Radio Cluj: Audiență Generală cu cea mai vizibilă trupă de teatru de...

Radio Cluj: Audiență Generală cu cea mai vizibilă trupă de teatru de amatori din Cluj-Napoca

277
0

Proiectul Audiență Generală este unul unic în județul Cluj. Este vorba despre cea mai vizibilă trupă de teatru de amatori din Cluj-Napoca. Actorii sunt elevi, iar trupa de teatru este o încercare reușită de a trezi dragul pentru liteatură și artă teatrală, a unui profesor de limba și literatura română.

Trupa de teatru de amatori, cu același nume, Audiență Generală, dar cu o altă componență, a luat ființă în 2008. Doi ani mai târziu membrii trupei aduceau în România primul lor titlu interanțional câștigat la Festivalul de Film de la San Remo din 2010.

Acum, actuala componență este formată din 13 elevi de la Colegiul Tehnic Napoca, o școală cu pretenții modeste din Cluj, dar cu rezultate foarte bune și la activitățile extrașcolare. Cei 13 au jucat prima lor piesă denumită Eminescu Cugetări din azil- Operă Rock, chiar în ziua nașterii marelui poet national, 15 ianuarie. Cu această piesă, care le-a ieșit foarte bine, Audiență Generală Cluj va participa la festivaluri pe toată durata anului 2019.     

A fost o plăcere să aflu de la tinerii actori ce anume i-a determinat să se lipească și să se atașeze de ideea unei trupe de tearu de amatori. De asemenea, am avut nevoie de dovada că sunt bine pregătiți și dedicați, așa că le-am urmărit evoluția pe scenă.

Mihaela Beșleagă este venită la Cluj, la studii, din Republica Moldova. A găsit aici o formă frumoasă de predare, ceva la care nu se aștepta, iar Vasile Șimon, elev în clasa a X-a, a mai cochetat cu ideea de teatru, însă acum și pentru el e ceva serios.

Teatrul, pentru adolescenți este o foarte bună formă de exprimare, la acestă vârstă. Ei se pot revolta, pot crea conflicte și pot să fie sensibili fără a risca nimic, trăind doar pe tip scurt, în pielea personajelor pe care  le joacă. Audiență Generală este cea mai vizibilă trupă de teatru de amatori din Cluj-Napoca. Membrii trupei sunt 13 elevi de la Colegiul Tehnic Napoca. Lea Vălean și Sonia Pușcaș sunt și ele parte din această frumoasă familie.

Ideea trupei de teatru Audiență Generală din Cluj-Napoca, cea mai vizibilă și activă trupă de amatori, a pornit de la profesorul de limba și literatura română, Adrian Mureșan.

Trupa de teatru Audiență Generală de la Colegiul Tehnic Napoca din Cluj numără 13 membri de clasele a IX-a, a X-a și a XII-a care își doresc să se simtă ca-ntr-o familie în care sunt acceptați indiferent de dimensiunea talentului cu care au fost înzestrați, defectele care îi caracterizează și micile drame adolescentine.

Familia Audiență Generală este una deschisă și plină de trăiri frumoase.

O ediţie realizată de Adriana Nechita