Radio Bucureşti FM: De Data Asta Votez

Radio Bucureşti FM: De Data Asta Votez

130
0

Vă invităm la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care aducem în atenţia dumneavoastră  implicarea tinerilor în Campania ”De Data Asta Votez” .

Această platformă, parte a unei strategii ample de comunicare, a fost lansată de Parlamentul European în 24 de limbi, pentru a susține mai mult de 150.000 de voluntari care s-au înregistrat şi se implică să convingă oamenii să voteze la alegerile care vor fi organizate în ţările membre ale Uniunii Europene, în perioada 23 – 26 mai 2016.

Birourile de Legătură ale Parlamentului European din toate statele membre joacă rolul de „centre de informații” adaptate cerințelor la nivel naţional.

Acestea susțin dezbaterile publice prin oferirea de platforme locale, instrumente online ușor de utilizat, seminare și materiale informative.

Dedataastavotez.eu este o comunitate non-partizană, dedicată conștientizării rolului fiecăruia dintre cetăţenii europeni, într-un sistem democratic care poate proiecta o lume mai bună.

Acesta este subiectul acestei ediţii în care avem invitaţi tineri care au ales să se implice fiind conștienți de faptul că rezultatul alegerilor europene contează pentru ei și pentru viitorul Europei.

„De data asta, votez!” este acțiunea de comunicare instituțională, nepartizană a Parlamentului European, independentă de orice partid politic și ideologie. Obiectivul acțiunii de comunicare este de a promova angajamentul democratic în alegerile europene.

Tinerii noştri invitaţi, pe care i-am întâlnit la unul din evenimentele organizate de ei şi găzduite de Biroul de legătură a Parlamentului European în România, sunt Sebastian Bercheşan, Maria Francesca Cristea, Georgiana Nuţu şi Dumitru Opriţoiu.

Participanții în campania de promovare #dedataastavotez folosesc mass media, rețelele sociale și organizează evenimente pentru a transmite mesajele despre democrația europeană. Aduc oameni împreună, discută pe teme care contează pentru ei, se implică pentru că le pasă, dincolo de interese personale meschine.

În plus, tinerii noştrii invitaţi, alături de alţi tineri din întreaga Europă transmit mesajele lor către cetățeni, dar în special către colegii lor de generație, întrucât ei au avut puterea să recunoască faptul că la alegerile precedente, au fost catalogaţi drept categoria de populație cu cea mai scăzută partipare la vot.

Ei simt nevoia unor lideri puternici, chiar informali, a căror viziune presupune adevăr, integritate, verticalitate, standarde sociale ridicate, recunoaşterea valorilor… cuvinte considerate prea mari pentru unii şi nesemnificative pentru alţii. Dar care pentru ei contează, mai ales că au calităţile unor lideri, iar primul exerciţiu de creşterea a încrederii în sine a fost participarea la această emisiune.

Una dintre premisele importante ale acestei strategii ample de comunicare, a PE, este că liderii politici trebuie să pună pe primul loc dialogul cu cetățenii și să aibă consultări reale cu aceștia, pe toată perioada exercitării mandatelor lor.

Consolidarea conceptului de cetățenie participativă prin utilizarea inteligentă a mijloacelor digitale este unul dintre rezultatele scontate ale campaniei pentru Alegerile Europene din luna mai a acestui an.

Fiecare cetățean poate deveni un promotor activ al alegerilor, dacă ştie să se informeze, să identifice şi să contracareze ştirile false, pentru că de multe ori, zicala “iadul este pavat cu intenţii bune”, s-a dovedit a fi adevărată.

Fii informat, implicat, adevărat pentru că schimbarea începe de la noi înşine.

“Pentru a genera într-adevăr o schimbare trebuie să investim în viitor (…). Noi suntem viitorul. (…) Liderii Europei de astăzi şi a Europei de mâine ar trebui  să fie, în mare parte, din noua generaţie.“ (Sebastian)”

“A fi lider înseamnă a fi implicat şi conectat la realitatea locală, din care faci parte. Nu poţi fi lider având imaginea din cărţi sau doar citind de pe Internet din diverse articole, ci la faţa locului să fii tot timpul şi să iei pulsul acţiunii. Intrând în contact cu cei care te ascultă, cu cei care te consideră lider, aşa poţi obţine acest statut.“  (Georgiana)

“Trebuie să înbţelegem că trăim, de fapt, o revoluţie a informaţiei. Pănă acum, omenirea nu s-a confruntat cu mediile în care se transmite acum informaţia în social media şi pe Internet. Aceste medii potenţează foarte mult dezinformarea. (…) Pentru mine, Uniunea Europeană reprezintă un destin cetăţenesc, un detain politic. Nu văd un viitor. Pentru mine ca cetăţean, dar şi pentru întreaga societate românească şi europeană, în afara Uniunii Europene.” (Dumitru)

„Trebuie să le transmitem tinerilor că o informaţie trebuie verificată din trei, patru, cinci locuri chiar. Şi că trebuie o informare constantă. (…) Tinerii sunt receptivi, creativi. Dacă le dăm idei şi îi ajutăm să-şi pună în practică iniţiativele, cu siguranţă vom reuşi mult mai bine să ajungem în mai multe locuri şi să atingem mai multe categorii de public. (…) În final, un lider trebuie să fie, în primul rând, autentic.” (Maria Francesca).