Radio România Brașov FM: Șirnea – primul sat turistic din România

Radio România Brașov FM: Șirnea – primul sat turistic din România

137
0

“Patria este un copil: dacă uiţi de ea, poate să plece de acasă”, spunea Grigore Vieru, iar îndemnul nostru ar fi să  nu lăsăm acest copil să plece, ci să-l ținem strâns la piept, în inimile noastre și cu mândrie să vorbim despre el, despre România de Nota 10! Echipa Radio România Brașov FM a în poposit în inima țării pentru a se întâlni cu oameni de excepție în Șirnea – primul sat turistic din România.

Este poziționat la poalele Munţilor Piatra Craiului, la o altitudine de 1244 de metri, la 42 de kilometri distanță de Brașov. Satul este o adevărată comoară a păstrării autenticității românești, iar asta datorită familiei Frunteș care, din tată în fiu, a preluat ca moștenire datoria morală de a face cunoscută istoria locului. Până și conducerea comunistă a fost convinsă de frumusețea acestor meleaguri așa că în 1968 i-a acordat titulatura de sat turistic, primul de altfel la acea vreme.

Sute de turiști veneau în acele vremuri la Șirnea, locul care acum pare rupt de timpurile de altădată, locul în care acum mai sunt doar 7 elevi, dintre care 3 în clasa VIII-a, deci vor pleca și ei, iar de anul școlar viitor, școala se va închide.

Tot în vremea regimului comunist, testele au dovedit că aici există cea mai pură apă din Europa de Sud-Est, iar în vremurile noastre, o stație meteo din zonă dovedește că în Șirnea și împrejurimi se respiră cel mai curat aer din țară.

Dacă ajungeți la Șirnea, prima oprire ar trebui să fie la muzeul din școală care adăpostește tot felul de obicte vechi specifice gospodăriilor din zonă, o secție dedicată olimpismului, dar și  cărți vechi de la 1700 și 1800 sau un ABECEDAR din 1931.

Când echipa România de Nota 10 a ajuns la Șirnea, tocmai ce sosise în sat un grup de copii. Veniți la Șirnea în cadrul programului Școala Altfel, elevii de la Școala gimnazială din Fundata s-au declarat cuceriți de costumele populare din zonă, expuse în muzeu. Inițiativa ca cei mici să participe la această activitate a venit din partea învățătoarei lor Mărioara Voinescu, dascălul care la rându-i realizează ii și brâuri lucrate manual, iar de această vizită s-a bucurat chiar și șoferul de pe microbuzul școlar care nu mai fusese niciodată la muzeu. Cei mici au aflat istoria locului, au admirat exponatele vechi de sute de ani, iar la final s-au prins chiar și într-o horă.

Toate aceste momente speciale oferite vizitatorilor se datorează, în prezent, urmașului familiei Frunteș, profesor Radu Frunteș care păstrează cu sfințenie tradițiile, obiceiurile și istoria zonei, în care Paștele, Sînzienele sau Focul lui Sumedru ori Crăciunul sunt sărbători cosmice, iar  ziua pe 23 iunie este sărbătorită ca Ziua Mondială Olimpică încă din 1975, existând aici chiar și flacăra olimpică de la competiţia din München 1972.

Radu Frunteș a primit echipa Radio România Brașov FM chiar în inima muzeului.

O ediţie realizată de Bianca Bucă