Pagina 13

Radio Timișoara: Designerul timișorean Laura Chiriță la New York Fashion Week

De către Camelia Teodosiu -
0

Pentru timișoreanca Laura Chiriță, ultimul deceniu a fost un adevărat exercițiu de răbdare și perseverență.  De la începuturile sale, cu podiumuri locale, în contexte educaționale, în oralșul de pe Bega, tânăra a reușit an de an să se reinventeze prin creațiile sale. Nu a trecut mult până când munca ei a început să se remarce, prima oară în rândul doamnelor și domnișoarelor care își căutat o ținută unică și făcută pe măsura lor iar, ulterior, pe piața națională a designerilor vestimentari. Anul 2024 a venit cu marele salt peste ocean iar creațiile Laurei Chiriță au defilat la New York Fashion Week.

A mizat pe pasiunea sa și a câștigat! Designerul timișorean Laura Chiriță și-a văzut visul cu ochii, când creațiile sale vestimentare au apărut pe podiumul unuia dintre cele mai emblematice evenimente de profil de pe planetă.  New York Fashion Week 2024 a găzduit colecția ”Drippin’ Love” a Laurei, în luna ianuarie.

Tânăra a fost prezentă în epicentrul modei, însă nu a avut prea mult timp de stat sau admirat. În momentul în care a aterizat în Statele Unite ale Americii s-a și pus pe treabă.  În  ciuda diferenței de fus orar, Laura s-a pus să își pregătească ținutele, să facă măsurători pe modele și să se asigure că ceea ce se va vedea pe podium reflectă munca ei. Și așa a fost. Tânăra a primit feedback foarte bun de la cei prezenți, și-a stabilit contacte și, după cum era de așteptat, New York Fashion Week dorește să o găzduiască din nou!

La revenirea în țară, Laura Chiriță a dorit să arate și celor de acasă colecția iar piața Unirii a fost, de data aceasta, gazda evenimentului. Ținutele au fost admirate de colegi, prieteni, cunoscuți și susținători. Laura a spus de multe ori că acasă e locul în care se simte cel mai bine și că e firesc să își dorească alături oamenii ei dragi.

Prezența Laurei Chiriță la NYFW este un punct important de cotitură pentru ea. În același timp,  ea lucrează în paralel în cadrul altor proiecte vestimentare, unele sunt chiar dedicate activismului civic, curentului feminist și transmit mesaje de încurajare către femei și bărbați, deopotrivă. Colecții și ținute nonconformiste, cu mesaje puternice, au existat și vor exista mereu pe umerașele din atelierul Laurei. Mai mult, aceasta provoacă adesea comunitatea să se alăture la ateliere de creație dar și reflecție, unde se întâlnește de obicei cu fete și, între două tivuri, discută despre problemele cu care se confruntă.  La sfârșit, participantele pleacă acasă binedispuse și cu un articol vestimentar făcut de ele!

Nu în ultimul rând, Laura este și o sursă de inspirație pentru tinerii care abia acum fac primii pași în lumea designului vestimentar. Atelierul ei este deschis pentru studenți iar cel mai puternic mesaj al creatoarei de modă este acela al perseverenței. Ea spune că cel mai important lucru este acela al rezilienței și încrederea în propriile capacități.

Pentru viitor, Laura dorește să se întoarcă în New York însă visează și la podiumuri europene de modă. Ceea ce ne rămâne nouă este să stăm cu ochii pe ea și să o vedem cum le cucerește.

Realizator: Ioana Sapianu

Sursă Foto: Facebook Laura Chiriță

Un Vals și trei pași-speranță – Luminița Nielsen

De către Camelia Teodosiu -
0

Pe rafturile Bibliotecii noastre, așezăm, la moment aniversar al invitatei acestei ediții a emisiunii – Luminița Nielsen, cartea care-i încununează cei 80 de ani – Un Vals și trei pași-speranță.

Este un dar oferit propriului suflet, iubirii ei de o viață, un cadou dăruit familiei, în mod special în memoria părinților și tuturor ascultătorilor sau cititorilor în fața cărora Luminița se deschide cu bucuria ființei care a învățat să prețuiască viața dincolo de aparențe.

Romanul, lansat de curând, a apărut la Editura Integral, și se anunță a fi un mare succes.

Coperta principală a cărții este creația artistică a talentatului pictor sirian Ammar Alnahhas care a realizat portretul Luminiței Nielsen într-o surprinzătoare paletă de emoție și culoare.

Din coperta finală, aflăm că „Luminița Florica s-a născut imediat după bombardamentul din aprilie 1944. Și-a făcut intrarea în lumea ființelor cuvântătoare cu un nume predestinat unui nou început. Pace, flori și lumină. Nu existau încă nici ciocolata pentru copii Luminița, nici revista Luminița, de aceea, la școală era numită, mai în glumă, mai în serios, Lampa lui Ilici (Lenin, pentru necunoscători).

Vreme de 23 de ani a inspirat din plin fumul furnalelor hunedorene și a învățat că viața, precum oțelul, se călește la temperaturi înalte. Și-a urmat părinții la București și apoi, îndrăgostită, a plecat cu pirostriile gata împachetate, la un loc cu alesul inimii, la Viena, orașul clădit pe note muzicale și unde Valsul deschide balul vieții și al întâmplării în trei pași.

Dar așa cum din bătrâni se spune, socoteala de acasă rareori se potrivește cu cea din târg. Visul de iubire s-a încheiat în acorduri de valuri și Dunăre albastră, așa că a continuat să-și caute locul cu răbdarea, perseverența și rezistența Berbecului crescut în urale și planuri cincinale, până în ziua în care a reușit să se regăseasca pe sine și luminița unui nou început.”

Pe Luminița o descoperim în cartea sa, scrisă „dintr-o răsuflare” așa cum ne-a mărturisit, ca personajul principal al unei frumoase povești de dragoste – Lumina. E o poveste adevărată  care dăinuie printr-o pecete pusă de 45 de ani, și care nu poate fi explicată, de aceea are magia iubirii condiționate de frumusețea comunicării.

Când „cartea UN VALS ȘI TREI PAȘI-SPERANȚĂ – de Luminița Nielsen a ieșit din tipar și a ajuns în mâinile autoarei”, Editura Integral posta pe facebook reacția autoarei:

,,O cale lungă, nu întodeauna presărată cu floricele pe câmpii, hai să ne jucăm copii…, dar care s-a dovedit una benefică. 52 de ani de pribegie, lupte de tot felul și momente de exaltată bucurie, au dat naștere acestei cărți, împletire de amintiri, de speranțe și iubiri trăite, sau doar întrezărite, iluzia de a fi… O dorință împlinită.”

Am extras câteva fragmente din postfața scrisă de Costel Postolache – Directorul General al Editurii Integral, unde a apărut cartea, pentru a provoca la lectură și deslușire sau doar de a ne reaminti ce-nseamnă ”de-a mirarelea” o Poveste de dragoste:

„Deși nu începe cu A fost odată ca niciodată…, este vorba de o poveste. O poveste de dragoste adevărată, cu personaje care mai trăiesc și azi, și vor trăi până la adânci bătrâneți, urmărite de amintirile acestei neasemuite, dar nefericite, istorii.

Făt Frumos din Lacrima… Mării și Ileana Cosânzeana se reîntâlnesc în acest basm postmodern, în trei pași de vals în cea mai frumoasă sală de bal a lumii, Piazza San Marco din Veneția, și rotirea lor, amețitoare, ne poartă printre bucurii și întristări, printre cărți și castele, prin orașe-pereche, București și Napoli, fără a mai vorbi de capitala mondială a valsului, nostalgică după trecuta glorie imperială, Viena.(…)

Oricât ar părea de surprinzător, asistăm la un debut literar, la o vârstă la care autorii își fac de obicei bilanțul cărților publicate și culeg laurii activității literare. O viață întreagă autoarea a făcut cu totul altceva decât să scrie cărți. A avut o carieră strălucitoare în management turistic la nivel internațional, a avut o viață plină de evenimente interesante, a călătorit, a explorat, a inventat. Dar totul s-a desfășurat sub penumbra unei povești de dragoste, această poveste de dragoste.

De fapt, sunt mai multe povești de dragoste. Dragostea dintre personajul fără nume, Făt Frumosul din poveste, și Lumina, numele real al autoarei, dragostea pentru propria familie, abandonată în casa cu ferestre mari la strada Mecet numărul 5, dar și dragostea pentru familia din Napoli, care a primit-o ca pe propria fiică, dragostea de București și dragostea de Napoli, orașele luminate de povestea de dragoste, și, oricât de ciudat ar părea, pentru o persoană care a trăit mai bine de cincizeci de ani la Viena, capitala (mittel)europeană, dragostea adevărată de România.

Formația de absolvent de Politehnică bucureșteană, dublată de umbra repetatei nereușite de admitere la Institutul de Teatru, au schițat profilul unui personaj lucid, analitic, eficient în tot ce a avut de făcut în carieră și în viață, mai puțin în ceea ce a fost cu adevărat important, povestea de dragoste.

Scrisă cu o mână sigură de autoarea care-și spune propria poveste, pe care o aduce în fața cititorului cu un zâmbet trist, dar complice, implicându-l, ca martor activ, în desfășurarea evenimentelor ce i-au marcat viața, cartea șochează prin intensitatea sentimentelor, aduse în scenă cu o prospețime și un simț al detaliului semnificativ, de parcă s-ar fi întâmplat ieri, și nu acum mai bine de patruzeci de ani.(…)

Tensiunea dramatică e menținută constant, interesul cititorul crește pe măsură ce ne apropiem de final, ca și cu ne-am afla într-un roman polițist. Pauzele în vorbire, marcate sau nu grafic, sincopele de tot felul, întreruperile, nuanțele, sensurile aluzive sau contradictorii, toate sunt semne duble, ale unui spirit analitic profund feminin și ale unei tehnici a scriiturii puse în valoare de un talent narativ incontestabil.

Și-am încălecat pe-o șa și vă invit să urmăriți evoluția scriitoarei Luminița Nielsen. Această carte este o promisiune ce se cere onorată.”

Povestea din carte este reală, ceea ce autoarea a subliniat la evenimnetul de lansare a cărții, ca răspuns întrebărilor celor curioși. Cei prezenți au fost încântați să asculte Valsul din Opereta lui Franz Lehar – Văduva veselă (da, chiar despre el este vorba în roman) și fragmente din carte pe care Camelia Stănescu Ursuleanu  le-a pus în emoția trăirilor cu vocea ei inconfundabilă, emblematică pentru Programul 3 – România Tineret.

Și tot la evenimentul de lansare, Camelia Stănescu Ursuleanu, prietenă de o viață cu Luminița Nielsen, a declarat:

„Un martor al vieţii noastre-asta e un prieten adevărat. Un martor. Am fost acest martor din ziua când am cunoscut-o. Luminiţa tânără. Un miracol de frumuseţe şi poezie. Îmi plăcea s-o vizitez în casa părinţilor ei, de la numărul 5 din  strada Mecet, construită, aşa mi-a spus, în 1910. Stăteam pe atunci la doi paşi de ea. În fostul Bd. Tolbuchin, devenit Republicii şi ulterior Pache Protopopescu. (…)

Eram amândouă studente. Luminiţa la Politehnică, eu la Franceză. Ne împărtăşeam uimiri şi bucurii, vise şi iluzii. Ne însoţeau personajele cărţilor pe care le citeam. Erau vii, erau mereu cu noi. Erau incomparabilele modele ale tinereţii noastre visătoare.

Le monde existe pour aboutir a un livre , n’est-ce pas? Da, lumea există pentru a se desăvârşi într-o carte. Nu-i aşa?

Asta s-a întâmplat şi cu cartea Luminiței Nielsen – Un Vals și trei pași-speranță. Autoarea o defineşte cel mai bine. E – o împletire de amintiri, de speranţe, de iubiri trăite sau doar întrezărite, este iluzia de a fi…şi mai este dorinţă, dorinţă împlinită. (…)

De ce nu a simţit nevoia să facă din Făt Frumos un personaj al fanteziei ei? De ce nu-l judecă? Nu poate. Dintr-un fel de respect pentru că, odată, demult l-a iubit. Cu entuziasm. Cu nebunie. L-a iubit.  Făt Frumos, alias O sole mio are în cartea Luminiţei Nielsen UN VALS ŞI TREI PAŞI- SPERANŢĂ splendida  mare libertate de a fi el-însuşi. Iată-l  povestindu-ne, în cel de al patrulea  capitol al acestui volum, cum e să trăieşti  magia unui vis veneţian de iubire, cu însăşi Lumina în braţele tale,  în acordurile unui vals nemuritor, când tu, de fapt,  habar n-ai să dansezi.”

Discretă, elegantă, cu ochii pierduți în culoarea intensă a violetelor de Parma, primite cadou de la partenerul Valsului ei, pentru lansarea cărții, pentru momentul aniversar, pentru frumusețea viselor și iertarea distrugerii lor…, Luminița Nielsen mărturisește:

„Azi, împlinesc minunata vârstă de 80 de primăveri, adica 29.200 de zile, e echivalentul a 700.800 ore…și mă opresc aici.
O cifră capabilă să te înspăimânte dar și să te provoace să faci un bilanț al trăirilor, al întrebărilor rămase fără raspuns în căutarea certitudinilor fără de care speranța își pierde sensul și visul piere înainte de a se naște.
Cu ceva timp în urmă, după o lungă cugetare și scurtă chibzuință, am hotărât să imortalizez în cuvinte, așternute cuminte pe hârtie, acele momente care mi-au marcat definitiv și pentru totdeauna viața.
Și așa s-a născut această primă carte, în cea mai mare parte omagiu închinat părinților mei și întregii familii, a căror dragoste necondiționată mi-a fost bucurie, scut și sprijin în momentele de cumpănă.
I-am iubit și continui să îi iubesc pe toți, iar momentele trăite în casa părintească nu au putut fi înlocuite de nimeni și de nimic, niciodată…
La fel de irepetabil a rămas și va rămâne Visul născut în trei pași de Vals, în cel mai frumos salon de bal din lume…Piazza San Marco.”

La finalul acestui dialog pentru tihna sufletului prins într-o poveste magică,  îi dorim Luminiței Nielsen ”La mulți ani” cu ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” în iubirea a cărei esență este chiar ea!

Realizator : Camelia Teodosiu

Foto : Luminița Nielsen / Editura Integral /  Mihaela Petre / Camelia Teodosiu

Radio Constanța: A colecționa înseamnă a iubi ”frumosul” și cultura

De către DSRNetworkAdmin -
0

În ediția din această săptămână a emisiunii ”România de nota 10”, îl cunoaștem pe Georgian Anghel, de profesie inginer, căpitan de port superior din Mangalia și colecționar de obiecte cu tematică marină. În colecția sa impresionantă găsim numeroase medalii, brevete de marină, monede, insigne dar și obiecte care nu aparțin acestui domeniu naval.

Georgian Anghel se mândrește, de pildă, cu deținerea celui mai vechi mărțișor datat din România, o piesă de colecție din anul 1872. Pe una din fețele acestuia se văd în coroană frunze de laur şi de măslin, în centru data, ”1 martie 1872” iar pe revers, aceleaşi frunze în coroană, în mijlocul cărora este o inimă înflăcărată pe care este pus un fald, apoi în partea superioară este trecut numele România. De altfel, acest mărțișor a fost prezentat luna trecută, în cadrul unei expoziții care a cuprins mai multe mărțișoare din perioada regalității, o expoziție deschisă la Muzeul de Artă Populară din Constanța.

”A colecționa este arta de a iubi frumosul și cultura în egală măsură”, spune cu multă pasiune în glas Georgian Anghel, colecționarul care mai deține mărțișoare din perioada Regalității, ce au gravate chipurile Reginei Maria, Principelui Carol al II-lea sau al Principelui Ferdinand precum și mărțișorul Flotei Naționale Române din anul 1913. Acesta din urmă a făcut obiectul lansării, recente, a unui album foto documentar de excepție, cu același titlu, realizat în colaborare cu Centrul Cultural Județean ”Theodor T Burada” din Constanța.

Pasiunea de a colecționa diverse obiecte de valoare a început încă din copilărie, prin realizarea micilor colecții de timbre și a mers mai departe, în timp, strâns legată fiind de pasiunea pentru tot ce înseamnă istorie națională și marină regală. Invitatul ediției noastre colecționează brevete și medalii de marină emise începând cu anul 1895 cu ocazia evenimentelor importante din societatea românească așa cum a fost, de exemplu, inaugurarea Podului Carol I construit de inginerul Anghel Saligny sau inaugurarea portului Constanța.

În colecția lui Georgian Anghel găsim și cea mai mică bancnotă din lume, înscrisă în cartea recordurilor Guiness Book. Este vorba de o bancnotă emisă de către Banca Națională a României în anul 1917 care are dimensiunile unui timbru.

Georgian Anghel este un colecționar foarte activ în acest domeniu care solicită foarte multă muncă de documentare și studiu. Participă la competiții, expoziții și întruniri ale altor colecționari din țară dar și din afara granițelor. Pe 16 aprilie va fi prezent în capitală la o expoziție de profil în care va prezenta cărți poștale ce ilustrează orașul Mangalia, orașul său natal.
Georgian Anghel își dorește ca și tânăra generație să se aplece asupra acestui domeniu interesant al colecționării obiectelor de valoare, purtătoare de istorie și de cultură. Se consideră nu neapărat un creator de cultură ci mai degrabă, un păstrător al său.

Realizator: Magda Vâjaică
Foto: Magda Vâjaică și arhivă personală Georgian Anghel
Imagine: Bogdan Turlacu

Exerciții de iubire. Calea către echilibru într-o lume fără repere

De către Camelia Teodosiu -
0

De pe rafturile bibliotecii, în spațiul căreia ne aflăm, alegem o carte care, așa cum și-a propus autoarea, să fie inspirație „ pentru toși cei care au nevoie de susținere, în momentele dificile”.

Vă invit să descoperim, împreună, „Exerciții de iubire. Calea către echilibru într-o lume fără repere”- cartea semnată de Maria Duduman care a încercat să găsească răspunsuri pentru lecțiile primite de la viață.

„Cum ar fi să poți vedea că în spatele fiecărei conversații de neputință, a fiecărui moment de declin, a fiecărei dureri există un mare dar, alături de o oportunitate imensă de a alege onorarea adevărului personal cu autenticitate?
?? ???? ?????…
?̧? ???? ??̆ ?????????, ????? ?̦? ??????? ??? ????̦? ??? ?????? ???? ?? ????!”

Cartea Mariei Duduman este un manifest pentru femei și pentru viață, care ne îndeamnă la a descoperi ce înseamnă găsirea echilibrului, a sensului vieții și împlinirea prin intermediul iubirii de sine. Motivul pentru care a scris această carte ? Maria ne mărturisește:

”Ce am înţeles când am fost pregătită să scriu această carte a fost şi faptul că fiecare zi a vieţii mele din ultimii opt ani a fost o încercare de iubire – încercare de a-i iubi pe ceilalţi, încercare de mă iubi pe mine însămi, exerciţii de iubire incomplete din cauza faptului că nu mă iubeam pemine.

Acceptarea de sine era un termen abstract pentru mine.
Iar dacă viaţa mea a avut un sens în ultimii opt ani, acesta a fost dat de căutarea neîncetată a iubirii necondiţionate. O ştiam din poveşti, o ştiam din raţiune, o ştiam din predicile de la biserică, fără a-i permite vreodată să mă cuprindă cu adevărat. Azi sunt norocoasă de a fi aflat ce am căutat.

Consider câteodată că, până nu ne confruntăm cu dificultăţi majore, noi nu credem că putem ajunge să le experimentăm. Efectiv ni se pare că noi suntem de piatră, corpul nostru are puteri nelimitate, indiferent de solicitarea la care îl supunem.

Ce am aflat eu este că toate aceste presupuneri sunt tare greşite. Mai mult, nu prea ştim când atingem limita de la care nu ne mai putem întoarce. Doar o stare atât de proastă mi-ar fi putut mie atrage atenţia că sunt doar un om, că nu am puteri nelimitate şi că una dintre datoriile mele este să am grijă de corpul, de mintea şi de sufletul meu.

Singurul lucru de care ai, cu adevărat, nevoie în viaţă este curajul de a trăi.

Începi să fii liber atunci când faptele celorlalţifaţă de tine nu mai sunt repere pentru cine eşti tu. Puternic eşti atunci când, deşi toţi cei din jur te dezamăgesc, tu nu te îndoieşti de cine eşti.”

Maria Duduman, invitata emisiunii noastre, se întreabă ”Ce este, de fapt, iubirea? Contrar titlului „Exerciții de iubire. Calea către echilibru într-o lume fără repere”, cartea nu oferă formule matematice sau magice, exerciții de repetat sau rzolvat, ci experiența autoarei care a conștientizat că tot ceea ce i s-a întâmplat au fost ecuații ale vieții ce pot fi rezolvate sau descifrate prin iubire.

„Am învăţat că nu trecutul mă defineşte, ci ceea ce am ales să fiu astăzi. Pentru a continua să trăiesc am fost obligată întâi să învăţ cine sunt eu, să trăiesc în adevăr, cu blândeţe, în iubire, în armonie cu mine şi cu tot ceea ce există.

Am căutat în cărţi, în meditaţii şi în rugăciune,am căutat în grupuri de oameni, am investit mii de euro în programe şi traininguri susţinute de maeştri şi traineri români şi străini – totul pentru a-mi regăsi forţa interioară, a mă redescoperi şi a ieşi din prăpastia adâncă şi întunecată în care mă aflam. Și am învăţat că toate răspunsurile se află în interiorul meu, totul porneşte de la iubirea de sine.

Primul lucru pe care l-am înţeles în această călătorie către adevăr a fost că eu nu mă iubeam deloc. Și am început să caut să înţeleg ce înseamnă iubirea asta de mine şi cum mi-o pot oferi.
Apoi, am înţeles că, oricât de mult ne-ar iubi cei de lângă noi şi ar dori să ne ia suferinţa, nu o pot face. Nimeni nu se poate bucura în locul tău, nimeni nu poate simţi fericire în locul tău, nimeni nu te poate iubi în locul tău.

Am mai învăţat că adevăratele teste ale vieţii le dăm singuri. Și că cea mai grea încercare este cea cunoi înşine.

Am învăţat că viaţa se trăieşte secundă cu secundă şi se trăieşte doar ACUM.

Am învăţat că este important să ai un spaţiu în care să fii acceptat, înţeles, ascultat şi acesta este motivul pentru care îmi doresc să împărtăşesc din experienţa mea şi să fiu stâlp şi braţe calde celor care au nevoie desusţinere.

Procesul învăţării acestor lecţii a constituit drumul către mine, către iubirea de mine şi de ceilalţi. Pentru a continua să trăiesc am fost obligată întâi să învăţ cine sunt eu, să trăiesc în adevăr, cu blândeţe, în iubire, în armonie cu mine şi cu tot ceea ce există.

Conştiinţa despre cine sunt şi ce îmi doresc să fiu, împreună cu iubirea de sine sunt acum aliatele mele în faţa fiecărei provocări a vieţii şi au devenit sursă de îmbogăţire a oricărei experienţe din viaţa mea, surse ale înţelepciunii şi ale cunoaşterii.” – Maria Duduman

În prefața cărții „Exerciții de iubire. Calea către echilibru într-o lume fără repere”, Andreea Paul, Presedinte INACO, Conf. Univ. Dr la Facultateade Relaţii Economice Internaţionale, ASE, surprinde esența poveștii trăite și mărturisite de Maria. Iată un scurt fragment:

„O călătorie de transformare, o luptă pentru regăsirea formelor originale ale iertării, un angajament pentru depășirea deformărilor sufletești traumatizante și pentru regăsirea iubirii, puterea de a te lăsa ajutată, curajul de a croi o cale nouă.

Aceasta este povestea Mariei Duduman care demonstrează forţa extraordinară a rezilienţei umane. Povestea unei mame care a trecut de la epuizare fizică şi emoţională la o nouă misiune personală, un adevărat şi sincer manifest al binelui, care a refuzat să mai fie prizoniera cerinţelor profesionale ale societăţii şi a ales să îşi urmeze propriul său ritm, cu iubirea ca cea mai puternică armă.

Învăţăturile pe care Maria le oferă ne pot motiva şi inspira pe fiecare dintre noi. Fiecare emoţie dezvăluită este oglinda care ne invită să ne reanalizăm propriile vieţi: suntem mulţumiţi de ceea ce vedem? Putem schimba ceva, ca ea?

Maria ne arată că burnout-ul nu este finalul; dimpotrivă, poate fi un nou început. Poate deveni un catalizator pentru schimbare, o ocazie de a ne regăsi, de a ne reevalua priorităţile şi de a ne reconfigura viaţa într-un mod care ne îmbogăţeşte în loc să ne epuizeze.”

Realizator: Camelia Teodosiu
Foto: Maria Duduman

București FM: ”Punem binele în mișcare” cu Asociația Ajungem Mari la Centrul Sf. Dimitrie

De către Camelia Teodosiu -
0

Inspirați de motivația celor de la Asociația Ajungem Mari, de a ”pune binele în mișcare”, ne-am oprit la sediul Fundației Sf. Dimitrie din București – un centru social unde Ajungem MARI lucrează cu copii și tineri vulnerabili și încearcă prin diverse activități să le îndeplinească nevoile și să-i ajute să rămână integrați în comunitate.

Copiii din sistemul de protecție experimentează viața într-un mod diferit față de cei care cresc în sânul unei familii. Dincolo de lipsa afecțiunii, a iubirii, a siguranței pe care o oferă părinții, copiii abandonați se confruntă și cu inegalitate de șanse, nedreptate și excludere socială, din cauza mediului din care provin.

Acum 10 ani, Asociația Ajungem MARI și-a propus că construiască o lume mai colorată în care toți copiii au șanse egale. La educație, la sănătate, la demnitate. Împreună cu voluntarii asociației, reușește să le ofere copiilor abandonați acces la o viață normală, prin pregătire școlară, excursii și ieșiri, cursuri vocaționale, tabere de dezvoltare personală. 3.000 de copii și tineri instituționalizați și din medii defavorizate sunt ajutați să devină adulți responsabili, independenți și fericiți.

Fundaţia Sf. Dimitrie din București este în serviciul comunităţii oferind programe socio-educative şi asistenţă psihologică copiilor aflaţi în situaţii de risc şi sprijin psiho-social familiilor acestora, în aşa fel încât familia să devină un agent activ în rezolvarea problemelor care o fac vulnerabilă, făcând din accesul la educaţie şi cultură instrumente de luptă contra izolării şi marginalizării provocate de sărăcie.

Aici, copiii sunt ajutați să își facă temele, merg la muzee, la teatru, participă la activități creative, desenul fiind printre activitățile lor preferate.

Ana Cristache, Director General al Asociației Ajungem MARI ne vorbește despre misiunea asumată, programul educațional al asociației și proiectele dezvoltate:

„Reușim să strângem anual 1400 de voluntari, din toată țara, care își dedică cel puțin trei ore pe săptămână copiilor abandonați. Îi ajută la teme, merg cu ei la muzeu, le devin prieteni, mentori, parteneri de joacă.

Să vă spun și câteva cuvinte despre proiectele Ajungem MARI: facem psihoterapie care să le dea aripi copiilor instituționalizați, logopedie care să le dea glas, consiliere vocațională, cursuri de calificare care să le dea viitor, ieșiri și excursii care să le ofere gustul bucuriei vieții, tabere de independență care să le ofere putere și libertate.

Cum ne pot ajuta oamenii să ducem povestea Ajungem MARI mai departe? Prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit (persoane fizice), prin direcționarea a 20% din impozitul pe venit/profit (companii), participarea la competiții și campanii de fundraising (Half-Marathon și Swimathon), donații prin SMS sau pe site-ul Ajungem MARI (unice sau recurente). Fondurile strânse se transformă în ședințe de logopedie, în psihoterapie care vindecă traume emoționale, excursii la munte, la mare, ieșiri la muzeu, la teatru, cursuri de dans, de canto, consiliere vocațională și cursuri de calificare, tabere de dezvoltare personală.”

La Fundaţia Sf. Dimitrie din București – centru social de zi, abordarea este una globală, vizând copilul, familia, comunitatea, şcoala. Asocierea acestor factori evită acțiunile secvenţiale, fragmentate, pe categorii de probleme. Drept pentru care, echipa operativă este pluridisciplinară cu asistenţi sociali, educatori, psiholog, artişti plastici, preot, elevi și studenți voluntari.

Voluntarii cu care am stat de vorbă – Diana și Simona ne-au explicat rolul lor în dezvoltarea copiilor din sistemul de protecție, ce schimbări au observat în comportamentul copiilor; provocările cu care se confruntă copiii din sistemul de protecție în societate și cum reușește Fundaţia Sf. Dimitrie, împreună cu Asociația Ajungem MARI, să răspundă acestor nevoi.

Copiilor instituționalizați le lipsesc multe, dar mai ales atenția, afecțiunea…

Olimpia Iacob, Director centru Fundația Sfântul Dimitrie din București ne-a mărturisit că prin activitatea desfășurată Asociația Ajungem Mari și Fundația Sf. Dimitrie din București, reușesc să umple puțin din acest gol prin implicarea voluntarilor în activitățile derulate alături de profesioniști și prin proiectele menite să îndeplinească nevoile copiilor.

De asemenea, Ana Cristache, Director General al Asociației Ajungem MARI ne-a dat detalii despre cel mai mare program național derulat în sprijinul copiilor instituționalizați din România, în parteneriat cu Asociația Preventis, specializată în programe de prevenire și consiliere în adicții.

Este vorba despre campania de luptă împotriva consumului de droguri în rândul tinerilor din sistemul de protecție, lansată anul acesta, în luna ianuarie

Apelul campaniei –  „Drogurile promit fericirea. Dar o fură!” atrage atenția asupra faptului că pentru copiii și tinerii instituționalizați există un risc mai mare ca aceștia să intre în contact cu drogurile pentru a face față traumelor emoționale.

Ce se întâmplă în cadrul acestei campanii? Aflăm din comunicatul de presă transmis de Asociația Ajungem MARI:

”Timp de 6 luni, 250 de tineri (12-18 ani) din București și județele Arad, Botoșani, Cluj, Constanța, Galați, Iași, Mureș, Sibiu și Timiș vor primi suport educațional, moral și emoțional menit să prevină consumul de droguri. 69 de voluntari Ajungem MARI și angajați ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) vor fi instruiți să prevină comportamentele adictive, dar și să recunoască și să acorde ajutor tinerilor dependenți, în cadrul unor cursuri de formare în adicții.

În căutarea fericirii, a metodelor care să le redea încredere în sine și să le vindece traumele, copiii instituționalizați reprezintă una dintre categoriile cu risc extrem de crescut de a apela la substanțe interzise. Viața în comunitate pentru un tânăr din sistemul de protecție poate fi foarte stresantă, mai ales dacă este victima bullying-ului. Drogurile pot părea o metodă de a se destinde și de a se refugia într-o lume imaginară, unde nu există durere, unde nimeni nu îl respinge și este fericit. 

„E nevoie mai mult ca oricând de o astfel de campanie, pentru copiii și tinerii instituționalizați care sunt pe punctul de a deveni victimele consumului de droguri. Ne-am unit forțele cu Preventis, cu o experiență de 18 ani în programe de prevenire și de consiliere a dependențelor, pentru că soluția nu este doar să le explicăm impactul pe care îl au aceste substanțe asupra sănătății lor. Cu siguranță au aflat la școală, au citit pe Internet sau au vorbit cu prietenii și personalul DGASPC. Ne dorim să descoperim motivele pentru care apelează la droguri, știind totuși că sunt nocive, și să rezolvăm acea problemă prin discuții cu voluntarii noștri sau, în cazuri mai avansate, prin servicii specializate de psihoterapie” – Vivianda Nicolae, Vicepreședinte Ajungem MARI.

„Nimeni nu-și dorește să aibă probleme din cauza consumului de droguri. Nu știu pe nimeni care să fi ales să consume droguri ca să-și facă rău, ca să experimenteze efectele negative. Nu. Toți oamenii își doresc să fie fericiți și să evite ceea ce le produce suferință. Face parte din normalitatea vieții. Dar a căuta obținerea stării de fericire sau detașarea de probleme prin droguri poate fi foarte periculos, iar copiii și tinerii din centre sunt chiar mai aproape de consum și dependență. Ne dorim să le fim aproape și ne bucurăm că împreună cu Ajungem MARI vom oferi o șansă în plus ca ei fie bine cu ei și vom putea să le dăm speranța unei vieți mai fericite și sănătoase” – Viorelia Bîrlădeanu, Coordonator programe de prevenire, Preventis.

Adolescenții nu se simt suficient de iubiți și acceptați și se simt copleșiți de responsabilități. Apare nevoia de a evada din realitate și de a scăpa de probleme sau de a deveni mai energici pentru a duce la sfârșit toate proiectele, pentru a primi validare. Pe termen lung, aceste nevoi devin tot mai greu de satisfăcut fără droguri.

Adolescenții ajung mai rapid la dependență decât adulții

În România se observă o tendință de creștere a consumului de droguri în ultimul deceniu, conform Raportului Național privind situația drogurilor (2022). 16,9% dintre persoanele cu vârste între 15 și 34 de ani au experimentat cel puțin un tip de drog la un moment dat, 10% au consumat în ultimul an, iar 6,6% – în ultima lună, de 1,4 ori mai mare față de studiul anterior (4,5%). Cea mai mică vârstă de debut în consumul de substanțe psihoactive este de 13 ani.

Consumul de substanțe interzise poate crea dependență la orice vârstă, însă adolescenții sunt mult mai vulnerabili. Motivul ține de stadiul maturizării unor centri din creier responsabili de autocontrol, procesul decizional și gândirea pe termen lung. În adolescență, cortexul prefrontal se află în plin proces de dezvoltare. Consumul de substanțe interzise la această vârstă împiedică dezvoltarea celor mai performanți centri ai creierului (maturizarea cerebrală se produce jurul vârstei de 25 de ani). De aceea, adolescenții tind să fie mai impulsivi, să nu analizeze riscurile și să caute experiențe care aduc adrenalină.

Pentru fericire nu ai nevoie de droguri, ci să fii bine cu tine

În cadrul proiectului „Fii bine cu tine! Educație & Prevenire NU dependență”, 250 de tineri cu vârste între 12 și 18 ani aflați în situații și în medii de risc vor primi suport educațional, moral și emoțional menit să-i țină departe de consumul de droguri. De asemenea, 21 de tineri instituționalizați vor beneficia de psihoterapie: 5 dintre ei vor participa la ședințe individuale, iar 16 vor fi integrați în grupuri suport în București și Cluj-Napoca, pentru a conștientiza ce implică consumul de droguri și ce efecte are.

69 de voluntari Ajungem MARI și angajați DGASPC vor urma cursuri de formare de bază în adicții, susținute de trainerii asociației Preventis. Vor învăța cum să recunoască semnele directe și indirecte de consum și care sunt soluțiile pentru a convinge tinerii să nu consume substanțe.

Proiectul „Fii bine cu tine! Educație & Prevenire NU dependență” este derulat în perioada 15 ianuarie – 14 iunie 2024 de asociația Lindenfeld în parteneriat cu asociația Preventis și finanțat prin programul În Stare de Bine susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Despre Ajungem MARI: Ajungem MARI este cel mai mare program naţional care susţine pe termen lung copiii şi tinerii instituţionalizaţi şi din medii defavorizate să devină adulţi responsabili, independenţi şi fericiți. Peste 3.000 de copii sunt sprijiniţi educațional, moral și emoțional de voluntarii organizaţiei, în Bucureşti şi 24 de judeţe din ţară. Mai multe puteți afla pe: www.ajungemmari.ro.

Despre Preventis: Asociația Preventis cu sediul în Cluj Napoca desfășoară activități de 18 ani la nivel local și național, în domeniul prevenirii și intervenției în consum și dependență de substanțe. Mai multe pe www.preventis.ro.

Despre programul În Stare de Bine: În Stare de Bine este un program anual de finanțare ce oferă granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro pe an organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, cu susținerea financiară a Kaufland România.Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în trei domenii esențiale – cultura, sportul și viața sănătoasă – și care se adresează grupurilor vulnerabile și comunităților din care acestea fac parte. În acest an, în mod excepțional, criza umanitară din Ucraina a determinat reorientarea parțială a programului către sprijinirea migranților și refugiaților alungați de război din țara vecină. Pentru mai informații, accesați www.instaredebine.ro.”

Realizator: Camelia Teodosiu

Foto: Asociația Ajungem Mari

Aeroclubul din Caransebeș, rampă de lansare pentru tinerii care doresc să devină piloți

De către Camelia Teodosiu -
0

Înălțimile și zborul cu avionul fascinează dintotdeauna. Vestea bună este aceea că fiecare dintre noi poate urma o carieră în aviație, iar tinerii o pot face gratuit prin intermediul Aeroclubului României.

Chiar înainte de a lua permisul de conducere auto, tinerii pot obține brevetul de pilot, de la vârsta de 16 și jumătate.  Cursurile, organizate gratuit pentru tinerii care doresc să devină piloți, se află în plină desfășurare la Aeroclubul din Caransebeș. Există un număr mare de adolescenți care urmează cursurile teoretice – peste 35de fete și băieți.

”Este un prim pas pentru o persoană care vrea să facă o carieră din această activitate, iar în această perioadă se desfășoară cursurile teoretice. Am început cu 46 de tineri din mai multe localități din țară, dar în special din partea de vest. După finalizarea cursurilor de teorie,vom avea un examen, în urma căruia vor rămâne doar primii 25 de candidați. După examenul intern, urmează vizita medicală și apoi, în urma analizării documentelor,  se va emite aprobarea de zbor. Aceștia vor merge mai departe și vor începe partea practică – zborul”, a spus comandantul aeroclubului caransebeșean, Cristian Iorgov.

40 de ore de zbor trebuie să parcurgă tinerii pentru a obține licența de pilot pe aeronave ultraușoare motorizate. 23 de ani este vârsta maximă până la care cursurile se fac gratuit.

Unul dintre tinerii care a reușit să aibă o carieră din pilotaj este Flavius Mărțuică, caransebeșeanul de doar 21 de ani care în prezent pregătește alți tineri să devină piloți de avion.  La 17 ani, a obținut brevetul de pilot pe aeronave ultraușoare. La 16 ani, s-a înscris la cursurile organizate la Aeroclubul Caransebeș și a reușit să parcurgă cu brio toate etapele, deloc ușoare.

”Anul 2023 a fost primul meu an în calitate de instructor, iar acum, în 2024, se împlinesc 5 ani de când eu mă aflam în locul acestor tineri care doresc să devină piloți.  Am învățat foarte multe, ca să pot transmite mai departe informația către aceștia, deoarece predau și partea teroretică”, a spus Flavius Mărțuică.

Aeroclubul Teritorial ”Octavian Ulici” din Caransebeș oferă această șansă tinerilor care vor aibă o carieră în aviație. Cei mai consecvenți dintre ei au posibilitatea să fie angajați în cadrul Aeroclubului României, care este o adevărată rampă de lansare pentru pasionații de zbor.

Realizator: Cristina Corocan

Foto: Flavius Mărțuică

Ju Jitsu – Arta supleței

De către Camelia Teodosiu -
0

„Suplețea învinge forța, mintea ghidează corpul.”

Astăzi, ne vom aventura în lumea artelor marțiale și vom explora cum ju jitsu-ul poate influența și ajuta dezvoltarea copiilor.

Iată câteva citate care reflectă profunzimea și varietatea înțelepciunii găsită în practica artelor marțiale, punând accent pe dezvoltarea personală, disciplină și auto-control, mai mult decât pe simpla capacitate de a lupta.

„Artele marțiale nu sunt despre luptă; sunt despre construirea caracterului.” – Bruce Lee

„Nu este important să fii mai bun decât altcineva, ci să fii mai bun decât ai fost ieri.” – Jigoro Kano, fondatorul judo-ului

„Cel mai puternic luptător nu este niciodată furios.” – Lao Tzu

„Învingătorul este cel care poate merge pe drumul cel mai lung, cu un zâmbet pe față.” – Rickson Gracie

„Adevărata esență a artelor marțiale nu se găsește în victorie sau înfrângere, ci în perfecționarea caracterului celor care le practică.” – Mas Oyama

„Singura luptă pe care o pierzi este aceea din care nu înveți nimic.” – Miyamoto Musashi

„Succesul în arte marțiale vine din practica repetată și eșecul repetat, cu niciun abandon între cele două.” – Anonim

„Artele marțiale sunt o călătorie, nu o destinație.” – Anonim

„Dacă vrei să controlezi adversarul, trebuie mai întâi să te controlezi pe tine însuți.” – Miyamoto Musashi

„Limita nu este cerul. Limita este mintea.” – Anonim

Dintre toate stilurile de arte marțiale şi mai ales cele de autoapărare, cel mai cunoscut a rămas până astăzi stilul de luptă numit de japonezi Ju Jitsu. Spre deosebire de alte stiluri, începuturile istoriei Ju-Jitsu-lui nu i se atestă o dată exactă de apariție. Doar într-un manuscris caligrafiat de unul dintre cei mai renumiți maeștri de Ju-Jitsu, Hisamitsu Mimurodo (1911-1985) se menționează că originea acestei arte de apărare fără arme vine de undeva din timpuri străvechi.

Ju Jitsu, în traducerea lui ca arta supleței, este o complexitate de forme și metode ale luptei fără arme, având la bază forma deplasării, îmbunătățirea elasticității aparatului locomotor, urmărind ca superioritatea în cadrul luptei să nu fie forța brută sau a greutății, ci a inteligenței și a flexibilității. În practică, principiul esențial al Ju-Jitsu-lui este de a-l învinge pe adversar prin anumite proceduri, folosind în același timp minimum de efort.

Atât „ju-jitsu” cât și „jiu jitsu” (sau chiar și „jiu-jitsu”) sunt variante de scriere acceptate și folosite pentru a desemna aceeași artă marțială. Variantele de scriere diferă în funcție de transliterația din limba japoneză în alfabetul latin și pot fi influențate de tradițiile specifice școlilor sau federațiilor care practică această artă.

În general, „ju-jitsu” (sau „jūjutsu” în transliterația mai apropiată de pronunția japoneză) este forma tradițională și se referă la tehnicile vechi japoneze de luptă corp la corp, care includ aruncări, încuietori și tehnici de imobilizare.

„Jiu jitsu” sau „jiu-jitsu”, pe de altă parte, este adesea folosit pentru a face referire la Brazilian Jiu-Jitsu (BJJ), o evoluție modernă a ju-jitsu tradițional, care pune un accent mai mare pe lupta la sol și tehnici de submisie. BJJ a devenit extrem de popular în întreaga lume, mai ales după succesul în competițiile de arte marțiale mixte (MMA).

„Disciplină în corp, pace în minte, armonie în spirit.”

De la interlocutorii noștri – copii și tineri care practică acest sport, o mamă devotată care ne-a surprins câte știe depsre jiujitsu și, bineînțeles, de la Sensei Mihai Curelea care a înființat clubul sportiv  Hai Shin Jitsu, aflăm că ju jitsu-ul oferă numeroase beneficii. În primul rând, le dezvoltă disciplina și respectul față de alții și față de sine. Prin regulile și ceremoniile specifice, copiii învață să asculte și să respecte autoritatea, să urmeze instrucțiunile și să își controleze comportamentul.

Pe lângă disciplină și respect, ju jitsu-ul îi ajută pe copii să își dezvolte încrederea în sine și să își îmbunătățească starea fizică și mentală. Prin antrenamente regulate, copiii își întăresc mușchii, își îmbunătățesc flexibilitatea și coordonarea și își cresc rezistența fizică. În același timp, ei învață să își controleze emoțiile și să facă față stresului și presiunii în timpul competițiilor sau a situațiilor de conflict.

Ju jitsu-ul învață copiii să gândească strategic și să găsească soluții creative în fața provocărilor. Ei învață să își controleze frica și să își păstreze calmul în situații dificile. De asemenea, ju jitsu-ul îi învață pe copii să coopereze și să lucreze în echipă, să își sprijine colegii și să se ajute unul pe altul să crească și să se îmbunătățească.

Sensei Mihai Curelea ne vorbește despre aceste beneficii semnificative pentru dezvoltarea copiilor și despre cum poate jiujitsu-ul să îi ajute pe copii să facă față provocărilor din viața de zi cu zi.

Fondator și Președinte al Clubului Hai Shin Jitsu, Sensei Mihai Curelea are convingerea că talentul și capacitatea unui sportiv pot fi puse în valoare prin antrenamente repetate. Nu întâmplător, Clubul Hai Shin Jitsu se poate lăuda cu multipli Campioni naționali, Vice-Campion Mondial, Campioni Balcanici și cu multe participări la concursuri naționale și internașionale de la care sportivii Clubului au venit cu numeroase premii, medalii, cupe, dar mai ales cu multă încredere și motivația de a fi niște învingători.

Sensei este un cuvânt japonez care, în traducere directă, înseamnă „persoană născută înaintea alteia”. În limbajul comun, înseamnă „maestru” sau „profesor”. Cuvântul este folosit și pentru a arăta respect unei persoane care a atins un anumit nivel de profesionalism.

În esență, sfatul oferit părinților din partea celor care ne-au fost interlocutori este: „Încurajați și susțineți interesul copiilor pentru sport, în acest caz pentru jiujitsu! Această artă marțială poate avea un impact profund asupra vieții lor și îi poate ajuta să devină versiuni mai bune și mai echilibrate ale lor înșiși.”

Ju-jitsu, fiind o artă marțială profundă și filozofică, a inspirat multe citate și reflecții care transmit esența și înțelepciunea acestei practici. Iată câteva dina ceste citate inspiraționale legate de ju-jitsu și arte marțiale în general, care pot oferi perspectivă și motivație:

  1. Adaptabilitatea: „Arta noastră este calea flexibilității, a inteligenței și a adaptării. Este știința corpului, mintii și sufletului.” – Acest citat subliniază importanța adaptabilității și inteligenței în ju-jitsu, nu doar forța fizică.
  2. Călătoria personală: „Cureaua neagră este un alb începător care nu a renunțat niciodată.” – Aceasta frază populară în comunitatea artelor marțiale subliniază importanța perseverenței și a dedicației continue în practică.
  3. Controlul și echilibrul: „Adevărata forță nu provine din victoria asupra celorlalți, ci din controlul de sine și din capacitatea de a-ți menține echilibrul.” – Acest citat scoate în evidență esența controlului intern și a echilibrului emoțional în practica ju-jitsu.
  4. Respectul: „Respectul nu se impune sau se câștigă prin forță, ci se cultivă prin caracterele noastre.” – În artele marțiale, respectul mutual și față de practică este fundamental.
  5. Învățarea continuă: „Nu există pierdere în ju-jitsu. Câștigi sau înveți.” – Această perspectivă este des întâlnită în comunitatea ju-jitsu, subliniind ideea că fiecare experiență, fie că este un succes sau un eșec aparent, este o oportunitate de învățare.
  6. Prezența și conștientizarea: „Ju-jitsu ne învață nu doar să luptăm pentru momentul prezent, ci și să fim conștienți și pregătiți pentru ce urmează.” – Aceasta reflectă importanța prezenței și a anticipării în arta marțială.
  7. Forța interioară: „Adevărata forță a unui luptător nu se află în mușchii săi, ci în inima sa.” – Un memento că, în ju-jitsu, determinarea, curajul și spiritul sunt la fel de importante ca și condiția fizică.

Aceste citate captează doar o parte din învățămintele profunde și filozofia din ju-jitsu. Ele ne reamintesc că, deși este o artă marțială, ju-jitsu este la fel de mult o filozofie despre dezvoltarea personală, înțelepciune și învățare continuă.

Realizator: Camelia Teodosiu

Foto: Mihai Curelea – arhiva personală

Radio România Brașov FM: Ana Șestacova, provocările vieții de medic de familie în mediul rural

De către biancabuca -
0

”Sănătatea este o comoară pe care puțini știu să o prețuiască, deși aproape toți se nasc cu ea”. (Hipocrate)

Povestea acestei ediții a emisiunii România de Nota 10 are în centru omul care-și dăruiește viața oamenilor. Născută în Republica Moldova, absolventă a Facultății de Medicină din Cluj, invitata noastră ar fi putut alege orice specializare pe care să o practice oriunde în țară sau în străinătate, însă inima a purtat-o către Brașov, iar profesia într-unul dintre cele mai îndepărtate sate ale județului, devenind medic de familie în mediul rural. Acum, Ana Șestacova este președinta Patronatului Medicilor de Familie Brașov, iar ziua sa de muncă începe, de ani de zile, cu naveta către Centrul de permanență din Feldioara.

Ușor, ușor a devenit membră a fiecărei familii care îi trece pragul. Știe toate problemele de sănătate ale tuturor, de la bebeluși până la bunici și, dacă este nevoie, chiar și problemele animăluțelor din bătătură. De fiecare dată, vorbește despre meseria sa cu lacrimi în ochi și simte că și-a găsit pe deplin chemarea, medicina de familie, însă privește cu tristețe către tânăra generație de medici de familie care nici nu vrea să audă de cabinet în mediul rural:

”Din păcate, e foarte greu să convingem tinerii să vină în mediul rural. Din păcate! Pentru că aici chiar faci meserie, medicină. Faci de la microchirurgie până la tratamente injectabile, perfuzii. Este, zic eu, o gamă largă de servicii medicale și medicul de familie  este cel care chiar are în curriculă aceste servicii. Din păcate, tinerii nu sunt atrași absolut deloc. Își doresc să fie cât mai tehnologizat totul, mai modernizat și să fie în oraș, dar totuși, ținând cont că și în mediul rural se simte o oarecare evoluție și dezvoltare, cred că se poate face medicină și la țară, chiar cu un nivel de satisfacție mult mai mare din punct de vedere porfesional”. 

Ana Șestacova a copilărit în Republica Moldova, în Soroca, un orășel la granița cu Ucraina. Încă din copilărie viitorul părea că îi este pecetluit.

”Sunt aminitiri foarte plăcute din copilărie. Stăteam chiar lângă un spital, iar în copilărie stăteam pe la geamuri și urmăream ce se întâmplă în interior. Mă jucam numai de-a doctorul. Mai mult, când se sacrificau porcii, spre exemplu, eram acolo cu eprubetele. Pe vremurile acelea, făceam foarte greu rost de eprubete, de seringi pentru că nu erau de unică folosință. Aveam o trusă, o cutiuță din lemn în care aveam eprubetele, aveam seringile și repede fugeam și eu să iau un pic de sânge să văd ce se întâmplă cu el”, ne-a povestit Ana Șestacova, cea care a devenit primul medic din familia sa.

Dragostea a fost cea care a convins-o să rămână în România și, implicit, să vină la Brașov. Acum, viața îi este împlinită și de frumoasa familie, soțul Edi, fiu al celui mai vechi anticar femeie din Brașov și fiica sa, Myriam, multiplă campioană mondială în domeniul artelor marțiale.

Vă invităm să descoperiți în interviul audio și video o poveste autentică a României de Nota 10!

Realizator: Bianca Bucă

Editor imagine: Bianca Bucă

Foto: Bianca Bucă și arhiva personală Ana Șestacova

Editare audio: Alina Andor

Cărți cu suflet

De către Camelia Teodosiu -
0

Bun găsit la emisiunea noastră dedicată, în această ediție, unei personalități din lumea editorială românească și unei edituri care a reușit să aducă un concept inovativ în lumea cărților.

Vă invit să explorăm povestea lui Costel Postolache și a Editurii Integral. Vom afla despre impactul lor asupra industriei cărții din România și vom aduce în discuție viitorul inovator al cărților în era digitală.

Costel Postolache este o personalitate discretă, dar un nume binecunoscut în mediul profesinal editorial românesc. Puțini știu că semnătura lui inițială, pe articolele și poeziile scrise, înainte de 1989, a fost Octavian Nemira. La începutul anilor ‘90, a renunțat la o carieră de succes în domeniul geologiei – geofizicii și s-a alăturat echipei care a înființat Editura Nemira.

Versurile care îi devin o mantră pe drumul sinuos al imprimării poveștilor în sufletul cititorului, ca entitate, indiferent de forma pe care o ia cartea, sunt inspirate din Pasărea Phoenix și ale ei frumos cântate versuri:

„Fie sa renască numai cel ce har / Are de-a renaște curățit prin jar”.

Ca fondator și director general al Editurii Integral, Costel Postolache a adus o contribuție semnificativă la diversificarea și inovarea industriei cărții în România.

Prezentă pe piața românească de carte încă din 1996, ca o editură-hobby, Integral s-a relansat ca un proiect editorial național în anul 2014. La ora actuală, portofoliul Integral include reviste și cărți în format e-book și tipărit, distribuite national în toate rețelele de librării, presă și magazine online de carte.

Printre personalitățile lansate de editorul Costel Postolache, se află și Horia-Roman Patapievici care, în 1997 într-un document făcut cunoscut publicului, acum, pentru prima oară, scria:

L-am cunoscut pe d-l Postolache într-un moment cheie al vieții mele publice : debutul editorial în volum, la editura Nemira, unde domnia sa ocupa o poziție cheie.
Am asistat, în calitate de autor lansat, la desfășurarea competențelor și a imaginației profesionale ale domnului Postolache. Prin tenacitate și ingeniozitate, a reușit să impună mediilor un autor despre care puțini auziseră, al cărui scris nu era popular și ale cărui teme nu erau de natură să suscite mode. În acțiunea sa era ubicuu, neobosit, eficace și stăpânea fiecare fragment al procesului de marketing editorial, de parcă s-ar fi ocupat numai de el toată viața. M-am întrebat adeseori cum s-a putut ajunge la atât de scurt timp după căderea comunismului, la o profesionalizare deplină a ceea ce, inițial, nu fusese decât un shift of vocational interest (R. K. Merton).
Firește, în cazul celor care au reușit profesionalizarea schimbării vocaționale este vorba nu numai de un talent deosebit, ci și de o extraordinară mobilitate a unei facultăți greu de caracterizat, care pare a fi o combinație între talent, discernământ și inteligență. Cred că d-l Postolache o posedă în mod eminent. În ce mă privește, este prima competență de piață liberă pe care am văzut-o desfășurându-se în acțiune, și anume cu deplină eficacitate. – (H.R. Patapievici, Grupul pentru Dialog Social, București – 12 mai 1997).

Editura Integral este fondată și condusă de Costel Postolache, profesionist cu peste 30 de ani experiență în industria editorială (Nemira, Corint, Media Pro).

În 10 ani de activitate, Editura Integral a lansat două reviste (Fusion și Almanah Junior) și a publicat peste 1.000 de titluri de cărți, în format tipărit și e-book, în 50 de colecții.

Printre bestseller-urile Editurii Integrale se numără lucrări notabile precum „Marea Spovedanie a brokerului fugar” de Cristian Sima și seria „Phoenix” de Nicolae Covaci. De asemenea, editura a publicat aproape 200 de cărți semnate de Dan-Silviu Boerescu, care ocupă și poziția de Director Editorial.

Istoricul Editurii Integral reflectă o serie de realizări și colaborări notabile, incluzând participarea la programe internaționale de traducere și publicare, precum și publicarea de volume de poezie și proză atât din autori români cât și internaționali.

Editura Integral este o prezență semnificativă pe piața românească de carte încă din 1996, când a fost înființată ca o editură-hobby. Totuși, în anul 2014, s-a relansat ca un proiect editorial național, extinzându-și portofoliul și aducând inovații în lumea cărților.

Tot în 2014, s-a lansat proiectul Integral Educațional și Colecția Nota Zece, consolidându-și astfel poziția în segmentul educațional al pieței editoriale românești.

Un aspect remarcabil al activității Editurii Integral este adoptarea unui concept editorial inovativ, și anume integrarea codurilor QR în cărțile publicate. Această abordare a transformat modul în care cititorii interacționează cu cărțile, oferindu-le acces la conținuturi suplimentare, discuții cu autori sau informații contextuale într-un mod rapid și convenabil. Editura Integral a fost pionieră în adoptarea tehnologiei QR în lumea cărților, oferind astfel o experiență de lectură mai interactivă și bogată pentru cititori. Această inovație a consolidat poziția Editurii ca un jucător important și progresiv în peisajul editorial românesc.

În anul 2020, mass media anunța că în premieră mondială, la editura Integral, a apărut prima carte hibridă care conține sute de pictograme QR. Acestea sunt purtătoare de conținut și extind lectura cărții în mediul online. ”Aveți acum legătura care lipsea între cartea tipărită și internet”, anunța Editura Integral. „Posibilitățile de lectură în hyperspațiu sunt nelimitate. Tot ce vă trebuie sunt o carte pe hârtie și un smartphone cu o aplicație gratuită de scanat QR-uri. De rest se ocupă Integral. O lectură integrală. O exclusivitate mondială powered by Integral.”

„Și, în această formulă, se anulează conflictul între cartea electronică și cartea tipărită”, ne spune Costel Postolache – Directorul Editurii Integral, prezent în Biblioteca de Bucurii:

„Vorbim de cartea electronică și de cartea tipărită, o temă care a indus multe dezbateri. Cine supraviețuiește, cine omoară pe cine? Mulți au spus: cartea electronică omoară cartea tipărită. Ei, aici am un punct de vedere puțin del diferit și nu doar o părere, ci un lucru calificat, adică un lucru pe care l-am făcut, pe care Integral l-a făcut și, cu siguranță, e singura editură din România care a inventat acest lucru și este editura care a făcut câteva zeci de cărți din diverse domenii.  Adică, am făcut un lucru foarte simplu. Toți au zis: domnule, e o idee elementară, dar e genială! Am introdus QR-urile ca vector de conținut în cărți. Asta însemnând carte și științifică și prima carte în care am folosit QR-ul, pentru că eu căutam o soluție să folosesc enorma cantitat de informație pe care o aveam în afara textului scris.

A fost o carte a profesorului Constantin Crânganu – profesor la Iași, acum profesor la City University New York, profesor de geofizică, climatologie și de științele pământului –  „Schimbările climatice – Un ghid (uneori) incorect politic”. Ei, această carte conține 600 de QR-uri. Dar asta ce înseamnă ? Că orice referință din carte, care inițial se ducea într-o hipertex în articol, într-un site, într-un video, într-o conferință, într-o carte, într-un Amazon, într-o referință de orice fel, a devenit un QR.

Oricine citește cartea și are la îndemână un telefon, astfel încât dacă citești cartea și te lovești de referința aia pe care n-o să o bagi niciodată cu 500 de caractere (de exemplu), scanezi codul QR și ai pe telefon sau pe un smart TV,  exact referința pe care ți-o dă autorul. Același lucru l-am făcut la bibliografie. Bibliografia are format obișnuit, dar alături, fiecare referință are și QR-ul. Nu am nevoie să fac nu știu câte investigații.

A funcționat extrem de bine această formulă. Pentru ea, Integral a luat Premiu pentru inovație în publishing la Gala IT&C. În momentul în care am prezentat asta, și am prezentat în fața unor experți și management de top din IT&NC, Wow! Dar cărțile așa pot să conțină de milioane de ori mai multe informații. Da, ăsta este adevărul ! Am făcut această carte, după care am făcut albumul de pictura lui Nicu Covaci, am făcut asta în cărțile de inteligență artificială pentru copii, cărți de marketing…, cărți din orice domeniu.

În această formulă, codul QR deja anulează conflictul între e-book și cartea tipărită și devine legătura lipsă între cele două, legate ombilical.Acest simbol grafic, atât de răspândit pentru comunicări simple, poate fi utilizat pentru comunicări complexe, iar plasat la locul potrivit, schimbă ceea ce este definiția actuală a cărții.”

Editura Integral, fondată și condusă de Costel Postolache, un profesionist cu peste 30 de ani de experiență în industria editorială, a obținut recunoaștere și premii importante în domeniu.

La sfârșitul anului 2015, Integral a fost desemnată, la Gala Performanței, drept cea mai dinamică editură din România și cel mai spectaculos new entry din industria editorială.

În 2017, Integral a primit Premiul Special Performer pentru Antreprenoriat în domeniul editorial și, în 2019, Premiul special pentru inovație în industria editorială la Gala Premiilor IT&C.

Tot în 2019, la Târgul Internațional de Carte de la Beijing, pentru contribuția sa la îmbunătățirea schimburilor comerciale și culturale, Integral a primit Premiul pentru cel mai bun partener B&R.

În perioada 2021-2023, Integral a fost singura editură românească invitată să participe la Conferința Editorilor din cadrul Târgului Internațional de Carte din Sharjah – cel mai mare târg de carte din lumea arabă.

În 2023, a fost prima editură din România invitată să participe la Feria del Libro (FIL) Guadalajara, al doilea cel mai mare târg de carte din lume.

Realizator: Camelia Teodosiu

Foto: Editura Integral

Radio Cluj: Andrea Nagy și primul podcast românesc pentru persoane cu dizabilitați

De către Camelia Teodosiu -
0

“Nu a fost uşor la început. A trebuit să învăţ să funcţionez într-un anumit ritm de lucru, să fiu sigură pe propriile opinii și să asimilez enorm, din punct de vedere profesional. Apoi, eu credeam că, după anii de şcoală specială în care împărţeam dormitorul cu 15 fete, nu mai aveam de învăţat despre managementul stresului, dar nu am avut dreptate.”

Am ales pentru tine o poveste frumoasă despre limite depășite și despre drag de jurnalism. Andrea Nagy este singurul redactor de radio, din România, nevăzător. Așa s-a născut și aceasta este puterea ei!

În urmă cu șapte ani a intrat în echipa Radio România, mai exact redactor la Radio Cluj. Andrea s-a pregătit mult pentru a face carieră din pasiunea ei. A început și un doctorat în jurnalism și, pe lângă materiale de radio produse zilnic, realizează și un podcast prin care face tot posibiliul să-și păstreze comunitatea informată, unicul de acest gen din media românească.

Andrea Nagy are 35 ani și este din Satu Mare. Este unicul copil la părinți, a învățat și locuit la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere din Cluj și a ales să rămână în municipiu, să îndrăznească mult și să muncească oricât pentru planul și visul ei. Totul a decurs relativ simplu, spune ea, mai ales pentru că învățatul nu a fost o povară. Vorbește patru limbi, a fost creativă de când se știe și a inventat chiar propria metodă de a citi direct de pe calculator. Andrea s-a adaptat ușor la nou și la tehnologie pe care a învățat să o folosească în favoarea ei. După îndelungi căutări pe piața muncii, Andrea Nagy a ajuns și la Radio Cluj.

“Pe când eram eu la liceu, existau câteva profesii tradiţionale către care se putea îndrepta un nevăzător, profesii care erau însă puţine şi foarte restrictive. Bine, nici astăzi nu e uşor, dar pe atunci chiar auzeai foarte rar de nevăzători care să practice altceva decât masajul sau să fie profesori la o şcoală de nevăzători. Ori direcţiile acestea pur şi simplu nu erau pentru mine. Mă pricepeam să scriu frumos, vorbeam patru limbi la un nivel avansat şi-mi dădeam seama că mă pot adapta la cerinţele tehnologice; aşa că m-am îndreptat spre jurnalism.

Facultatea în sine nu a fost dificilă, pentru că profesorii aveau destulă înţelegere la materiile la care chiar nu aveam ce să fac (precum cursul de fotojurnalism). La facultate mi-am dezvoltat propria metodă de a citi cu voce tare de pe calculator, nu în Braille, pentru că alfabetul Braille este nepotrivit la microfon: la orice emoţie sau nervozitate mâinile tale se răcesc, tremură sau transpiră, iar aceste condiţii nu sunt favorabile cititului Braille. Metoda mea seamănă cu traducerea simultană: împart textul în aşa fel încât să am 4-5 cuvinte pe un rând; iar când pronunţ cu voce tare o serie de cuvinte, calculatorul îmi citeşte deja la ureche, prin cască, următoarea serie de cuvinte. Este o metodă care nu se predă nicăieri: din câte ştiu sunt doar trei nevăzători în toată ţara care pot să citească prin această metodă şi fiecare a dezvoltat-o pe cont propriu.

Nu cred că mă dezavantajează să fiu nevăzătoare în această profesie, pentru că nu sunt jurnalist de război. Normal că oamenii se uită, normal că le atrage atenţia, dar am învăţat să valorific asta. De cele mai multe ori mă ocup cu subiecte legate de dizabilitate, ceea ce-mi oferă o perspectivă internă asupra acestor subiecte. Apoi mai e şi faptul că persoanele cu dizabilităţi au devenit reticente în a discuta cu jurnaliştii. Şi asta e vina jurnaliştilor, pentru că le pun întrebări aiurea, pentru că le transformă povestea în “lecţie de viaţă” şi “inspiraţie pentru noi toţi”.

După facultate şi master am început să-mi caut un job. Cu colega mea de cameră ne-am dus într-o zi la un târg de cariere, unde am dat de echipa televiziunii române. M-au invitat să colaborez cu ei la o emisiune pentru persoanele cu dizabilităţi şi am acceptat chiar şi în regim de voluntariat. După două luni, moderatorul emisiunii i-a arătat câte ceva din munca mea managerului Radio Cluj, care a crezut că există potenţial şi s-a gândit să-mi dea o şansă. Asta s-a întâmplat acum aproape 7 ani.”

Nu a fost uşor la început. A trebuit să învăţ să funcţionez într-un anumit ritm de lucru, să fiu sigură pe propriile opinii și să asimilez enorm, din punct de vedere profesional. Apoi, eu credeam că, după anii de şcoală specială în care împărţeam dormitorul cu 15 fete, nu mai aveam de învăţat despre managementul stresului, dar nu am avut dreptate. La Radio Cluj am găsit o comunitate primitoare şi adaptabilă, care depune efort pentru păstrarea bunelor relaţii.

În 2018, pe site-ul Radio Cluj, am început rubrica Incluziv, cu materiale cu şi despre persoanele cu dizabilităţi; nu mă adresez însă doar acestora, ci şi celor care se află pe malul celălalt al râului cum s-ar zice, ca să ne înţelegem mai bine unii pe alţii. Obiceiurile de consum media se schimbă însă, iar astăzi nu mai merge să aşteptăm ca ascultătorul să vină la noi, ci trebuie să mergem noi la el, acolo unde-l găsim. De asta în mai 2023 am ales să facem acest pas: să luăm tot ce a fost mai bun în rubrica Incluziv şi să facem un podcast, pe care omul poate să-l asculte oriunde şi oricând doreşte.”

Seria de reportaje ”Incluziv”, creată de Andrea Nagy este publicată pe site-ul radiocluj.ro. De aici poți afla foarte multe lucruri interesante și perspective la care nici nu te-ai gândit vreodată, în privința persoanelor cu dizabilități. De exemplu, am citit despre sfaturi pentru nevăzători în privința antrenamentului fizic, când afară este rece, pentru accesibilizarea casei într-un mod cât mai practic, dar și despre mâncărurile frustrante pentru această categorie de persoane atunci când le servesc în public sau despre cum un nevăzător se poate bucura pe pârtie, la schi.

Realizator:  Alina Nechita
Foto credit:  Andrea Nagy – arhiva personală

1...121314...72Pagina 13 din 72

Urmărește-ne pe

4,400AbonațiAbonați-vă
Romania de nota 10

ȘI MAI MULTE ȘTIRI

CATEGORIE POPULARĂ

© Radio Romania Regional & JA Romania