Mirela Chirilă este profesoară de matematică la Liceul Tehnologic din comuna constănțeană Cumpăna, acolo unde, în timpul liber, coordonează benevol și cu mare plăcere activitatea Grupului Lira Folk- un club format din 25 de copii pasionați de poezie și de chitară, începători dar și avansați.
În vârstă de 48 de ani, Ela Chirilă așa cum este cunoscută în lumea artistică dobrogeană este absolventă a Colegiului Național Pedagogic din Constanța precum și a Facultății de Matematică și Informatică din cadrul Universității Ovidius. Între anii 1991 și 1996 a activat în grupul vocal-instrumental de chitară al Colegiului Național Pedagogic iar apoi a urmat cursurile Școlii Populare de Artă- secția canto- clasic. A debutat ca artist în Cenaclul Glykon (2018-2019), înființat de poeții tomitani Eduard Zalle și George Mihalcea, a continuat cu participarea la Festivalul CLAFest 2022, Constanța. În prezent, colaborează cu Asociația Artiști Dobrogeni și Cenaclul Literar “Mihail Sadoveanu ”Constanța.
Anul trecut, în 2024 , a obținut premiul a doilea la Concursul Național de Muzică Folk în cadrul Festivalului “Adrian Păunescu” iar în 2023, premiul întâi la creație și premiul al treilea la interpretare, la Festivalul “Folk pe pâine”, desfășurat la Pecica, în județul Arad.
Îndrăgostită iremediabil de muzica și spiritul Cenaclului Flacăra, Mirela Chirilă interpretează cu mare emoție, de fiecare dată, melodiile care au schimbat generații întregi de tineri dar are și compoziții proprii pe care și-a propus să le adune într-un album dorit de către public.
În emisiunea ”România de nota 10”, interpretează trei compoziții proprii: ”A fost” (versuri Nina Cassian), ”Mai cred” (versuri Adrian Păunescu), ” Dor de copilărie” (versuri Corina Herghelegiu).Tot în această ediție, îi cunoaștem și pe câțiva dintre elevii care activează în grupul Lira Folk și care ne-au spus, la unison, că experiența și momentele trăite în timpul orelor de chitară le-au schimbat viețile.
“În ecuația sufletului, muzica și matematica sunt soluțiile mele pentru împlinirea personală” este motto-ul de viață al artistei Ela Chirilă pe care vă invităm să o cunoașteți într-o ediție realizată de Magda Vâjaică.













