Educația ne stă bine!
La fel cum ne stă bine să fim empatici, generoși, atenți.
Uneori ne naștem cu aceste calități, alteori, le dezvoltăm de-a lungul timpului, învățând. Din cărți, de la alții, din experiențe.
Sunt lucruri pe care nu le aflăm la școală, deși poate ne-am dori și atunci căutăm metode alternative de a dobândi aceste cunoștințe.
Fundația Calea Victoriei este acel fel de școală care poate continua pe tot parcursul vieții, un fel de academie mai relaxată, după cum spune fondatoarea și președinta ei, Sandra Ecobescu.
Cursurile, conferințele și întâlnirile pe care le organizează sunt despre istorie și personalități care au marcat existența acestei țări și a lumii, despre diplomație, relații internaționale și filosofie.
Ne învață să ascultăm și să descifrăm muzica clasică.
Ne poartă prin istoria religiilor și ne duce în lumea bijuteriilor și parfumurilor. Și încă multe altele.
Față în față sau online, din București, din toată țara sau din diverse locuri de pe glob, oamenii se reunesc într-o atmosferă de relaxare și bucurie, pentru a descifra taine și meșteșuguri.
Lectorii sunt, poate, bogația cea mai mare a Fundației – primul lector a fost istoricul Neagu Djuvara – iar rândurile lor cresc mereu, prin tinerii profesori și cercetători pasionați de domeniile lor, care vin să predea aici.
Fundația Calea Victoriei a împlinit în luna octombrie 18 ani.
Am aplaudat, am sărbătorit și i-am urat viață lungă!
Povestea continuă, pentru ca, noi credem că și în următorii 18 ani, cultura va rămâne cool!