EduGhib 2025: Starea de bine, o nouă paradigmă în educație

EduGhib 2025: Starea de bine, o nouă paradigmă în educație

20
0

Dincolo de reformele oficiale, dincolo de marile chestiuni privind educaţia care incită opinia publică, schimbările apar uneori discret dar semnificativ, acolo unde oamenii creează contextele necesare pentru ele. Un astfel de context pentru schimbare este conferința națională EduGhib „ Stare de bine la școală”, aflată anul acesta la a treia ediție, organizată de Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca. Evenimentul a reunit profesori, antreprenori, elevi, părinți, specialiști și lideri din diverse domenii, într-un demers comun: să redefinească școala ca loc al bucuriei de a învăța și al dezvoltării armonioase.

O conferință despre cum ar putea să fie „fain” la școală

Sub coordonarea profesoarei Monica Beres – director al liceului– și a Mihaelei Coța Mărginean, directoare adjunctă, inițiatoarele conferinței, EduGhib a devenit o platformă care nu doar discută despre starea de bine, ci o practică. „Suntem o școală inventivă. Ne dorim să arătăm că e fain la școală – nu doar în sensul clasic al învățării, ci ca spațiu al dezvoltării personale, al deciziilor responsabile, al dialogului real între profesori, elevi și părinți”, spune Monica Beres.

Tema ediției din acest an a fost starea de bine ca fundament al educației viitoarelor generații. Panelurile și sesiunile interactive au adus în prim-plan concepte precum reziliența, leadershipul, creativitatea și managementul emoțiilor, teme care, deși rareori abordate în curricula tradițională, sunt esențiale pentru echilibrul și succesul tinerilor.

Trei direcții, un singur scop: dezvoltarea integrată a elevilor

Conferința s-a structurat în jurul a trei paneluri tematice:

  • „Viziune pentru starea de bine cu ceilalți” – un dialog despre leadership, antreprenoriat și puterea comunității;
  • „Stare de bine pentru pasiune, performanță și perseverență” – dedicat rezilienței, curajului de a învăța din greșeli și evoluției personale;
  • „Știința stării de bine” – o sesiune specială ce a explorat metode bazate pe dovezi din științele cognitive și psihologie, menite să susțină sănătatea mintală.

Voci care inspiră

Printre invitații care au dat profunzime și inspirație dialogului s-au numărat profesorul universitar Mircea Miclea, actorul Bob Rădulescu, antrenorul de baschet Mihai Silvășan, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Județean Cluj. Prezența lor a validat ideea că starea de bine nu e o temă „soft”, ci o miză majoră pentru educație.

În mod remarcabil, publicul nu a fost doar spectator. Elevii au pus întrebări directe, uneori incomode, despre anxietate și relații tensionate cu părinții. Iar părinții – prezenți în număr mare – au ascultat, au întrebat și au reflectat. Unii au plecat cu înțelegerea că anumite reacții ale copiilor sunt de fapt răspunsuri la propriile lor tipare.

“Îi invităm pe părinţi ca să ne vadă şi altfel, nu doar în cadrul strict al relaţiei profesor-părinte. Să vadă că se pot face lucruri împreună, să fie implicaţi şi ei în comunitate; să înţeleagă că nu dorim răul copiilor lor, chiar dacă mai dăm câte un 2 sau 3”, spune Monica Bereş.

“Am adus în faţa părinţilor probleme de care nu erau conştienţi: nu neapărat reproşându-le ce se întâmplă acasă, dar o înţelegere a anumitor reacţii sau situaţii. Aceştia trebuie să înțeleagă că alături de ei vom putea să facem lucruri bune pentru copii. Iar dacă părinţii ne dau credit, copiii vor avea şi ei încredere în noi”, completează Mihaela Coţa Mărginean.

Arta de a fi împreună

Participarea elevilor nu s-a limitat la public. Mulți dintre ei au fost implicați în organizare, iar alții au susținut acte artistice. S-au jucat piese de teatru scrise și puse în scenă de elevi (precum o reinterpretare urbană a Iliadei și Odiseei), iar trupe de adolescenți au susținut momente muzicale. „Acești copii se descoperă unii pe alții, își valorifică talentele și le pun în slujba unui scop comun. Asta înseamnă, de fapt, comunitate”, spune Mihaela Coţa Mărginean.

De la EduGhib la o cultură a stării de bine

Liceul “Onisifor Ghibu” din Cluj-Napoca a mai avut şi alte proiecte de amploare, cu care a ieşit în evidenţă în mediul educaţional clujean. Între 2010-2018 aici s-a organizat Ghibstock, un festival caritabil organizat în totalitate de elevi, care aduna anual până la 10 mii de participanţi şi un lineup de artişti locali şi naţionali.

EduGhib este parte a unei viziuni mai ample, materializată recent și prin participarea liceului în cadrul unui proiect-pilot finanțat prin PNRR, care implică doar cinci școli din județul Cluj. Scopul: introducerea unor mecanisme concrete pentru promovarea stării de bine în școală – de la colțuri de relaxare pentru elevi până la formarea a 40 de profesori-experți care vor implementa proiecte dedicate claselor de început (pregătitoare, a V-a și a IX-a).

„Ne dorim să nu fim doar o școală de cartier, ci o școală în care domină umanitatea”, sintetizează Monica Beres. Iar ceea ce se întâmplă la EduGhib confirmă că acest ideal e posibil.

 

Radio Cluj / Andrei Huțanu/Andrea Nagy