Radio România Oltenia Craiova: Liceul ”Voltaire”, o tânără „Școală Europeană”

Radio România Oltenia Craiova: Liceul ”Voltaire”, o tânără „Școală Europeană”

111
0

Înființat în 2015 de către Universitatea din Craiova, cel mai tânăr liceu din Oltenia se poate mândri deja cu extrem de multe rezultate remarcabile. Încă de la început, elevii care au ales această unitate de învățământ au fost atrași de inovația pe care o presupun demersurile didactice, de dimensiune practică ori de multiculturalism, având în vedere că unitatea școlarizează elevi de diverse naționalități.

Astfel, rezultatele nu au întârziat să apară, numele liceului regăsindu-se, încă din primul an, pe numeroase diplome obținute de copii la concursuri și olimpiade. Iar acum, la sfârșitul primului ciclu de învățământ, ”Voltaire” se numără în primele 6 licee ale județului Dolj, aflându-se în clasament imediat după colegiile de tradiție. Mai mult, anul acesta ”Voltaire” a primit titlul de ”Școală Europeană”, grație programelor Erasmus+ derulate, dar și parteneriatelor cu ambasade, universități și școli din Uniunea Europeană.

Despre rezultatele și activitățile de excepție ale tinerei instituții de învățământ craiovene a dialogat Gabriel Liviu Balica, colegul nostru de la Radio România Oltenia-Craiova, cu doamna prof. dr. Dorina Loredana Popi, directorul Liceului ”Voltaire” din Craiova:

 Vă prezentăm câteva date statistice cu privire la Liceul ”Voltaire” din Craiova:

– în 4 ani au fost 12 calificări la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, recompensate cu premii și mențiuni, la discipline precum: limba și literatura română, limba franceză, limba spaniolă, limba italiană, limba latină;

– zeci de calificări la etapele județene ale olimpiadelor școlare;

– sute de premii la concursuri județene, regionale, naționale și internaționale la toate disciplinele școlare;

– 97% promovabilitate la examenul de bacalaureat, mulți dintre absolvenți obținând note de 10 la diversele probe scrise;

– timp de 2 ani consecutiv (2016-2017, 2017-2018), a fost desemnat Liceul Anului în cadrul ”Competiției Tinereții”, un proiect pluridisciplinar de anvergură;

– elevii liceului au beneficia,t în fiecare an, timp de câteva luni, de ajutorul unor stagiari ai universităților din Franța, care le-au înlesnit dobândirea competențelor de exprimare orală și scrisă în limba franceză;

– este singura unitate din județ care derulează programul ”Școala după școală”, gratuit pentru elevi, în care se desfășoară activități extrașcolare sau pregătiri la diferite discipline, în vederea atingerii performanței;

– liceul este membru de proiect în zeci de programe Erasmus+, e-Twinning etc., prin urmare, în cei 4 ani de existență, o mare parte din cei 320 de elevi ai liceului au putut beneficia de mobilități multiple în țările partenere;

– liceul este înfrățit cu unități școlare din spațiul francofon și primește sprijinul unor instituții de prestigiu, precum Ambasada Franței în Romania, Agence universitaire de la Francophonie, Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România (GADIF), Institutul Francez etc.

Realizator: Gabriel Liviu Balica10