„Nu ești într-o trupă pentru că vrei să fii celebru. Ești într-o trupă pentru că îți place să faci zgomot împreună cu prietenii tăi”, spunea Dave Grohl de la Nirvana.
De această dată, vorbim despre viitorul trupelor de muzică din România. De 4 ani de zile, Radio România Brașov și-a luat misiunea de a descoperi noile band-uri românești prin intermediul unei competiții dedicată exclusiv acestora – Battle of the Bands – și care în fiecare an are loc într-un alt județ.
La finalul verii, bătălia trupelor a avut loc la Onești, acasă la Nadia Comăneci, chiar în anul dedicat ei. În premieră, competiția s-a desfășurat pe o scenă în aer liber, în Piațeta Catedralei din Onești, iar în lupta pentru Marele Trofeu au intrat 6 trupe din 4 localități, Sfântu Gheorghe, Bârlad, Brașov și București. Startul competiției a fost dat chiar de Nadia Comăneci printr-un mesaj transmis special din Statele Unite ale Americii.
În orașul din care a pornit povestea 10-lui perfect, în acest an, un alt 10 a ajuns la trupa Neon Haze din Sfântu Gheorghe, județul Covasna, care a obținut Marele Trofeu. Valoarea acestuia a fost de 2000 lei, premiu acordat de Primăria Municipiului Onești, și un sejur de 3 zile în Poiana Brașov, acordat de Radio România Brașov. În plus, piesa lor proprie va fi difuzată în heavy rotation pe frecvența 93,3 Radio România Brașov. Trupa a fost prezentă pentru a treia oară în competiția Battle of the Bands.
Pasiunea pentru muzică a fost cea care, în urmă cu 3 ani, a condus la crearea trupei. De-a lungul timpului, componența sa a suferit schimbări, însă a rămas o singura constantă, dorința de a lăsa o amprentă prin muzica lor. Povestea lor a început la Palatul Copiilor din Sfântu Gheorghe. Nu și-au dorit decât să creeze, să interpreteze și, cel mai important, să aducă bucurie atât lor, cât și celor care îi ascultă.
Trupa este alcătuită din cinci tineri determinați să evolueze în domeniul muzical. Neon Haze a participat la numeroase concursuri, concerte și evenimente dedicate trupelor, câștigând premii importante și având ocazia să performeze pe scene apreciate. În 2024, la prima apariția pe scena Battle of the Bands, band-ul a câștigat și Trofeul Publicului și Premiul II în clasamentul general, iar în 2025, a obținut Premiul I. Din palmaresul lor face parte și Trofeul Adrian Ordean, acordat chiar de maestru, premiu obținut la Festivalul Internațional HermannstadtFest 2025. Pe parcursul celor 3 ani, trupa a susținut concerte în diverse colțuri ale țarii și, de fiecare dată, a reușit să impresioneze și să fie aplaudată la scenă deschisă.
Daria Bularca, solista trupei, este pasionată de muzică încă din copilărie. A urmat cursuri de canto pop în particular, iar ulterior și-a continuat studiile la Liceul de Arte „Plugor Sándor”, la specializarea canto clasic. Acum este studentă la Conservatorul din București.
David Duculeț este un tânăr ambițios și iubește să cânte la tobe. Studiază mult, îi place muzica și adoră tot ce ține de ritmuri complexe și mai dificile. David a descoperit pasiunea pentru ritm de la o vârstă fragedă și a luat lecții atât la Școala Populară de Arte și Meserii din Sfântu Gheorghe, cât și cu profesori particulari profesioniști. David încântă spectatorii prin energia sa unică și prin ritmul său puternic, dar este pasionat de management și… locomotive.
Basista trupei, Diana Stoian este un membru dedicat, îndrăgostit de instrumentul ei. A început cu lecții de chitară, ulterior orientându-se către chitară bass. Iubește energia scenei și își dorește să evolueze constant în domeniul muzicii.
Maria Ifrim este chitarista autentică a trupei, apreciată atât de public, cât și de colegii ei. A început să cânte de mică, iar pasiunea pentru chitară s-a menținut în tot acest timp. A urmat lecții de chitară și a cântat solo în cadrul școlii, dar și în toate concertele și competițiile alături de Neon Haze.
Chitaristul Andrei Pop este un membru de încredere al trupei. Este conștiincios, atent și responsabil, mereu având idei sau sugestii noi. Îndrăgește profund chitara și tot ce ține de muzică. A urmat lecții de chitară și a avut ocazia să cânte în mai multe trupe și în diferite contexte și genuri muzicale. Cântă de mult timp și își dorește să continue acest drum fără întrerupere.
La început, trupa nu a avut un nume stabilit. Ideea actualului nume a apărut după un concert în cadrul căruia le-a atras atenția combinația dintre fumul de pe scenă și luminile neon care le-au acompaniat pe parcursul întregului moment. Pornind de la această imagine, basista trupei a venit cu propunerea Neon Haze, un nume care în română înseamnă ”ceață de neon”.
Am luat și noi pulsul emoțiilor lor imediat după ce trupa a fost anunțată pe scena de la Onești ca fiind câștigătoarea competiției.
Și în acest an trupele au fost jurizate de specialiști în domeniul muzical.
După o perioadă de câțiva ani, Alexandra Ungureanu a revenit în orașul natal, în calitate de membru al juriului ”Battle of the Bands”. Originară din Onești, Alexandra Ungureanu a început să studieze muzica de la vârsta de 6 ani. Ulterior a adăugat studiul pentru pian și chitară. În prezent este unul dintre cei mai de referință artiști de pe piața muzicală românească. De-a lungul timpului a colaborat cu formații precum Sistem și Crush, lansând hit după hit. În 2003 a obținut Locul al III-lea la Selecția Națională Eurovision și tot atunci a reprezentat România la Festivalul Internațional ”Cerbul de Aur” unde a obținut Cerbul de Bronz. A colaborat cu cei mai cunoscuți compozitori, iar cariera sa este în continuare în ascensiune. Cea mai recentă piesă lansată este ”Dragostea cu mine”, o colaborare a artistei din Onești cu trupa VUNK.
În juriu a revenit pentru a patra oară, artista Dominique Simionescu, director al cunoscutului Festival Internațional de Muzică Hermannstadtfest de la Sibiu. Are peste un deceniu și jumătate de activitate artistică și un palmares impresionant. A susținut zeci de recitaluri în țară și peste hotare. A absolvit două facultăți – Facultatea de Teologie ”Andrei Șaguna”, la specializarea Muzică Religioasă, și Facultatea de Științe Socio – Umane, la specializarea Comunicare și Relații Publice, dar și master în muzică clasică la Facultate de Muzică și Teatru Timișoara, iar recent a impresionat juriul de la Voce României.
În premieră în juriul competiției Battle of the Bands, a fost prezent și Lao Kreegan, liderul, membrul fondator, vocea principală și compozitorul trupei rock Hteththemeth. A fost implicat în mai multe proiecte muzicale, o parte dintre ele având succes internațional. A fost DJ rezident al celui mai mare club din Brașov, dar și jurat în celebrul concurs de muzică Rockstadt Extreme Fest (cel mai mare festival de profil din Estul Europei). A cronicat, până în prezent, aproximativ 30.000 de albume muzicale de diverse genuri. A organizat zeci de evenimente culturale cu formații și muzicieni din Norvegia, Suedia, Franța, Finlanda, Spania sau Polonia.
Și în acest an, prezent pentru a patra oară, muzicianul Bogdan Dragomir a fost președintele juriului. Este absolvent al Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București, fiind fost director de programe muzicale de radio și televiziune, dar și fost artist liric și solist al Corului Național de Cameră MADRIGAL. Este membru al Uniunii Naționale a Artiștilor din România și al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. Ca artist liric, solist vocal şi instrumentist, de-a lungul timpului, a susținut peste 1.500 de concerte în toată lumea, din România și SUA până în aproape toate țările europene, dar și în Coreea de Nord sau Japonia.
Clasamentul ediției a IV-a Battle of the Bands a fost completat de trupa Jaqueline & The Initiative din București care a obținut Locul I, dar și de Dacii Liberi din Bârlad, care au ocupat Locul II și au obținut Premiul Special Radio România Brașov.
Locul III la Battle of the Bands 2026 a fost câștigat de trupa CIMERA din Brașov, care a obținut și Trofeul Publicului în urma votului online.
Trupele InkOmpetent și Angelite din Brașov s-au clasat pe Locurile IV și V.
Ediția a IV-a Battle of the Bands a fost un eveniment organizat de Radio România Brașov FM și Primăria Municipiului Onești, în parteneriat cu Asociația Domy Music Star și Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti” Onești.
Realizator: Bianca Bucă
Redactori: Theodora Ghiorghiu & Bianca Bucă
Editare sunet: Bianca Bucă & Alina Andor
Operator imagine: Bianca Bucă & Theodora Ghiorghiu
Foto: Bianca Bucă
















