminteri, după el au început – în istoria monarhiei și în istoria României, deopotrivă – platitudinea și dezastrul.

Un asemenea monarh, o asemenea domnie și un asemenea deceniu de istorie românească își meritau mult așteptatul cronicar. El este Narcis Dorin Ion, iar roadele trudei sale cărturărești sunt absolut impresionante. (Academician Răzvan Theodorescu – Vicepreședinte al Academiei Române)

Realizator: Camelia Teodosiu

Radio România Oltenia-Craiova: Bătaia nu e ruptă din rai

De către Camelia Teodosiu -
0

„România de nota 10” vă prezintă poate cel mai ambițios proiect de acțiune civică din mediul rural care are în prim plan femeile abuzate. La câțiva kilometri de Craiova prinde contur primul centru local de sprijin pentru femeile victime ale violenței domestice din mediul rural.

Peste 65 de femei vor învăța să gestioneze situațiile de risc cu care se confruntă. Vor dobândi abilități de comportament care să le ofere curajul de a denunța cazurile de violență și să ia atitudine împotriva abuzurilor la care sunt supuse. Și, mai mult, vor învăța puterea cuvântului EU!

Bătaia nu e ruptă din rai este noul proiect al Asociației Dezvoltare si Psihoterapie prin Acțiune, totul plecând de la un vis pe care l-a avut psihoterapeutul Irina Gruia, președinta asociației, intervievată de colega noastră de la Radio România Oltenia-Craiova Andrada Cojocaru.

Nicolae Iorga – 150 de ani de la naștere

De către Camelia Teodosiu -
0

În spațiul Bibliotecii noastre, găsesc onorant să evocăm numele marelui istoric Nicolae Iorga, de la nașterea căruia s-au împlinit 150 de ani.

Cu acest prilej, Academia Română a organizat două evenimente importante – o sesiune omagială „Nicolae Iorga – 150 de ani de la nașterea marelui om de cultură“ și o expoziție care a adus în atenția publicului pagini de manuscris din studiile elaborate de Nicolae Iorga, fragmente de discursuri, corespondența acestuia cu personalități culturale și politice ale epocii, pasaje din scrierile dramatice și articole referitoare la evoluția societății românești.

De la cele două evenimente am ales pentru această ediție a emisiunii fragmente din discursurile susținute de Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române și Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române.

Academicianul Ioan-Aurel Pop evidențiază calitățile excepționale de enciclopedist ale profesorului Nicolae Iorga și subliniază contribuția acestuia la viața culturală și politică a României, considerând că „Nicolae Iorga face parte, indiscutabil, din generația făuritorilor României întregite și de afirmare europeană“.

Nicolae Iorga, membru titular al Academiei Române și preşedinte al Secţiunii de Istorie, este o figură emblematică a vieții românești din secolul XX.

În cadrul evenimentului de lansare a expoziției „Nicolae Iorga, 150 de ani de la naștere“ Președintele Academiei Române Ioan-Aurel Pop atrage atenția asupra naționalismului marelui istoric în sensul interpretării corecte a acestui cuvânt mai ales în contextul actual.

Teoretician al istoriei, medievist de prestigiu, promotor al istoriografiei și al studiilor sud-est europene, traducător, scriitor, jurnalist, diplomat și om politic, Nicolae Iorga a contribuit în mod decisiv la consolidarea unităţii culturale a românilor din toate teritoriile. Aceasta este ideea subliniată și de Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române, profund mâhnit de povara episodului tragic al morții lui Iorga.

Nicolae Iorga a elaborat o operă monumentală, integrând istoriografia spațiului românesc în cea universală ceea ce l-a determinat pe acad. Ioan Aurel Pop, în discursul din cadrul sesiunii omagiale, să-l compare pe Nicolae Iorga cu ”un titan precum eroii din mitologia greco-romană”:

La 1/13 aprilie 1866 se înființa la București una dintre primele instituții fundamentale pentru consolidarea statului românesc modern, Societatea Literară Română, reorganizată un an mai târziu în Societatea Academică Română și transformată în anul 1879 în Academia Română. Încă de la înființare, Academia Română a rămas cel mai înalt for de consacrare științifică și culturală al țării, ce reunește personalități cu realizări notabile în toate domeniile spiritului.

Expoziția „Nicolae Iorga – 150 de ani de la naștere” a fost concepută de Cabinetul de Manuscrise, Carte Rară și de Cabinetul de Stampe, Fotografie, Hărți, relevând calitățile de enciclopedist ale istoricului.

Fotografiile de grup și de familie, volumele de scrieri, medaliile și obiectele personale expuse, provenind din fondul Bibliotecii Academiei Române și din patrimoniul Muzeului Național al Literaturii Române, au oferit repere esențiale asupra preocupărilor de excepție ale omului de cultură.

Realizator emisiune: Camelia Teodosiu

Radio Cluj: Grădina Botanică din Cluj – raiul plantelor

De către Camelia Teodosiu -
0

În mijlocului Clujului i-am găsit laolaltă pe Sophia Loren, Casanova, Queen Elizabeth și Ingrid Bergman. Nu, nu era nicio proiecție de film cu toți cei menționați mai sus, ci câteva rânduri de trandafiri de toate soiurile, culorile și mirosurile, denumiți după celebre persoane sau personaje. Bun găsit la România de Nota 10. Sunt Ada Prundar, iar astăzi, la început de vară, vă duc în vizită la Grădina Botanică Alexandru Borza din Cluj-Napoca.

De cum pășești pe poarta Grădinii Botanice, mireasma trandafirilor te îmbie și te poartă pe scări în sus și-n jos, mai bine ca un ghid care vrea să se asigure că nu ratezi nimic din frumusețile acestei oaze de natură, culoare și miresme din centrul Clujului. Și cum ne-am lăsat ademeniți de parfumul trandafirilor colorați, am întâlnit-o pe Liliana Jarda, biolog în cadrul Grădinii Botanice. De la ea am aflat care sunt principalele puncte de interes ale Grădinii.

Liliana Jarda, biolog în cadrul Grădinii Botanice Alexandru Borza din Cluj-Napoca: ”Grădina japoneză, care este foarte frumoasă, cu punctul central ceainăria, cu lămpi de piatră, cu poduri arcuite, cu poartă sacră; grădina romană, în centrul ei avem statuia Zeiței Ceres, zeița agriculturii la romani, avem două sarcofage, avem și o presă romană de struguri; turnul de apă este foarte spectaculos, sera palmariu, care tocmai s-a deschis. ”

Odată cu înființarea Universității Daciei Superioare, începând cu anul 1919, profesorul Alexandru Borza primește misiunea de a definitiva organizarea acestei noi grădini botanice, aflate în subordinea universității. Mărește suprafața la 14 hectare și apelează la cele mai noi concepte științifice când trasează planurile acesteia. Această nouă grădină se deschide oficial pentru vizitatori în data de 25 iunie 1925, moment în care majoritatea dotărilor actuale erau prezente. Și uite așa, Grădina Botanică Alexandru Borza ajunge nu doar să-și păstreze, ci mai ales să-și îmbunătățească prestigiul național și internațional în mediul academic, rămânând în același timp una dintre cele mai iubite și vizitate instituții de acest fel din România. Dovada o constituie cei peste 200.000 vizitatori care îi trec anual pragul, pentru a admira una dintre cele mai bogate colecții de plante expusă publicului larg din această parte a Europei.

Plimbându-ne pe aleile Grădinii Botanice am întâlnit copii îndrumați de profesori și învățători, am găsit tineri care stăteau pe bănci la umbră și citeau, mămici cu pitici care miroseau toate florile, dar și vizitatori din alte orașe.

Grădina Botanică din Cluj poate fi vizitată în fiecare zi între orele 9 și 20, cu ultima intrare la ora 19. Serele sunt deschise între orele 9 și 17, iar ultimii vizitatori intră la 16:45. Prețul pentru adulți este de 11 lei sau 7 lei, când serele sunt închise. Prețul redus este de 5 lei sau 4 lei când serele sunt închise și este valabil în cazul copiilor peste 3 ani, elevilor, studenților și pensionarilor. Studenții Universității Babeș Bolyai și persoanele cu handicap au gratuitate. Așa că nu uitați, ne vedem la Cluj!

AUTOR: Ada Prundar – Radio Cluj

Scena Lumii în viziunea lui Georges Banu

De către Camelia Teodosiu -
0

Aduc în atenția dumneavoastră o temă abordată în conferințele proiectului „Conexiuni“ prin care Academia Română își propune să ofere repere științifice și culturale autentice pentru națiunea română și să pună în valoare beneficiile pe termen lung ale vieții intelectuale. Ele pot fi utilizate inclusiv ca material didactic în mediul universitar și chiar liceal, cu scopul de a orienta și a fundamenta gustul pentru dezbatere, exersarea gândirii critice, dezvoltarea capacității analitice și manifestarea spiritului creativ.

Printre cele mai prezente personalități românești în spațiul cultural european este Georges Banu, critic și eseist de teatru, membru de onoare al Academiei Române, profesor la Universitatea Sorbonne Nouvelle Paris III și președinte de onoare al Asociației Internaționale de Critici de Teatru. Una dintre conferințele propuse de  Georges Banu în cadrul proiectului „Conexiuni“ lansat în luna mai de Academia Română, are ca temă Scena lumii.

Georges Banu, membru de onoare al Academiei Române, critic de teatru, profesor la Universitatea Sorbonne Nouvelle Paris III și al Universității Catolice din Louvain–la–Neuve.

Specialist în estetica și teoria spectacolului, poetica teatrală, descrierea spațiului teatral și istoria teatrului, profesorul Banu este fondator și director Academiei Experimentale de Teatru și președinte de onoare al Asociației Internaționale de Critici de Teatru. A fost distins cu Ordinul Artelor şi Literelor al Republicii Franceze și cu Premiul de excelență acordat de UNITER. „Conexiuni” este un proiect susținut de membrii Academiei Române și de cercetători din institutele sale, având ca scop promovarea valorilor științifice și culturale.

Născută în antichitate, tema lumii ca teatru străbate istoria, domină epoci și ajunge până în zilele noastre, punând încă de la început problema rolului jucat de fiecare om și problema libertății. Dacă antichitatea crede că fiecare om are de jucat în lume un rol predestinat, conferit de voința divină, odată cu apariția Iluminismului, perspectiva se schimbă și ideea rolului atribuit, predeterminat, este abandonată în favoarea ideii liberului arbitru: omul își alege singur rolul pe care îl are în societate. Motivul lumii ca teatru fusese însă mult prea puternic afirmat în opera lui Shakespeare, pentru a putea fi multă vreme ocultat; iar Shakespeare crease un dialog constant și profund între cele două entități, care se revelează reciproc.

Teatrul a creat roluri care definesc varietatea umană și a furnizat „un abecedar, o carte de interpretare a lumii“. Astfel, pe scena lumii ne aflăm cu toții, personaje de ficțiune, caractere istorice și oameni obișnuiți, iar profesorul Georges Banu ne învață cum putem face ordine în haosul lumii cu ajutorul teatrului, cum situațiile de teatru luminează situațiile noastre de viață, cum ne putem apăra de confuzia lumii noastre.

„Totul se joacă între scena lumii și forfotul lumii, în această opoziție dintre rol și persoană, dintre claritate și imprecizie“ este concluzia profesorului Georges Banu la finalul conferinței Scena Lumii din proiectul  Academiei Române intitulat „Conexiuni”.

Prelegerile din cadrul proiectului „Conexiuni“  sunt susținute de membri ai Academiei Române și de cercetători din institutele sale, acoperind arii diverse de specializare și sunt destinate publicului de orice vârstă și de orice formare intelectuală, umanistă ori științifică.

Conferințele sunt înregistrate și publicate pe canalul YouTube al Academiei Române, fiind disponibile în regim gratuit.

https://www.youtube.com/channel/UCuuNmYFXGSVcBHuBKG0KxcA/videos

Radio Timișoara: Artiști în pandemie – violonista Luminița Burcă

De către Camelia Teodosiu -
0

Creierul se apară evadând dintr-o mare de zgomot de reclame și de ipocrizie. Starea de alertă continuă nu-i priește. Provocarea cea mai mare în lumea ”easy comes-easy goes” e să fii conștient că ești produsul emoțiilor tale. Fără aceste energii în mișcare, care pentru artiști sunt vitale, creierul cunoaște anxietatea și generează tulburări de comunicare. Fiziologic vorbind, descărcarea de dopamine și endorfine apare și atunci când trăim plăcerea estetică, ne abandonăm terapeuticii artelor.

Cum în pandemie creierul a fost tratat ironic, contactul viu cu artiștii fiind blocat, aflăm de la violonista Virginia Luminița Burcă ce strategii de supraviețuire au funcționat.

Vioara se poate preda online? Artiștii pot juca sau cânta fără public? Cultura digitală e vedeta sau surogat în pandemie? Inteligența artificială vrea să anuleze marea muzică? Găsim răspunsuri la toate aceste întrebări în dialogul cu violonista Luminita Burcă care a cunoscut succesul și a cântat în marile orchestre ale lumii, alaturi de Luciano Pavarotti, Jose Carreras si Placido Domingo.

Virginia Luminita Burcă, violonista care a debutat pe scenă la vârsta de 6 ani, a devenit un profesionist pasionat ce îmbină cariera de concertist cu cea de cadru didactic universitar. S-a născut în 19 septembrie 1965, la Timişoara, dintr-o familie de intelectuali.

Actualmente, conf. univ. dr. habil. vioară al Departamentului- Instrumente de Orchestră – din cadrul Facultăţii de Interpretare Muzicală a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti şi prof. univ. dr. habil. asociat prin cumul, conducător de doctorat în Şcoala doctorală de Muzică și Teatru a Universității de Vest – Timişoara, Luminiţa Burcă a început studiul viorii în Timişoara, la Liceul de Muzică Ion Vidu cu profesorul Ştefan Hatvani (Ulm-Germania).

Luminiţa Burcă întreprinde numeroase concerte, recitaluri şi turnee ca solist în diverse festivaluri naționale și internaţionale (SMIN Festival Internațional-București, Festival Internațional-Timișoara Muzicală, Festivalul Internațional de Muzică-Alfas del Pi-Spania, Festivalul Internațional de Muzică-Ayamonte, Spania, Santander-Festivalul Internațional Muzica-orchestre simfonice, Festivalul Toamnei Muzicale din La Coruna, Spania, Italia-Ascoli Piceno, Firenze, Festivalul Internațional de operă din Macerata, Festivalul Internațional de la Spoletto, Festivalul Internațional de opere inedite de la Martina Franca……) pe o perioadă de peste 30 de ani, pe scenele din România (Orchestrele Radio, Orchestra Filarmonicii G. Enescu, cu toate orchestrele filarmonicilor din ţară), Italia, Spania, Gibraltar, Franţa, Germania, Olanda, Bulgaria, Elveţia, S.U.A., Canada, China, Malaesia, Thailanda, India, America Latină etc.

A fost și este invitată la diverse emisiuni radio (diverse interviuri) pentru Radio România-Cultural şi Radio România-Muzical, TVR Timişoara, TVE- Spania, T5 Italia etc.

A fost concertmaestru şi şef partidă al orchestrelor I Pomeriggi Musicali di Milano (1990- 1995), Teatro alla Scala- Milano (1995), Orchestra Internazionale d’Italia- Fermo (din 1995 şi în prezent), Orchestra Teatro Reggio- Parma (din 2003-2016), Orquesta Sinfonica de La Coruña (2000- 2002), Orquesta Sinfonica de Santa Cruz de Tenerife (2000-2001)- Spania. A fost membră fondatoare a Cvartetului Carpe Diem (Timișoara 1993-1997) și membru al grupului cameral-Gams Ansamble-Firenze, Italia (cvartet).

În 2006 îşi susţine teza de doctorat intitulată Violonistica mozartiană la Universitatea Națională de Muzică- București sub îndrumarea prof. univ. dr. Alexandru Leahu (publicată la Editura Marineasa, 2007) şi obţine titlul de doctor în muzică cu magna cum laude.

Realizator: Simona Pele

Ștefan Baciu: atracții turistice dincolo de poveştile triste ale istoriei

De către Camelia Teodosiu -
0

E timpul ca din rafturile Bibliotecii noastre de Bucurii să alegem și inspirația necesară planurilor de vacanță. Sunt Camelia Teodosiu și m-am oprit la destinații care atrag prin istoria lor, frumusețea locurilor, dar mai ales prin lecțiile din care ar trebui să învățăm ce înseamnă toleranța și viața trăită în armonie.

Ideea acestei teme a apărut ca urmare a impresiei puternice lăsată de o discuție cu Ștefan Baciu – colegul meu, jurnalist la Radio România Internațional. Caracteristica de bază a unui jurnalist este curiozitatea, iar Ștefan Baciu este tot timpul dornic să descopere și să afle informații interesante. De altfel, are o Bibliotecă de Bucurii demnă de apreciat.

În calitatea lui de Președinte al Clubului Presei de Turism FIJET România, Ștefan Baciu a călătorit prin multe locuri din lume, încercând să descopere cele mai interesante povești care fac excepție de la finalurile fericite, cu aspecte inedite din viața oamenilor influențați de istoria neamului lor scrisă de învingători sau nedefinită încă.

Pentru că destinațiile alese pentru această emisiune au frumusețea lor mai presus de tristețea amintirilor. Vom ajunge, așadar, în Cipru, în apropierea unui oraș încremenit ca-n povestea Frumoasei din Pădurea Adormită – Famagusta – orașul fantomă cum i se mai spune acum pentru că nimeni nu mai poate trece dincolo de gardul de sârmă ghimpată care îl înconjoară.

Apoi  vom poposi și în Bosnia pentru a afla despre  măreția orașului Sarajevo înconjurat de munți înalți  martori ai conflictelor interetnice și despre povestea acelui Tunel al Speranței care a salvat viețile celor care au apărat orașul.

Iată ce ne povestește Ștefan Baciu despre aceste locuri a căror frumusețe depășește tristețea amintirilor despre conflictele interetnice care le-au marcat:

VAROSHA

Ştefan Baciu: ”A treia insulă ca mărime din Mediterana după Sicilia şi Sardinia, Cipru a fost un punct strategic, fiind stăpânită de-a lungul timpului de asirieni, egipteni, persani, romani, cruciaţi, bizantini, otomani şi britanici. Toate civilizaţiile au lăsat semne ale trecerii lor care au devenit, în bună parte, atracţii turistice. În 1960, Ciprul a obţinut independenţa de stat, fiind fondată o republică cu două comunităţi şi două limbi oficiale: greacă şi turcă. Încurajarea naţionalismului a dus însă la creşterea tensiunilor între cele două comunităţi, iar în iulie 1974, a izbucnit un conflict sângeros, în timpul căruia mulţi ciprioţi greci şi ciprioţi turci şi-au părăsit proprietăţile şi şi-au abandonat bunurile pentru a scăpa cu viaţă. După epurarea etnică de atunci, cele două comunităţi trăiesc separate de o aşa-numită linie verde, care divizează insula, inclusiv capitala, Nicosia, o linie care înseamnă clădiri abandonate şi garduri de sârmă ghimpată. Începând din anul 2003 au fost deschise mai multe puncte de trecere a liniei verzi, pietonale sau rutiere, ceea ce a permis ciprioţilor să treacă dintr-o parte a insulei în cealaltă, dar a oferit, totodată, vizitatorilor şansa de a ajunge mai uşor la obiective situate de o parte sau de alta a liniei care separă cele două comunităţi. În estul insulei se află oraşul Famagusta, care, în perioada anilor 60, ajunsese una dintre cele mai râvnite destinaţii turistice la nivel mondial. În iulie 1974, timpul s-a oprit în loc, toate hotelurile şi casele de vacanţă fiind abandonate peste noapte. Acum i se spune oraşul-fantomă pentru că nimeni nu mai poate trece dincolo de gardul de sârmă ghimpată. Ghidul care mi-a arătat, de la distanţă, siluetele unor hoteluri abandonate, mi-a prezentat şi istoria acestui loc: „Oraşul-fantomă, numit Varosha, se întinde pe 8 km de plajă. Era un teren agricol foarte fertil, dar în timp britanicii şi americanii şi-au construit aici case de vacanţă. Britanicii au construit cluburi pentru militari şi, după obţinerea independenţei, în 1960, arhiepiscopul Makarios, preşedintele Ciprului, le-a invitat pe toate marile lanţuri hoteliere din lume să investească aici şi le-a oferit terenuri la mare. Aceste lanţuri şi-au construit hoteluri din 1960 până în 1974 şi astfel a devenit ce mai populară zonă turistică din lume. Staruri de la Holywood, familia regală britanică, toţi mergeau acolo în vacanţă, iar mulţi britanici şi americani făceau investiţii în domeniul imobiliar. După divizarea insulei, această destinaţie de vacanţă şi vorbim de o capacitate de 10 mii de locuri de cazare, a rămas în zona turcească a insulei, iar Naţiunile Unite au decis ca, după soluţionarea conflictului, aceste construcţii să revină în posesia proprietarilor, dar pentru că din 1974 şi până acum nu a fost găsită nicio soluţie, această zonă a rămas închisă publicului.”

Se spune că în camerele de hotel se află bagaje abandonate ale ultimilor clienţi, că în magazine manechinele sunt încă îmbrăcate cu creaţii vestimentare ale verii 1974 şi că în reprezentanţele auto există maşini produse tot în acel an, cu 0 km la bord. Două atracţii turistice din Famagusta, fortăreaţa şi fosta catedrală romano-catolică, transformată în moschee în timpul dominaţiei otomane, se află la mică distanţă de oraşul-fantomă Varosha. De fapt nu i-aş spune oraşul-fantomă, ci mai degrabă paradisul pierdut, un paradis pe care cele două comunităţi l-ar putea reconstrui împreună, într-o bună zi…”

FAMAGUSTA

Ştefan Baciu: ”Fondat în urmă cu peste trei mii de ani, oraşul Famagusta reprezenta, înainte de conflictul care a divizat insula în anul 1974, cea mai mare atracţie turistică a Ciprului. Era una dintre cele mai căutate destinaţii pentru plajele sale, pentru sporturile nautice şi pentru animaţia din cluburile, restaurantele şi hotelurile din cartierul sudic Varosha, întins pe 8 km de coastă. Famagusta rămâne o mare atracţie turistică pentru cei care doresc să viziteze vestigiile istorice din partea veche a oraşului. Din perioada romană, când aşezarea se numea Salamina, au rămas mai multe vestigii, printre care un amfiteatru. Unul dintre cele mai importante monumente istorice este Catedrala Sf. Nicolae, construită în stil gotic la sfârşitul secolului al 12-lea, în timpul dinastiei franceze Lusignan care ajunsese să stăpânească insula. După ce insula a fost cucerită de otomani, catedrala a fost transformată în moschee şi a primit numele celui care a cucerit insula, Lala Mustafa Paşa. Chiar dacă în locul clopotniţei a fost construit un minaret, construcţia şi-a păstrat arhitectura gotică. Ca o curiozitate pentru cei care au astfel de exemplare în ghivece, în piaţa din faţa fostei catedrale, în apropierea fântânii, se află un ficus uriaş, de mărirea unui stejar, pe o plăcuţă fiind menţionat faptul că a fost plantat în anul 1299.

În apropierea catedralei Sf. Nicolae se află zidurile Palatului veneţian, ridicat la sfârşitul secolului al 15-lea, după ce regina Caterina Cornaro din dinastia Lusignan a decis, în anul 1489, să cedeze insula veneţienilor. Palatul a fost distrus, se pare, în 1571, în timpul asediului otomanilor, însă zidurile faţadei au rezistat astfel încât vizitatorii pot remarca stilul renascentist.

În această zonă istorică a oraşului Famagusta se află mici restaurante, cafenele şi magazine de suveniruri, iar de aici se poate ajunge imediat la fortificaţia de pe malul mării, cunoscută sub numele de castelul lui Othello. Este de fapt o construcţie cu ziduri groase şi cu 4 turnuri de apărare, din perioada dinastiei Lusignan şi care avea rolul de a proteja portul împotriva atacurilor dinspre mare. Fortăreaţa a fost întărită în perioada în care Ciprul s-a aflat în stăpânirea Republicii Veneţiene. Recent restaurată, fortăreaţa a devenit un loc de promenadă pentru vizitatori. I se spune castelul Othello după numele unui guvernator veneţian de la începutul secolului al 16-lea. Şi pentru că trebuia să capete şi o legendă, celebra piesă a lui William Shakespeare, scrisă un secol mai târziu, şi-ar fi luat numele de la acest castel.”

LA PAS PRIN SARAJEVO

Ştefan Baciu: ”Sarajevo este un oraş înconjurat de munţi înalţi astfel încât temperaturile nocturne sunt uneori la limita îngheţului chiar şi în plină primăvară. Pentru a descoperi atracţiile turistice din zona veche a oraşului vă propun ca punct de plecare clădirea Primăriei din Sarajevo, oraş care din punct de vedere administrativ este împărţit în zone. Reţeaua de transport public este bine pusă la punct, un bilet costând echivalentul a 0,8 euro la chioşc sau 0,9 euro dacă îl achiţionaţi de la şofer. Se spune că sediul primăriei este cea mai elegantă clădire construită între 1878 şi 1918, perioada administraţiei austro-ungare. În interior descoperim nu numai faptul că este bogat ornamentată şi că are luminator spectaculos colorat, ci şi faptul că în interior se află Muzeul de istorie a oraşului precum şi Muzeul Genocidului şi Crimelor împotriva Umanităţii, cu o sală ce reconstituie decorul sălii de judecată a Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie. Din această clădire a ieşit arhiducele Franz Ferdinand şi soţia lui, Sofia, înainte de a fi deveni, la următorul colţ de stradă, victimele atentatului din 28 iunie1914, care avea să fie scânteia primului război mondial. De la clădirea primăriei se deschide strada Bravadziluk, cu multe restaurante, cafenele şi magazine de suveniruri. La celălat capăt al străzii ajungem într-o piaţă istorică, Bascarsija (Başkarşia), înfiinţată în secolul al 15-lea de generalul otoman Isa-Beg Isakovic, guvernatorul Bosniei de la acea vreme. În mijlocul pieţei se află o veche fântână, care are, la rându-i, povestea ei după cum am aflat de la ghidul nostru, Mohamed: „Sunt două țevi, una pe o parte, alta pe partea opusă. Conform unei legende, dacă bei dintr-o parte, vei reveni la Sarajevo, dar, dacă vei bea apă din ambele părți, te vei întoarce pentru a te căsători.”

La mică distanţă de această piaţă se află Hanul Morica (Moriţa), o clădire construită de Gazi Husrev-Beg, guvernator al Bosniei la jumătatea secolului al 16-lea. Clădirea care altădată adăpostea 300 de persoane este acum un loc al celor care fac obiecte de artizanat: „A fost o frumoasă tradiție aici, la Sarajevo. Înainte de administrația austro-ungară, venind din est sau din vest, pentru orice scop, afaceri,călătorie sau în trecere, puteai sta în acest caravanseray fără să plătești pentru trei nopți. Oricine depășea acest termen, trebuia să plătească.”

Trebuie să alocaţi câteva ore pentru a vizita majoritaeta obiectivelor din centrul vechi al oraşului Sarajevo. Într-o arie restrânsă se află moscheea Gazi-Husrev Beg, Turnul cu ceas din secolul al 17-lea, Catedrala romano-catolică şi o veche Catedrală ortodoxă a Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril. Pe una dintre străzi veţi întâlni o linie care delimitează, în mod simbolic, zona de bazar a centrului vechi de zona unor clădiri mai înalte şi de unde puteţi privi spre est sau spre vest. Iar dacă vă opriţi la o terasă, este bine să stiţi că, în ciuda aparenţelor, la Sarajevo nu veţi fi serviţi cu cafea turcească, ci, normal, cu o mică ceaşcă de cafea bosniacă.”

Realizator: Camelia Teodosiu

1...323334...72Pagina 33 din 72

Urmărește-ne pe

4,400AbonațiAbonați-vă
Romania de nota 10

ȘI MAI MULTE ȘTIRI

CATEGORIE POPULARĂ

© Radio Romania Regional & JA Romania