Radio Iași: Ana Maria Hanganu, profesoara care transformă o școală într-un spațiu...

Radio Iași: Ana Maria Hanganu, profesoara care transformă o școală într-un spațiu al culorilor și emoției

47
0

Profesoara Ana Maria Hanganu le cultivă elevilor simțul estetic și bunul gust prin arta plastică. De aproape doi ani predă educație plastică la Liceul „Comandor Alexandru Cătuneanu” din Lunca Cetățuii, județul Iași. În această perioadă scurtă a obținut rezultate remarcabile, care au convins juriul să-i acorde distincția „Profesorul debutant al anului din mediul rural” la Gala Teach for Romania 2026. Colegii săi au fost cei care au înscris-o pentru acest premiu, care, spune ea, i-a adus și mai multă responsabilitate și o motivează să continue drumul în profesorat cu și mai multă dăruire și determinare.

 

A început activitatea didactică pictând pereții școlii și i-a atras repede și pe elevi. Au conturat împreună o lume a frumosului, științei, literaturii și tehnologiei, pentru că simbolistica fiecărei materii a fost ilustrată pe holurile unității de învățământ și în clase.

Mărturisește că este nevoie, ca profesor, să ieși din tipar, să te evidențiezi prin metode și mijloace de predare interactive, moderne, pentru a-i face pe elevi să înțeleagă, să învețe cu plăcere și, mai mult decât atât, să se dedice studiului și în timpul liber.

În felul acesta s-a remarcat profesoara Ana Maria Hanganu: făcându-i pe copii să descopere lumea nu doar prin prisma artei plastice, ci creând un liant între aceasta și alte discipline, mergând înspre o dezvoltare atât intelectuală, cât și socială și emoțională, de care au mare nevoie încă din primii ani de școală.

A studiat desenul și pictura din copilărie. Primele ateliere de creație le-a ținut la biserica din satul natal, Podoleni, de lângă Neamț, unde picta alături de copii icoane pe sticlă. Își amintește cu emoție de profesoara de desen din gimnaziu, care a ales un mod inedit de a le stârni elevilor curiozitatea: oferindu-le eșarfe pe care să le picteze. A fost primul model profesional pentru Ana Maria, care s-a inspirat din astfel de exemple de bună practică atunci când a devenit, la rândul său, dascăl.

A urmat Liceul de Artă „Victor Brauner” din Piatra Neamț, iar mai apoi, la Iași, Facultatea de Arte Plastice din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu”.

Era convinsă că, după studii, va fi artist plastic. Însă drumul profesional a condus-o ulterior către pedagogie. O perioadă a lucrat în sistemul de învățământ privat, iar de aproximativ doi ani predă educație plastică la Liceul Teoretic „Comandor Alexandru Cătuneanu” din județul Iași. Spune că aici se vede profesând pe mai departe.

Pe lângă orele de curs, organizează, în fiecare sâmbătă, ateliere de pictură cu elevii și participă cu ei la concursuri de profil. Nu lipsesc nici vizitele la muzee și la galeriile de artă, pentru care elevii manifestă întotdeauna interes.

În paralel cu activitatea de la catedră, Ana Maria Hanganu desfășoară o serie de proiecte personale. Din 2022 este membru stagiar al Uniunii Artiștilor Plastici din România – filiala Iași; în ultimii ani a expus constant la galeriile din Iași și are la activ zeci de expoziții de grup și personale, atât în România, cât și în străinătate. „Identitatea” se numește cel mai important proiect al său, început în anii de licență, și pe care îl continuă și în prezent, la master.

Realizator: Letiția Gheorghiu

Video: Bogdan Zlei

Sursă foto: arhivă personală Ana Maria Hanganu