Radio Cluj: Pasiunea pentru limba latină

Radio Cluj: Pasiunea pentru limba latină

120
0

Preocuparea pentru latină și, în genere, pentru limbile clasice pare de domeniul trecutului îndepărtat, când un absolvent de liceu se putea numi,fără reținere, un om cult. Într-un moment când latina a devenit “rara avis” în programele școlare, fiind rezervată aproape exclusiv secțiilor umaniste, mai există elevi care au făcut o pasiune din această materie.

Liceeanul Victor Șera, de la Colegiul de Informatică “Tiberiu Popoviciu” din Cluj, a câștigat, deja, două trofee la competițiile internaționale de profil, ambele ținute în Italia (un loc unu și o mențiune onorifică).

Ultima distincție, cu care s-a întors zilele trecute, a dobândit-o în condițiile unei concurențe acerbe, având alături alți două sute de latinisti. Și aceasta, în condițiile în care la școală nu mai are ore de latină, fiind nevoit să studieze mai mult singur. Îmi mărturisește că, ceea ce a luat, la început, ca pe o provocare intelectuală, a ajuns acum să-i influențeze viața. Modelul sau e poetul Horațiu, al cărui epicureism încearcă să-l urmeze în existența de zi cu zi.Pe de altă parte, îmi spune că logica interna a latinei îl ajută să înțeleagă și să construiască limbaje de programare accesibile și altora.

Mentorul și antrenorul sau e profesorul de limba latină Alexandru Dudău, care deplânge faptul că această limba străveche a ajuns Cenușăreasa programei școlare. Ţări ca Austria, Germania sau Ungaria au ajuns să ne depășească în concursuri, datorită accentului pe care îl pun pe această materie, considerată, cândva și la noi, fundamentală. În școlile noastre, cu o ora pe săptămână sau deloc, elevii nu pot nici măcar să-și facă o idee despre limba strămoșilor lor. Iar traducerile din latină presupun o cunoaștere temeinică a limbii materne, a istoriei și literaturii, toate componente de baza ale unui adult educat. De vină pentru situația ingrată a limbii latine în școlile românești nu sunt numai resposabilii din educație, ci și părinții și dascălii care nu înțeleg rolul important pe care-l poate juca învățarea acestei limbi în formarea caracterială și intelectuală a noii generații.

Autor: Ovidiu Moldovan. redactor Radio Cluj