Radio Craiova: Gindrovel Dumitra, un medic în luptă cu bolile și prejudecățile

Radio Craiova: Gindrovel Dumitra, un medic în luptă cu bolile și prejudecățile

1114
0

Invitatul emisiunii “România de nota 10” de astăzi este Gindrovel Dumitra, doctor în științe medicale, coordonator al Grupului de Vaccinologie din cadrul Societății Naționale de Medicină de Familie și Secretar al Adunării Generale a Uniunii Europene a Medicilor Omnipracticieni/Medicilor de Familie (UEMO).

În anul 2000, Gindrovel Dumitra, tânăr medic de familie ajungea la Sadova. Își propunea să rămână doar un an și apoi să se mute ”la oraș”. Au trecut anii și din Sadova au plecat, la oraș, de multe ori în alte țări, oameni care îl sună și acum când se simt rău, pentru că, pentru ei, el a rămas doctorul lor.

”Primul lucru pe care am încercat să-l fac la Sadova a fost să încerc să înțeleg oamenii, să încerc să înțeleg care este nivelul social, care sunt problemele pe care le are fiecare familie, fiecare pacient. Pentru că el vine cu problemele lui, dare ele sunt într-un context, atât în familie, cât și la nivelul comunității. Un medic de familie, ca să înțeleagă oamenii, trebuie să aibă o imagine de ansamblu. Trebuie să înțeleagă unde trăiește, cum trăiește, din ce trăiește pacientul și ce ar putea face ca sfaturile medicului să fie puse în aplicare”.

Au trecut 19 ani și doctorul Gindrovel Dumitra este tot la Sadova. Dar nu mai este singur. Și-a construit o echipă de medici cu care asigură prezența medicală în zonă 24 de ore din 24, 7 zile din 7.

Într-o comunitate extrem de săracă, în care populația de etnie rromă reprezintă mai bine de 30%, cu personae fără sursă de venit, implicit neasigurate medical, doctorul Gindrovel Dumitra a înțeles foarte repede că cel mai important este să prevină apariția maladiilor. Și de aici la implicarea în campaniile, formale și informale, de vaccinare, nu a fost decât un pas: ”Am înțeles că eu sunt cel trebuie să vorbească cu părinții și să-i conving să-și vaccineze copilul. Am considerat de cuviință să infiițez Grupul de Vaccinologie în cadrul Societății Naționale de Medicină de Familie, în anul 2012, grup care în acest moment este una dintre cele mai importante realizări profesionale, grup care se ocupă atât de educația medicilor de familie, legat de vaccinare, cât și de educația părinților. Printre proiectele dezvoltate împreună cu autoritățile menționez site-ul vaccin.ro, noul Registru electronic de vaccinare, iar pentru multe decizii care se iau la nivel național  suntem consultați și avem un punct de vedere foarte important”.

România deține pentru patru ani președinția Uniunii Europene a Medicilor Generaliști (UEMO) și doctorul Gindrovel Dumitra este Secretarul General al Uniunii. ”UEMO este un organism politic care își dorește să aducă din zona medicilor de familie acele practici, sau schimbări ale unor anumite practici, care să fie implementate de Comisia Europeană, la Bruxelles, sub forma unor Directive sau Regulamente, astfel încât elementele comune țărilor membre ale UE să poată să fie din ce în ce mai bine implementate, adaptate contextului. Avem proiecte legate de oncologie, de medicina personalizată, dar și de obezitate, în special obezitatea la copii”.

Ce își mai dorește doctorul Gindrovel Dumitra? ”Nu știu….să-mi dea Dumnezeu sănătate!”.

Ascultați în continuare amplul interviu acordat de medicul Gindrovel Dumitra Andradei Cojocaru, de la Radio România Oltenia-Craiova: