Pagina 48

Academician Marius Sabin Peculea – Bucuria de a construi o uzină

0

Biblioteca de Bucurii – Dialoguri pentru tihna sufletului

Vă propun o piesă inedită pentru mobilarea vieţii pe care, în mod firesc o dorim cât mai frumoasă. De aceea, lansez pe unde radio conceptul: Biblioteca de bucurii – despre pasiuni, gânduri frumoase, proiecţii pline de inspiraţie pentru zâmbetul sufletului. O Bibliotecă imaginară pe rafturile căreia vă invit să  aşezaţi, inspiraţi de dialogurile cu oameni valoroşi, tot ceea ce vă aduce bucurie.

Deschid aceste dialoguri cu un invitat special, Academicianul Marius Sabin Peculea, drag mie pentru tot ceea ce reprezintă – valoare, modestie, determinare, verticalitate şi simplitate… în sensul concentrării complexităţii la ideea accesibilă.

Marius Sabin Peculea este născut pe 13 aprilie 1926, la Cluj şi, după absolvirea Şcolii Politehnice, Facultatea de Electromecanică din Timişoara, s-a specializat în termodinamică, fizică atomică fiind deoebit de interesat de separările izotopice şi criogenie.

În1970 a fost numit Directorul Uzinei G din Râmnicu Vâlcea, prima unitate nucleară din România unde se producea apă grea folosită în anumite tipuri de reactori nucleari. Procedeele originale folosite şi soluţiile conceptuale cu caracter de premieră mondială, regăsite în 30 de brevete de invenţii premiate la saloane internaţionale, i-au atras domnului Peculea asocierea cu părintele apei grele produsă în Uzina G.

Ca un firesc al gândirii coerente şi creative, a urmat preocuparea pentru criogenie, proces folosit la separarea prin distilare, la temperaturi joase,  a izotopilor hidrogenului şi producerea heliului, cercetări care au stat la baza instalaţiilor criogenice. La acestea se adaugă peste 300 cărţi, studii, articole, comunicări apărute sub semnătură proprie sau în colaborare.

Omul Marius Peculea este şi titlul cărţii biografice semnată de Elena Ratcu, o carte, înregistrarea unei mărturisiri,  care este acum în Biblioteca mea de Bucurii, citită cu mare drag şi în care regăsesc multe din cele spuse în dialogul nostru.

A fost distins cu multe premii, titluri, diplome, simţindu-se onorat, dar Domnul Peculea, preferă adsresarea directă, nu din lipsă de respect pentru titlurile şi onorurile primate, ci din dragoste pentru oameni printre care s-a simţit toată viaţa în largul lui. Pentru că “oamenii sunt subiecte , nu obiecte”, ne spune domnul Peculea.

Radio Cluj: AstronomyHub – o poartă deschisă spre stele

0

Omul a fost fascinat de stelele care îmbracă cerul în nopțile senine, din cele mai vechi timpuri . Din curiozitate, la început,  a  pornit în căutarea unor răspunsuri, iar apoi,  din necesităţi practice, având în vedere că aceste corpuri cereşti, grupate în constelaţii, constituie repere vizibile faţă de care este posibilă orientarea în spaţiu şi timp.  Și uite așa, prin organizarea  cunoştinţelor empirice acumulate de-a lungul anilor, s-a născut astronomia, ştiinţă care studiază mişcările, structura şi evoluţia corpurilor cereşti şi a sistemelor formate de acestea.

Misterul Universului îl fascinează și pe Bogdan Teodorescu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional Emil Racoviţă din Cluj Napoca, olimpic la astronomie. Pasiunea pentru această știință l-a determinat pe Bogdan  să înființeze un grup de pregătire în astronomie și astrofizică ce se adresează elevilor de gimnaziu și liceu.

Mi-am descoperit pasiunea pentru astronomie la finalul clasei a VII-a, întâmplător.Tata mi-a dat o carte, A briefhistory of time, scrisă de Stephen Hawking. Părinţii mei sunt programatori şi mult timp m-au îndemnat spre programare, spre partea de robotică; ceea ce se caută acum, dar pe mine nu m-a atras niciodată. Tata mi-a dat cartea cu scopul de a mai învăţa un pic de engleză. Eu am găsit în cartea aceea mult mai multe decât limba engleză.M-a fascinat atât de tare încât   pot să-mi amintesc cum am reacţionat la diferite pasaje. În vara următoare am luat de la bibliotecă şi am citit tot ce am mai găsit de Stephen Hawking. Apoi l-am descoperit şi pe Carl Sagan. Aşadar, de aici a pornit pasiunea pentru astronomie, de la cărţile de popularizare a ştiinţei.Când am pornit cu astronomia şi astrofizica, a fost pentru mine ca o obsesie. Am căutat pe net tot felul de informaţii despre fundamentele ştiinţifice ale unor filme SF, despre teoria relativităţii, iar în clasa a IX-a am fost sprijinit de  domnul profesor Huber Ştefan.

Pasiunea lui Bogdan pentru astronomie  l-a determinat să participe și la olimpiadă.

Despre olimpiadă am aflat de pe internet, tot acolo am căutat nişte subiecte. Când am văzut problemele, mi-am spus: “nu pot să fac aşa ceva!” Erau foarte complicate, parcă era o altă limbă. Domnul profesor Huber mi-a dat mai multe cărţi, acestea au reprezentat practic primul meu contact cu partea strict teoretică de astronomie. Prima oară am participat la olimpiadă în clasa a IX-a. Cu o lună înainte, nu ţin minte să fi făcut altceva decât pregătiri pentru olimpiadă.  Olimpiada de astronomie nu e chiar ca şi celelalte olimpiade, din cauza numărului mai mic de participanţi. E împărţită pe juniori şi seniori (seniori înseamnă toate clasele de liceu). În clasa a IX-a am concurat cu elevii din clasa a XII-a care aveau în spate mulţi ani de astronomie. Ca începător, mi-am spus că pot să fac orice să ajung la olimpiada internaţională… În primul an nu am făcut mare lucru: am fost primul sub linie la proba judeţeană. Totuşi mă clasasem destul de bine printre cei din clasa a XII-a, a fost momentul în care mi-am dat seama că pot să concurez cu elevi mai mari decât mine. În clasa a X a am ajuns la etapa națională. Am studiat singur, deoarece,  după un timp, profesorul de fizică mi-a spus că am depăşit nivelul lui de cunoştinţe. În alte judeţe există centre care încep cursurile de pregătire  de prin clasa a IV-a.  Ce-mi doresc cel mai mult, e să ajung la olimpiada internaţională.

Faptul că nu a avut cu cine să se pregătească l-a determinat pe Bogdan Teodorescu să organizeze el cursuri de astronomie pentru elevii pasionați de această știință.

Ştiind cât de greu mi-a fost mie să mă pregătesc, mi-am spus că nu are niciun sens ca alţi tineri, cărora poate le-ar plăcea să facă astronomie, să piardă oportunitatea aceasta doar pentru că nu găsesc profesori sau nu găsesc susţinere. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care am creat AstronomyHub Cluj.  Desigur, la început m-a susţinut şi profesorul de fizică, mai ales la partea cu predatul (nu mai predasem niciodată până atunci). La prima întâlnire au fost peste 50 de elevii. M-am speriat la început, am avut emoţii foarte mari. Dar cred că m-am descurcat foarte bine. Au fost elevi care s-au dovedit a fi foarte pasionaţi, au fost elevi care s-au ţinut de treabă de la început şi până la sfârşit. Unul dintre ei chiar a participat alături de mine la olimpiada naţională.

AstronomyHub este locul unde elevii pasionați de spațiu și astronomie învață bazele astrofizicii, mecanica cerească, astronomie extragalactică, cosmologie elementară, se pregătesc pentru olimpiade  și o mulțime de alte lucruri. Pe platforma on line realizată de Bogdan Teodorescu puteți  găsi lecții, teste, recomandări de filme, cărți  precum și  unul dintre cele mai mari seturi de exerciții și  probleme. AstronomyHub  este sigurul grup de pregătire în astronomie și astrofizică din Cluj. Pentru realizarea acestuia a fost nevoie de multă muncă, aceasta fiind  cheia succesului, mai presus de orice talent. Cursurile de astronomie pentru elevi și liceeni încep în luna octombrie. Detalii puteți găsi pe facebook-ulAstronomyHub Cluj  sau pe site .

Astronomia este  o disciplină  atractivă care nu se găseşte în programa şcolară din România. „Învăţăceii“ săi obţin  însă rezultate remarcabile la olimpiadele naționale și internaţionale şi se evidenţiază ulterior la universităţi celebre din lume.

Realizator: Rodica Tulbure-Radio Cluj

Radio Bucureşti FM: Academia Copiilor Sector 2 – Cel mai mare proiect educațional din România

0

Bun găsit, vă spune Camelia Teodosiu  la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vom vorbi despre un amplu proiect educațional derulat în România de Primăria Sectorului 2, prin intermediul Direcției Generale pentru Administrarea Patrimoniului Imobiliar.

Academia Copiilor Sector 2 este un proiect pilot demarat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București;  un  program educațional care s-a bucurat de un real succes în rândul a nu mai puțin de 17.509 preșcolari și elevi care au beneficiat de cursuri opționale gratuite, cu o tematică variată care merge de la limbi străine, competențe digitale, arte vizuale și sport până la dans, teatru, cursuri de orientare școlară sau în carieră, dezvoltare personală, comunicare în public, planning familial și prevenția consumului de alcool și droguri.

Cursurile din cadrul primei ediții a Academiei Copiilor Sectorului 2 s-au desfăşurat în perioada februarie – iunie 2019, pe parcursul a 16 săptămâni, obiectivele principale fiind: îmbunătățirea rezultatelor elevilor, mărirea gradului de promovabilitate la examenele naționale, prevenirea abandonului şcolar, orientarea în carieră şi dezvoltarea personală, identificarea şi dezvoltarea abilităţilor copiilor încă de la cele mai fragede vârste.

Pentru a ne convinge de succesul acestui proiect şi nerăbdarea cu care este aşteptată de elevi şi profesori cea de-a doua ediţie, am poposit la una dintre şcolile partenere implicate în acest program educaţional – Şcoala Gimnazială „Grigorie Ghica Voievod” din Bucureşti.  Aici am fost întâmpinaţi atât de cadre didactice implicate direct în calitate de coordonatori sau îndrumători, cît şi de elevi beneficiari ai diferitelor module opţionale.

Invitaţii emisiunii noastre sunt: Doamna Claudia Osinceanu, directoarea Şcolii Gimnaziale „Grigorie Ghica Voievod” din sectorul 2 al Capitalei,  doamna învăţătoare Luminiţa Macarie , cadru didactic cu peste 40 de ani vechime, doamna Claudia Greculeac, profesoară de engleză şi domnul Robert Rădulescu, director adj al Şcolii Gimnaziale „Grigorie Ghica Voievod” şi unul dintre coordonatorii acestui proiect, precum şi elevi ai clasei a III-a B şi elevi ai clasei a VIII-a.

Acest proiect, Academia Copiilor Sector 2, a fost conceput astfel încât să ofere activităţi pentru valorizarea aptitudinilor şi competenţelor fiecărui elev, în conformitate cu nevoile şi interesele sale, şi a avut în vedere promovarea şi dezvoltarea de programe educaţionale alternative pentru creşterea motivaţiei de învăţare a preşcolarilor şi elevilor.

În clasa a III-a B am găsit mulţi doritori să vorbească despre experienţa lor în acest program şi, de asemenea, elevii clasei a VIII-a, conştienţi că vor avea un an mai greu, dar nu vor să renunţe în a se implica şi în ediţia a II-a aproeictului pe care o aşteaptă cu nerăbdare, mai ales că experienţa de anul trecut le-a dat încredere, motivaţie, convingere că aptitudinile şi cunoştinţele dobândite le vor fi de mare ajutor.

Cursurile și atelierele propuse au fost adaptate prin limbaj, conținut și metodologie de implementare la caracteristicile celor patru grupuri țintă care corespund cu nivelurile de școlarizare conforme cu sistemul de învățământ preuniversitar din România (preșcolar, primar, gimnazial și liceal). În acest fel, s-a creat un mediu propice pentru ca beneficiarii să-și aprofundeze cunoştinţele dobândite, să-şi descopere și/sau să-și dezvolte talentul și abilitățile prin module vocaționale de învățare nonformală, prin ateliere interactive de creație sub îndrumarea cadrelor didactice și a instructorilor profesioniști.

Coordonatorii acestui program îşi doresc ca „Academia Copiilor Sector 2” să devină o constantă în cadrul activităţilor educaţionale.

Numărul mare al înscrierilor au depăşit cu mult aşteptările organizatorilor, de aceea iniţiatorii programului se ţin de promisiunea continuării acestui proiect, astfel încât aşteptăm cu interes cea de-a doua ediţie a Academiei Copiilor Sector 2 şi deschiderea porţilor pentru toate sectoarele capitalei şi toate judeţele ţării.

Mai multe informații despre acest proiect pot fi obținute de pe site-ul www.învatamantsector2.ro și de pe pagina de Facebook/Invatamant Sector 2.

Conversaţii  cu Regele Mihai

0

Apărută pentru a marca un an de la dispariția regelui Mihai, această carte este rezultatul transcrierii fidele a înregistrărilor audio/video realizate de scriitorul Stelian Tănase cu fostul suveran la Palatul Elisabeta, de-a lungul mai multor zile, în aprilie 2005. În paginile ei, regele îşi povesteşte viaţa şi, implicit, viaţa României din vremea sa.

Tragedia regelui Mihai desenează, pe fundalul unei întregi epoci, un om de o extraordinară forţă morală. Dincolo de istorie şi în pofida ei, regele Mihai este un model. Prin curaj, tragere de inimă și credinţă. Un om care a cunoscut gloria şi sărăcia, viaţa într-o familie mare şi singurătatea absolută. Modest, răbdător, de o majestate naturală. Serios, dar cu un ascuţit simţ al umorului.

Rugat să schiţeze chipul României de azi, mărturiseşte că, la întoarcere, aproape că nu şi-a recunoscut ţara. Românii au îndurat vremuri cumplite, iar urmele sunt teribile.

„Dacă România se înjghebează bine cu Europa, asta rămâne oarecum de văzut. Să lăsăm fiecare ideile noastre prea-prea accentuate fiindcă asta în comunitate nu se prea potriveşte, trebuie să ne adaptăm, trebuie să învăţăm multe. Vedem lucruri care nu sunt bune în afară, să încercăm să lăsăm deoparte şi să punem mâna pe ce este serios şi bine. (…) Trebuie să învăţăm să ne îndreptăm, să ne curăţăm în suflet şi la cap! Eu tot revin că cine este sus, conducătorii şi Biserica, ar trebui să insufle sensul acestei schimbări radicale. Eu cred că românul simplu ar învăţa destul de repede dacă ar simți că e ceva şi pentru el în asta. Aşa s-ar putea să ne integrăm mult mai bine. Cel puţin, mă rog lui Dumnezeu să fie aşa…”

Realizator: Simona Pele

Radio Reșița – Ilie Cosmin, cel mai rapid pompier din lume

0

Cosmin Ilie este comandantul Detaşamentului de pompieri din Caransebeş, de 6 ani. Acest bănățean este cel mai rapid pompier din lume. Este campion mondial în probele de 400 m și  800 m, performanțe înregistrate la Jocurile Mondiale ale Polițiștilor și Pompierilor de la Los Angeles din 2017 și de la Chengdu din 2019.

În China, în această vară, la Jocurile Mondiale ale politiștilor și pompierilor Cosmin Ilie, Comandantul Detașamentului de Pompieri Caransebeș, a câștigat două medalii de aur la 400 m și 800 m. Tot el a stabilit în proba de 800 metri un nou record național la categoria masters, 40 – 44 ani.

Atletismul îl practică din pură pasiune, nu a făcut sport de performanță și de la vârsta de 40 de ani este legitimat la Clubul CSM Reșița, unde concurează la categoria masters.

În această perioadă participă la Campionatul European de atletism masters din Italia, unde concurează cu foști atleți de performanță, participanți la Jocuri Olimpice și campionate Mondiale.

”Adversarul meu cel mai de temut este timpul. Rezultatele apar în fiecare zi, eu mă lupt mai mult cu timpul, mai puțin contează medalia obținută. Eu doresc să-mi îmbunătățesc timpii înregistrați, să mă autodepășesc, spune căpitanul Cosmin Ilie.

Este tot timpul contraconometru, inclusiv în plan profesional, unde orice intervenție la timp contează enorm, într-una dintre cele mai riscante și solicitante meserii, cea de pompier.

Suntem mereu contracronometru. Timpul ne este cel mai mare duşman pentru că orice clipă pierdută poate duce la o tragedie. Sunt unii care folosesc incorect sintagma „acţiune pompieristică”, fără a şti despre ce este vorba. Da, sunt şi situaţii în care trebuie să luăm o decizie fără a sta prea mult pe gânduri. O decizie responsabilă. Mai sunt şi momente în care trebuie să găsim soluţii de moment pentru a putea gestiona o situaţie de urgenţă. Nu este suficient să ai curaj. De nenumărate ori mă întreb dacă am făcut tot ce se poate. Meseria de pompier este una dintre cele mai solicitante şi chiar riscante meserii. Toţi pompierii ştiu asta, şi totuși sunt dispuşi să plece în misiune, fără a şti dacă se mai întorc teferi. Îi mână în „luptă” nevoia de a-şi ajuta semenii aflaţi în pericol și nu atât ce scrie în fișă”, mărturisește Cosmin Ilie, comandantul Detaşamentului de pompieri din Caransebeş.

Deoarece se află în Italia la Campionatul European de atletism masters, căpitanul Cosmin Ilie nu poate fi prezent la festivitățile prilejuite de ”Ziua pompierilor”, dar le transmite, pe frecvențele ”României de nota 10”, tuturor colegilor săi, oamenilor pentru care nu există cuvântul pericol, celor care „se luptă” cu flăcările, toate gândurile bune.

Chiar dacă nu se află, în această perioadă, în România, Cosmin Ilie este la ”datorie” în arenele internaționale, unde ca un adevărat român de nota 10, își reprezintă țara cu cinste.

Autor: Cristina Corocan

Constanța: Proiect de mediu marin, unic în Europa

0
DCIM101GOPROG0601255.

În această săptămână, în emisiunea ”România de nota 10”, veți afla amănunte despre un proiect european derulat în premieră de către organizația ecologistă Mare Nostrum din Constanța.

Este vorba de cea mai amplă acțiune de monitorizare aeriană a delfinilor din Marea Neagră, o acțiune care s-a încheiat și de ale cărei rezultate ne putem bucura împreună.

Invitatul ediției este specialistul Marian Paiu, cel care a făcut parte din echipa de coordonare a celor două echipe, alături de colegul său Dimitar Popov din Bulgaria. Monitorizarea aeriană, foarte minuțioasă, s-a realizat deasupra apelor Mării Negre din România, Bulgaria, Ucraina, Turcia și Georgia, în cadrul proiectului CeNoBS, cofinanțat de către Uniunea Europeană.

După 3 săptămâni intense de monitorizare aeriană și peste 12.000 km survolați, această acțiune de cercetare a delfinilor din bazinul Mării Negre totalizează 1750 de înregistrări aferente delfinilor și marsuinilor. Opt specialiști din 4 țări europene, împărțiți în 2 echipe, au parcurs peste 12.000 km în 19 zile (dintre care 7.000 km monitorizați), în două aeronave.

O echipă a pornit din Ucraina și cealaltă din Georgia, colectând date despre cetacee și nu numai, în paralel, deasupra apelor teritoriale ale Ucrainei, României, Bulgariei, Turciei și Georgiei.
Specialiștii din cadrul organizației Mare Nostrum au făcut parte dintr-o echipă de cercetare, unică în istoria monitorizării cetaceelor de la Marea Neagră.

În această monitorizare aeriană, cele două echipe de observatori au colectat date privind abundența cetaceelor din Marea Neagră, a peștilor, păsărilor, dar și deșeurilor marine, date de observare ce se regăsesc în definirea stării de bine a mediului obiectiv principal al Directivei Cadru Strategia pentru Marin.

Redactor – Magda Chirana

Radio România Brașov FM: Constelația vedetelor de la Cerbul de Aur 2019

0

“Muzică este felul în care sună viața”. Eric Olson

Haideți să descoperim împreună notele muzicale din viețile vedetelor naționale și chiar internaționale pentru că România a luat din nou Nota 10 săptămâna trecută, când Brașovul, timp de 4 zile, în perioada 22-26 august, s-a transformat într-o adevărată Cetate a Muzicii. În inima Centrului Vechi brașovean, Cerbul de Aur a fost parcă mai strălucitor ca niciodată. Festivalul internațional a ajuns la cea de-a 19-a ediție și a reușit să adune, la poalele Tâmpei, artiști doar de Nota 10.

O scenă din 50.000 de piese, cu o suprafață de 800 mp și 400 mp de ecrane LED, 12 voci senzaționale provenite din 10 țări, un juriu internațional de excepție, o grafică perfectă pentru fiecare moment în parte au fost doar o parte dintre ingredientele rețetei de succes a acestei ediții a Festivalului Cerbul de Aur. Prima zi a evenimentului a adus și primul recital de excepție. Aflat pentru a 4-a oară pe scena Cerbului de Aur, locul în care și-a cunoscut idolul copilăriei sale, Ștefan Bănică a oferit așa cum ne-a obișnuit deja cel mai energic moment artistic al editiei a 19-a a Festivalului Cerbul de Aur. Renumitul artist și-a deschis o poartă a sufletului, în exclusivitate, pentru Radio România Brașov FM și a lăsat la vedere cateva Do,Re, Mi-uri ale vieții sale, într-un interviu mai mult decât special, acordat cu doar câteva ore înainte de a urca pe scenă.

Ovațiile publicului la scenă deschisă, miile de spectatori ridicate în picioare preț de câteva minute bune, dar și emoțiile copleșitoare transmise, au poziționat momentul artistic al TRIO – ului de Aur pe prima poziție în inimile spectatorilor veniți în prima seară în Piața Sfatului. Este vorba despre incredibila voce a Laurei Bretan, interpetarea diafană a lui Ester Penoy și charisma muzicala a lui Olivier Kaye. Daca cele doua artiste s-au aflat pentru prima oară pe scenă, Olivier s-a simtit ca la el acasă fiind câștigătorul Premiului I și Premiului publicului în 2018. Ba mai mult, artistul și-a tatuat cerbul pe încheietura mâinii.

Cea de-a doua seară a Festivalului Internațional Cerbul de Aur a fost deschisă la fel ca și prima seara de artistul Zoli Toth împreună cu copiii de la Cantus Mundi. Seara a adus-o pe scena din Piața Sfatului pe una dintre cele mai iubite artiste din tânăra generație, Irina Rimes, care a povestit pentru Radio România Brașov FM, despre prima ei amintire legată de Cerbul de Aur.

Seara s-a încheiat cu un concert senzațional. Una dintre cele mai bine cotate interprete britanice, cu 4 premii Brit Award la activ, cu milioane de fani în toată lumea, Emeli Sande a cucerit defintiv publicul român cu un concert unic. Jovială și cu unzâmbet molipsitor, artista britanică a stat de vorbă și cu jurnaliștii români.

Seara de Gala a Cerbului de Aur 2019 a fost una extrem de emoționantă. Pe de o parte, concurenții au stat cu sufletul la gură pentru a afla cine ia Trofeul și premiile în valore de peste 50.000 de euro. Pe de altă parte, magia scenei festivalului și-a spus din nou cuvântul și a readus-o în fața publicului pe doamna muzicii ușoare românești Corina Chiriac. Marea artistă a României a avut un recital de zile mari pentru a marca 40 de ani de la prima emisiune tv color din țară, dar în avans, și 50 de ani de carieră muzicală. Inconfundabila Corina Chiriac ne-a povestit cu mari emoții și bucurie în glas despre marele pas care avea să schimbe total fața televiziunii, trecerea de la alb-negru la color. Artista ne-a dezvăluit sacrificiile acestei realizări incredibile în cadrul unui interviu acordat exclusiv pentru emisiunea România de Nota 10.

Seara de Gală s-a încheiat la înălțime, cu prezența pe scena cerbului a unui super star, cântărețul irlandez Ronan Keating. Chiar înainte de a urca pe scenă, acesta a stat de vorbă cu jurnaliștii.

Seara de gală ne-a dezvalui și câștigătorul festivalului. Astfel, Trofeul Cerbul de Aur 2019 a plecat, în acest an, în Italia, la Eliza G cu care am stat de vorba la doar câteva minute după ce a coborât cu premiul de pe scenă.

Daca vorbim despre Cerbul de Aur, ne gândim și la vedetele care fac parte din  marea sa familie. Ei bine, anul acesta pe scena fesivalului au urcat doua familii simbol ale acestui festival: familia Tudor și familia Dandel. Astfel, serile muzicale de vis de la Cerbul de Aur 2019 s-au datorat și prestației impecabile a Big Band-ului Radio coordonat de Ionel și Andrei Tudor, cel din urmă marcând, în acest an, 25 de ani de când se află la cârma orchestrei.

În familia Dandel lucrurile au stat diferit la această ediție a Cerbului de Aur. Astfel, Ricky Dandel a predat ștafeta fiului său Elvin care, alături de Eda Marcus, a prezentat spectacolul. În schimb, celebrul său tată a fost de această dată prezent în juriul festivalului alături de Loredana, Vasile Șirli, Viktor Laszlo și Erminio Sinni. Cu o energie debordantă, Ricky Dandel a acordat un interviu pentru România de Nota 10.

Pentru prima oară în calitate de jurat s-a aflat și Loredana Groza care a dezvăluit pentru România de Nota 10 de unde are atâta energie.

Ultima seară a Festivalului a dovedit că Piața Sfatului poate fi neîncăpatoare. Cu mic cu mare, familii întregi, multe îmbrăcate în ii românești sau purtând tricolorul în mână au venit să îi vadă și să îi ovaționeze pe cei peste 100 de artiști ai folclorului veniți special la Brașov pentru a aduce un omagiu lăutăriei românești, printre ei s-a numărat și Din Iancu Sălăjanu, prezent și în studio-ul Radio România Brașov FM.

Seara, prezentată de Iuliana Tudor, i-a adus pe scenă pe marii interpreți de muzică populară, dar și pe Lidia Buble, Alexandra Ungureanu și Loredana care au oferit un spectacol electrizant cu reinterpetări folcloristice. Însă, cel mai emoționant moment al serii a fost apariția pe scenă a vocii de aur, Regina muzicii lăutarești și ultima reprezentantă în viață a lăutăriei clasice românești, doamna Gabi Luncă.

Cu doar câteva ore înainte de a fi ovaționată pe scena Cerbului de Aur, maestra lăutăriei, Gabi Luncă a fost în direct în studio-ul Radio România Brașov FM, unde a avut parte de o surpriză emoționantă, pusă la cale de echipa noastră împreună cu familia sa și cu Prefectura Brașov. Astfel, Prefectul Județului Brașov, Marian Rasaliu, i-a înmânat o distincție de înaltă apreciere în direct în studio-ul radio.

Zborul de Ciocârlie al maestrului Gheorghe Zamfir, venit special la Brașov pentru acest eveniment, a fost cel care alături de alți artiști, printre care și Paula Seling și Laura Bretan, a tras cortina peste ediția a 19-a a Festivalului Internațional Cerbul de Aur 2019 al cărui coproducător a fost Radio România.

Revenim în 2020…

Radio Iași: Muzeul etnografic privat din Zaharești, Suceava

0

În ediția de astăzi,  a emisiunii România de nota 10, vă invităm în satul Zaharești din comuna Stroiești, județul Suceava, unde funcționează un Muzeu etnografic privat. Acesta aparține lui Alexandru Grecu, un colecționar împătimit, care de-a lungul timpului a adunat obiecte vechi, specifice arealului bucovinean.

În  2012, Alexandru Grecu a construit o casă din lemn, cu doua nivele, pentru a adăposti impresionanta și vasta sa colecție, pe care o prezintă celor interesați și pasionați de istorie, cultură și arta tradițională.

În cele două incaperi ale muzeului, se regăsesc aproape 3000 de piese de etnografie, carte veche, fotografie, artă plastică și numismatică.

Am devenit colecționar fără să vreau – povestește Alexandru Grecu. Am descoperit că mulți săteni doreau să scape de obiectele vechi din casă. Eu le-am achiziționat, altele mi-au fost donate și,  în felul acesta,  le-am salvat de la pieire. Cunosc povestea fiecarui exponat din muzeu, deci sunt peste 2000 de piese și tot atâtea povești”.

În prezent, Muzeul din Zaharești deține 55 de colecții, iar printre acestea se remarcă cea de juguri, considerată a fi unică în România. Cele 40 de juguri din lemn, folosite în trecut în gospodăriile bucovinene, sunt expuse la parterul clădirii. Tot aici, pot fi admirate și lăzile de zestre pictate din perioada 1870-1940.

Lăzile de zestre din colecție au fost restaurate de mine,  pe cele mai deteriorate le-am restaurat de două sau de trei ori, păstrându-le, însă, pictura. Foarte multe persoane din localitate nu vor sa le dea, pentru că incă mai țin în ele zestre. Am văzut lăzi de zestre pictate, din anii 1900, 1901,  1927, iar bunicile nu vor să se despartă de ele, spunând, ca atâta timp cât sunt in viață, lada de zestre nu se vinde.  În trecut dacă aveai, de exemplu,  cinci fete de măritat, trebuia să ai cinci lăzi de zestre, pline cu lucruri necesare noii familii.”

Printre  numeroasele exponate din locuința-muzeu întâlnim vase din ceramică de la Marginea, modele vechi de fier de călcat austriece și bucovinene, mantale și sumane, hărți, tablouri. Totodată,  sunt prezentate și o serie de documente din timpul administrației austro-ungare și cărți din perioada interbelică.

Un loc aparte îl ocupă colecția de cărți vechi scrise în slavonă (cu caractere chirilice), gotică, ebraică, precum și un manuscris datând din jurul anului 1600.

Am un manuscris, de la 1600, care este cel mai vechi din colecția mea. Este scris de mână, în slavona veche, cu o pană de gâsca de un iezuit catolic.

Obiectele cu valoare sentimentală sunt cele din copilărie,  pe care le folosea mama în gospodarie. Şi Biblia mamei, care dateaza din 1930, am pus-o separat.”

Muzeul Etnografic din satul Zaharești, comuna Stroiești, județul Suceava a fost trecut în ediția din 2013 a Ghidului rural turistic al Bucovinei. Pentru promovarea acestui obiectiv cultural au fost editate pliante cu prezentarea principalelor  colecții, fiind distribuite în unitățile de învățământ din zona Sucevei.

În cartea de onoare a muzeului sunt consemnate impresiile vizitatorilor: elevi, studenți, cadre didactice, turiști din țară și din străinatate.

„O colecție absolut superbă, nu vezi așa ceva în prea multe locuri…”

„Un muzeu autentic și în același timp foarte necesar zilelor noastre”.

„Respect pentru acest om deosebit,  care își dedică viața și o mare parte din timpul său pentru artă și  istorie”.

Alexandru Grecu este un veritabil păstrător de comori, un mare iubitor de istorie și tradiție. Deși nu are studii în domeniu, pe lânga pasiunea sa pentru antichități, a scris și o carte-document,  intitulată „Strigătul din noapte al Bucovinei”, pe care o va lansa până la sfârșitul acestui an, poate chiar in luna august, sau septembrie 2019.

Realizator: Natalia Maxim

Radio Târgu Mureş: Larisa Dobrin despre Arta actorului – ”Teatrul este inocență”

0

Într-o eră a vitezei, în care tehnologia captează, în mari proporții, atenția tinerilor, misiunea societății și a sistemului educațional de a-i transforma în adulți inteligenți, cu o cultură bogată, este din ce în ce mai dificilă. Însă acest parcurs al dezvoltării poate deveni unul captivant și eficient, prin îndrumarea spre manifestări artistice inspirate. Teatrul este o modalitate excelentă de a le deschide tinerilor universul imaginației.

Pe acest drum inițiatic a pornit Larisa Dobrin, știind încă de la vârsta de 4 ani că își dorește să devină actriță. Larisa studiază acum Arta actorului, la Universitatea de Arte din Tg-Mureș și se pregătește pentru al doilea an de facultate. De puțin timp a debutat pe scena teatrului profesionist, interpretând cel mai important rol al său, de până acum.

Larisa Dobrin a pornit, cu încredere, pe drumul spre împlinirea visului de a deveni actriță, încă de la vârsta de 9 ani, când s-a mutat, alături de mama sa, în Tg-Mureș. De loc din Vălenii de Munte, județul Prahova, Luși, așa cum o alintă cei apropiați, a visat de mică să devină o actriță de succes. Nu știa atunci ce presupune acest proces de concretizare a talentului, doar admira jocul actorilor din telenovele. Nu-și putea imagina munca, repetițiile și credea că actoria constă doar în produsul final.

Din pură pasiune și dorința de a învăța, fiind elevă în clasa a III-a, a contribuit la formarea unei grupe de Actorie, pentru clasele primare, la Palatul copiilor din Tg-Mureș. A absolvit clasa de Actorie a Liceului Vocațional de Artă Tg-Mureș, având numeroase colaborări  în domeniu și a fost membră într-o trupă locală de teatru pentru tineri. A obținut locul I la Olimpiada națională de Actorie în 2017, iar de puțin timp a interpretat rolul care i-a adus debutul pe scena teatrului profesionist. A interpretat rolul unei fetițe abuzate în spectacolul ”Semnale disperate către planeta Pluto”, iar pentru a intra cât mai bine în pielea personajului a apelat la amintirea unei experiențe personale.

Regizat de Theo Marton, după un text scris de Elise Wilk,  spectacolul ”Semnale disperate către planeta Pluto” a fost produs în cadrul proiectului ”Terapie socială prin teatru contemporan”, implementat de Teatru 3G și cofinanțat de AFCN – Asociația Fondului Cultural Național Tg-Mureș și a fost prezentat în Bastionul Măcelarilor din Cetatea medievală a orașului Tg-Mureș, dar și pe scena unui hub cultural din București.

”Un spectacol despre cum îngropăm adânc în noi unele lucruri. Despre strategiile prin care ignorăm realitatea. Despre frica de singurătate. Despre semnale disperate către o planetă înghețată.” (Elise Wilk)

Alături de actrițele Roxana Marian și Laura Mihalache, tânăra Larisa Dobrin a interpretat cu mari emoții primul rol pe o scenă importantă: ”Nu există personaje pozitive sau negative, doar stări; fiecare personaj are și calități și defecte”.

Dorința de a-și cunoaște potențialul și de a-și depăși limitele, nevoia libertății de exprimare într-un mediu cultural prietenos, i-au adus tinerei Larisa Dobrin și convingerea că ea însăși este cel mai mare critic al său. În teatru, singura teamă pe care o are este aceea că ar putea să își piardă pasiunea de a juca.

Teatrul promovează ideile marilor dramaturgi, transpune în scenă trăiri, sentimente și concepte valoroase. Însă pe lângă toate acestea, teatrul este cel care propune modele și tipare pentru situații de viață complexe, tinerii fiind extrem de vulnerabili când vine vorba despre preluarea unor modele specifice societății în care trăim.

Nu există un tip de teatru specific pentru tineri, aceștia își pot defini gusturile teatrale vizionând cât mai multe spectacole.

Cei mai talentați dintre elevi ar trebui încurajați să participe activ la actul teatral, iar tinerii nu ar trebui să meargă la teatru, fiind motivați doar de obținerea unei note bune la anumite discipline școlare. Am rugat-o pe Larisa Dobrin să defineasă teatrul într-un singur cuvânt. Teatrul este inocență, în viziunea sa.

Arta, în multiplele sale forme de manifestare, este principala modalitate prin care reușim să evadăm din cotidian. Cunoștințele despre teatru și scenă contribuie considerabil la conturarea personalității puternice a tinerilor pe parcursul anilor de adolesecență, dar și mai apoi, în viața de adult. Larisa Dobrin crede că un lucru benefic, în acest sens, ar fi o înmulțire a teatrelor independente.

Atunci când nu se află în sala de repetiții, Luși se bucură de natură, alături de prieteni și deseori îmbrățișează copacii.

Realizator : Veronica Ilie

Radio Oltenia Craiova: Tenorul Bogdan Olaru, „Pavarotti din Craiova”

0

Tenorul liric Bogdan Olaru s-a născut la 17 noiembrie 1982, la Craiova, unde a și copilărit, excepție făcând lunile de vară, pe care le petrecea în minunatul sat doljean Palilula.

Bogdan Olaru a  absolvit Liceul Energetic din Craiova în anul 2001. Din aprilie 2002 și până în iunie 2019, timp de 17 ani așadar, a fost angajat și/sau colaborator al Teatrului Liric „Elena Teodorini” (actualmente Opera Română Craiova), activând ca solist și corist în peste 150 de spectacole și interpretând peste 30 de roluri în spectacole ale instituției, dar și în străinătate. Din 2011 până în 2018, a fost colaborator constant al Coralei Academice a Filarmonicii „Oltenia” din Craiova. În anul 2013, a fost solist vocal pe vasul de croaziera MSC Opera. Din 2017, este membru, alături de Daniel Petrescu și Alin Banu, al primului grup vocal pop-opera din Oltenia, trioul Angels.

Din octombrie 2018, Bogdan Olaru este student al Secției Interpretare Muzicală-Canto din cadrul Facultății de Litere a Universității din Craiova, la clasa doamnei conf.univ.dr. Elmira Sebat, unde, alături de pianista Ivona Stănculeasa, se bucură de o echipă minunată pe care orice cântăreț în formare și-ar dori-o.

Bogdan Olaru este o prezență constantă pe scenele artistice craiovene, participând și la concursuri muzicale prestigioase. Spre exemplu, în martie 2019, tenorul craiovean a câștigat Premiul I la Concursul Național „Victor Giuleanu”, ediția a X-a, care a avut loc la București. În urma rezultatelor remarcabile obținute, dar și pentru a progresa mai departe în cariera sa solistică, Asociația „Puterea Perfectului Simplu”, prin președintele său, domnul Cristi Berceanu, a hotărât să investească în talentul lui Bogdan Olaru, sprijinindu-l cu o generoasă bursă lunară de excelență.

Anul 2020 îl va găsi pe Bogdan Olaru implicat într-un proiect impresionant, denumit I DIECI TENORI DEL MONDO (THE 10 TENORS OF THE WORLD – CEI 10 TENORI AI LUMII), fiind cooptat ca tenor reprezentativ al României, alături de alți 9 artiști de excepție din țări precum Spania, Italia, Albania, Uruguay, Mexic, Japonia, Coreea de Sud, Coasta de Fildeș și China. Proiectul în sine constă în spectacole care vor avea loc în diferite colțuri ale lumii, începând cu cele zece țări reprezentate de tenorii aleși. Invitația a venit din partea Maestrului Leonardo Quadrini (Italia), director de orchestră, dirijor și impresar artistic.

Despre cariera de până acum și despre ambițioasele sale proiecte de viitor a vorbit tenorul craiovean Bogdan Olaru cu Davian Vlad, colegul nostru de la Radio România Oltenia-Craiova.