Alpinistul Horia Colibășanu a cucerit, anul acesta, vârful Nanga Parbat din Pakistan, al unsprezecelea optmiar din palmaresul său.
Cea mai recentă expediție reușită de alpinistul Horia Colibășanu i-a provocat experiențe extreme.
Nanga Parbat, aflat la 8.125 de metri altitudine, în Pakistan, este considerat unul dintre cei mai periculoși munți ai lumii. Și de această data ascensiunea a fost realizată fără oxigen suplimentar și fără ajutorul șerpașilor.
Dincolo de experiența dură a muntelui, pentru Horia Colibășanu există un moment dificil
„Toate riscurile de pe munte sunt date de o decizie. Pentru mine cea mai grea parte este să iei hotărârea exactă când pleci spre vârf. Anul acesta am luat-o la limită, la două jumătate noaptea. Câteodată e mai pe muchie, vremea nu e ca pe prognoză, dar am vrut confirmarea că vântul scade și că nu am riscul de degerături.”
O decizie greșită poate să ducă la epuizarea celor care urcă pe munte
“Se iau și decizii greșite, nu scapă nimeni o mână de pe stâncă și cade în prăpastie, asta se întâmplă în filme. De obicei, sunt decizii greșite, luate cu câteva zile înainte. Unele sunt sub presiunea anumitor factor. Anul acesta, de exemplu, cei care plecau cu oxygen, încearcă să nu facă ultima tabără, pleacă mai de jos, pentru a nu mai căra atâtea corturi și gaz, deoarece clienții nu ajută cu nimic și totul cade pe șerpași care încearcă să își ușureze munca. Ca să plece mai jos trebuie să plece cu mult înainte. Eu am plecat la două și jumătate, pentru că știam că o să scadă vântul, dar ei au plecat la cinci după-amiaza. Deci până pe vârf și înapoi au făcut mai mult de 24 de ore, cee ace este mult pe munte. La mine ascensiunea a durat nouă ore și jumătate, iar coborârea vreo patru ore”.
Expedițiile pe un munte de peste 8.000 de metri nu sunt o aventură oarecare
Cei mai respectați alpiniști sunt cei care reușesc o ascensiune fără șerpași și fără oxigen suplimentar.
„În fiecare expediție sunt oameni care nu sunt foarte raționali, nu prea au ce căuta acolo. Ei se bazează pe șerpași foarte mult și, dacă sunt lăsați singuri, nu sunt în stare să traverseze ghețarul care este cam ca o plimbare în parc la nivelul acela”.
Un pas la fiecare minut
La peste 8.000 de metri, efortul este atât de mare, iar oxigenul atât de puțin încât ultimul segment al urcușului a fost parcurs cu un pas pe minut.
“Nu are legătură cu forța acolo, este mai degrabă faptul că este prea puțin oxigen, te sufoci, nu poți să mergi mai repede, trebuie să aștepți să ventilezi pentru a încărca mușchii cu oxigen și asta ia timp. În funcție de condiția fizică a fiecăruia poate să fie un pas, un pas jumate pe minut, depinde de fiecare, dar la altitudine mare, da, poate să fi o viteză destul de mică de deplasare”, povestește Horia Colibășanu.
Riscurile neașteptate de pe Nanga Parbat
Nanga Parbat este unul dintre cei mai tehnici munți Deși s-a așteptat la avalanșe, un val de căldură a făcut ca provocarea cea mai mare să fie căderile de pietre, spune Horia Colibășanu.
„Pur și simplu muntele s-a dezgolit de zăpadă, au fost multe căderi de pietre, atipic de multe. Trebuia să mergem repede, să ne uităm în sus tot timpul, să ascultăm și să nu fim prea mulți deodată.”
Și totuși, urcușul nu a fost singura provocare. Coborârea, sub un soare arzător, a devenit o cursă contra căldurii.
“La un moment dat, după ora 1.00, nu am mai putut să coborâm așa normal pentru că soarele dogorea, acolo unde bătea soarele era ca și în cuptor, au fost 47 de grade, tot timpul ne udam. Prima oară ne-am udat șapca și ne-am pus o udă în cap, am început să turnăm apă pe noi și umblam uze așa și am reușit să coborăm 10 ore toată valea, din tabăra de bază până la drumul de mașină. Ce a fost mai rău din punctul meu de vedere nu a fost această coborâre, a fost faptul că acolo unde ne-am cazat era de fapt o construcție de piatră care nu a fost climatizată, înăuntru s-au făcut 50 și ceva de grade.”
Volei pe optimiar
Una dintre experiențele inedite ale expediției pe Nanga Parbat a fost să asiste la partide de volei între șerpașii care însoțeau alte echipe. Motivul pentru care voleiul este sportul practicat la înălțimi de mii de metri este unul cât de poate de practic, spune Horia Colibășanu.
“Ei sunt sportivi și în Nepal este unul dintre sporturile preferate pentru că terenul nu permite multe alte variante. În special, nu permite fotbal, nu neaparat că nu ar avea o bucată de teren mai plan, dar acolo dacă te dai mingea în afara terenului te duci pe vale vreo trei zile și nu e un sport pentru acest relief”.
Pregătirea constantă este cheia unei reușite
Pregătirea pentru o expediție reușită nu are un termen precis, ci este un efort continuu și o decizie pe care alpinistul o ia în fiecare zi.
“Eu mă pregătesc de la un an la altul. Când termin recuperarea, încep să mă antrenez pentru anul următor. Mă antrenez tot timpul, încerc să merg pe munte cât mai multe weekenduri, în fiecare zi, dacă pot, încerc să mă mișc, să merg cu bicicleta, să merg la sală, la cățărat, o fac. Sunt și zile în care sunt prea obosit sau nu am timp, dar încerc să fie o excepție nu o regulă”.
Cu 11 optmiari deja în palmares, Horia Colibășanu mai are trei vârfuri de cucerit pentru a încheia circuitul celor 14 giganți ai lumii. Următoarea provocare o va decide în lunile ce urmează.
Realizator: Mihaela Ioncelescu – Radio România Timișoara
Video: Ovidiu Novac
Foto: arhiva personală Horia Colibășanu, capturi emisiune Radio Timișoara
