Radio Iași: Scrierile tridimensionale semnate de sculptorul Sorin Purcaru ajung la Consiliul Europei

0

„Îmi place să observ realitatea obiectivă prin oglinda propriei subiectivități” – este crezul sculptorului ieșean Sorin Purcaru, un creator cunoscut pentru performanțele sale artistice în țară și peste hotare.

Are la activ peste 300 de expoziții personale și de grup, participări la simpozioane și tabere de creație, operele sale fiind prezentate publicului din Germania, Belgia, Ungaria, Elveția, Italia, Turcia, Republica Moldova.

În acest an, în perioada 4 februarie – 1 martie, Sorin Purcaru are un spațiu expozițional personal în sediul Consiliului Europei din Strasbourg, spațiu care a fost râvnit de artiști din toate țările Uniunii Europene.

Proiectul propus de artistul ieșean are titulatura „Scrieri tridimensionale” și a fost supus unui proces riguros de selecție, el concurând alături de alte sute de proiecte expoziționale din toate țările Uniunii Europene.

Astfel, în sediul Consiliului Europei din Strasbourg, la Galeria de Artă „Espace B”, sunt expuse sculpturi realizate in oțel inoxidabil și bronz, alături de lucrări de grafică,  create intr-o tehnică mixtă – creneluri, tuș și acuarelă pe hârtie. Lucrările sale sunt rezultatul a șase ani de explorări formale și experimentale de atelier.

„Povestea Scrierilor tridimensionale pleacă de la faptul că eu construiesc forme spațiale și orice sculptură e o scriitură, o materializare a unui gând sau vis, care devine formă și poate spune sau nu o poveste. Lucrarile mele mă reprezintă, sunt parte din gândurile și  trăirile mele. Îmi place să construiesc lumi, iar metalul mă ajută să-mi clarific gândurile. E o  materie care mi se potrivește și mă inspiră.”

Sorin Purcaru incită privitorul  prin personajele sale „Oameni –oglindă”, „Clopotăreasa”, „Zburătorii”, „Îngerul zburărtor”, „Icar”, „Centauri”, „Instalatorii” sau „Paznici ai ușilor”,  despre care spune că nu știe cum au apărut și de ce.

„Personajele acestea le am in mine. Este un fel de-al meu de a simți forma și de a interacționa cu realitatea obiectivă. Fiecare vede intr-o lucrare ceea ce  are in interiorul său. Am avut o serie de sculpturi care in mod intenționat erau lăsate în calea publicului, nu numai pentru a fi atinse, ci și ca să poate interveni asupra lor. De exemplu, un personaj numit Clopotăreasa avea o serie de clopote, care puteau fi acționate și produceau sunete. Unele dintre lucrări îşi schimbă patina în funcție de cum este ziua – mai luminoasă sau mai noroasă”- povestește Sorin Purcaru.

Talentul său artistic a fost recompensat prin numeroase distincții, cum ar fi: Premiul pentru sculptură la Salonul anual al filialei U.A.P. Artis Iași, Premiul Ministerului Culturii și Turismului din Republica Molodva, la Saloanele Moldovei. Medalia Teiul de Argint, Ipotești, Bursa Uniunii Artiștilor Plastici pentru Sculptură, Premiul I pentru tineret al Salonului U.A.P. Artis Iași etc.

Este apreciat de critica de specialitate ca unul dintre cei mai activi, dinamici și creativi artiști din România. „Sorin Purcaru s-a remarcat prin consecvenţa și consistența proiectelor artistice, proiecte care propun lecturarea artei sculpturale dintr-o perspectivă contemporană, cu accent pe inovație, abordând schimbările și deschiderile impuse de globalizare și de comunicarea inter-culturală intr-o cheie aparte” – spune criticul de artă Maria Bilașevschi.

Absolvent al Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, secția Sculptură, Sorin Purcaru a continuat cu un masterat în arte plastice, iar în 2012 a obținut Doctoratul in arte plastice și decorative. Actualmente este conferențiar la Facultatea de Arte Vizuale și Design, secția Sculptură,  din cadrul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași.

Realizator: Natalia Maxim

Radio Timişoara: Universul, mai aproape ca niciodată

0

Societatea Română pentru Astronomie Culturală (SRPAC) este o mare familie de oameni pasionaţi de astronomie şi cultură care s-au aventurat într-o călătorie fascinantă. În ultimul an, ei au ajuns în 7 orase din ţară, unde au realizat 15 evenimente de mare anvergură cu publicul larg, s-au donat 3 telescoape, s-au editat broşuri de popularizare a astro-culturii şi s-a realizat o tabără de astronomie Culturală naţională.

Cerul înstelat e pretextul pentru cei care vor să ştie multe despre interferenţa astronomiei cu istoria, arhitectura, arta, etnografia, cu miturile, legendele şi adevărurile din spatele lor.

De 10 ani, Regulus.ro oferă astronomilor, fie ei amatori sau profesionişti, un nou portal prin care pot să privească Universul aşa cum l-au dorit întotdeauna: mai aproape ca niciodată! Sistemul solar cu planetele, sateliţii, cometele, asteroizii şi planetoizii săi; stelele, nebuloasele şi roiurile, galaxiile, toate acestea putand fi contemplate dintr-o perspectivă unică fără a fi nevoie de un telescop personal.

Taberele pentru primii astronomi, atelierele de spectroscopie stelară, expediţiile arheo-astronomice ca cea din Armenia de pildă, printre megaliţi, picturi rupestre, cadrane solare şi mânăstiri îngrămădite în ceea ce am numi Stonehenge-ul armean fac dintr-un curios un pasionat pentru toata viaţa.

Astronomia şi etnografia se întâlnesc pe cerul şi în calendarul de februarie. Profesorul Marc Frîncu, ghidul nostru de călătorie, ne-a declarat:

“Se spune că visele trebuie interpretate tocmai pe dos, ca în oglindă, pentru a le transpune în universul nostru. Aşa trebuie privită şi luna februarie din punct de vedere meteorologic. Ţăranii cred că Soarele şi vremea senină din Făurar ar prelungi de fapt durata iernii, iar zicalele populare diverse întăresc această credinţă: Faur urât e un an mănos (roditor), viforele ce nu vin în Faur se răzbună la Paşti, apele curgătoare calde vestesc ger, ciobanii mai bucuros văd lupul decât Soarele etc. Ca în orice altă legendă există şi aici un sâmbure de adevăr: în lipsa norilor şi a zăpezii, pământul pierde căldura mai repede, iar încălzirea lui va necesita un timp mai îndelungat primăvara.”

Astronomia Culturală e aidoma papuşilor ruseşti: o Matryoshka ce ascunde multe altele în interiorul ei.

Realizator: Simona Pele

Gindrovel Dumitra, un medic în luptă cu bolile și prejudecățile

0

Invitatul emisiunii “România de nota 10” de astăzi este Gindrovel Dumitra, doctor în științe medicale, coordonator al Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicină de Familie și Secretar al Adunării Generale a Uniunii Europene a Medicilor Omnipracticieni/Medicilor de Familie (UEMO).

În anul 2000, Gindrovel Dumitra, tânăr medic de familie ajungea la Sadova. Își propunea să rămână doar un an și apoi să se mute ”la oraș”. Au trecut anii și din Sadova au plecat, la oraș, de multe ori în alte țări, oameni care îl sună și acum când se simt rău, pentru că, pentru ei, el a rămas doctorul lor.

”Primul lucru pe care am încercat să-l fac la Sadova a fost să încerc să înțeleg oamenii, să încerc să înțeleg care este nivelul social, care sunt problemele pe care le are fiecare familie, fiecare pacient. Pentru că el vine cu problemele lui, dare ele sunt într-un context, atât în familie, cât și la nivelul comunității. Un medic de familie, ca să înțeleagă oamenii, trebuie să aibă o imagine de ansamblu. Trebuie să înțeleagă unde trăiește, cum trăiește, din ce trăiește pacientul și ce ar putea face ca sfaturile medicului să fie puse în aplicare”.

Au trecut 19 ani și doctorul Gindrovel Dumitra este tot la Sadova. Dar nu mai este singur. Și-a construit o echipă de medici cu care asigură prezența medicală în zonă 24 de ore din 24, 7 zile din 7.

Într-o comunitate extrem de săracă, în care populația de etnie rromă reprezintă mai bine de 30%, cu personae fără sursă de venit, implicit neasigurate medical, doctorul Gindrovel Dumitra a înțeles foarte repede că cel mai important este să prevină apariția maladiilor. Și de aici la implicarea în campaniile, formale și informale, de vaccinare, nu a fost decât un pas: ”Am înțeles că eu sunt cel trebuie să vorbească cu părinții și să-i conving să-și vaccineze copilul. Am considerat de cuviință să infiițez Grupul de Vaccinologie în cadrul Societății Naționale de Medicină de Familie, în anul 2012, grup care în acest moment este una dintre cele mai importante realizări profesionale, grup care se ocupă atât de educația medicilor de familie, legat de vaccinare, cât și de educația părinților. Printre proiectele dezvoltate împreună cu autoritățile menționez site-ul vaccin.ro, noul Registru electronic de vaccinare, iar pentru multe decizii care se iau la nivel național  suntem consultați și avem un punct de vedere foarte important”.

România deține pentru patru ani președinția Uniunii Europene a Medicilor Generaliști (UEMO) și doctorul Gindrovel Dumitra este Secretarul General al Uniunii. ”UEMO este un organism politic care își dorește să aducă din zona medicilor de familie acele practici, sau schimbări ale unor anumite practici, care să fie implementate de Comisia Europeană, la Bruxelles, sub forma unor Directive sau Regulamente, astfel încât elementele comune țărilor membre ale UE să poată să fie din ce în ce mai bine implementate, adaptate contextului. Avem proiecte legate de oncologie, de medicina personalizată, dar și de obezitate, în special obezitatea la copii”.

Ce își mai dorește doctorul Gindrovel Dumitra? ”Nu știu….să-mi dea Dumnezeu sănătate!”.

Ascultați în continuare amplul interviu acordat de medicul Gindrovel Dumitra Andradei Cojocaru, de la Radio România Oltenia-Craiova:

Radio Târgu-Mureș: Legătura dintre o bere artizanală şi un Golden Retriever 

0

Se spune că în spatele fiecărui produs de calitate există o poveste. Astfel crede cel care și-a croit, cu răbdare, un drum spre un vis împlinit, Călin Ignat, un tânăr întreprinzător din Tg-Mureș care a deschis prima fabrică de bere artizanală din oraș.                          Din pasiune pentru berea de calitate, Călin a gândit propriile rețete de bere, gestionând singur întregul proces tehnologic până la obținerea produsului finit: îmbuteliere, etichetare și distribuție.

Situată în mijlocul Ardealului, prima fabrică de bere artizanală din Tg-Mureș, s-a înființat în anul 2016, reprezentând pentru producătorul de bere, Călin Ignat, saltul uriaș de la fabricarea berii în bucătăria părinților la cea de a fabrica berea cu utilaje profesionale. Pentru a porni pe un astfel de drum, ai nevoie de ”foarte mult curaj, o doză de nebunie și să nu cunoști dinainte tot ce te așteaptă în cale”.

Dar, să ne întoarcem la povestea lui Călin, al cărui cel mai bun prieten este Noah, un câine din rasa Golden Retriever. Noah a fost martorul celor mai importante evenimente din viața stăpânului său, Călin: trecerea de la o carieră în fotbalul de performanță la o viață obișnuită, un nefericit accident de mașină, căsătoria cu Alina, sufletul pereche și venirea pe lume a celor doi copii.

Nu este de mirare că Fabrica de bere artizanală a căpătat numele câinelui, mai ales că autorizația finală de funcţionare a fost obţinută chiar în ziua în care acesta a împlinit 10 ani.

Gândurile și frământările care apar în drumul de creație al berii îi sunt împărtășite frecvent lui Noah. Căţelul, cu atitudine aristocrată, mai strâmbă din nas la unele rețete de bere propuse de stăpânul lui, dar el reprezintă permanent o sursă de încredere și inspirație.

”Viața unui cățel e prea scurtă. În acest fel voi putea fi cu el și când nu va mai fi. Numele lui va certifica mereu faptul că ceea ce se află în sticlă va fi întotdeauna de calitate și nu voi face compromisuri”, ne-a povestit Călin Ignat.

În drumul spre producția de bere artizanală au existat și câteva obstacole întâlnite de berarul Călin Ignat: ”Când am început producția, primele trei șarje le-am aruncat la canal pentru că nu au ieșit așa cum doream. Mă plimbam câte două ore pe afară cu Noah, cățelul meu, ca să îmi revin. Este foarte mare saltul de la a face bere de casă, la producția de bere la nivel comercial, cu utilaj profesionale.”
Încurajat de familie și de ceilalți berari din țară, care l-au asigurat că așa se întâmplă la început, Călin a avut puterea să continue drumul spre producția de bere artizanală, ajungând astfel la gustul și savoarea pe care și le-a dorit.

Consumată în mod resposanbil, berea, considerată aliment-medicament, previne instalarea diabetului, a osteoporozei și stimulează capacitatea de concentrare și memorare.
Berea artizanală produsă de Călin Ignat conține doar ingrediente naturale: malț de orz, hamei, drojdie de bere și apă. Momentan în fabrica sa se produce bere de tip ”Ale”.

Călin folosește în producția berii sale apa provenită din râul Mureș și ne asigură că este mult mai important profilul apei și nu zona de proveniență a acesteia.

Comunitatea de berari artizanali din România este alcătuită din foști ”homebreweri” (oameni care fabrică berea acasă) și se ajută reciproc cu sfaturi în ce privește producția berii, liniile de îmbuteliere, lucru pe care nu îl întâlnești în nicio altă afacere, ne-a povestit Călin Ignat.
Prima șarjă de bere lansată la Tg-Mureș, deși era destinată către orașe precum București, Cluj, sau Sfântu Gheorghe, a fost cumpărată de târgumureșeni.
Berea nou lansată se comercializează într-un magazin specializat din oraș, în restaurante și în pub-uri.
”Satisfacțiile personale sunt mult mai mari dacă faci ceva pentru oamenii din orașul tău”.

Fabricarea berii artizanale i-a permis lui Călin Ignat să experimenteze noi rețete de bere și să comunice, astfel, cu consumatorii, într-un mod nonconformist. În noua sa afacere nu există o presiune a acționarilor, iar pasiunea pentru berea de calitate depășește orice dorință de profit.

În viitorul apropiat, Călin pregătește lansarea unor șarje de bere caritabile, iar planurile sale pe termen lung se vor dezvolta tot în orașul natal.

”Peste zece ani mă văd într-o fabrică mai mare, tot așa, amestecând malț, tot la Tîrgu-Mureș.”

Realizator: Veronica Ilie

 

Radio Reșița: Ciclistul Sergiu Paraschivu, de la zero la campion

0

Sergiu Paraschivu este un tânăr de 25 de ani, născut la Reșița și foarte pasionat de ciclism. La bază este inginer constructor, practică ciclismul de 10 ani, timp în care a participat la 197 de competiții, cu rezultate din ce în ce mai bune. A pornit de la zero până a ajuns campion, despre etapele necesare de parcurs a scris în cartea sa, intitulată chiar așa: „De la zero la campion”.

Prima experiență pe bicicletă pe cărări de munte a fost împreună cu prietenii săi, o călătorie pe grohotiș și poteci în împrejurimile Reșiței, deloc plăcută, dar au urmat și altele până a început să ”savureze” fiecare ieșire.A trecut de la simplele plimbări pe două roți la adevărate antrenamente.

”Cel mai mult îmi plac experiențele și oamenii pe care îi întâlnesc prin acest sport”, spune Sergiu Paraschivu.

A participat la primele concursuri, la început în joacă, dar ulterior a realizat că având o pregătire bună și o bicicletă adaptată cursei poți ajunge în top. În 2009 a câștigat pentru prima dată un titlu în concursuri oficiale, la Banat Mountain Bike Maraton de la Gărâna- locul I la categoria de vârstă 15 ani.

Primul său club la care a fost legitimat, la 16 ani, este Maros Bike din Cluj, unde a obținut și primul titlu de campion național la juniori. Au urmat și mai multe antrenamente și mai multe concursuri, a ajuns la Clubul Racing Bike Pro Arad, Cannondale București și în prezent este legitimat la Carcover Veloteca Racing Team Oradea.

În 2018 a luat parte la 36 de concursuri pentru team-ul din Oradea. Cele mai importante rezultate înregistrare de Sergiu Paraschivu în 2018 sunt: locul III la Campionatul Mondial de Triathlon de iarnă, Campion Național Crosscountry la categoria sa de vârstă și a fost caștigător în Cupa Națională de Marathon după 5 etape a câte 70 km fiecare.

Pe plan internațional, a luat parte la diferite concursuri, în special în Grecia. A avut rezultate, dar consideră că mai are nevoie de pregătire pentru a ajunge la un nivel și mai înalt peste granițele țării.

Sergiu Paraschivu este și antrenor de ciclism, realizează programe de pregătire pentru cei care doresc să-și îmbunătățească nivelul competitiv. Pune în aplicare cele „adunate” în cartea sa ”De la 0 la campion”. Este colecția de sfaturi a lui Sergiu Paraschivu dedicată tuturor celor care doresc să facă performanță în această disciplină sportivă.

”Nu este o autobiografie, mulți mă criticau că eu am scris cartea și nu sunt un campion. După 4 ani de zile de când am scris cartea am demonstrat că misiunea aceasta poate fi îndeplinită, că un individ poate ajunge campion, dacă își dorește cu adevărat, pornind de la zero. În 2018, mi-am demonstrat mie că se poate face”, a concluzionat Sergiu Paraschivu.

În timpul liber, Sergiu Paraschivu, realizează videoclipuri despre o mulțime de subiecte interesante. Are pe canalul de you tube Gio Live peste 260 de astfel de videoclipuri.

Motto ciclist Sergiu Paraschivu: „Dacă tu crezi că nu poţi, ai dreptate. Dacă tu crezi că poţi, din nou, ai dreptate“

Sergiu definește ciclismul montan ca: o nebunie, adrenalină, aventură, încredere vis, iar în 2019 va încerca să participe și în concursurile internaționale și fie cât mai bun pe plan național. Este un campion național, un tânăr de nota 10, care duce ciclismul montan la nivel de artă.

Realizator: Cristina Corocan

Constanța: Frumusețea portului popular nu se demodează niciodată

0

În prima ediție din 2019 a emisiunii ”România de nota 10”, vă facem cunoștință cu Eugenia Catargiu, o avocată din Constanța îndrăgostită de portul popular tradițional românesc. Ea colecționează costume populare vechi, cele mai multe din perioada interbelică.

Cu o valoare inestimabilă, colecția privată numără aproape 100 de piese din diferite zone ale țării pe care Eugenia Catargiu le-a cumpărat de la meșteri populari și, mai ales, le-a cercetat originile și poveștile.

„Costumele pe care le am eu sunt de la începutul secolului XX, perioada interbelică și foarte puține sunt post-belice. De obicei, în perioada post-belică sărăcia a fost atât de puternică încât ele au suferit foarte mari modificări“, ne spune Eugenia Catargiu.
Povestea colecționării costumelor naționale a început de la cusături „Am plecat în primul rând de la cusături pentru că nu știam cum să coasem și am simțit nevoia să studiem. E drept că o sămânță a fost aruncată cândva, demult, de bunica mea care ea mi-a pus acul în mână, de la ea am învățat să cos, primele tehnici”.

Eugenia Catargiu se poate mândri și cu un costum popular regal.

„L-am văzut în poze vechi purtat de prințesele României. Chiar de curând, la un eveniment organizat de Casa Regală, iar Principesa Maria a purtat aceeași cămașă. Și tot așa combinat cu un vâlnic roșu de Mehedinți ,cum am văzut ca în pozele vechi. De aceea am ales să fac această combinație. Regina Maria chiar asta și-a dorit, să unească toate zonele țării și a avut tendința de a amesteca, în momentul în care se îmbrăca în portul popular să nu țină cont că o piesă vine dintr-o zonă și o alta din altă zonă, ci să le pună într-o combinație pur estetică.“

Pasiunea unui grup de doamne pentru costumele populare merge dincolo de a le cumpăra și restaura. Membrele Asociației „Cusături dobrogene” din Constanța se întâlnesc în fiecare sâmbătă și refac șezătoarea din peveștile bunicilor. Cos împreună, se sfătuiesc în privința motivelor folosite și duc mai departe meșteșugul care ar fi murit cu dispariția ultimilor meșteri populari.

Radio Cluj: Sărbătorile de iarnă cu bucuria obiceiurilor  străvechi

0

Luna decembrie nu este doar prima lună a iernii, ci şi luna în care sărbătorile şi voia bună trebuie să se regăsească în casa fiecăruia. Se spune că un popor fără tradiţii este un popor fără viitor. Tradiţiile unui popor reprezintă legătura acestuia cu istoria. Obiceiurile tradiţionale ascund înţelesuri profunde despre relaţiile interumane şi despre relaţiile oamenilor cu natura. Sărbătorile de iarnă prilejuiesc desfăşurarea unor bogate obiceiuri însoţite de muzică, pe cât de felurite, pe atât de interesante. Ele au fost moştenite în bună parte de la neamurile din care s-a plămădit poporul român.

Se ştie că popoarele din Antichitate aflate pe aceste meleaguri prăznuiau Solstiţiul de Iarnă – adică ziua naşterii nebiruitului Soare – în perioada 6 decembrie (de la Sfântul Nicolae) până în 7 ianuarie (după Bobotează) cu cântece şi dansuri, cu felicitări, daruri şi urări de belşug. Cu mult mai târziu, după apariţia creştinismului, s-au statornicit tocmai în această perioadă sărbătorile Crăciunului. Degeaba a luptat clerul şi comuniştii să înlăture aceste datini tradiţionale, colindele populare româneşti s-au dovedit  mult mai puternice,  fiind nelipsite în toate colţurile ţării în această perioadă. La sat obiceiuri s-au păstrat şi se mai păstrează în unele zone, după cum susține etnologul Ioan Toşa:

„Toate zilele acestea, de la Anul Nou şi până la Bobotează, erau considerate într-un fel sărbători, mai ales pentru femei (acestea nu aveau voie să facă nimic). Pentru tineri o mare sărbătoare era Anul Nou. În noaptea Sfântului Vasile erau o serie de obiceiuri: se credea pe deoparte că în noaptea respectivă norocul umblă pe drum. De aceea fiecare gospodar lăsa uşa deschisă la curte, ca să intre norocul. De obicei seara nu se culcau repede, ca să vadă norocul umblând pe drum şi să-l cheme în casă. Se spunea că cei bogaţi sunt bogaţi pentru că ei au avut ferestrele cu sticlă, au văzut norocul când a umblat pe drum şi l-au chemat în casă; pe când săracul a avut burduf de animal în fereastră şi nu a văzut norocul ca să-l cheme în casă.

În toate satele româneşti, în noaptea de Anul Nou, se credea că se poate găsi ursita, mai ales de către fete.  Pentru asta, fata ieşea în noaptea Anului Nou la gard, număra parii de la gard de la 9 la 1, pe ultimul îl lega cu o sfoară, iar a doua zi dimineaţa se ducea să vadă parul. Dacă parul era cu coajă însemna că bărbatul va fi bogat; dacă parul era drept însemna că bărbatul va fi frumos, înalt, sănătos; dacă parul era cioturos, însemna că bărbatul va fi urât şi ghebos.

Fata putea afla şi când se va căsători. Acest lucru se putea afla în mai multe feluri. În primul rând, încerca animalele. Mergea în grajd şi dacă găsea o vacă culcată, dădea cu piciorul în ea. Dacă vaca se ridica la prima lovitură, însemna că în anul care urmează neapărat se va mărita. Dacă nu se ridica, mai dădea. De câte ori trebuia să dea cu piciorul în vacă, atâţia ani rămânea nemăritată.

Acelaşi lucru se afla şi mergând la coteţul de porci. Striga la porc.  Dacă porcul la prima strigătură grohăia, înseamnă că fata se va mărita în anul care începe.

Tot în noaptea de Anul Nou se putea afla dacă membrii familiei vor fi sănătoşi peste an. Se aduceau în casă atâtea lemne, câţi membri erau în familie. Seara, lemnele erau puse în picioare. Iar a doua zi dimineaţă se uitau la lemne: care lemn era căzut, acela va muri în anul care urmează.

Tot în  noaptea de Anul Nou se credea că se poate afla cum va fi timpul (şi asta era foarte important) cu calendarul de ceapă. O femeie mai bătrână din casă lua o ceapă şi o tăia; lua 12 foi de ceapă pe care punea aceeaşi cantitate de sare. Foile de ceapă cu sare erau puse pe fereastră, iar a doua zi dimineaţă se uitau la ele. În care foaie de ceapă era mai multă apă însemna că luna respectivă era mai ploioasă. Iar în care sarea era mai uscată, însemna că luna respectivă va fi uscată. Aproape fiecare familie făcea asta: pentru că primăvara, în funcţie de pronosticul acesta se făceau semănăturile. Dacă se bănuia că anul va fi secetos, atunci se semăna întâi porumbul sau grâul de primăvară şi după aceea se ara, ca să intre boabele mai adânc în pământ şi să aibă mai mult timp umezeală. Dacă se credea că anul va fi ploios, atunci se ara întâi şi după aceea se semăna pe arătură. Şi umezeala şi lipsa de umezeală fac rău culturilor agricole.

În noaptea de Anul Nou nu dormea nimeni, dar erau multe sate în care se puneau moşi şi babe la tineretul care a trecut de o anumită vârstă şi care nu erau căsătoriţi. Erau puse în aşa fel încât să se vadă din uliţă, dar să nu fie văzuţi din casă. Acest lucru era făcut de ceata feciorilor. Ajunşi la o anumită vârstă, tinerii intrau în ceata feciorilor. Dar în ceata asta nu puteai să stai până la adânci bătrâneţi, ci viaţa trebuia să-şi urmeze cursul normal: adică după tinereţe trebuia să te căsătoreşti. Cei care întârziau, din diferite motive, să se căsătorească, erau luaţi în râs de către întreaga comunitate, dar şi de ceata feciorilor.

Este foarte interesant că aceştia erau strigaţi de pe deal. Seara, în ajunul de Anul Nou, ieşeau feciorii pe un deal, făceau un foc mare şi începeau: „Mă strigă, mă strigă!” „Cine foc te strigă?” Şi apoi începeau cu „fata lui nu ştiu care cu feciorul lui nu ştiu care”. Tot satul era treaz, nu se supăra nimeni. Nu toţi erau uşi de biserică. Şi anumite păcate pe care le-au făcut, mai ales în timpul postului, erau şi acestea strigate peste sate. Nu era prea plăcut, pentru că nu ştiu cât timp după aceea erai comentat: de câte ori oamenii te vedeau, îşi aduceau aminte de ce ai făcut. (etnologul – Ioan Toșa )

Un obicei străvechi ce face parte din tradiţiile de iarnă păstrat încă la români este Jocul caprei. Capra a fost socotită de români ca animalul care alungă spiritele rele şi aduce noroc şi belşug în noul an. Acest obicei cunoaşte cea mai complexă şi spectaculoasă formă de desfăşurare în satele din Moldova. Obiceiul este definit de costumul de capră, dar şi de celelalte elemente specifice: obiecte de recuzită, texte literare şi muzicale, precum şi dans. Capra este cunoscută, în funcţie de zona etnografică, sub nume diferite: bouriţă, turcă, cerb, brezaie. Ea se compune din clonţ (un cap lucrat din lemn, cu maxilarul inferior mobil pentru a clămpăni) şi coarne bogat împodobite cu oglinzi, mărgele, ciucuri coloraţi, panglici multicolore, clopoţei şi blană de capră sau de iepure. Trupul costumului este realizat dintr-o ţesătură groasă de lână sau blană de capră, care are rolul de a-l ascunde pe cel care o poartă.

Ca desfăşurare, obiceiul cunoaşte unele particularităţi de la o zonă la alta, determinate de numărul şi de funcţiile ceremoniale ale celor care alcătuiesc ceata.     Obiceiul de a umbla cu capra – sau, mai bine zis, cu turca – în Transilvania este considerat unul păgân, după cum susţine etnologul Ioan Toşa:

„Cei care umblau cu turca (şi mai ales cel care era îmbrăcat în turcă) erau consideraţi necuraţi. Dacă mureau în perioada aceasta, între Crăciun şi Bobotează, preotul nu îi înmormânta în cimitir, numai la marginea acestuia. Iar la Bobotează se făcea un ritual, împuşcarea turcii. După aceea, cel care a fost îmbrăcat în turcă trebuia să meargă la preot, să se spovedească, să se împărtăşească şi de-abia după aceea avea voie să intre în biserică. Aici, în Transilvania, umblau până la 6 persoane cu turca. Era unul care se îmbrăca în turcă, era un goţoi care era îmbrăcat în haine rupte şi avea o mască pe faţă, avea cu el un săculeţ cu cenuşă şi o secure de lemn: dacă aveai ghinionul să-ţi intre în casă, lovea cu securea tot ce aveai prin casă. Iar cu cenuşă împrăştia prin casă, mai ales înspre fetele şi nevestele tinere. În afară de aceştia mai erau unul sau doi muzicanţi. Momentul distractiv era atunci când turca trebuia să joace. Turca era plătită în bani. Dar nu i se dădeau banii în mână, ci i se puneau pe masă şi trebuia să-i ia cu ciocul. Problema era că era destul de greu să iei banii de pe masă cu ciocul.( etnologul – Ioan Toșa)

Unul dintre cele mai frumoase obiceiuri din această perioadă este Pluguşorul care încă înveseleşte oamenii, oferindu-le cele mai bune urări pentru început de An Nou. Pluguşorul are la bază un puternic caracter agrar, în care se vorbeşte despre muncile pământului şi ale grâului în special. Descrie prin versuri frumos alcătuite importanţa pe care a avut-o agricultura pentru poporul nostru.

Obiceiurile străvechi transmise din generație în generație sunt faptele culturale complexe, menite înainte de toate să organizeze viaţa oamenilor, să marcheze momentele importante ale trecerii lor prin lume, fapte care ne modelează uneori şi comportamentul.

Realizator: Rodica Tulbure

Radio Iași: Tradiție și continuitate la Poiana Stampei

0

În ediția de astăzi, a emisiunii „România de nota 10”, facem popas în fascinanta Bucovină, mai exact, în localitatea suceveană Poiana Stampei, o zonă bogată în tradiții şi obiceiuri de iarnă, păstrate cu mare sfințenie atât de vârstnici, cât și de tineri.
În 2001, având menirea de a păstra și a duce mai departe valorile locale, a
luat ființă Ansamblul Folcloric „Poienița” – devenit, în scurt timp, o adevarată emblemă a comunei.

Repertoriul formaţiei se axează pe cântece şi dansuri populare, precum şi pe obiceiuri tradiţionale de Crăciun şi de Anul Nou.
Artiştii de la „Poienița” au participat la numeroase festivaluri și concursuri pe mari scene din țară și din străinătate: Polonia, Italia, Croaţia, Ucraina sau Republica Moldova.
Însă, cele mai multe aplauze le primesc în fiecare an, pe 25 decembrie, când evoluează pe Scena Casei de Cultură din localitate, în cadrul spectacolului extraodinar „Sfânta Seară de Craciun”.

„Încă de la înființare, am încercat să culegem de prin sate ceea ce este autentic și să punem în scenă datinile și obiceiurile de iarnă , fără a ne abate de la originalitatea și specificul zonei. Nu am transformat actul artistic în ceva mecanic, păstrăm naturalețea şi, mai ales, autenticitatea tradițiilor. Punctul forte este colindul, iar de un succes deosebit se bucură „Jocul caprei”, care a devenit un brand al comunei” – spune Petrică Chiforescu, directorul Casei de Cultură din Poiana Stampei și coordonator al Ansamblului.
Comorile bucovinene sunt promovate și de alte două formații artistice locale – „Flori de pe Dorna” și „Flori de Merisor”, create la inițiativa profesorului Dorina Paicu, directorul Școlii Generale Poiana Stampei și preşedinte al Asociației „Vechea Bucovină”.

„Această zonă are ceva magic. Aici îmi am rădăcinile, de aici îmi trag seva și am incercat să le insuflu și copiilor acest lucru. Din fericire, încă din familie, copiii sunt învățați să păstreze și să perpetueze tradițiile autentice, pentru că am considerat foarte important a face front comun împotriva intruziunilor kitsch-ului.

La un moment dat, colinda chiar intrase într-un con de umbră, pentru că pe piaţă se cereau mai mult obiceiurile de iarnă: Jocul caprei, Jocul ursului, al mascaților, acestea fiind mai spectaculoase. De Crăciun, însă, specific era colinda care vestea Nașterea Mântuitorului. În acest sens, un sprijin important l-am avut din partea Centrului Cultural Bucovina Suceava, pentru a redescoperi colindele vechi din Bazinul Dornelor.

Treptat, colindele au reintrat în repertoriul celor două grupuri vocale de la noi – „Flori de pe Dorna” și „Flori de Merişor”. Și eu am cules foarte mutl text popuar, cred ca vreo 15 colinde, o parte sunt din zona de interferență, aflându-ne la granița cu Ardealul. Mă bucur că am reușit să adun aceste texte, care se regăsesc în mini-culegerea „Din ințelepciunea strămoșilor” – ne mărturisește profesorul Dorina Paicu.

La Poiana Stampei răsună colindul autentic într-un decor de poveste. Și asta pentru că oamenii locului iubesc și prețuiesc zestrea spirituală, iar cei mai în vârstă remarcă perpetuarea nealterată a tradițiilor și obiceiurilor:
„Spre bucuria noastră, tradițiile se menţin vii. Există interes și din partea autorităților locale și a școlii. Acum e perioada cea mai frumoasă, pentru că vin colindătorii pe la case, vine și Moș Crăciun, nu ne lipseşte nici zăpada” – povestește Elena Todașcă, meșter popular.

Atmosfera de sărbătoare de la Poiana Stampei e unică. Aici veți mai putea admira și renumita bundiță de Poaina Stampei, dar poate cel mai important e că veţi descoperi frumusețea sufletului bucovinean.

O ediţie realizată de Natalia Maxim

Radio Timișoara: Călătorii din spatele altor călători îndrăzneți

0

Inspire Other Travelers – Un concept pentru Timișoara

Anul 2018 a adus la Timișoara, prin intermediul proiectului Inspire Other Travelers (Inspiră alți călători), oameni pasionați de transformarea experiențelor personale într-o evadare din normele cunoscute. În momentul în care clișeele transformă viața într-un teatru trist sau o confortabilă cușcă aurită, e nevoie de mult curaj să privești realitatea în ochi și să-ți spui: e timpul pentru altceva.

Nicoleta Tudor și Christian Philip sunt călătorii din spatele altor călători îndrăzneți.

2018 a fost doar începutul și i-a adus la Timișoara, pentru veritabile întâlniri inspiraționale, pe Kyle Cease, actor la Comedy Central  New York, un orator care inspiră publicul prin combinația sa unică de comedie și mesaje care susțin interesul pentru transformare și evoluție, Daniel David și Ion Dafinoiu , doi dintre cei mai credibili psihologi ai momentului, fascinanta Oana Stănescu, originară din Reșita, azi arhitectă la New York și Ștefan Sagmeister, unul dintre cei mai buni designeri grafici din lume, cu al său The happy Show.

Viaţa noastră este o poveste cu final deschis. În fiecare zi, mai scriem câteva rânduri. În fiecare zi, închidem şi deschidem capitole.

Nicoleta Tudor și Christian Philip au deschis pentru noi toți capitolul Inspire Other Travelers.

O poveste despre oameni autentici, creativi, fără limite, dispuşi să renunţe la stereotipuri şi prejudecăți pentru a deveni ceea ce sunt cu adevărat. Oameni care dăruiesc din ceea ce sunt pentru a-i inspira şi pe alţii să se regăsească şi să îşi descopere potenţialul şi valorile proprii.

E și darul nostru de Crăciun!

Radio Oltenia Craiova: Tiberiu Buruiană – „Cel mai bun vorbitor de limba franceză din lume”

0

Tiberiu Buruiană, elev în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova, a obținut o performanță excepțională la Olimpiada Internaţională de Limba Franceză de anul acesta. Liceanul de la clasa bilingvă română – franceză a prestigiosului colegiu craiovean a obţinut premiul I și titlul de “cel mai bun vorbitor de limba franceză din lume” la competiția care a avut loc la Ohrid, în Macedonia. România a fost reprezentată la Olimpiada Internaţională de Limba Franceză de un grup de 6 elevi (laureaţii olimpiadei de limba franceză – etapa naţională din 2018), dintre aceștia ieșind în evidență în mod deosebit Tiberiu Buruiană, tânăr pregătit la cel mai înalt nivel de doamna profesor Doina Riza. Olimpicul craiovean a vorbit cu Davian Vlad, la Radio România Oltenia-Craiova, despre procesul intens de învățare care a dus la rezultatul de excepție obținut la Ohrid.

Prima ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Limba Franceză a avut loc la Cluj-Napoca, în 2015. Competiția este organizată în cadrul programului activităţilor Biroului Regional al Francofoniei pentru Europa Centrală şi Orientală (BRECO) al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei (OIF), în colaborare cu Ministerele Educaţiei din şase ţări din regiune, Albania, Armenia, Bulgaria, Macedonia, Republica Moldova şi România.