Pagina 17

Radio Reșița: Pasiune…la altitudine – povestea escaladei în Banatul Montan cu alpinistul Cornel Galescu

De către Camelia Teodosiu -
0

Invitatul acestei ediții este cunoscutul alpinist Cornel Galescu de al cărui nume se leagă multiple reușite pe plan internațional.

Cornel Galescu s-a născut la Caransebeș, la poalele munțilorȚarcu. A parcurs nenumărate trasee de vară și de iarnă din Bucegi, Piatra Craiului, Cheile Bicazului, Valea Cernei, Retezat, Cheile Turzii, etc.

În palmaresul său, alături de premii obținute la competiții interne, se adaugă expediții în Alpi (1996, 2004), Caucaz (1990, 1991), Anzi (1998, 2003), Kackar (1993), Taurus (1996), Himalaya(1996, 2003), precum și numeroase premiere: premiera mondială din Turcia (Turnul românilor, 1993), premiera românească pe ruta tehnică din Aconcagua, premiera românească peVf. McKinley ( Alaska, 1997), premiera românească pe Vf. Cerro Solo din Patagonia (2000), ascensiunea solitară peVf. Sitta Chuchura din Himalaya, expediții la Polul Nord și PolulSud.

Coco Galescu, fondatorul Clubului Montan Caransebeș, este preocupat cotinuu să învețe generațiile viitoare cum să cucerească înălțimile.

Ne povestește astăzi despre alpinism și escaladă în Banatul Montan, dar nu numai în Banat.

”Cuvântul alpinism este un pic curajos dacă este să ne referim strict la la zona Banatului, pentru că alpinismul se interpretează ca fiind cucerirea marilor vârfuri. Se știe că în zona Banatului vârfurile munților nu trec de 2.300 m, așa că n-am putea spune la modul degajat că este vorba de alpinism. Totuși, eu îi voi spune alpinism, fiindcă în perioada anilor 60 -70, când au fost amenajate primele trasee de escaladă în Herculane, acestea au avut mai multe lungimi și atunci am putea spune că aceste trasee amenajate în perioada respectivă au constituit un prilej bun pentru antrenamentele pentru vârfurile mari ale lumii. Vorbim, așadar, în zona Banatului Montan, mai mult de escaladă, de cățărare. Relieful permite acest lucru și cele mai cunoscute zone sunt Băile Herculane unde au loc diverse competiții. Putem să mergem mai departe pe Valea Cernei, chiar dacă ieșim cumva din zona Banatului. Valea Cernei, se știe, are 40 km și este străjuită de pereți de calcar, pereți care au fost modelați de-a lungul vremurilor de către vânt, apă, astfel încât s-au creat niște formațiuni foarte interesante atât din punct de vedere estetic cât și din punct de vedere al escaladei. Se pot amenaja trasee destul de ușor, trasee de escaladă și istoria arată că în fiecare an crește numărul acestor trasee, se amenajează din ce în ce mai multe.

Sunt organizații și cluburi de care se leagă începuturile alpinismului și escaladei în Banatul Montan. Primele trasee amenajate în zona Banatului au fost realizate de către membrii clubului Universitatea din Timișoara. Eu însumi am avut această șansă de a fi membru la acest club în perioada studenției, perioadă care a fost înainte de revoluție, între anii 1985-1990. Și atunci am cunoscut și eu alpiniștii clasici, ca să le spun așa, părinții alpinismului bănățean.

Deci, primii oameni care s-au încumetat să urce pe pereții din Herculane, cu ajutorul pitoanelor, a ciocanului, a hamurilor și a corzilor, au intrat într-un necunoscut total; la momentul respectiv nu știau ce o să întâlnească acolo, nu știau dacă există pietre care se mișcă, nu știau dacă o dată intrați pe traseu au pe unde să iasă. Deci, a fost o muncă titanic și o muncă ce s-a desfășurat voluntar. Adică a fost o muncă făcută doar din pasiune și noi astăzi le datorăm foarte multe acelor pionieri ai alpinismului. Eu aș spune că a fost o perioadă romantică, o perioadă foarte frumoasă pentru că nu urmărea nimic altceva, adică nu exista niciun stimulent de natură material sau de alt fel. Era doar pasiune, un pretext de a ieși în natură și de a simți cu adevărat ideea de libertate.

La sfârșitul anilor 80 a început să apară, și în România, curentul acesta nou de escaladă sportivă, cunoscut ca și Free climbing”, spune temerarul bănățean, Cornel Galescu.

Primele concursuri de cățărare au avut loc la Herculane în perioada de dinainte de 89, când se obișnuia să aibă loc o etapă de toamnă a Campionatului Național de Alpinism. În acest campionat, participau sportivi de la diferite cluburi din țară. Cele mai cunoscute erau din Brașov, Iași, Cluj, Zărnești, Petroșani, dar și Clubul Universitatea din Timișoara. În paralel, tot în zona Herculane se desfășurau cunoscutele Alpiniade. Era un prilej să se adune în jurul ideii de alpinism echipe, oameni pasionați de munte, de cățărare. Și dacă la început acestea se organizau sub pretextul unor simple întâlniri și povești în jurul focului, mai târziu au început să capete și ele statut de competiție.

Ceva mai târziu, în special după 90, în aceeași zonă Herculane, au început să apară trasee de escaladă și odată cu aceste trasee competiții axate pe cățărarea de acest gen.

”Una dintre cele mai cunoscute competiții este Herculane Climbing Open 2023, care au anul acesta, a ajuns la cea de a 21-aediție. Cei care organizează sunt membrii Clubului Alternative din Timișoara. Din acest club face parte și alpinistul Horia Colibășanu, cel mai cunoscut alpinist de altitudine la ora actuală din România. Are un istoric deosebit, niște performanțe și mă mândresc că sunt prieten cu el și că mai mergem câteodată împreună la munte”, a afirmat Cornel Galescu.

La inițiativa lui Cornel Galescu, cel care este și șeful Salvamont Caraș-Severin, se organizează în Banat cursuri de alpinism care se desfășoară atât în sezonul estival, cât și în cel hibernal. De asemenea, de 15 ani se desfășoară pe Muntele Mic sub coordonarea acestuia tradiționala tabără de aventură, axată pe escaladă, drumeții și inițiere în activitățile montane de aventură.

”Noi spunem că alpinismul este un sport care se mănâncă cu lingurița, în sensul că nu trebuie să te grăbești, trebuie să ai răbdare să parcurgi frumos toate etapele. Adică, nu înseamnă că dacă ai reușit să urci pe vârful Moldoveanu în următorul an te gândești să mergi pe Everest; pentru că îți trebuie, bineînțeles, foarte mare experiență și fiecare expediție în sine presupune acumularea de noi informații și noi trăiri care te ajută, cum spuneam, la următorul obiectiv. Una dintre calitățile pe care ar trebui să le aibă tinerii atrași de alpinism, ar fi această curiozitate, suplimentată cu voință, curaj, răbdare și tenacitate”, a mai spus alpinistul Cornel Galescu, un alt român de nota 10, cel care, iată, asigură viitorul alpinismului și escaladei atât la nivel național, cât și internațional.

Realizator: Cristina Corocan

Sursa foto: Cornel Galescu

Radio București FM: ”Aluniș Eco LiterArt”  – demersuri artistice pentru protecția mediului

De către Camelia Teodosiu -
0

Bun găsit la intersecția creativă dintre poezie și artă vizuală amprentate Eco! Semnificativ pentru emisiunea noastră, subiectul contribuie, bineînțeles, la speranța pentru o Românie de nota 10.

Vă propun o întâlnire cu scriitorul Dan Mircea Cipariu care își lasă inițiativele să se rostogoleacă până prind rădăcini.

Așa s-a întâmplat și cu proiectul „Aluniș Eco LiterArt” – un proiect de creație și curatorial dedicat unor practici și viziuni artistice ecoart, experimente, intervenții și documentări, derulat în Ținutul Buzăului.

”Aluniș Eco LiterArt” – un proiect al asociației Euro CulturArt este implementat cu sprijinul financiar al AFCN (Administrația Fondului Cultural Național), și cu susținerea Centrului de Artă Aluniș.

Coordonatori ai acestui demers eco-artistic, Dan Mircea Cipariu și Mihai Zgondoiu, împreună cu Ana Daniela Sultana, în calitate de curator, au adus laolaltă 3 poeți  – Florina Zaharia, Ioana Iuna Șerban și Dan Pleșa și 3 artiști vizuali – Mălina Ionescu, Andreea Medar și Maia Ștefana Oprea.

Recunoscuți pentru practicile lor creative de tip eco, cei implicați au realizat timp de 10 zile, în ateliere individuale sau comune, opere vizuale și literare, pornind de la concepte eco pe care au încercat să le asimileze la nivel individual și artistic.

Invitatul emisiunii poetul Dan Mircea Cipariu este, de asemenea, organizator de evenimente și manager de proiecte apreciate de public pentru valoarea lor culturală și educațională.  ”Scriitori pe Calea Regală”, „Maratonul de poezie și jazz” „Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de poezie a anului” și cel mai recent „Aluniș Eco LiterArt” sunt doar câteva din inițiativele derulate.

Dan Mircea Cipariu ne vorbește despre cum a apărut ideea acestui proiect și cum a fost pus în aplicare, ne împărtășește din cele mai controversate discuții referitoare la amprenta ecologică în artă și literatură și care au fost aspectele inedite, din culisele activităților acestui demers artistic centrat pe protecția mediului.

Echipa proiectului:

MĂLINA IONESCU – Artist vizual și curator, în prezent lucrează în cadrul Muzeului Naţional de Artă Contemporană al României. Trăiește şi activează la Bucureşti. Din 2017 practica sa include proiecte colaborative realizate împreună  cu Andreea Medar. Printre proiectele recente se numără: curatoriat / cercetare – 2022 Salonul Național de Artă Contemporană 2022, MNAC; Solarium. The Forever Garden, Andreea Medar, MetaSpațiu / Centrul de științe și arte MV, Timișoara; Autoportret Colectiv, Ioan Augustin Pop, Muzeul de Artă Craiova; Marinică, băiatul meu, Vasile Mureșan Murivale, instalație site specific MNAC; 2021; Porțiune din drumul parcurs – Retrospectiva Marta Jakobovits, MNAC București; Apocalipsa elefantului alb, curatori Mălina Ionescu, Denise Parizek, Mirela StoeacVlăduți, Comenduirea Garnizoanei, Timișoara 2020; BIOHAZARD: Activation ANTHROPOCENE: New Species, MetaSpațiu, Timișoara; #stART, Baroque Urban, MetaSpațiu, Timișoara; proiecte / expoziţii (selectiv) Made-up histories have long lives, curator: Iris Ordean, MV Timișoara 2022; Livada Mare, cu Andreea Medar, parte din Ecologies of Repair, curator Adelina Luft, Galeria Gaep București; 70 de pachete, cu Andreea Medar; 2021: RemixID IV, MetaSpațiu, Timișoara; Art and landscape narratives, curator Marilena Preda Sânc, WASPArtSpace / MTR București; Hypercube II, cu Andreea Medar, Arsenale Veneția – Galeria Lapsus Timișoara; Becoming Landscape. OUTLANDS, cu Andreea Medar și Marina Oprea, Delta Văcărești; Peisaj în deteriorare, cu Andreea Medar și Marina Oprea, Delta Văcărești; ViaeFerrae II, cu Andreea Medar, Muzeul Constantin Brâncuși, Tg Jiu; 2020.

ANDREEA MEDAR  este artist vizual român. De formație pictor, realizează obiecte și instalații, spații și sculpturi din materiale neconvenționale, instalații media și video. Imaginile sale retranscriu, în mod mereu surprinzător și paradoxal foarte direct, propria imagerie într-un alfabet vizual foarte personal, mereu reinventat, care asociază elemente contrastante și generează imagini criptate care nu se comunică privitorului decât parțial. Selecție de proiecte: Puls22, MNAC, București   2022 Solarium. The forever garden, Meta Spațiu, curator Mălina Ionescu; SNAC, MNAC București, curator Mălina Ionescu, Ecologies of repair, curator Adelina Luft, Gaep Gallery, București; Among the thorns of the desert. Our eyes full of dust, curator Mirela Stoeac Vladuți 12-14 contemporary, Viena, Austria; 2021 Young artists connections’21, MNAC București; Laguna Art Prize, Arsenale N, Veneția/ Lapsus Timișoara; I feel something, don’t know what, curatori Diana Marincu, Magdalena Kardasz, Fundația Art Encounters Timișoara și Zachenta Project Room, Polonia; Apocalipsa elefantului alb, Garnizoana Timișoara, curatori Mirela Stoeac Vlăduți, Denise Parizek, Mălina Ionescu; Danube Dialogues Festival, curatori Diana Marincu & Sanja Koijic, Novi Sad, Serbia; 2019  Seeing Time Kunsthalle Bega, curator Liviana Dan, Timișoara. A primit premiul întâi la concursul Tineri artiști români în creația contemporan 2021.
Lucrările sale sunt parte din colecția Muzeului Național de Artă Contemporana București și Muzeul de Artă Timișoara.

MAIA ȘTEFANA OPREA este absolventă UNArte București, cu burse de studii în Franța și SUA. Explorează cooperarea și confruntarea în/cu natura, într-o lume a imaginarului și a sensibilității, prin preocupări artistice permanent regândite în relație cu configurarea unui ecosistem material personal și cu dinamicile impuse de perioada maternității.
A expus la ICR Londra, ICR Veneția, Galeria Națională de Artă din Ruse, în cadrul Bienalei Internaționale de Pictură de la Chișinău, la Castelul Cantacuzino din Bușteni, Muzeul de Artă din Ploiești, Muzeul de Artă din Constanța, Muzeul Național al Literaturii Române din București, Muzeul Național Cotroceni din București, precum și în numeroase galerii de artă autohtone și internaționale.

IOANA IUNA ȘERBAN este curator la MARe/Muzeul de Artă Recentă, poetă și doctorand la CESI/Centrul de Excelență în Studiul Imaginii, unde scrie o lucrare despre nou în teorii și practici ale artei contemporane. A curatoriat, alături de Erwin Kessler, expoziția Fete de vis: Idealul feminin în arta românească și expoziția Ce-i de văzut. Fotografia în România după 2000, alături de Michele Bressan. A participat cu texte critice în cataloagele Mamuca, Diversitate Stilistică, Rai din Iad, Fete de vis: Idealul feminin în arta românească, GPS, Ștefan Ungureanu. Mapping Narratives, Time and Space, Marginali, izolați și excluși în arta românească, Din senin!, Arta și Orașul 1974-2021, Ecaterina Vrana. Mi-e frică să pictez!, Ce-i de văzut. Fotografia în România după 2000. A tradus cataloagele/volumele Mamuca: Mai Mult ca Abstractul, Florin Mitroi. Zile, Diversitate Stilistică cu răspundere limitată, Tricolor, GPS. Geometrii Post-Sistem în Arta Românească de Acum, Din senin!, CSA. Clubul Sportiv al Artelor, Arta și Orașul 1974-2021, Culturi agricole. Agricultura în arta românească. Volumul de debut în poezie este Zero-Unu, apărut în 2014 la editura Brumar, volum ce a primit în 2015 o nominalizare la premiul Mihai Eminescu, Opera prima. În 2021, la editura Vellant, i-a apărut al doilea volum de poezie – Un viitor care se potrivește trecutului – volum însoțit de reproduceri după lucrări de Anca Mureșan. În 2022, la Gala Tinerilor Scriitori, volumul a primit o nominalizare pentru Tânărul Poet al Anului.

FLORINA ZAHARIA este membră a Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Universitatea Dunărea de Jos, Facultatea de Litere (română-engleză) şi un Master în „Teoria şi practica textului”. În prezent este redactor-şef al revistei Dunărea de Jos din cadrul Centrului Cultural Dunărea de Jos Galaţi şi coordonator zonal al operascrisa.ro. Cărţi publicate: goală pe străzi, Editura Eminescu, Bucureşti, Premiul Uniunii Scriitorilor (Filiala Iaşi) pentru debut; possssssster, 1999, Editura Prier, Craiova, Premiul Nichita Stănescu; alextandru – manuscris de mângâiat, 2001, Editura Cartea Românească, Bucureşti; nueuflorina, 2004, Editra Vinea, Bucureşti; 1863 – 1894 aşteptarea fără braţe, 2007, Editura Opera Magna, Iaşi, Premiul Hyperion; eua, Editura Paralela 45, Piteşti, 2010; bandagebody, Editura Fundaţiei Culturale Antares, 2011; manifestrup, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2011; Cărţi-obiect: împreună cu Francisc Chiuariu, cartea interioară, Mogoşoaia, 2009; cartea trupului, Mogoşoaia, 2009; cartea pietrei, Mogoşoaia, 2009. În 2021, publică volumul de poezie #plânsul, Editura Junimea.

DAN PLEȘA este editor, scriitor și jurnalist cultural. A absolvit Academia de Teatru și Film – specializarea scenaristică și critică de film. A activat în presă și peste zece ani la o casă de discuri ca producător. Se numără printre fondatorii editurii Vellant și al revistei de proză scurtă „iocan” – singura revistă de proză scurtă din România care apare în format tipărit. În ultimii ani a scris și a realizat interviuri cu personalități ale vieții culturale românești pentru platforma culturală Art7 și pentru proiectul multimedia Cercul. A publicat în diverse periodice și volumele: poezie: Marfă – (antologie de grup) 1996 (împreună cu Bogdan O Popescu, Dan Mircea Cipariu, Sorin Gherguț și Florin Dumitrescu), Marfă reîncărcată (antologie de grup) 2011 (împreună cu Bogdan O Popescu, Dan Mircea Cipariu, Sorin Gherguț și Florin Dumitrescu), A participat la scrierea celui mai rapid roman din lume, alături de alți 51 de scriitori (record omologat de Guiness Book) – „Moș Crăciun & co”, 2012. Proză scurtă publicată în antologiile Prima dată și Cum iubim, și în volumul de autor „Povești de dragoste și neputință” . A fost curator al expozițiilor: Being George Roșu / George Roșu, Imaginarium Fotograficus /Cristina Șoiman, Traversare/Daniel Bălănescu. În 2023, publică romanul ”Miere neagră”, Editura Vellant.

ANA DANIELA SULTANA este curatoare și publicistă. Licențiată în filologie și științele comunicării, a absolvit un masterat în domeniul curatorial la Universitatea de Artă Aplicată din Viena, iar în prezent pregătește o teză de doctorat cu titlul „Poetica textului curatorial”. Publică articole în revista ARTA, Orizonturi Culturale Italo-Române și pe agentiadecarte.ro. Colaborează cu instituții precum Centrul Cultural Internațional de la Cracovia, ICR Viena, Forumul Cultural Austriac București, CREART – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, MNLR București, Muzeul de Artă din Timișoara,  Kunsthalle Feldbach, Aluniș Art Center și cu numeroase galerii de artă contemporană.

DAN MIRCEA CIPARIU  – licențiat al Universității București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, scriitor, jurnalist și manager de proiecte și programe culturale. A debutat în presa literară în 1988 (SLAST), iar editorial, în 1999, cu volumul Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara (editura Libra). În 2007, volumul său de poeme Tsunami (editura Brumar), 2006, a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București. În 2008, a inițiat și coordonat proiectul Scriitori pe Calea Regală, iar din 2009 până în prezent, proiectul „Maratonul de poezie și jazz”. Între, 2011 și 2023, de Ziua Culturii Naționale, a inițiat și coordonat proiectul „Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de poezie a anului”.
Este fondatorul și președintele asociației Euro CulturArt, ce deține o galerie dedicată tinerilor artiști vizuali din Europa – „Atelier 030202”, coordonată de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Este editorul www.agențiadecarte.ro , spațiu virtual în care sunt prezentate la zi evenimentele de carte și artă. Este președintele Opera Scrisă.Ro, societate de gestiune a drepturilor de autor. Volumul său singurătatea vine pe facebook, publicat în anul 2012 la Editura Tracus Arte din București, este considerat de editorul Cosmin Perța „unul dintre cele mai bune volume de poezie ale anului 2012 și nu numai”. În 2020, a primit titlul de doctor în filologie pentru lucrarea „Tipare ale imaginii poetice”, sub coordonarea prof. univ. dr. Silviu Angelescu, la Școala Doctorală a Facultății de Litere, Universitatea din București. A predat cursuri de scriere creativă la Universitățile din Belgrad și Novi Sad, la Muzeul Național al Literaturii Române din București și în programele Centrului Cultural Arad, Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER) și ale asociației Euro CulturArt. În 2022 publică volumul META VERS, însoțit de 7 desene de Mihai Zgondoiu, la editura Vellant. În 2023 publică Gloria Veselia și ursulețul Cipi, cu ilustrații de Raluca Neferu, la editura Ars Libri.

MIHAI ZGONDOIU  (n. 1982) este artist, curator și galerist independent cu studii doctorale în domeniul artelor vizuale. Între anii 2014-2021 predă la Universitatea Națională de Arte din București, iar din 2018 la Facultatea de Arte și Design din Timișoara. De asemenea, Mihai a fost iniţiator şi coordonator al galeriei Atelier 030202 din București (2009 până în prezent), co-curator al galeriei geamMAT a Muzeului de Artă din Timișoara (2012 – 2014) și Co-Curator al proiectului „Atelier în tranziție” (2009-2013). A câștigat Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din România pentru „Artă în spațiul public” (2017), și Premiul JCE Contemporary Art Bienalle – selecția românească (2019). În 2018 a curatoriat expoziția „Urban Steps” la Muzeul Național de Artă Contemporană – București, iar în 2019 expozițiile „Young Blood” din Pavilionul Supercontemporan Art Safari- București și „Electrecord – Romania in vinyl covers” din cadrul Festivalului de Artă Europalia – Bruxelles.
În practica sa artistică, oscilează cu lejeritate într-o arie largă de genuri și tehnici vizuale, de la desen, colaj și print experimental, la video-instalații, acțiuni-performance și intervenții urbane. Proiectele sale evocă un spirit critic (și autocritic după caz) față de clișeele de gândire din societatea actuală, parodiind falsele valori și icon-uri create de noile media prin diferite tipuri de propagandă fake news. Cele mai recente expoziții sunt: „Re-Conception”, Triennials of Extended Media, Pavilion Cvijeta Zuzoric, Belgrad (2019), “The Uslan International Woodcut Biennale”, Uslan (2019), “JCE Contemporary Art Bienalle”, The Belfry – Montrouge (2019), “Fragments”, BOZAR Centre for Fine Arts, Brussels (2019), “HIT” – Kanal Centre Pompidou, Brussels (2019), Bucharest Artworlds at The Wrong Biennale #4”, Rezidența Scena9, București (2020), Beyond other horizons, Palace of Culture / Art Museum, Iasi (2020), M.A.F.A.7(Media Art Festival Arad), Kinema Ikon, Art Museum – Arad (2020), Bucharest School, Art Safari Contemporary Art Pavilion, Bucharest (2020), Clubul sportiv al artelor, Muzeul de Artă Recentă, București (2021), Puls 20, Kunsthalle Bega, Timișoara (2021), Omul aproximativ 3.0, Kunsthalle Bega, Timișoara (2022).

Parteneri media ai proiectului: Agenția de Carte și Radio România Cultural

Realizator: Camelia Teodosiu

Foto: Agenția de Carte / Dan Mircea Cipariu

Radio România Brașov FM: Dalma Kovacs, de la vocea din Divertis la Vocea României și cea a Elsei din Frozen

De către biancabuca -
0

”Jazzul nu este doar muzică, este un mod de viaţă, este un fel de a fi, un mod de a gândi”, spunea Nina Simone.

Bine v-am regăsit, dragi prieteni la România de Nota 10! Astăzi, descoperim o nouă poveste, o poveste pe note muzicale presărate cu… hohote de râs pentru că invitata emisiunii, de-a lungul unei cariere de un deceniu și jumătate, a reușit să îmbine perfect muzica și umorul. Cel mai mult i-a placut să colaboreze cu grupul Divertis unde timp de trei ani a fost solista principală și, din când in când, și actriță. Așadar, am stat de vorbă cu brașoveanca Dalma Kovacs.

”Divertist a fost cel mai…. Păi, pe vremea aceea numai ei erau. După aceea a apărut restul. Incredibil, într-o lume în care nu aveai voie să zici nimic, totuși a putut să zică ceva. Pentru mine a fost o mare onoare să lucrez cu ei cot la cot, să-i văd cum lucrează, s-o văd pe Monica Anghel când intră în studio, cum se pregătește, cum cântă. Se adunau toți la studio și scriau împreună, Trebuia să fie toți de acord, de aceea erau glumele bune pentru că treceau prin mai multe filtre. Guyri Pascu am înțeles că improviza mult. Dacă scria acolo ceva, nu citea ce scrie acolo”, ne-a povestit artista Dalma Kovacs.

A cântat în zeci de show-uri de televiziune, de la ”Vocea României” sau ”Neața cu Răzvan și Dani” și până la ”Te cunosc de undeva”, ”Eurovision” sau ”O dată-n viață”, fiind și câștigătoarea emisiunii ”Faimoșii” din 2007. Ne-a povestit despre mentalitatea pe care ar trebui să o aibă un artist în astfel de show-uri.

”Pe scurt, este un singur câștigător, așa trebuie să intri într-un concurs. N-avem cum toți. Deci s-ar putea foarte, foarte probabil ca eu să fiu printre cei care nu câștigă. Deci din start trebuie să intri cu o mentalitate pozitivă. La următorul poate voi câștiga. Da, e important să câștigi, e fain, te simți bine”, ne-a spus aceasta.

Dalma Kovacs este artista care a dat glas fragmentelor muzicale ale personajului animat Elsa, în varianta românească a filmului Disney ce a câștigat premiile Oscar și Globul de Aur pentru ”Cel mai bun film de animație”, Frozen (”Regatul de gheață”). În 2016, s-a organizat chiar primul turneu național Disney în România, Dalma fiind solistă alături de Paula Seling și Florin Ristei.

Timbrul ei vocal, combinat cu energia pozitivă și prezența fermecătoare pe scenă, o transformă într-o apariție de neuitat. Povestea sa cuprinde de toate, muncă, sacrificii, nemulțumiri, succes, strălucirea scenei.

”Nu am avut eu neapărat un scop că vreau să fiu cântăreață, însă la noi în familie oricum se cânta. Toți cântau la chitară. Mama, în schimb, a observat că aveam voce și m-a trimis la Școala Populară de Arte. Trei ani am studiat acolo, în paralel cu liceul, și în același timp am terminat amândouă școli. În timp ce eram încă în liceu, am cântat un pic la bar… N-am băut, dar am cântat. Acolo mi-am făcut rezidențiatul. Acolo am învățat să cânt jazz, cu Codruț Bârsan care m-a luat și mi-a arătat ce înseamnă improvizație. Și acuma țin minte”, ne-a mai povestit Dalma.

Lucrează cu cei mai buni instrumentiști, oferind momentelor sale muzicale calitate atât din punct de vedere auditiv, cât și vizual.  Îi face o plăcere deosebită să combine genurile muzicale și asta se datorează faptului că a studiat jazz timp de mai mulți ani, având-o profesoară de canto inclusiv pe Aura Urziceanu. Genul ei muzical de bază este muzica ușoară pe care o combină cu jazz, reggae și alte stiluri muzicale.

”Culmea, când zici jazz, lumea crede că e o chestie pe care nu poți s-o asculți până la capăt, dar nu-i jazz-ul acela, la mine, e un jazz digerabil. Cum e Michael Buble, Norah Jones, ceva mai sweet. Da, pop, jazz pop, poți să-i zic liniștită”, a explicat artista din Brașov, Dalma Kovacs.

Redactor: Bianca Bucă

Foto: Arhivă personală Dalma Kovacs / Bianca Bucă

Video: Bianca Bucă

Editare audio: Bianca Bucă & Mircea Chiriță

 

Radio Iași: Cazinoul din Vatra Dornei, redeschis publicului

De către Camelia Teodosiu -
0

În ediția din acest weekend a emisiunii „România de nota 10” călătorim în Bucovina și cunoaștem mai bine istoria Cazinoului din Vatra Dornei, una dintre clădirile simbolice ale zonei.

Motivul pentru care ne oprim asupra acestui obiectiv este acela că, din toamnă, va reintra în circuitul turistic, după o lungă perioadă în care s-a aflat în paragină.

În pofida trecutului său valoros, a fost ocolit mulți ani de autorități, iar investiția în acest monument a început să prindă contur abia în 2017, iar restaurarea propriu-zisă, în 2019.

La începutul acestei veri, lucrările au fost gata, iar acum arată cu adevărat impresionant.

Dacă se întâmplă să ajungeți în Vatra Dornei, cu siguranță îi veți admira arhitectura exterioară, în stil eclectic, cu elemente ale Renașterii Germane, construcția fiind ridicată în perioada în care Bucovina aparținea Imperiului Austro-Ungar.

Fotografiile atașate vă vor convinge să vă purtați pașii prin interiorul acestei clădiri elegante, care și-a recăpătat farmecul și impozanța.

Coordonatorul principal al proiectului de restaurare, inginerul Ciprian Muscă, mi-a dezvăluit câteva povești neștiute, poate, de mulți dintre noi despre acest cazinou.Vă invit să le ascultați!

Și, de asemenea, să aflați mai multe despre reparațiile capitale pe care le-a suferit, dar și ce întrebuințări va avea de acum încolo Cazinoul din Vatra Dornei!

Realizatorul emisiunii: Letiția Gheorghiu

Sursă foto: arhiva personală a invitatului – Ciprian Muscă / Dorna Watra

Radio Târgu Mureș: „Casa păpușilor” –  ”oglindirile” artistei Anca Chindea

De către Camelia Teodosiu -
0

„Casa păpușilor” – o colecție unică însuflețită de trăirile artistei Anca Chindea

Prințese, doamne din înalta societate, fetițe și băieți ștrengari, țărăncuțe și multe alte personaje din viața de zi cu zi și-au găsit o familie în „Căsuța păpușilor” din Cetatea medievală din Târgu Mureș.

Peste 400 de păpuși, rezultatul achizițiilor personale sau al cadourilor din partea familiei și prietenilor au fost restaurate și au primit hăinuțe noi, confecționate de artista Anca Chindea și pot fi admirate în expoziția permanentă. Sunt păpuși de toate mărimile, provenite din țări îndepărtate, care spun povești nerostite. Ancuța, prima păpușă din colecție, ascunde tainele copilăriei și tinereții celei care nu s-a lăsat copleșită de încercările crude ale vieții, ci a răzbit prin scoaterea la lumină a valorilor autentice.

Anca Chindea s-a născut pe meleagurile bistrițene ale comunei Silivașu de Câmpie, într-o familie de oameni credincioși, harnici și gospodari, iubitori ai tradițiilor și portului popular românesc, fiind a doua fată din cei trei copii ai familiei Furnea. În anii `90 și-a urmat soțul la Târgu Mureș unde locuiește și acum, însă soarta tristă i-a despărțit prea devreme, în tinerețe, Anca rămânând văduvă cu doi copii. Și-a îmbrățișat destinul și a urmat profesii care nu au avut aproape nimic în comun cu pasiunile sale, de a crea și de a scrie, dar cărora le-a făcut față cu cinste și responsabilitate.

După 25 de ani de muncă în domeniul bancar, o afecțiune medicală severă a oprit-o din drumul său, fiind nevoită să renunțe la serviciu. A ales să se reîntoarcă la ceea ce a iubit dintotdeauna, împletind cele două pasiuni, poezia și creația artistică, spre o nouă destinație pe calea vieții. Așa a început să cocheteze cu portul popular în miniatură, să îmbrace păpuși de porțelan și să scoată la lumina tiparului, subiecte reale din viața sa.

Anca Chindea nu a absolvit o școală de arte și consideră că cea mai înaltă școală absolvită sunt cei șapte ani de acasă. Sfaturile părintești și vorbele de duh i-au fost călăuză pe drumul vieții. Îndeletnicirile artistice le-a moștenit din familie, iar talanții primiți la naștere, dorește să îi împartă celor dragi. Încă din tinerețe, Anca Chindea trăia cu o sensibilitate aparte evenimentele petrecute în viața la țară pe care le transpunea în versuri: prima sa iubire, dragul de părinți, dorul după feciorii plecați în armată, jocurile cu frații. Tatăl era brutarul satului, iar mama avea în grijă copiii și o mare gospodărie. Când avea puțin răgaz pentru joacă, micuța Anca confecționa păpuși din hainele fratelui său mai mic.

Avea mai bine de 40 de ani, când i-a ajuns în mână o păpușă de porțelan, fără un picioruș. Așa a început o frumoasă poveste, care se leagă de cea mai vie amintire din copilăria Ancăi. Plecase la câmp, împreună cu mama și fratele mai mic, iar în bagaje printre mâncare, apă, haine și sapă, mama îi strecurase și o păpușă. Pe drum, pierduse o parte din aceasta. Când venise vremea să se joace, după munca la câmp, nu mai avea cu ce, păpușa nu mai era întreagă. A suferit cumplit atunci, iar după mulți ani, ținând păpușa de porțelan în mâini, s-a gândit ce mult s-ar fi bucurat să o aibă în copilărie, cât de mult ar fi îngrijit-o.

Venită ca o salvare în viața sa, „Ancuța” a devenit prima păpușă pe care a îmbrăcat-o în port popular, fiind vedeta expoziției „Păpușile Ancuței”, alături de sute de păpuși expuse în Bastionul mic din Cetatea medievală o orașului Târgu Mureș. Păpușile de porțelan au plecat din fabrici, au călătorit, au poposit în casele multor familii din multe țări și s-au regăsit într-o casă nouă, în familia de peste patru sute de păpuși care au îmbrăcat straie populare românești, cusute manual sau recondiționate atent de Anca Chindea.

Păpușile de suflet, precum Ancuța, David și Cornelia sunt vedetele expoziției și sunt asociate cu persoane dragi din viața artistei. „Prin scris am reușit să îmi descarc sufletul, m-am inspirat din realitate, am spus lucrurilor pe nume, a fost o terapie și o binecuvântare cerească.” Cărțile au devenit oglinda sufletului poetei Anca Chindea ce ni se confesează și empatizează cu dorul, suferința, regăsirea celor dragi într-un univers al originilor.

Artista dovedește prin cuvântul care se șlefuiește și se adună în file de carte, că „nu se lasă copleșită de vremuri, ci răzbește prin adevăr”, citim în rândurile din prefața cărților sale, scrise cu emoție și empatie de profesoara Maria Motorga. „Chindeanca”, pseudonimul literar și poate numele predestinat, „A pornit la drum cu tinerețea” și a continuat „Ceasul de taină al gândului mărturisit”, într-o „Oglindire în suflet și în credință”.

La invitația administrației Cetății medievale din Târgu Mureș, Anca Chindea a poposit pentru câteva zile cu expoziția de păpuși, în cetate, urmând ca șederea sa aici să devină una permanentă. Sprijinul financiar vine din donații și vânzarea propriilor cărți, astfel că artista se autogospodărește în întreținerea expoziției care însuflețește Bastionul mic din Cetate. Vizitatorii din întreaga lume sunt profund impresionați de marea familie a păpușilor Ancuței. Copiii duc acasă uneori, păpușele, pe care le returnează după câteva săptămâni.

Cei doi băieți ai Ancăi Chindea, Vlad și Florin sunt ajutorul său de nădejde și o sprijină pe mama lor și cu promovarea colecției de păpuși și a cărților în mediul online. Băieții au îmbrățișat povestea păpușilor, țesută de mama lor și vor să o ducă mai departe. Vizitatorii care trec zilnic prin cetatea medievală mureșană își pot limpezi privirea cu povestea din Bastionul mic, unde pot găsi, pe lângă păpușile din porțelan, o casă țărănească, costume populare din diverse zone folclorice ale țării și poate cel mai important lucru, sentimentul pe care îl caută cei mai mulți turiști în călătoriile lor, pacea sufletului.

Niciun copil nu pleacă acasă neîmbrățișat, după vizita la „Căsuța păpușilor”. Cei mici se reîntorc, deseori, pentru a admira păpușile, dar mai ales pentru a primi, la intrare, îmbrățișarea Ancăi Chindea. Artista străbate cărările vieții, cu maturitate, redându-ne magia trăirii prin creație artistică și prin cuvântul mărturisit. A dat viață pasiunilor sale și s-a regăsit astfel pe sine, s-a vindecat de încercările grele, s-a îmbogățit prin curățarea sufletului.

Colecția de peste patru sute de păpuși, costumele populare și cărțile le găsiți și acum în Bastionul Mic din Cetatea Medievală din Târgu Mureș, iar dacă veți călca pragul „Căsuței păpușilor”, cu siguranță veți trece și pragul inimii artistei Anca Chindea.

Realizator: Veronica Ilie

Fotografii: arhiva foto a artistei Anca Chindea – „Chindeanca”

Radio Oltenia – Craiova: Sever-Sorin Busuioc, inginer aeronautic de top în Canada

De către Camelia Teodosiu -
0

Născut la Craiova în anul 1960, Sever-Sorin Busuioc este un produs al școlilor româno-canadiene, inginer în aerospațiale instruit în universitățile din Montréal de ambele limbi, engleză și franceză, Concordia University, McGill University și Polytechnique Montréal, ca și în diverse companii canadiene de top. În prezent, el este CEO la REYN Systems și, alături de David, fiul său, de asemenea inginer în aerospațiale, tehnolog-șef și arhitect de produs, este co-inventator al dronelor de transport greu REYNS™ Hexajet X.

Sever-Sorin Busuioc dovedește și un remarcabil talent literar, iar recent lansatul său volum “ALBUM DE EMIGRARE – DESTINAȚIE, NU EVADARE”, în două versiuni distincte, reprezintă o aventură literară bilingvă, care se adresează atât cititorilor de limbă română, cât și celor de limbă engleză și de limbă franceză.
Cu prefața generată de inteligența artificială și prin stilul său actual și elaborat, edițiile bilingve ale cărții-album a lui Sever-Sorin Busuioc “ALBUM DE EMIGRARE – DESTINAȚIE, NU EVADARE” sunt adevărate bijuterii literare, care vor captiva cititorii de la prima pagină până la ultima, purtându-i într-o călătorie literară unică, după cum chiar autorul promite la “România de nota 10”.

Sever-Sorin Busuioc nu a uitat niciodată de unde a plecat și reflectă cu nostalgie asupra locurilor natale, Craiova fiind menționată de 42 de ori, iar Oltenia de 26 de ori într-o carte ce se dorește a fi și un vehicul de promovare a colțului de sud-vest al României.
Stabilit în Canada în 1996, Sever-Sorin Busuioc, împreună cu soția și cei doi fii, a dezvoltat aplicații specializate și a executat și condus peste 125 de proiecte de teledetecție subterană, terestră și aeriană în imagistica 3D, în ultimele două decenii, în multiple domenii industriale și non-industriale.

Antreprenor și promotor care muncește zi de zi împreună cu David și Carmen ca să introducă o nouă generație de tehnologii de vârf pentru UAV-uri grele și integrările UAV-GPiR, Sever-Sorin Busuioc a servit clienți din întreaga lume, de la IMM-uri la clienți corporativi majori, din America de Nord, Uniunea Europeană, America Latină și MENA, atât pe bază directă, cât și prin subcontractare.

Sever-Sorin Busuioc a fost bursier și a predat cursuri de specialitate în aerospațiale la Concordia University, a lucrat ca specialist în simulatoare de zbor și cercetător principal specializat anterior în sisteme de aeronave și controale de zbor. Într-o legătură indisolubilă cu familia sa, Sever-Sorin Busuioc s-a angajat să aplice într-o mulțime de alte industrii bazele științifice și tehnologice dobândite și dezvoltate în lumea riguroasă si sistematică a ingineriei aerospațiale.

Unul dintre cele mai importante proiecte ale familiei s-a desfășurat la Betleem, în Biserica Nativității – Biserica Nașterii Domnului. Urmare a unui concurs internațional, firma lor canadiană a fost aleasă să efectueze studii structurale și de audit tehnic al gradului de deteriorare a bisericii, veche de 1500 de ani, construită deasupra a ceea ce creștinii cred că este locul nașterii lui Iisus și care este unanim cunoscută și recunoscută drept cea mai importantă atracție turistică din teritoriile palestiniene.

Canada l-a primit cu brațele pe Sever-Sorin Busuioc, un inginer aeronautic român care a reușit într-un mediu concurențial în care diversitatea culturală generează o acerbă competiție a valorilor. Despre cum sunt priviți și primiți românii în Canada, cât de apreciați sunt aceștia dincolo de Atlantic și cum reușesc să se integreze într-o societate eclectică a povestit invitatul nostru special la “România de nota 10”.

„Călătoria lor a luat o întorsătură neașteptată, într-o dimineață însorită de primăvară, când unul dintre compatrioții lui Radu, care locuia în același cartier și împărtășea aceeași soartă, și-a salutat vecinul austriac cu un zâmbet prietenos și formula standard: “Bună dimineața, vecine, ce mai faceți?” Răspunsul a venit rapid și brutal, fiind insoțit de o expresie batjocoritoare întipărită pe figura autoritară și buzele schimonosite, care parcă scuipau cuvintele: „Nu e treaba ta!”. Fără a dramatiza câtuși de puțin, atitudinea repulsivă a gardianului naționalist de serviciu a fost ca un pumnal răsucit în inimile tuturor. Radu, exponentul călăuzitor al familiei sale, s-a simțit dintr-o dată pierdut și stingher în noua lui casă. Sigur că prietenii noștri au refuzat să renunțe la aspirațiile lor. În ciuda ostilității cu care se confruntau, au rămas fermi în angajamentul lor de a construi un viitor mai bun pentru ei și cei doi copii curajoși, isteți și perseverenți, ei înșiși factori motivaționali și inspiraționali pentru părinții lor.
Rașela se distingea imediat din orice grup, fie la școală, în cancelarie, sau pe stradă. Era tipul de femeie irezistibilă, o vampă blondă cu un păr lung, ușor ondulat, înaltă, cu o siluetă de invidiat și osatură puternică, cu un nas mare, arcuit, și cu niște nări fremătătoare, imense, de evreică inconfundabilă. Atunci nu știam ce-nseamnă, dar mai târziu am aflat că era foarte atrăgătoare, provocatoare și senzuală. Atrăgea privirile oriunde mergea, cu încrederea în sine și postura grațioasă și elegantă. Ochii mari și expresivi îi dezvăluiau adevărata sensibilitate și delicatețe. Genele, sprâncenele și buzele bine conturate îi accentuau figura misterioasă și seducătore. Pielea sa catifelată și fără imperfecțiuni, era în armonie perfecta cu părul auriu strălucitor, o adevărată coroană de frumusețe ce îi punea și mai mult în valoare chipul. Când pășea pe coridoarele liceului cu catalogul sub braț, toți cei din jurul său, elevi sau colegi, simțeau energia și puterea care emanau din frumusețea sa naturală. Bineînțeles, șarmul său nu era definit numai de trăsăturile fizice, ci și de personalitatea sa, de stilul său de viață, și, în ultimă instanță, de relația strânsă cu furoul de zi.”
Fragmente din volumul “ALBUM DE EMIGRARE – DESTINAȚIE, NU EVADARE”, de Sever-Sorin Busuioc

Realizator: Gabriel Liviu Balica (Radio România Oltenia-Craiova)
Credit foto: Sever-Sorin Busuioc

Radio Cluj: O călătorie în istoria învăţământului medical din Cluj

De către Camelia Teodosiu -
0

Pe Str. Emil Isac, la numărul 13, se află casa Triska. Ridicată la sfârşit de secol XIX, clădirea a cunoscut o istorie interesantă, într-un amestec straniu de solemn şi comercial: a funcţionat aici un atelier de reparat piane, dar tot aici s-au ţinut o parte din şedinţele Consiliului Dirigent al Transilvaniei în 1919-1920. O lungă perioadă de timp casa Triska a găzduit rectoratul Universităţii de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu, iar în prezent aici se află un muzeu dedicat istoriei şcolii medicale clujene.

Mirosul de lemnărie proaspătă vine ca un contrast la istoria de peste 100 de ani a clădirii. Are sens însă: parterul a fost recent renovat, pentru a găzdui muzeul. Documente, tratate, fotografii şi, desigur, instrumente medicale povestesc despre secolele de învăţământ medical la Cluj. Am găsit rapid obiectul de care oamenii de azi sunt la fel de îngroziţi ca şi cei de acum 100 de ani. Dar să nu mergem încă atât de departe; sau, vorba lui Caragiale: „Aveţi puţintică răbdare”, pentru că mai avem câteva lucruri de parcurs până atunci. Ghidul meu (şi al dumneavoastră acum) este muzeograful dr. Oana Habor.

Oana Habor: În 7 noiembrie 1776, împărăteasa Maria Tereza a emis decretul de întemeiere a Facultăţii de Medicină din Cluj. După 1817, Şcoala de medicină a luat denumirea de Institut Medico-Chirurgical. Iniţial a funcţionat în cadrul Liceului Regal din Cluj, iar din 1850 a devenit instituţie independentă. În fruntea institutului a fost numit protomedicul Transilvaniei, iar profesorii erau numiţi de Curtea Imperială în urma unor concursuri publice. Treptat această şcoală s-a dezvoltat: de la 1 an a ajuns la 3 şi s-au înfiinţat mai multe catedre. Printre  acestea era şi catedra de oftalmologie, la care a predat un român, Ioan Molnar-Piuariu.

Andrea Nagy: Asta era o raritate, în rest profesorii nu erau români?

Oana Habor: Nu erau români. Iniţial s-a predat în limba latină, mai apoi a fost introdusă predarea în limbile maghiară şi germane. Mulţi profesori au venit din Pesta. Revenind la Ioan Molnar-Piuariu, el a fost medicul oculist al Transilvaniei, practic primul medic român titrat. Lecţia lui inaugurală, pe care a rostit-o în 1793, intitulată Sfătuire rostită studenţilor la chirurgie…, este considerată prima lucrare ştiinţifică din literatura românească de specialitate. În Institut erau pregătiţi chirurgi şi moaşe, cu drept de practică pe teritoriul Transilvaniei. În trecut chirurgii erau consideraţi personal medical inferior faţă de medici (chirurgii studiau doi ani, iar medicii cinci). La începutul secolului al XIX-lea a fost înfiinţat şi primul spital modern din Cluj, spitalul Carolina, care a funcţionat în Piaţa Mică (actuala Piaţa Muzeului). Acesta a reprezentat baza practică pentru studenţii instituţiei.

Modernizarea

Oana Habor: Partea de est a Monarhiei Austro-Ungare trecea printr-un amplu proces de modernizare pentru a recupera decalajele faţă de vest, ori asta însemna şi un personal calificat în toate domeniile. În 1872 împăratul Francisc Iosif a aprobat înfiinţarea Universităţii Regale Maghiare. Dar oraşul nostru nu era pregătit ca infrastructură să găzduiască o universitate. Facultatea de Medicină şi-a început activitatea în spaţiile vechi şi deja necorespunzătoare ale spitalului Carolina. În 1897, pentru reconstrucţia spitalului şi achiziţionarea altor terenuri, Parlamentul maghiar a aprobat un credit de peste 2 milioane de coroane. În ajunul Primului Război Mondial, ansamblul clinicilor de la Cluj însuma peste 10.000 m2, în care funcţionau 18 clinici şi institute. Erau peste 800 saloane, 600 de paturi şi 25 de laboratoare. Aici şi-au desfăşurat activitatea profesori care, datorită lucrărilor intrate în circuitul ştiinţific internaţional, au crescut prestigiul acestui centru universitar (cum ar fi Károly Lechner, fondatorul şcolii de psihiatrie). Numărul studenţilor români a variat undeva între 16-30% din totalul studenţilor Universităţii.

Andrea Nagy: Deci exista deja învăţământ în limba română?

Oana Habor: Nu, până în 1919 învăţământul superior din Transilvania era cu predare în limba maghiară.

După Marea Unire

În Primul Război Mondial, clinicile universitare s-au transformat în spitale militare. Aspectul didactic a avut de suferit în această perioadă: multe clinici rămâneau cu un singur profesor, în timp ce restul erau mobilizaţi. Universitatea Francisc Iosif a fost transformată în universitate românească după Marea Unire. Refuzând să depună jurământ de credinţă faţă de regele Ferdinand I al României, profesorii maghiari au părăsit Transilvania. Consiliul Dirigent, guvernul provizoriu al Transilvaniei, a numit o Comisie Universitară care a avut sarcina de a selecta noul corp profesoral al Universităţii româneşti. Din anul 1927, instituția a luat numele de Universitatea Regele Ferdinand I.

Oana Habor: Comisia Universitară a chemat la Cluj profesori şi cercetători de renume. Institutul de Anatomie Patologică a fost fondat sub girul savantului Victor Babeş, iar cel de Patologie Experimentală sub cel al savantului Constantin Levaditi. O noutate a fost prima catedră de radiologie din România. Nu putem să nu-l menţionăm şi pe marele profesor de anatomie Victor Papilian, care a scris manuale şi tratate de referinţă. Au predat de asemenea medici originari din Transilvania, care şi-au făcut studiile în afara graniţelor.

Andrea Nagy: Atunci au apărut la Cluj primele manuale de medicină în limba română?

Oana Habor: Da, pentru că era nevoie: românii ardeleni nu au avut până atunci învăţământ medical superior în limba română.

Andrea Nagy: Era considerat şi pe atunci un punct în plus în CV, să ai studii în altă parte?

Oana Habor: Era o obişnuinţă această peregrinare academică. Îl mai amintesc din această perioadă pe profesorul Valeriu Bologa, care a avut ideea înfiinţării unui muzeu dedicat ştiinţelor medicale. Atunci au început să se colecţioneze diferite documente şi cărţi, dar din nefericire, refugiul Facultăţii de Medicină la Sibiu în anii 1940-1945 şi incendiul din anii ’80 au afectat această colecţie. Astăzi ne-a mai rămas destul de puţin din ea, dar din dorinţa de a duce mai departe tradiţia înaintaşilor noştri, conducerea Universităţii a alocat un spaţiu adecvat promovării moştenirii academice locale.

În refugiu la Sibiu

După Dictatul de la Viena, Universitatea Regele Ferdinand I a fost nevoită să plece în refugiu. A fost o perioadă dificilă, în care universitatea a trebuit să se reorganizeze rapid, iar Facultatea de Medicină şi-a desfăşurat activitatea în spitalul public şi în cazărmile din Sibiu. Continuăm peregrinarea alături de Oana Habor prin Muzeul Şcolii Medicale Clujene şi, implicit, prin paginile de istorie ale învăţământului medical din Cluj.

Andrea Nagy: În afară de cursurile de moaşe, fetele de când pot urma medicina?

Oana Habor: Din 1895. La sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial Universitatea a revenit la Cluj, însă cu dificultate, din cauza ocupaţiei sovietice şi a instaurării regimului comunist. S-a solicitat înfiinţarea unei comisii de epurare a personalului. În acel moment rector era Iuliu Haţieganu care a încercat să evite formarea unui astfel de organism, dar a fost înlăturat din funcţie. În ianuarie 1945 autonomia universitară a fost suspendată.

O nouă organizare

Oana Habor: Anul 1948 a adus o nouă organizare a învăţământului. Facultăţile de Medicină au fost desprinse din universităţi şi transformate în institute de medicină şi farmacie. În următoarele patru decenii au fost înfiinţate în jur de 30 de discipline noi, unele dintre ele în premieră naţională, cum a fost neurologia infantilă sau biochimia clinică. Vechea bază de învăţământ s-a extins cu noi unităţi spitaliceşti. Aş vrea din această perioadă să-l menţionez pe prof. Octavian Fodor (rector al IMF) care, pe lângă studiile de gastroenterologie, hepatologie etc. a fost şi un mare om de cultură.

„Maestru este numai acela care este dăruit cu harul de a învăţa pe alţii. Cu adevărat maestru este numai cel care, având el însuşi multă bogăţie sufletească, ştie să dea tot: ştiinţă, pricepere şi suflet, fără intenţii preconcepute şi fără să aştepte nimic în schimb. A fost cândva şi el discipol al unui maestru. A preluat de la acesta însuşirile care se pot transmite şi în acest înţeles, el este o creaţie.”

(Octavian Fodor, Maestru, Școală, Universitate, discurs rostit la 30 ianuarie 1975 în şedinţa solemnă a Academiei Române)

Viaţa studenţească

În timp ce profesorii scriau tratate, rosteau discursuri şi coordonau cercetări, ce făceau studenţii? Ei bine, nu cred că vă va surprinde când vă voi spune că în interbelic sau comunism, pe lângă studiu, aceştia găseau cele mai creative şi mai interesante moduri de a se relaxa. Muzeul Şcolii Medicale Clujene păstrează şi amintiri legate de viaţa studenţească, pe care le-am explorat împreună cu muzeograful Oana Habor.

„Prin excelenţă, viaţa Clujului e viaţă studenţească (…) În fiecare toamnă, odată cu anul şcolar, şi munca intelectuală începe şi seria ceaiurilor de cunoştinţă, încep seratele şi balurile care adună toată studenţimea, stabilind o comunitate sufletească inexistentă în alte centre universitare. Primăvara se fac serbări câmpeneşti, maialuri,excursii prin pădurile Clujului, prin satele şi pe dealurile din împrejurimi. În mai şi iunie, când activitatea şcolară se intensifică, parcurile şi grădinile oferă refugiu celor dedicaţi studiului.”

(Almanahul Societăţii Academice Petru Maior, al societăţilor pe facultăţi şi academii şi al cercurilor studenţeşti regionale din Cluj, Cartea Românească, 1929, p. 309).

Următoarea secţiune în care ajungem este biblioteca. E doldora de tomuri groase, din secolele XVII-XVIII, care probabil că ascund multe secrete. Pentru majoritatea dintre noi însă nici nu se pune problema să avem acces la ele: pe vremea aceea cărţile ştiinţifice se scriau în latină. Dar nu-i nimic, ele sunt oricum spectaculoase ca valoare istorică și aspect exterior.

În sala care găzduieşte colecţia de aparatură medicală a muzeului, am dat de lucrul acela înspăimântător, care, cel puţin vizual, nu pare să se fi schimbat prea mult în ultimele decenii: scaunul de dentist! Dar să nu-l facem o asemenea vedetă, pentru că în fond mai sunt aici şi alte aparate de diagnostic şi de tratament care povestesc despre practica medicală în secolele XIX şi XX.

Oana Habor: Un exemplar de mare valoare al Muzeului este Ecorşeul realizat de Constantin Brâncuşi. Sculptorul a executat patru copii, care se află astăzi la Iaşi, Cluj, Craiova şi Bucureşti. Mai avem o trusă de moaşă de la început de secol XX, dar şi un fotoliu dentar fabricat în Austria pe la jumătatea secolului XX. Ultima sală a expoziţiei permanente este dedicată memoriei profesorului și rectorului Iuliu Haţieganu: obiecte de mobilier, fotografii, documente şi publicaţii ştiinţifice au menirea de a recompune crâmpeie din viaţa acestei personalităţi .

Vizitare

Muzeul Şcolii Medicale Clujene se află în Cluj-Napoca, pe str. Emil Isac, nr. 13. Vizitarea este gratuită, dar pe bază de programare, la numărul de telefon 0374834926. Muzeul şi-a pierdut o parte din preţioasele exponate într-un incendiu din anii ’80, este aşadar în continuare în căutare de donatori care i-ar putea completa cu obiecte interesante colecţia de cărţi sau instrumente medicale.

Realizator: Andrea Nagy

Foto: Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu / Andrea Nagy

Radio Timișoara: Vor fi oamenii înlocuiți de roboți și Inteligență Artificială?

De către Camelia Teodosiu -
0

Dragoș Mărgineanțu este un timișorean cu care avem toate motivele să ne mândrim. Șef al Biroului de Tehnologie din Departamentul de Inteligență Artificială al companiei americane de aviație Boeing, a făcut Liceul de Informatică din Timișoara, iar apoi a absolvit Calculoatoare la Universitatea Politehnică. În 1996, a plecat în America pentru a-și da doctoratul. Acolo, avea să înceapă o carieră profesională de excepție…

A venit acasă, la Timișoara – orașul său natal, ca invitat al conferinței Tech Talks, cel mai important eveniment de popularizare a științei și tehnologiilor de ultimă oră din vestul României.

Cu siguranță, Inteligența Artificială este una dintre cele mai discutate și fascinante invenții din zilele noastre. Această tehnologie a transformat deja modul în care interacționăm cu lumea și va deveni un aspect important al vieții noastre. Întotdeauna când a apărut o invenție nouă, fie că vorbim de locomotivă, fie de curentul electric, ori mașină, au existat temeri.

Există oare motiv să ne fie frică de Inteligența Artificială? Vor fi înlocuiți oamenii de Inteligența Artificială?

Dragoș Mărgineanțu spune că, atâta vreme cât algoritmii sunt creați tot de om, nu e niciun pericol în fața IA.

“Sunt tool-uri care au limitări și în niciun caz la acest nivel nu le vom folosi pentru aplicații de risc. Să zicem că ajung pe mâna răufăcătorilor, dar aceia trebuie să dezvolte sisteme. Nu este ușor și costă bani.

Până la Chat GPT, au fost zeci de mii de oameni, miliarde de dolari, plus resurse energetice consumate. Nu e ceva ce pot face unii într-un garaj.

În biologia sintetică poate fi generat un virus care poate distruge umanitatea, trebuie să avem grijă, să fim conștienți. Dar nu aș vrea să ne fie frică, fiindcă nu aceasta va fi utilizarea. În primul rând, trebuie să avem încredere în noi, suntem oameni inteligenți. Eu lucrez în sisteme gen GPT, știu foarte bine ce pot să fac și ce nu pot să fac. Le folosim cu mare responsabilitate în generarea de text, de cod și așa mai departe, dar nu există încă în forma unui robot care interacționează și care poate să prostească umanitatea”, a spus Mărgineanțu.

Ce se va întâmpla cu oamenii care vor fi înlocuiți de Inteligența Artificială și de roboți? Pentru că deja se întâmplă acest lucru.

“Dispar unele meserii, dar apar altele. Gândiți-vă la casierul de la supermarket. Dacă are 21 de ani și cu un background bun la matematică, poate face un curs de șase luni și poate deveni programator, poate deveni inginer de software. Va fi mai bine și pentru el. Cea mai mare gaură e de talente în acest domeniu. Avem nevoie de programatori, de cercetători, la toate nivelurile. Acest lucru se va întâmpla. Trebuie să avem încredere. În medicină, în neuroștiință sunt roboți, care văd detalii pe care omul nu le poate vedea. Se operează la grupuri de neuroni. E adevărat, robotul se află în mâna unui chirurg. Un alt exemplu, dronele sunt cele mai profitabile în agronomie. Împrăștie substanțe, monitorizează, detectează boli etc. Și dacă vom avea o mașină autonomă, va fi la ordinul nostru. Noi o vom chema, se va duce unde îi vom spune noi și va fi o proprietate. Va exista cel puțin o interfață cu oamenii, experții”, a răspuns Mărgineanțu.

La întrebarea când și cum vom cuceri spațiul, Luna și Marte, dar și când vom putea călători în rachete, un inginer, specialist în AI de la Boening, e cel mai în măsură să răspundă.

“Boeing rămâne cel mai mare lansator de sateliți. Suntem lideri în construcția de sateliți mari. NASA operează naveta spațială construită de Boeing. Dincolo de AI, există un domeniu spectaculos: propulsia. Să ajungem la Marte, la ora actuală, ne trebuie între doi și patru ani. Cu sistemele de propulsie de acum. Pentru un om, e foarte mult. Acum se lucrează la invenția unor noi sisteme de propulsie. Dacă vom aduce măcar la șase luni, vom vedea schimbări majore. Am cunoscut câțiva astronauți, unii au fost și pe Lună, și-au riscat viața să ajungă acolo. Vom ajunge să călătorim. Noi vom merge un pic în sus, să vedem planeta.

În orașul nostru, este compania Blue Origin a lui Jaff Bezos, care deja se ocupă de asta. E scump. Mi-aș dori mult să ajung să văd Pământul de sus, de la câteva zeci de mile. Mai mult eu nu ajung, dar copiii noștri vor ajunge și pe Lună. Oricum, vom trimite roboți care ne vor trimite imagini de înaltă rezoluție, care să nu ne expună, pe noi riscului.”, a mai declarat Dragoș Mărgineanțu.

Realizatorul emisiunii: Ștefan Both

Fotografii realizate de Ștefan Both

București FM: Arhitectura spațiului sacru  – geometrie și lumină

De către Camelia Teodosiu -
0

„Am aflat că omul este asemenea unei citadele. Răstoarnă zidurile pentru a-şi găsi libertatea, dar nu mai e decât fortăreaţa nimicită, deschisă înspre stele. Atunci începe spaima de a nu mai fi.” –fragment din Citadela, autor: Antoine de Saint Exupery

De această dată, pentru o Românie candidată la nota maximă, am ales ca temă „Arhitectura spațiului sacru între geometrie și lumină” – un dialog cu invitatul emisiunii – arhitectul Augustin Ioan care, în discursurile și publicațiile sale, împletește arhitectura cu filozofia și arta scrisului.

O propunere care merită onorată, mai ales că fiecare dintre noi putem contribui la construcția unei Românii de nota 10.

Invitatul acestei ediții, Augustin Ioan, este profesor universitar la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.

Este autorul mai multor lucrări dedicate spaţiului sacru şi arhitecturii religioase și între 2001 și 2008 a fost coordonatorul masterului de „Antropologie a spaţiului sacru”.

Portofoliul profesional este impresionant, cu burse de studii şi de cercetare, zeci de conferinţe şi prelegeri, apariţii editoriale de autor, de coordonator şi coautor, articole de presă apărute în ţară şi în străinătate, scenarii de film care au fost premiate și lista nu se oprește aici.

Arhitectul Augustin Ioan este doctor în două domenii importante – în arhitectură şi în filosofie. A publicat substanțial atât în țară, cât și în străinătate, iar din 1999 este directorul seriei de cărți de arhitectură „Spații Imaginate” la Editura Paideia, cu aproape 60 de titluri publicate. A câștigat premiul Bienalei Naționale de Arhitectură București din anul 2000.

Augustin Ioan este, de asemenea, autorul mai multor lucrări dedicate spaţiului sacru şi arhitecturii religioase, dintre care amintim: „Spaţiul sacru” (2003), „Întoarcere în spaţiul sacru” (2007), „Retrofuturism” (2010).

Augustin Ioan, a câştigat în anul 2002, împreună cu o echipă de tineri arhitecţi şi studenţi de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti, concursul naţional pentru Catedrala Patriarhală cu un proiect revoluţionar care a suscitat multe dezbateri şi care a fost publicat în albumul „Concursuri pentru Catedrala Patriarhală Ortodoxă”, editat în 2004.

Acest proiect a fost considerat prea îndrăzneț pentru a fi realizat, dar a urmat punerea în practică a altei lucrări prestigioase și anume Catedrala Arhiepiscopală cu necropolă regală de la Curtea de Argeş.

Premiile, medaliile, nominalizările și toate realizările i-au adus arhitectului Augustin Ioan  recunoaștere, apreciere și respect.

Realizator: Camelia Teodosiu

Fotografii: Augustin Ioan – arhiva personală

Radio Constanța: ”Experimentul Pitești”, un film document, un film manifest

De către Daniel Țăndăreanu -
0

În cinematografele și în centrele multifuncționale din întreaga țară a fost lansat recent un film de excepție: „Experimentul Pitești”. Este un lungmetraj independent care ajunge în fața publicului după 12 ani de muncă. În distribuție, cu o ultimă prezență cinematografică, se află și Ion Caramitru.

 

Premiera a avut loc în luna martie, la Piatra Neamț, în prezența talentatei regizoare Victoria Baltag și a realizatorilor unei expoziții ce cuprinde diverse obiecte folosite în timpul filmărilor. Filmul a ajuns la sfârșitul lunii iunie și la Centrul Multifuncțional ”Jean Constantin” din Constanța iar regizoarea Victoria Baltag a fost prezentă în studioul Radio Constanța cu dezvăluiri interesante din culisele realizării acestui film.

”Lungmetrajul ” Experimentul Pitești” este un film document, un film testament, un film manifest şi un film semnal de alarmă. Este imperios necesar să ne cunoaștem trecutul, să învățăm pentru ca atrocitățile istoriei să nu se mai repete niciodată. Cercetarea pentru acest lung-metraj istoric a presupus un efort de analiză a arhivelor și interviuri pe o durată de peste 4 ani. La mai bine de 30 de ani de la căderea regimului comunist, România încă mai are de documentat acest fenomen. Lungmetrajul a ajuns la lumină după 12 ani de muncă benevolă, cu aportul a 120 de actori încă neplătiți și peste 800 de oameni în spatele camerei”, mărturișește Victoria Baltag.
După un turneu în Mexic și înaintea celui din Canada, filmul ”Experimentul Pitești” aduce în atenția spectatorilor contextul istoric în care a fost posibil unul dintre cele mai dure experimente de tortură din istoria comunismului în România.

Istoricii numesc ”fenomenul Pitești” un experiment de reeducare pus la cale de comuniști între anii 1949 și 1952. Procesul care consta în distrugerea în primul rând psihică a dizidenților dar și sub formă de torturi fizice, avea loc în penitenciarul Pitești. Securitatea de atunci a pus la cale un plan pentru lichidarea rezistenței morale a deținuților politici, după modelul lui Anton Makarenko. Experimentul a încetat în anul 1952.

Acest plan presupunea reeducarea tuturor opozanților politici în spiritul comunist, prin ștergerea vechii identități a fiecăruia și înlocuirea ei cu una nouă, tipic bolșevică.
Lansarea filmului aduce în premieră pentru spectatori și o expoziție unicat, pe trei nivele, care cuprinde exponate ce au aparținut studenților trecuți prin experimentul de la Pitești, lucrări de artă și obiecte din timpul filmărilor lung-metrajului.

Realizator: Magda Vâjaică

Foto: Radio Constanța

1...161718...72Pagina 17 din 72

Urmărește-ne pe

4,400AbonațiAbonați-vă
Romania de nota 10

ȘI MAI MULTE ȘTIRI

CATEGORIE POPULARĂ

© Radio Romania Regional & JA Romania