Radio Iași: Spectacol cromatic la Grădina Botanică din Iași

Radio Iași: Spectacol cromatic la Grădina Botanică din Iași

110
0

Invitata ediţiei de astăzi, a emisiunii „România de nota 10”, este Camelia Ifrim, biolog și secretar stiințific la Grădina Botanică „Anastasie Fătu” din Iași.

Din anul 1997  își desfășoară activitatea la această instituție, care i-a adus numeroase satisfacții, atât prin rezultatele de cercetare științifică, precum și prin implicarea în diverse proiecte.

Este absolventă a Facultății de Biologie de la Universitatea „Al.I.Cuza” din Iași și a studiilor doctorale cu teza „Cercetări morfo-anatomice și fiziologice asupra organelor vegetative de la unele plante decorative ierbacee”.

Încă de la începutul carierei s-a implicat activ în organizarea și coordonarea a peste 30 de expoziții de azalee și camelii, precum și de crizanteme, cunoscute nu doar publicului ieșean, cât și celui din toată țara.

Pentru Camelia Ifrim , Grădina Botanică reprezintă un loc de suflet:  „Aici facem și știință, dar găsim și lucruri sensibile. Ficare zi ne aduce multe noutăti, dar și provocări”.

Înfiinţată în urmă cu mai bine de 160 de ani de medicul și naturalistul Anastasie Fătu, Grădina Botanică  este unică prin numărul de specii de plante,  dar și prin modul în care este amenajată.

Un sector apreciat și vizitat  pe tot parcursul anului este Complexul de Sere, care adapostește colecții impresionante și diverse curiozități ale naturii.  Altă atracție a Grădinii este Rosariumul sau Parcul Rozelor, în care sunt cultivate cele peste 800 de varietăți de trandafiri horticoli.

Decorul acestui spațiu este atractiv și încântă vizitatorii în orice anotimp:

Primăvara, Grădina Botanică este colorată. Toată lumea vine să admire magnolia din faţa clădirii, dar si lalelele, narcisele, brândușele.

Toamna, când arţarii încep să-și schimbe culoarea, au tot felul de nuanţe de galben, de arămiu, de grena….

Iarna, când este viscol și fulgii zboară printre coniferele încă verzi, Grădina este de o frumusețe extraordinară. Am încercat într-o iarnă să surprind cu aparatul de fotografiat această imagine, dar nu am reușit, pentru că era de un farmec aparate și trebuie văzut acolo. Nu ştiu să aleg. Grădina este frumoasă în orice anotimp” – ne mărturisește Camelia Ifrim.

Grădina Botanică are parteneriate de colaborare cu peste 400 de instituții din America, Africa, Asia și Europa. Recent, s-au restabilit relațiile cu câteva Grădini Botanice din Australia, iar printr-un program realizat cu o instituție similară din Chișinău s-a încercat readucerea la viață a unei arte vechi – arta topiară – tehnica de a modela, decupa şi tăia arbori şi arbuşti vii, dându-le forme ornamentale.

Spațiul Grădinii Botanice este unul aparte – aici se fac plimbări relaxante, ședinte foto, prezentări de modă, iar acum doi ani actorii Ateneului Național din Iași au prezentat premiera Spectacolului de Teatru pentru copii  „Alice in Țara Minunilor”.

Dacă veniți la Grădina Botanică, încercați să plecați mai bogați în informații și cu imaginea unei plante, încercaţi să citiți etichetele pe care le-am risipit peste tot.

Vă putem oferi și informații sub formă de ghidaj. Deci, folosiți Grădina Botanică și încercati să profitați de faptul că Iașul are un asemenea loc deosebit” – este îndemnul Cameliei Ifrim care este convisă că „Natura ne face mai buni și mai întelegători, dacă avem timp să o admirăm.”